A venit, oare, momentul ?
Articol
Daca ma intrebati ce-mi sugereaza luna iunie, v-as spune ca o asociez cu gustul evadarii... din cotidian, din casa, din aglomeratia urbana, din tot ce ar putea strica echilibrul nostru. Incepe aventura pe cararile drumetiei.
Primele semne de caldura ne-au umplut pe toti de voie buna si chef de calatorii. Astfel, pornim impreuna in descoperirea de locuri fascinante, unele mai putin cunoscute, altele redescoperite. E momentul ideal pentru calatorii, nu zaboviti prea mult. Am ales locuri care sa va stimuleze emotiile, care sa dea un sens nou cuvintului fericire. Sint ocazii ce va pot schimba viata intr-un fel de neimaginat.
Adevarata calatorie incepe in momentul in care intelegem cu adevarat ca motivul este suficient de puternic pentru a o face. Acum putem privi provocarile ce ni se ofera. Revista "Vacante&calatorii" isi propune in aceasta luna sa va poarte pe meleaguri unice.
Pasionatilor de aer liber, de spectacole le propun sa-si dea intilnire macar la unul din festivalurile de vara propuse de revista "Vacante&calatorii". Reintilniri, oportunitati de distractie, provocari culturale, descoperiri Un florilegiu de festivaluri ce merita savurat sub soarele verii.
Daca va place cultura populara, va invit la manifestarile traditionale, pentru a cunoaste un pic din legenda locurilor.
Ati ratat cumva Festivalul ArtMania? Mai e timp pentru a ajunge la Festivalul Medieval de la Sighisoara, daca sinteti atrasi de atmosfera medievala. Daca luptati pentru protejarea mediului, alegeti FanFest, Salvati Rosia Montana, veti imbina utilul cu placutul. Daca sinteti cinefili, Festivalul Anonimul va asteapta intr-un paradis vegetal, salbatic, de vis in acelasi timp, in Delta Dunarii, la o vizionare de filme de calitate, aduse din toata lumea. Si pentru ca sezonul estival a inceput, Festivalul Callatis isi deschide si el portile. Esti invitat in capitala distractiei estivale, Mangalia.
Daca inca nu v-ati potolit setea de calatorie, porniti in descoperirea altor locuri fascinante. Impatimitilor de munte, culmile din Retezat va stau la dispozitie, Muntii Calimani va asteapta pentru o plimbare ecvestra prin imprejurimi! Pescarilor, cumparati o undita, daca nu aveti deja una, si aventurati-va la una din baltile pline de pesti! Amatori de speologie, Pestera Polovragi va asteapta sa-si dezvaluie misterele din "bezna"!
Continuati seria calatoriilor inedite cu o vizita la Padurea de Argint de la Vinatori-Neamt sau cu o drumetie la unul dintre cele mai importante monumente de arta feudala din Romania, Castelul Huniazilor.
Trecem pentru un moment granitele si intram intr-o lume de poveste, aflam de sarbatoarea palariilor de la Castelul Chantilly, Franta, sau de locurile sfinte ale Meteorei, Grecia, mai aproape de cer, si nu numai.
In speranta ca v-am trezit interesul pentru calatorie, acum e momentul sa porniti alaturi de noi in aventura.
Totusi, indecisi? Ne revedem in numarul viitor cu noi solutii


Corina Tileaga
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona