Despre Iran
Articol






Ma angajez pe propria-mi raspundere sa respect legile Republicii islamice Iran Asa suna formularul pe care l-am primit in avion, o data cu intrarea in spatiul aerian iranian. Sint imbracata intr-o rochie a carei lungime depaseste glezna. Imi infasor si eu capul cu un sal si imi pun un mantou care trece de genunchi. Imi acopar intregul corp cu exceptia palmelor si a fetei. Orice femeie care vrea sa viziteze aceasta tara trebuie sa se conformeze regulilor de aici. Cele mai multe iranience trecute de 40 de ani poarta chador, un vesmint lung si larg, ca o pelerina de culoare neagra, dar cele tinere sint imbracate in pantaloni si in camasi. Am aterizat in Teheran. Iranienii pronunta "Tehran", scurt si gutural. Stiu ca nu e cea mai buna idee, o calatorie la inceputul verii in Iran, cind temperatura devine feroce si depaseste uneori 50 de grade Celsius, dar stiu la fel de bine ca putine persoane au sansa sa traiasca o asemenea experienta, pentru ca vechea Persie nu e tocmai o tara turistica. Impresionat de clima si asezarea Teheranului in apropierea muntilor, in 1795, sahul Mohammad Khan, fondatorul dinastiei Qajare, a mutat aici capitala, aflata la Shiraz. De atunci s-au schimbat multe
In prezent, Teheranul e un oras imens, in plina expansiune, care concentreaza o mare parte din industria intregii tari si o cincime din populatie. Cresterea demografica a fost spectaculoasa, mai ales in ultima suta de ani. Astazi traiesc aici peste 12 milioane de oameni, o populatie echivalenta cu jumatate din cea a Romaniei, fata de numai 200.000, in 1920. Asezarea se intinde pe o suprafata de 1.500 de kilometri patrati si, in ceea ce ma priveste, e cea mai mare aglomeratie "umana" pe care am vazut-o vreodata. Un ocean de oameni, un furnicar care se multiplica parca la infinit. Orasul e inegal si diferit. Partea sudica seamana mai degraba cu o periferie nesfirsita, dar nu lipsesc nici aici atractiile turistice.
Turnul Azadi, poarta de intrare in capitala Iranului, se afla in apropierea aeroportului Mehr-abad. Azadi este primul meu "contact" cu Iranul. Monumentul are o inaltime de 50 de metri si reprezinta simbolul orasului Teheran. Amplasat intr-o piata imensa, cu o suprafata de peste 20 de kilometri patrati, turnul atrage mii de vizitatori.
Tot in partea de sud a orasului se afla si Golestan, in traducere "Gradina cu trandafiri". Cel mai vechi complex de palate si constructii regale din capitala Iranului are o vechime de peste patru secole. Aici a fost resedinta sahilor Qajari si tot aici au fost incoronati ultimii doi regi din dinastia Pahlavi. Golestanul te seduce cu parfumul delicat al florilor, cu racoarea fintinilor sale arteziene si a bazinelor in care plutesc lebede, cu somptuozitatea melancolica a castelelor sale. O lume cocheta si serena aruncata in mijlocul unui cazan in clocot, asa cum devine Teheranul in cea mai mare parte a zilei. Palatul a adapostit o colectie incredibila de giuvaieruri si pietre pretioase, printre care se numara si celebrul diamant de 270 de carate Daryaye - Noor care i-a apartinut sahului Nader.
Sala receptiilor, Talar Salam, cea mai mare incapere a palatului, imi taie respiratia. Fastul si rafinamentul incaperii rivalizeaza cu saloanele palatelor frantuzesti. In partea estica a complexului Golestan se inalta palatul Shams ol Emareh, terminat in anul 1867. Doi ani a durat construirea edificiului regal. Sahul Nasser ad-Din s-a inspirat din arhitectura castelelor vizitate in calatoriile sale. Opera a arhitectului Ali Mohammad Kashi, cladirea este o fericita fuziune intre arhitectura europeana si cea persana. Decorat cu splendide piese de faianta pictata, care acopera zidurile groase din caramida, palatul exceleaza in simetrie si frumusete. Shams ol Emareh gazduia receptiile oficiale ale sahului, dar si haremul acestuia.
Sint invitata la masa in casa unor prieteni care locuiesc in nordul orasului. Pentru a strabate Teheranul dintr-un capat in altul e nevoie de citeva ore bune. Traficul e infernal, sint peste trei milioane de masini si regulile de circulatie sint mai degraba incalcate decit respectate. Orasul e intins haotic, tentacular, ca o caracatita uriasa. Insa, nordul e o alta lume, rafinata si racoroasa. Intre nord si sud diferenta de altitudine depaseste 500 de metri. Partea nordica a orasului e situata la o inaltime de 1.700 de metri. Uneori aici ploua si temperatura coboara la 25 de grade, in timp ce canicula din sudul orasului ridica numarul gradelor la 40. Daca ziua este senina, prin aerul limpede se vede Damavandul, muntele cel mai inalt din Iran, peste 5.600 de metri. Muntele se afla la mai putin de 100 de kilometri de Teheran si desparte orasul de Marea Caspica.
In nordul orasului, pe o colina, se gaseste un mic bazar traditional Farahzad, o minune oflactiva si cromatica. Sint fascinata de tarabele incarcate de fructe proaspete sau confiate si foi de marmelada "lavoshachi" intinse ca niste clatite uriase. Totul e pictat in culori aprinse: mov, rosu, visiniu, portocaliu. Cumpar o inghetata iraniana traditionala numita Sonati - falude, fistic garnisit cu o fidea din amidon cu gust de miere.
Saad Abas, un alt mare complex de muzee, cuprinde 18 palate intinse pe o suprafata de 410 hectare. Aici a fost resedinta de vara a ultimului sah, Mohammad Reza. Palatul e foarte trist, rafinat si european: mobila Ludovic al XIV-lea si Ludovic al XV-lea, portelanuri de Sevres, candelabre de Bavaria, pahare Baccarat, concepute special pentru familia regala.
Din Teheran si pina la Marea Caspica, in nordul Iranului, sint mai putin de 200 de kilometri. Drumul e sapat prin masivul Al Borz, cel mai inalt din Iran. Chiar si vara, crestele muntilor sint acoperite cu zapada. Peisajul e coplesitor, de o maiestuozitate tulburatoare. Ne oprim la trecatoarea Kandovan aflata la o altitudine de 3.000 de metri. Stinci inclinate par sa cada din cer ca intr-un joc de domino. Nu-mi imaginam o tara atit de spectaculoasa. La capatul drumului se afla Marea Caspica, la fel de frumoasa ca si Marea Neagra, dar, parca, mai tragica. Pietre uriase sufoca plaja pustie. Cu brutalitate, lumina sfisie orizontul. E insuportabil de cald, dar exista o solutie: un teleferic care, in citeva minute, te duce de la tarmul marii la cota 2.300, unde natura e o adevarata incintare. Iranul este, fara indoiala, una dintre cele mai frumoase tari pe care le-am vazut vreodata. Din nordul Iranului ma indrept spre Esfahan, in opinia multora, cel mai frumos oras din Asia Mijlocie.
"Cine poate pretinde ca a vazut cel mai frumos oras din lume, daca nu a vazut Esfahanul?", se intreba acum o jumatate de secol Malraux.
Legenda spune ca Esfahan este locul ales de Adam dupa izgonirea din Rai, pentru ca ii amintea de tinutul celest, iar iranienii sustin ca Esfahan reprezinta "jumatatea lumii", deoarece, daca ai trecut pe aici, e ca si cum ai fi colindat jumatate din Pamint Si intr-un fel este adevarat, pentru ca Esfahan e un univers fabulos si caleidoscopic, un oras "saturat" de comori ale artei si arhitecturii, un loc plin de nenumarate monumente, unul mai surprinzator si mai enigmatic decit celalalt. Esfahan se afla in centrul Iranului, la o altitudine de 1.500 de metri, la poalele muntilor Zagros. Populatia depaseste 1,5 milioane de locuitori. Cinci sute de kilometri despart Esfahan de Teheran, capitala actuala, aflata in nord si sase sute de kilometri, Shiraz, un alt important oras iranian situat in sudul tarii. Aspadana, asa cum se numea in antichitate Esfahanul, este un oras cu o vechime de peste 2500 de ani. In timpul domniei lui Shah Abbas I, la sfirsitul secolului al XVI-lea, Esfahan a devenit capitala Iranului, pentru ca regelui i-a placut locul si a remarcat ca "aerul era mai pur decit la Qazvin" (fosta capitala). Abbas cel Mare a transformat Esfahanul intr-unul dintre cele mai grandioase orase din lume. Existau aici 163 de moschei, 48 de scoli religioase, aproape 2.000 de magazine si peste 250 de bai publice. Piata regala a Esfahanului, astazi piata Khomeini, este unul dintre cele mai tulburatoare locuri de pe Pamint. La apusul soarelui, sutele de lumini care se reflecta in apa si cupolele miraculoase ale moscheilor transforma piata intr-un tarim vrajit. Supranumita si "Naghshe jahan", adica "imaginea lumii", piata este punctul-cheie al orasului, un spatiu frenetic, unde linistea nu se asterne niciodata. De dimensiuni stupefiante, piata regala este de sapte ori mai mare decit piata San Marco din Venetia, peste 80.000 de metri patrati (510 metri in lungime si 165 in latime). Aici era scena procesiunilor, intrecerilor si a jocului de polo calare. Astazi piata este inscrisa pe lista monumentelor UNESCO si face parte din patrimoniul universal. Moscheea Imamului, anterior numita Moscheea Sahului, se afla pe latura de sud a pietei. Constructia a inceput in 1612 si a durat 26 de ani. Este punctul culminant al arhitecturii si al artei ornamentale iraniene, fiind, fara indoiala, una dintre cele mai impresionante si mai mari moschei din lume. Cupola ei este gigantica si depaseste 50 de metri inaltime. Din nefericire, Abbas cel Mare nu a apucat sa vada constructia terminata. Cei mai reputati artisti si caligrafi au pictat zidurile cladirii. Arabescuri gratioase decoreaza placile de email care acopera cladirea. Moscheea este renumita pentru ecoul si amplitudinea sunetului emis in interiorul ei. Cu totul remarcabil, portalul moscheii are o inaltime de 30 de metri si este flancat de doua minarete ce ating 42 de metri. Aflat pe latura vestica a pietei, Palatul imperial Ali Qapu a fost construit pentru ca sahul sa-i primeasca aici pe ambasadorii straini. Cladirea are sapte etaje, enorm pentru perioada in care a fost inaltata. Din balconul palatului, regele obisnuia sa priveasca piata si, mai ales, meciurile de polo si focurile de artificii. In fata palatului, pe partea de est a pietei, se afla moscheea seicului Lutffolah. Si acest sanctuar a fost construit tot de marele rege safavid in cinstea unui seic libanez. Pentru ca a fost conceputa ca o capela privata, moscheea nu are curte si nici minaret. Aici se rugau si femeile din haremul regelui. Foarte gratioasa, moscheea te incinta cu coloritul neasteptat. Atit in interiorul si exteriorul cupolei predomina galbenul, o culoare mai putin folosita in ornamentarea constructiilor religioase.
In nordul pietei se aflau caravanseraiurile imparatesti si bazarul, unul dintre cele mai spectaculoase din Orient. Intrarea se face prin splendida poarta Qaisarieh. Bazarul este enorm, labirintic, un oras in sine plin de magazine, galerii, gradini, si ceainarii. Bazarul exceleaza in produse artizanale, vase de argint si de bronz batute din ciocan, covoare manuale si bijuterii. Bineinteles ca orice pret se negociaza in aroma renumitului ceai negru iranian, pe care vinzatorii il servesc clientilor.
Moscheea de vineri nu poate lipsi din itinerarul nici unui turist. Cu o vechime de aproape un mileniu, moscheea este nu numai cea mai veche cladire din Esfahfan, un adevarat muzeu al arhitecturii islamice, dar si "matricea" moscheilor iraniene.
Fiecare dinastie aflata la putere a adaugat ceva acestei moschei, fara a distruge ceea ce au facut predecesorii. Aceasta combinatie de stiluri o face cu totul surprinzatoare.
Zayandeh, riul datator de viata, desparte in doua orasul. El strabate Esfahanul de la vest la est si este recunoscut nu doar pentru frumusetea parcurilor si gradinilor aflate in apropiere, ci, mai ales, pentru podurile care il traverseaza. Doua sint mai importante: Podul Kaju, construit de regele Abass al II-lea in anul 1650, cu doua rinduri de terase si Sio-s-pol sau 33 de poduri. Acesta este realizat, dupa cum arata si numele din 33 de mici poduri sau arcade alaturate. Desi mai mic, este unul dintre cele mai frumoase monumente din Esfahan, si a fost ridicat de capitanul armatei sahului Abbas. Podul are 300 de metri lungime si 14 latime si doua rinduri de terase unde se poate bea ceai. Palatul Chehel Sutun, adica 40 de coloane, desi palatul are doar 20 de coloane, celelalte reprezinta imaginea lor reflectata in apa. A fost construit de regele Abbas al II-lea ca o sala de receptii. Cea mai spectaculoasa o reprezinta sala de ceremonii decorata cu fisii de oglinzi si picturi reprezentind episoade din viata lui Abbas cel Mare. Acestea sint doar citeva dintre minunile Esfahanului, un loc care nu poate fi uitat, pentru arhitectura sa superba si pentru atmosfera relaxanta de aici, pentru racoarea si eleganta gradinilor... de fapt, albastrul racoros al Esfahanului contrasteaza cu culorile fierbinti ale Iranului Cu parcurile, podurile si moscheile sale, Esfahanul i-a uimit intotdeauna pe turisti si, mai ales, pe europenii care nu mai vazusera nimic asemanator. Esfahan este un oras-spectacol pe care il parasesti cu o stringere de inima, aceea ca nu ai stat suficient de mult. In numarul viitor vom calatori in sudul Iranului, in legendarul tinut al lui Darius cel Mare: Persepolis.

Text&FOTO: DANa CEUSESCU
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona