O tura de weekend - Busteni - Cabana Gura Diham - Cabana Izvoarelor Malaiesti - Vf. Omul - Valea Cerbului
Articol








Zi de zi, saptamina de saptamina, ne aflam blocati in aceeasi rutina, intre aceleasi posibilitati de relaxare. Desi speranta unui concediu este inca departe de a se implini, modalitati de petrecere a timpului in afara oraselor aglomerate exista. Un weekend la munte reprezinta varianta ideala de a ne incarca bateriile si ne da impulsul de a supravietui in jungla lumii civilizate. Citeva haine indesate intr-un rucsac, nelipsitii bocanici, ceva mincare si bani, acestea ne-au fost mai mult decit necesare pentru a simti din nou gustul vacantei.



Aventura noastra incepe din gara orasului Busteni, situat la poalele muntilor Bucegi. Inviorati de aerul rece al diminetii, lasam in urma trenul si vechea cladire a garii, pentru a incepe traversarea orasului pina in punctul de intrare in traseu. In fata noastra, se ridica impunatoare coama Bucegilor cu versantii sai abrupti. Pe timp senin se pot observa platoul Vf. Caraiman, incununat de o frumoasa cruce, releul de la Costila sau chiar cabana Piatra Arsa. La ora opt dimineata, orasul a prins viata, fiind impinzit de turisti sau localnici.



Pina sa iesim de pe drumul principal, pentru a urma soseaua care duce spre cabana Gura Diham, ne facem ultimele aprovizionari, ceva mincare si suficienta apa. Ne aventuram apoi, grabind pasul spre poalele muntelui. Drumul spre Gura Diham este asfaltat, iar pe timpul weekendului locul este asaltat de turisti. Cei veniti aici cu masinile cauta relaxarea pitoreasca la poalele muntilor, in poienitele largi scaldate de soare. A fost introdusa de curind chiar si o taxa de intrare in zona, pentru autovehicule, in valoare de 4 lei. Pina la cabana parcurgem un traseu plictisitor de jumatate de ora, urmind soseaua serpuita. Apropierea de Gura Diham este semnalata de aparitia magazinaselor de suveniruri, incarcate cu obiecte mai mult sau mai putin de artizanat. De aici se desprinde de traseul nostru piriul care a vegheat linistit in dreapta drumului.



Prima proba de foc



Urmeaza una din cele mai enervante portiuni ale aventurii, numita "panta prostului". Cei care au mai fost prin zona nu am cum sa nu si-o aminteasca. Diferenta de nivel este destul de mare, iar portiunea pe care se urca este mica. Asa ca tragem puternic aer in piept si dupa o serie destul de lunga de opriri, reusim sa trecem de aceasta " proba de foc". Bineinteles ca pentru toate "popasurile" dam vina pe oboseala, nicidecum pe lipsa antrenamentului care se resimte asupra tuturor. Odata trecuti de faimoasa panta, drumul se continua usor serpuit prin padure. Nu mai este decit o ora, in cel mai rau caz o ora si jumatate pina la cabana Izvoarelor, urmatorul nostru popas. Aceasta zona este renumita ca fiind populata de foarte multi ursi, fapt ce ne face sa tresarim aproape la fiecare zgomot auzit in urma noastra. Ne imbarbatam repede, gindindu-ne ca nu se poate sa fim noi cei "norocosi".. Din cind in cind, frunzisul copacilor perminte vederii sa se strecoare, descoperind in departare culmile muntilor.

Pe acest drum am avut placerea sa observ citeva placute, atirnate de copaci, pe care erau scrise citeva citate. Cel care a facut lucrul acesta ne-a dat multe subiecte de discutie, astfel pina la cabana timpul a trecut aproape insesizabil. O ultima panta si gata. In stinga se vede cabana Izvoarelor cu restul anexelor sale. Grupuri de copii veniti in excursie se joaca rizind prin poiana din fata cabanei. Pina aici traseul nu a fost deloc greu si reprezinta alternativa pentru cei care vor sa scape de galagia de la Gura Diham. Pentru ca s-a facut aproape ora 11, stabilim ca ne permitem si noi o cafea de dimineata pe care sa o savuram pe terasa. Preturile de la cabana sint relativ mici, iar conditiile destul de bune. In departare, citiva nori isi fac timid aparitia grabindu-ne spre continuarea traseului. Lasam in urma cabana, copiii si pornim din nou pe poteca. Primul popas il stabilim la Pichetul Rosu, punct in care mai multe trasee se intilnesc. Pina acolo nu e mai mult de o jumatate de ora. Ne gindim ca poate exageram cu popasurile si ca e destul de riscant, tinind cont ca norii ne ameninta din spate. Eh! Dar pina la urma asta face parte din frumusetea drumetiei. De la Pichetul Rosu pina la cabana Malaiesti mai sint de parcurs aproximativ doua ore, pe traseu marcat cu triunghi rosu. De aici incepe partea frumoasa a traseului. Drumul serpuieste prin padure, panta de nivel creste. La inceput se merge o buna portiune de drum prin padure, iar odata cu cresterea altitudinii, padurile parasesc apropierea traseului. Traversam vai, discutam, ne bucuram de aerul curat si de soarele care nu ne-a parasit inca. In dreapta traseului, in zare, se contureaza o parte a lamei de fierastrau a crestei Piatra Craiului. Dupa ce trecem de o portiune de stinci mai abrupta, inca un piriu, o ultima cotitura si se observa cabana Malaiesti.



Jos in vale, la Malaiesti



Amplasata intr-o vale, inconjurata de culmile inalte ale muntilor, cabana reprezinta un popas ideal. In urma cu citiva ani, aceasta a ars din temelii, apoi aproape in acelasi loc s-a inceput construirea ei. Desi lucrarile nu s-au terminat, pentru cei care doresc sa bea un cei cald sau sa innopteze in acest loc, refugiul salvamont reprezinta o varianta perfecta. De la Malaiesti se poate ajunge in Bran sau Risnov, durata traseelor fiind de peste patru ore. De aici pina la Vf. Omu, destinatie finala, nu mai este mult,

intr-o ora si o ora jumatate, traseu marcat cu banda albastra. Izvorul de la Malaiesti reprezinta ultima sursa de apa care se poate gasi pe traseu, asa ca nu trebuie uitate proviziile. Pe parcurs, peisajul capata o frumusete aparte, valea se deschide larg fiind imprejmuita in exterior de culmile inale ale muntilor. Cu mult timp in urma, aceasta era un circ glaciar, iar limba ghetarului cobora pina in apropiere de cabana. Se pot observa urmele de eroziune, sculptate adinc de apa inghetata. In fata noastra se intinde un perete inalt de stinca strabatut de doua culoare inguste. Acestea sint Hornurile Mari si Hornurile Mici. Se urca din ce in ce mai greu, panta capata insemnatate. Pe alocuri picele de zapada ne ingreuneaza mersul. Hornurile sint inca acoperite total de zapada, dar, cu siguranta, au mai fost oameni inaintea noastra, pe urmele carora sa calcam. La baza hornului facem un ultim popas inainte de a incepe urcusul cel mai greu.



Se poate merge pe acest traseu si pe timpul iernii, Hornurile Mari - Vf. Omul, pericolul de avalansa fiind mai mic.



Urcatul este greu si treptat incepe sa semene mai mult cu cataratul pe gheata. Primul in sir are sarcina de a face scarite pentru cei care il urmeaza. Sint unele portiuni in care ne prindem si cu miinile in zapada, cautind stabilitate. In urma noastra se intinde valea, iar de aici putem sa privim in departare muntii Piatra Craiului. Vintul bate destul de puternic, aducind un aer parca si mai curat si proaspat, al inaltimilor. Nu sint decit maximum 40 de minute de urcat pe horn, dar acestea sint cele mai frumoase si cele mai linistite. Sus, in virf, ne asteapta indicatorul, cu o sageata vizibila spre Omu. Aici e loc de popas. Sintem tacuti si vrajiti de forta inaltimilor. Desi am parcurs traseul cam noua ore, privelistea minunata ne da forta sa mergem mai departe. Pina la cabana Omu mai este o jumatate de ora. In comparatie cu traseul de pina acum, drumul acesta se compara cu mersul pe bulevard. Nu ne grabim, mergem incet, admirind de pe muchia prapastiei, minunatele privelisti. Aproape de cabana, vocile oamenilor incep sa rasune. Sint corturi de jur-imprejur.

Camerele nu costa foarte mult, la pliciuri un pat este 20 lei pe noapte, iar o camera dubla 50 lei pe noapte. Ne inchiriem citeva paturi la pliciuri si ne pregatim de o binemeritata masa. Au mincare buna aici, la preturi destul de mici. Optam pentru mazarea cu cirnati, care ne-a costat 9 lei portia. Ne intindem la vorba in fata canilor cu ceai cald, iar afara se aude vintul care suiera turbat. Ne ducem la culcare linistiti, reflectind la peisajele traseului de azi. Trebuie sa ne trezim devreme, miine avem alt drum de parcurs. Dimineata este atit de relaxanta la Omu. La picioarele tale, in fata cabanei se intind vaile cu abrupturile lor descoperite, padurile dese si inverzite, iar jos de tot, micile asezari omenesti. Totul este cuprins intr-o lumina puternica, galben-portocalie. Inca nu s-a facut cald, desi este ora noua si jumatate. Micul dejun il servim tot in cabana, mirosul de omleta ne-a ademenit imediat. Nu mai zabovim mult si incepem devreme coborirea. Astazi e duminica si in citeva ore totul trebuie sa revina la normal, pentru a incepe o noua saptamina.



"Coborire extrema",

pe Valea Cerbului



Ne-am decis sa coborim pe Valea Cerbului, traseu care duce in Busteni, pe linga drumul spre Gura Diham. Este marcat cu banda galbena si dureaza trei-patru ore, coborind pe vai. La inceput, ne intimpina o zona abrupta ce trebuie coborita cu grija. Apoi traseul se continua traversind niste limbi de zapada. Ca sa scurtam, ne-am asezat pe rucsacuri si am inceput o coborire periculoasa pe zapada. Prima oara mai timizi si cu frica in sin, apoi urlind de rasuna valea. Asta a reprezentat pentru noi partea cea mai interesanta a coboririi. Dupa ce se trece de partea abrupta, drumul isi urmeaza cursul de-a lungul vaii. Mai intii in apropierea unui riu, apoi prin padure, poteca serpuieste usor. La sfirsitul traseului, aproape de soseaua de la Gura Diham, mirosul micilor si acordurile manelelor si-au facut aparitia. Ne venea sa fugim inapoi, sa ne ascundem in munti, numai sa nu fim nevoiti sa trecem pe acolo. Din pacate alta cale nu e, iar toti cei care coboara cu mintea limpede de pe munte sint intimpinati jos de atmosfera galagioasa de petrecere. Zeci de masini stateau intinse, cu portierele deschise si cu muzica data la maxim, prin poienitele verzi. Ne vedem de drumul nostru spre gara. Mica noastra escapada s-a terminat, aerisindu-ne sufletul si mintea. Desi ne-am intors iarasi la agitatia oraselor, sintem mai calmi, mai relaxati si de ce nu, mai intelegatori. Prin forta lui, muntele a stiut intotdeauna sa impuna respect si sa ofere echilibru.



Text: Ariana Vassopol
InfoUtil
Cai de acces

SNCFR: Ruta Bucuresti- Busteni

Auto: E60 Bucuresti-Brasov



Cazare si masa

Cabana Gura Diham

Cabana Poiana Iz
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona