Prin Sapte ScAri pe Piatra Mare
Articol








Timisul de Jos - Canionul Sapte Scari - Cabana Piatra Mare - Canionul Tamina - Timisul de Sus

Desi nu se afla printre culmile cele mai inalte din Carpati, Piatra Mare se impune prin contrast, dominind cu peste 1.200 de metri depresiunea Brasov si cu peste 700 de metri platforma Predealului, rivalizind local numai cu fratele sau geaman, Postavarul. Reprezinta un loc ideal pentru cei care doresc sa se delecteze in natura, parcurgind trasee montane nu foarte dificile. Pe cei aproximativ 80 de km (patrati), padurile de fag, molid sau brad, intinse peste conglomeratele si calcarele din alcatuire, ofera un spectacol si o liniste patrunzatoare calatorilor ce le strabat potecile. Pe alocuri, rocile de calcar au capatat forme impunatoare, care mai pastreaza inscriptionate adinc urmele indepartate ale timpului, fragmente mici de corali.
Itinerarul nostru incepe dis-de-dimineata din Timisul de Jos, localitate aflata pe drumul national 1, intre Predeal si Brasov. Parasim gara si trenul care suiera mocnit pentru a ne indrepta spre Cabana Dimbul Morii, in sus inspre Brasov, punctul de pornire in traseu. Un fel de han care pazeste intrarea in cetatea muntilor, la doar 500 de metri departare de gara, cabana ofera drumetilor posibilitatea de a-si incarca rucsacurile cu ultimele provizii. Urmam drumul forestier care se formeaza de la cabana si pornim pe marcajul banda galbena. Traseul dureaza aproximativ trei ore si este inaccesibil iarna pe portiunea Canionului Sapte Scari. Pe masura ce inaintam, huruitul masinilor se transforma intr-un fum pierdut pentru a fi inlocuit de aerul rece si inmiresmat al padurii. Pina la Canionul Sapte Scari, drumul serpuit urmareste firul apei, inconjurat de-o parte si de alta de poienite si de padurile inalte de fag si de brazi. In weekend locul este asaltat de turisti care, veniti aici cu masinile, cauta relaxarea pitoreasca la poalele muntilor, in poienitele largi scaldate de soare. Peisajul este unul spectaculos, inaintea noastra ridicindu-se maret muntele imbracat in verdele inchis al padurilor. Suisurile si coborisurile drumului care se inalta pe o panta mica duc pasii calatorului incet-incet in inima muntelui, peste piriuri si poieni brazdate de flori. Pina la Canionul Sapte Scari, traseul este de 45-60 de minute, apropierea de canion este semnalata de refugiul din lemn, construit in urma cu citiva ani de salvamontistii din zona. In apropierea cheilor se ramifica spre stinga o poteca de legatura (triunghi albastru) care trece pe sub Prapastia Ursului. Drumul poate fi folosit ca alternativa la trecerea canionului, pentru cei care nu se incumeta sa escaladeze cele sapte scari abrupte, intersectind traseul nostru la cota 1200, mai sus de canion. Inainte de inceperea escaladarii scarilor, ne oprim sa ne tragem sufletul si sa ascultam susurul apei care loveste violent stincile. In dreapta intrarii este ridicat un adapost tocmai in acest scop, iar, in urma cu un an, te puteai intilni cu cei care "pazeau" stincile, salvamontistii care, pentru fiecare persoana ce se incumeta sa treaca mai departe, percepeau o taxa de protectie de un leu. Scarile sint destul de bine amenajate, balustrade si trepte zdravene de fier, si podete de lemn, fapt ce ne ofera incredere si curaj pentru a merge mai departe. Prima treapta a cascadei are opt metri, dupa care se succeda si celelalte sase, cea mai mare si mai impresionanta fiind treapta de 35 de metri. Apa se pravaleste zgomotos in gol, inclestata intre peretii abrupti cu inaltimi care depasesc 50 de metri. Scarile metalice care alterneaza cu podetele inguste conduc intr-o lume fantastica aflata intr-un zbucium continuu. Schimbarile bruste de directie impiedica privirile sa cuprinda in ansamblu cheile, cu o lungime de 160 metri, care corespund unei diferente totale de nivel de 60 de metri. Cea mai lunga scara, de 35 de metri, este cea mai impunatoare si ofera un spectacol uitmitor: in stinga, la citiva centimetri, apa se pravaleste violent sub forma unei cascade. Pe tot timpul anului cei care trec pe scara simt stropii reci ai apei de munte, care isi urmeaza acest drum de sute de ani si care lupta dirz impotriva stavilarelor de piatra aduse inaintea ei. Treptele sint alunecoase si scara trebuie traversata cu grija, aici orice greseala putind fi fatala. Scapati teferi din sectorul scarilor, inaintam pe traseul care isi croieste drum prin padure. Dupa o portiune mai domoala, poteca se continua abrupt, urmarind firul vaii presarate cu bolovani. Peisajul este unul incintator, valea ingusta plina de bolovani, padurile semete pe margini, iar intr-un loc de belvedere poti admira drumul national cu masinutele sale din ce in ce mai mici. Traseul este solicitant, asa ca ne oprim putin sa ne odihnim picioarele obisnuite cu asfaltul bucurestean. Dupa un binemeritat popas la umbra falnica a unui copac, continuam sa urmam cararea care acum se arcuieste si strabate padurea in zigzag. Spre obirsii, versantul este traversat printr-o serie de serpentine scurte pina in marginea padurii de unde se zareste cabana. Intram pe platou si in fata se prezinta vechile ruine ale Cabanei Piatra Mare, care a ars in urma cu citiva ani, oferindu-le privitorilor o senzatie sinistra. Jos, Brasovul, Predealul, Sacele par niste orase de jucarie care zornaie stins, desprinse parca din alta lume. Noua cabana a fost terminata in urma cu citiva ani si este mai mica decit cea veche. Modesta, din lemn, ofera conditii bune, avind in vedere plasarea din virf de munte. In fata ei, strajerii, doi ciini ciobanesti, ca niste cerberi, motaie pe prispa in asteptarea turistilor. Cabanierii, o familie de maghiari, au binecuvintat locul acesta prin dichisul si grija acordate popasului. Mai rar intilnesti in virf de munte o cabana care sa aiba geamuri termopan si sa isi acopere o parte din consumul energetic folosind panouri solare. Cabana are un aer primitor si intim, iar cabanierii, foarte amabili, isi intimpina turistii cu o cana de ceai cald, binemeritata dupa un urcus zdravan. Poposim aici in noaptea asta, cazarea este 30 de lei. Este cald si relaxant, iar atmosfera placuta ne indeamna la vorba, asa ca ne intindem cu discutiile pina dimineata. Dupa citeva ore de somn zdravan, luam micul dejun si ne continuam itinerarul. De aici urmam traseul banda albastra cu trecere prin Vf. Piatra Mare si apoi planificam urmatorul popas la Cascada Tamina. Pina in virf nu mai e mult, drumul continuindu-se prin golul alpin, oferind o vedere frumoasa peste micile orase. Virful Piatra Mare, punctul cel mai inalt, 1843 m, le daruieste privitorilor o panorama cuprinzatoare care se deschide peste culmile muntilor din apropiere. La sud, Bucegii contrasteaza evident cu prim-planul rotunjit al muntilor mai coboriti ai Predealului. In zare, spre vest, se contureaza o parte a lamei de fierastrau a crestei Piatra Craiului. Imediat peste Valea Timisului, Postavarul isi dezvaluie numeroase detalii. Spre nord, intinsul ses al Birsei si o parte a Carpatilor Curburii interne se pierd in departari. Turul de orizont este completat de culmile rotunjite ale muntiilor Girbovei, care se intind departe in zare spre sud-est. De aici coborim satisfacuti si, parca, imbogatiti sufleteste. La intoarcere drumul este usor, panta fiind mai mica si trecem treptat din golul alpin in padure. Pina la Cascada Tamina mergem o ora si jumatate, aproape doua. Intrarea in cascada se face din drumul principal pe care l-am urmat in stinga. O placuta ne informeaza ca prin aceste locuri sint foarte multi ursi, aici fiind si o rezervatie de acest gen. Pe prima poteca spre stinga se ajunge dupa 300 de pasi in partea din aval a cascadei, poteca din mijloc, marcata, conduce spre portiunea superioara a cheilor. Amenajarile existente, scari si balustrade metalice dau posibilitatea de a strabate Cheile Taminei, unul dintre cele mai spectaculoase puncte de atractie din masiv, dupa Canionul Sapte Scari. Calcarul este ferastruit de apele involburate ale piriului Pietrei Mici, care au format o succesiune de cinci cascade strinse intre peretii verticali, inalti de peste 50 metri deasupra unui adevarat labirint colcaitor. In cadere, apa exercita asupra calacarului o actiune intensa, formind o serie de marmine circulare sau eliptice. Parcurgerea cascadei este mult mai usoara de aceasta data decit cele sapte scari inalte, zona Taminei fiind mai putin abrupta. Reusim sa gasim locurile potrivite pentru a pune piciorul si sa strabatem riul, lasindu-l la intoarcere sa-si croiasca in continuare drumul prin padure. De aici pina jos drumul nu mai este spectaculos, coborirea prin padure dureaza in jur de 30 de minute. Fumul masinilor incepe sa-si faca din nou simtita prezenta odata cu apropierea de sosea. Drumul forestier se opreste la intilnirea cu DN1, iar de aici urmam calea ferata spre gara parasita din Timisul de Sus. Mica escapada se termina, lasindu-ne sentimentul ca am coborit de bunavoie din paradis, pentru a ne continua saptamina intr-o lume total opusa aceleia din care venim. Fiecare iesire la munte este o minunata posibilitate de relaxare, de liniste si de autoeducare. Prin maretia lui, muntele a stiut mereu sa impuna respect si sa trezeasca in noi sentimentul de libertate.


TEXT: ARIANA VASSOPOL; FOTO: ORLANDO ROSU
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona