Cimpina - legatura dintre Muntenia si Ardeal
Articol









Undeva aproape, pentru ca timpul petrecut pe drum sa nu ne restringa si mai mult petrecerea modesta, de doar un weekend. Undeva unde sa fie totul verde, neatins de seceta nemiloasa. Undeva unde nevoia de cunoastere sa ne fie satisfacuta si de altceva in afara de carti. Undeva unde, de ce nu, timpul pretios sa nu se materializeze in lei noi.



Cam asa sunau pretentiile noastre intr-o seara de miercuri, la un suc de Bucuresti. Cite capete tot atitea pareri, dar ca sa mergem impreuna trebuia sa gasim acel loc care sa fie pe placul tuturor. Dar care era misteriosul loc? "Cimpina" - a spus cineva. "Cimpina ?!?" - a fost reactia noastra. Mai trecusem pe acolo pina atunci, insa orasul nu-mi stirnise in nici un fel interesul. Undeva, in dreapta drumului national 1, de la Ploiesti spre Brasov, Cimpina imi paruse orasul tipic romanesc crescut in umbra resedintei de judet. Un oras mai mult lung decit lat, cu oameni ceva mai linistiti si cu strazi mai putin aglomerate. Aparentele sint insa, de multe ori, inselatoare.



Inca din Evul Mediu, Cimpina se facea remarcata printre asezarile Tarii Romanesti, prin pozitia sa strategica, de pe drumul comercial ce facea legatura cu Ardealul. Primul document ce atesta existenta localitatii (in urma cu mai bine de jumatate de mileniu) mentiona un negustor cimpinean care facea comert cu ceara. Insa ceara nu era singurul produs ce trecea prin vama Cimpinei. Mierea, sarea sau vinul prahovean erau doar citeva produse "la mare cautare" printre negustorii ardeleni. Devenita pina in secolul XIX cea mai importanta vama a Tarii Romanesti, localitatea avea sa aduca venituri semnificative vistieriei tarii. Acesta este si momentul in care Cimpina avea sa fie cunoscuta de intreaga Europa pentru pacura extrasa de aici.

Insa bogatiile solului si dezvoltarea orasului la rascruce de drumuri comerciale nu au fost singurele atuuri ale localitatii. Aerul curat, clima blinda, si capacitatea orasului de a ramine verde chiar si pe timp de seceta cumplita au atras personalitati ale culturii romanesti. Nicolae Grigorescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Ion Heliade- Radulescu sau George Cosbuc sint doar citiva dintre cei ce au ales sa devina cimpineni. Iar B.P. Hasdeu si Nicolae Grigorescu au lasat in urma doua muzee unice in tara.



Muzeul Iulia Hasdeu

Despre muzeu se spune ca ar fi fost construit dupa planurile trimise de tinara Iulia, dupa moarte, tatalui ei. De altfel, B.P. Hasdeu sustinea ca operele sale nu-i apartineau de fapt, ci ii erau transmise de fiica sa in cadrul sedintelor de spiritism.

Un adevarat templu, cu o arhitectura indrazneata la vremea respectiva, muzeul avea sa devina refugiul marelui scriitor. In prima camera nu ai cum sa nu observi frumoasa soba de teracota alba, pictata. Intreg mobilierul si obiectele prezentate aici sint cele care au apartinut familiei Hasdeu. Cea de-a treia incapere este insa de-a dreptul spectaculoasa. In centru se ridica doua scari metalice, asemenea unor schele, ce se impleticesc pina sus, la turnul central. Accesul pe scari nu este permis, asa ca trebuie sa va multumiti cu admirarea panoramei de jos. Aceasta este si sala care face legatura cu sala de spiritism. Mica fereastra de forma circulara, din peretele din dreapta, era singura sursa de lumina pentru sala mistica, in timpul sedintelor. Aici se refugiau Hasdeu si prieteni ai acestuia, pentru a intra in legatura cu tinara Iulia. Incaperea este mica, dar foarte incarcata. Pe margini sint expuse sute de pagini scrise aiurea, in starea de transa. Vi se va povesti, cu siguranta, ca in timpul unei sesiuni de acest gen, un prieten al savantului a inceput sa scrie in limba araba, chiar daca nu o cunostea. Incaperea atrage si cei mai infocati sceptici. Peretii erau pictati inainte de restaurare cu albastru, verde si maro, infatisind simboluri ale vietii de apoi: bufnite, serpi, sopirle. Cind veti ramine fara intrebari pentru ghid, puteti sa continuati vizitarea muzeului la demisol. Iesind prin spate si coborind niste scari de piatra, veti intra in ultima camera, ce gazduieste documente originale, manuscrise, editii princeps ale cartilor scriitorului sau colectii de reviste la care acesta colabora. Vizitarea muzeului se incheie cu pajistea din spate, unde a fost construita si casa modesta in care a locuit savantul.

Constructia castelului, finalizata in 1896, necesita reparatii inca dinaintea mortii lui Hasdeu. Desi grav afectata si in timpul celor doua razboaie mondiale, in 1955 avea sa fie inscrisa in Lista Monumentelor Istorice. Zece ani mai tirziu, dupa finalizarea restaurarilor, este deschis Muzeul Memorial B.P. Hasdeu. Astazi, este deschis vizitatorilor de marti pina duminica, intre orele 9.00 si 16.30.



Muzeul

Nicolae Grigorescu

Din pacate si acest muzeu are un trecut tragic. In timpul Primului Razboi Mondial, casa a ars incepind de la etaj. In urma incendiului au fost distruse atelierul si multe dintre operele artistului. Restaurat ulterior, mai mult din amintirile fiului lui Nicolae Grigorescu, la jumatatea secolului XX, cladirea avea sa devina singurul muzeu memorial de acest gen din Romania. Colectia expusa aici a fost imbunatatita in timp, fiind luate in custodie mai multe tablouri de la Muzeul National de Arta din Bucuresti, sau de la muzee din Brasov si Ploiesti.

Amenajarea casei memoriale este realizata in stilul ce caracteriza artistul. Sub casa scarii, in coltul exotic, sint prezentate obiecte de origine orientala, aduse de pictor din Istanbul in 1873: arme, covoare, o narghilea, masute, vesminte si papucei turcesti. Pe peretele din stinga holului este chiar un tablou in care se oglindeste cu exactitate coltul de sub scari. In prima incapere, din dreapta intrarii, se aprindeau discutiile intre mari oameni ai culturii romanesti - Delavrancea, Vlahuta, Goga sau Cosbuc. Aici poate fi observata si o varianta a celebrului tablou "Carul cu boi". Urmeaza biblioteca si atelierul pictorului. Intreaga casa este decorata cu tablouri, tapiterii frantuzesti sau covoare turcesti, toate colectionate de Grigorescu in timpul vizitelor sale in strainatate.

Ca orice alt muzeu, poate fi vizitat in orice zi in afara de luni. Pe timpul verii programul incepe de la 10.00 si se termina la 18.00, in timp ce iarna, vizitarea se face intre 9.00 si 17.00.



Barajul Paltinul

si lacul Paltinoasa

Daca tot ati ajuns in Cimpina, este pacat sa nu va mai rapiti putin timp si pentru a vizita imprejurimile. La numai citiva km de oras se ridica barajul Paltinul. Apa de aici alimenteaza Cimpina si o parte a Ploiestiului, fiind renumita pentru puritatea sa si pentru "gustul bun". Insa adevaratul motiv pentru care ar trebui sa ajungeti la Paltinul este pitorescul locului. Drumul nu dureaza mai mult de jumatate de ora cu masina. Trecind pe linga livezile de meri si pe linga vilele construite de curind, urcati serpentinele ce serpuiesc lin pe linga Doftana, si apoi mai departe prin Cheile Brebului. In stinga drumului se va intinde, pe o suprafata de aproape 200 ha, lacul Paltinoasa. Puteti lasa masina in parcarea amenajata, pentru a cobori panta lina spre malul lacului. Apa lacului are o culoare bleu-vert, aproape turcoaz, si totusi este foarte curata. In week-end-uri parcarea este arhiplina, insa malul larg al lacului ii permite fiecaruia intimitatea mult cautata. Odata coborit spre lac, nu-ti ramine decit sa campezi, cu padurea ce te inconjoara in spate, in stinga si in dreapta.



Festivalul Cascavelei

Iar daca ati ajuns la Paltinul in septembrie, dupa un popas binemeritat, puteti sa faceti o plimbare pina in comuna Doftana - la 20 de minute de lac. In fiecare an, aici se desfasoara Festivalul Cascavelei - un produs specific zonei. In cadrul serbarii cimpenesti sint prezentate produse traditionale, obiecte mestesugaresti sau de uz casnic. In fiecare an, cite un ansamblu artistic intretine atmosfera de sarbatoare.

Puteti sa va cazati la una din pensiunile de doua sau trei margarete sau in gospodariile din Doftana, pentru ca apoi sa porniti in drumetie prin imprejurimi. Iar daca credeati ca ati ajuns intr-o banala comuna, veti fi surprinsi vizitind cele doua muzee: Muzeul de Etnografie si Folclor si Muzeul de Arte Plastice.



"Baile" Telegai,

renumite in Europa

Iesind din Cimpina pe acelasi drum care duce spre Paltinul, la doar 5 km de oras, este comuna Telega. Inca din 1354 era monopol de sare al lui Basarab I, intemeietorul Tarii Romanesti. Se spune ca localitatea si-a luat numele tocmai din aceasta activitate: sarea era transportata cu "teleguta" - un vechi car tras de boi sau de catiri.

Ulterior, ocnelor li s-a dat o noua intrebuintare, devenind loc de ispasire a celor ce se intorceau impotriva orinduirilor statului. Chiar si celebrul haiduc Iancu Jianu si-a gasit sfirsitul intr-una din ocnele Telegai. Traditia de inchisoare a fost pastrata pina cind, la sfirsitul secolului XIX, a fost construita aici renumita inchisoare Doftana, care acum este, din pacate, lasata in paragina.

Prabusirea ocnelor de sare a dus in timp la formarea lacurilor sarate, atragind din nou atentia asupra Telegai. Aflate pe locul doi in Europa pentru proprietatile curative deosebite, "Baile" pot trata diferite forme de reumatism, nevralgii, nefrite, artrite sau anemie. Lacul cu o suprafata de aproximativ 1.500 de metri patrati si o adincime de 100 de metri a fost de curind amenajat pentru a gazdui cit mai multi turisti. Au fost construite cabine de dus, un minirestaurant si casute sau camere de cazare.



"In virf", la crucea lui Carol

Carol a indragit atit de mult imprejurimile Cimpinei, incit ar fi vrut sa-si construiasca aici resedinta de vara. Crucea a fost ridicata prin anii 1880, cind domnitorul a venit sa viziteze locurile si sa le binecuvinteze. Insa pe drumul de intoarcere, calul sau si-a rupt un picior. Domnitorul a crezut ca este un semn rau si a decis sa mai caute si alte locuri, pentru a se stabili, in cele din urma pe malurile Pelesului, in Sinaia.

Crucea a ramas totusi acolo, pina in 1977, cind s-a prabusit in urma cutremurului. Localnicii au pastrat-o si au ridicat-o din nou citiva ani mai tirziu. Monumentul este taiat din piatra alba si are o inaltime de trei metri. Pacat ca inscriptiile, cu litere latine si chirilice, nu mai pot fi deslusite in totalitate.

Drumetiile pina la crucea din Melicesti (sat al comunei Telega) nu dureaza prea mult, insa sint o adevarata placere. Chiar daca nu este amenajat un spatiu pentru campare, nu exista nici restrictii, iar privelistea de la cruce este deosebita. Cimpina, cu intreaga vale a riului Doftana, este mult mai frumoasa decit bine-cunoscuta vale a Prahovei. Insa frumusetea sa consta tocmai in "anonimatul" ei: aici vin an de an numai cei care cunosc si apreciaza pitorescul zonei.



Text & foto: Miruna Vassopol
InfoUtil
Cai de acces

In Cimpina se poate ajunge cu trenul de la Brasov sau Bucuresti (circula destul de des) sau cu masina pe DN1. Spre Paltinul, Valea Doftanei si Telega circula din jumatate in jumatate de ora microbuze. Pretul unui bilet este
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona