BistriTa NAsAud - Judetul Cetatii Ascunse
Articol











Avertizare meteorologica "cod galben". Nu e cea mai buna veste pe care o poti primi la inceputul unei calatorii. Si nici stirile auzite pe parcurs care anunta ca galbenul a devenit portocaliu nu sint de natura sa te linisteasca. Dar deja pornit, nu mai ai cale de intoarcere. Incerci sa descoperi un judet intreg, strabatindu-l de-a lungul principalelor cai rutiere. Motivele pentru o asemenea plimbare se gasesc usor, de exemplu, sa vedem o cetate in inima Transilvaniei, ce a fost odata a domnilor Moldovei, chiar si a lui Stefan, Cetatea Ciceului.



Cuibul Vampirilor



Judetul Bistrita Nasaud, caci despre el este vorba, nu e foarte mare, mai exact 5.355 kmp: 2,25% din teritoriul total al Romaniei, in partea central-nordica a tarii, intre judetele Maramures la nord, Cluj la vest, Mures la sud si Suceava la est. Acesta din urma este si punctul de plecare, urmind cararea trasata pe harta de drumul E58/E576, din Vatra Dornei spre Dej si Cluj, in partea cealalta de tara.

Prima oprire chiar la intrarea in judet, Pasul Tihuta sau Pasul Birgaului, la 1.227 m altitudine. "Un tinut din ce in ce mai salbatic si mai pustiu. Multe prapastii mari si amenintatoare, multe cascade, de parca natura ar fi serbat cindva un carnaval", asa se vad, din virful Magurii, cum este cunoscut pasul de localnici, muntii ce inconjoara castelul vampirului. Pe lumina insa va puteti bucura de oferta turistica a micutei statiuni din apropiere, Piatra Fintinelor, care dispune de pirtii de schi si saniute, va puteti plimba cu telescaunul sau imbogati colectia de suveniruri, care va sint oferite cu generozitate de comerciantii zonei. Pina in Bistrita, in oras, nu mai e mult, cam 40 de km, insa dureaza un pic, se reface drumul european, iar datorita serpentinelor caracteristice soselelor de munte, semafoarele sint crude, si prin lumina rece a ledurilor in contrast cu natura, si prin timpul de asteptare.



Biserica vinduta



La intrarea in Bistrita, cotim brusc la dreapta, "pe varianta" sau soseaua de centura a orasului, si, apoi, iar la dreapta, caci ne indreptam spre Nasaud. Nu mai mult de 25 de km pina acolo si o scurta oprire in Dumitra, localitate situata pe drumul national DN17C care leaga Bistrita de Nasaud, in depresiunea cu acelasi nume, din nord-vestul Dealurilor Bistritei. Dumitra, Mettersdorf, in germana, si Nagydemeter, in maghiara, resedinta de comuna, este atestata documentar din 1317 sub numele de Villa Demetri, dupa conducatorul colonistilor germani, Metter Demeter. In mijlocul satului se afla biserica fosta evanghelica, fortificata, construita in stil gotic, incepind cu 1504, reconstruita intre 1895 si1899, si vinduta comunitatii ortodoxe, confesiune care se pastreaza si acum. Linga biserica exista un turn fortificat construit in 1488. Ambele au fost renovate in 1998-2000, in mod exemplar, astfel incit astazi biserica este edificiul gotic cel mai bine reconstruit si probabil cel mai valoros din toata Transilvania de Nord.

Cartierul Liviu Rebreanu, catanele negre si academicienii



Continuam spre Nasaud serpuind printre dealurile care, unele, inca mai pastreaza livezile de pomi fructiferi ce au marcat istoria si au dat numele locurilor.

Aproape de oras, la 3 km mai exact, pe o placuta indicatoare, "Cartierul Liviu Rebreanu". Cu un zimbet larg reducem viteza, tocmai am intrat in localitate, acea localitate care adaposteste Casa si Muzeul Memorial Liviu Rebreanu. "Ultima casa cum iesi din sat", ne spun localnicii, indicatoare nu prea sint, dar locatia este usor de reperat, un pic ridicata deasupra soselei, o casa batrineasca, alba cu prispa de lemn invechit de timp, secondata de o cladire noua cu termopane, cea a muzeului. Aici sint expuse obiecte personale, documente, fotografii ale remarcabilului scriitor care a imbogatit literatura noastra cu opere de mare valoare. Desi nu e luni, cind sint muzeele inchise, nu e nimeni, asa ca aruncam o privire curioasa peste gardul inalt. In drumul pustiu si cu norii cenusii ce nu se dezlipeau din spatele nostru aratam precum locuitorii Armadiei. Caci sub aceasta denumire apar descrise Nasaudul, dar si localitatile inconjuratoare, in romanul "Ion".

In alta scriere apar, de data aceasta cu numele real, unii dintre cei mai bravi locuitori ai Nasaudului, soldatii acestuia. Memorabila in istoria regimentului, cit si in cea militara a Frantei lupta din 15-17 noiembrie 1796 de la Areda Venetiei, unde "catanele negre", denumirea primita de soldati, datorita uniformelor specifice, din batalionul al II-lea l-au impresionat pe tinarul general Napoleon Bonaparte prin curaj. Mai tirziu, exilat pe insula Sfinta Elena, Napoleon i-a evocat in memoriile sale, in episodul bataliei de la Arcole.

Pina la acele tipuri de mentionari, prima atestare documentara, incerta, a Nasaudului, sub numele de Naszod, dateaza de la 1245, iar primul document cert care atesta existenta Nasaudului este din 1440, prin care regina Elisabeta a Ungariei daruieste satul Nasaud unui anume Mihail, fiul unui fost comite sasesc.

Granicerii apar mai tirziu, cind, pentru a opri invazia turceasca, guvernantii austro-ungari creeaza la hotarele din sudul monarhiei, de la Marea Adriatica pina la Portile de Fier, un important sistem de granita militara, iar imparateasa Maria Tereza continua acest baraj pe culmile Carpatilor Meridionali si Rasariteni.

Astfel, intre 1762 si 1783, se militarizeaza treptat Valea Rodnei, Valea Sieului, Valea Birgaului si a Somesului, formindu-se Districtul Graniceresc Nasaudean cu numele de Al Doilea Regiment Valah de Infanterie Granicereasca nr. 17. Emblema sigiliului, la infiintarea regimentului, infatisa imaginea vulturului imperial austriac si inscriptia Virtus Romana Rediviva. Vizitat in nenumarate rinduri de persoane importante din imperiu, ramin de neuitat vizitele imparatului Iosif al II-lea care a inspectat teritoriul regimentului graniceresc de trei ori, in 1773, 1784 si 1786, si care, incredintindu-se ca romanii din Nasaud sint latini, ar fi exclamat "Salve parva nepos romuli", "Salvat esti tu, micule nepot al lui Romulus", cuvinte care numesc apoi citeva sate din jurul Nasaudului, Parva, Nepos, Salva si Romuli. Dupa aproape un secol de existenta, Regimentul Nasaudean a fost desfiintat in 1851, imparatul Franz Iosif decorindu-i steagul cu Medalia de Aur.

Poate cea mai importanta batalie a soldatilor a fost purtata acasa, pentru dreptul la carte, in special cea in limba materna. Astfel, dupa 1766 apar scolile triviale, cum erau numite cele cu predare in romana, de la Nasaud, Monor si Maieru, intre 1770 si 1777 functioneaza la Nasaud scoala Normala cu limba de predare germana, in 1784 se deschide Institutul Militar, iar intre 1826 si 1830 toate cele 44 de comune graniceresti au scoli primare comunale. In acelasi timp se realizeaza un sistem de fonduri "menite sa sprijine eforturile de propasire spirituala si materiala" ale granicerilor. Si, uite-asa, Nasaudul devine Orasul Academicienilor, cu 19 oameni de cart e, de-ai locului sau nu, care studiaza in orasul somesan.

Continuam drumul catre Salva, si de acolo la stinga pe DN17D spre Beclean, cunoscut si ca Beclean pe Somes, sau Bethlen, in maghiara si germana, dupa numele familiei nobiliare pe cheltuiala careia s-a ridicat cetatea din localitate, necesara atunci cind valurile de pamint si palisadele, ridicate initial pentru apararea impotriva deselor incursiuni tatare, nu au mai fost suficiente.



Ciceu,

cetatea necucerita



Din Beclean, linie dreapta pina in Ciceu-Mihaiesti, atestata documentar inca din anul 1405, una din cele mai vechi asezari ale judetului, cu dovezi arheologice care indica faptul ca zona ar fi locuita inca de pe vremea romanilor. De acolo urmam indicatorul spre Lelesti, si apoi spre Ciceu-Corabia. Acolo sus, pe dealurile de la intersectia dintre teritoriul localitatilor Ciceu-Corabia, Ciceu-Giurgesti si Dumbraveni, este situata Cetatea Ciceu. Desi in limita de judet al Bistritei-Nasaud, ea este mai aproape de municipiul Dej, la 20 km nord-est de acesta. Ruinele se gasesc pe Culmea Cetatii, pe un promotoriu eruptiv al virfului Ciceu Spinzului, la 14 Km nord de Ciceu-Mihaiesti. Ceva informatii despre cetate mai gasesti cu greu prin enciclopedii folclorice sau carti de istorie, indicatoarele sau marcajele turistice sint rare si sterse de timp si de vreme, asa ca aparitia, la un capat de pod a unei table ruginite cu "spre cetate" e un semn bun. Vremea rea stringe oamenii pe linga case, asa ca mai primim o indicatie, "sus in padure la cruce, sa tineti dreapta ca drumua duce pina la cetate." In mod sigur pina in poiana cetatii, unde, o data pe an, in luna august, totul prinde viata. Atunci localnicii organizeaza Serbarea Cetatii, eveniment ca orice petrecere cimpeneasca, cu muzica, povestiri istorice, mititei si bere. Din pacate dovezile ultimei se pastreaza mai bine decit ne-am dori, desi autoritatile fac eforturi sa pastreze zona cit mai curata.

Din poiana, drumul porneste intortocheat printre stejari catre cetate. La un moment dat, in stinga, un jgheab de apa, fintina din care se mai vad acum citeva parti sfarimate. Se vad imprastiati si acoperiti cu muschi si licheni, chiar si bolovanii ce au alcatuit odinioara zidurile de aparare, intinsi acum pe o raza de peste un kilometru de jur- imprejurul cetatii. Esti pe drumul cel bun. Asa indica si vopseaua in alb si galben a marcajului turistic, acolo unde se mai vede, adica in vreo doua locuri. Nici ploaia, nici norii josi, si nici vintul, toate elemente specifice codului, ironic poate, galben anuntat de meteorologi nu ne ajuta. Si, desi ne invirtim pret de citeva ceasuri pe toate drumeagurile si cararile din zona, marcate sau nu, nu reusim sa gasim drumul catre cetate. Un adevarat punct strategic. Greu de gasit, greu de

ajuns si mai greu de cucerit. Imposibil. De altfel, singura modalitate de a cuceri fortareata era asediul prelungit, de luni de zile, in asteptarea ca cetatea sa fie predata din lipsa de alimente. O spune istoria locului, potrivit careia, dupa invazia tatarilor asupra Ungariei, la 1241, regele Bela al IV-lea si urmasii sai incurajeaza construirea de cetati pe intinsul regatului, cu scop de aparare in calea navalirilor viitoare. Astfel, in zona Ciceului se ridica o cetate, care, in 1489, este daruita de catre Matei Corvin lui Stefan cel Mare, dupa moartea caruia aceasta trece in stapinirea lui Bogdan, Stefanita Voda, si in 1530 sub cea a lui Petru Rares. Suparind inalta Poarta, in 1538 Petru Rares fuge din calea sultanului Soliman si se refugiaza la Ciceu. Profitind de conflict, voievodul Ardealului, Ioan Zapolya, incepe asedierea cetatii, care, dupa patru luni este cedata de domnul moldav. Acesta din urma, pleaca la Constantinopol pentru tratative cu Sultanul, se bucura de admiratia lui Soliman pentru dirzenia dovedita, urca din nou pe tronul Moldovei la inceputul lui 1541. Spre sfirsitul anului Petru Rares incearca reluarea in stapinire a Ciceului, dar regina Isabela a Ungariei da ordin la 2 iunie 1544 ca sa fie darimata cetatea pentru a nu ajunge in miinile moldovenilor. De-a lungul vremii, lucratorii adusi de la minele din Valea Rodnei au distrus fortareata si, desi zidurile nu au fost naruite pina la temelii, o parte a fortificatiei putind fi vazuta si astazi, distrugerea cea mai insemnata de datoreaza populatiei locale care a taiat pietre de moara din stinca pe care se ridica odinioara mindra cetate.

Legendele legate de aceste locuri sint multe si includ comori, zine, vrajitoare, oameni cu mintile ratacite fiindca au atins cu mina comoara lui Rares, clopote de sute ani de care si-au ales biserica unde sa cinte, precum cel care acum odihneste in Dumitra. Renuntam, invinsi, nu avem patru luni sa stam la poalele cetatii. Ridicam privirea spre nori rugindu-i sa plece. Ne asculta, si pentru citeva clipe putem vedea cetatea. O zarim ascunsa in spatele unei stinci, camuflata parca intre frunzisul des al copacilor si firisoarele de apa. Cenusiul pietrei se contopeste cu cel al stincii si al scoartei de copac. Peste tot se asaza o picla alba si stropi mari de ploaie, peste piatra, peste istorie si legende. Ramas astazi din falnica cetate stinca sfarimata, bolovani mari, un fragment de zid, situat pe latura nord-estica de aproape opt metri inaltime, reconstruit in 1927, un obelisc pe care este gravat bourul de pe stema Moldovei, in partea de sud-vest, la baza fostelor ziduri si fundatiile acestora. Singurul martor al secolelor de glorie a Cetatii e aparat de zidurile Muzeului de Istorie din orasul Dej si reprezinta un relief in piatra cu stema Moldovei din vremea lui Bogdan cel Orb.



Casa Imnului National



Refacem pasii spre masina si de acolo spre drumul national catre Bistrita. In prag de seara intram in orasul atestat documentar din anul 1241. Drepturile orasenesti primite la 1353 au insemnat pentru oras permisiunea de a tine un tirg anual de 15 zile si de a poseda pecete proprie, cap de strut incoronat, cu potcoava de aur in cioc, confirmare a ocupatiilor importante, mestesugaritul si comertul. Nesiguranta vremurilor duce la ridicarea zidurilor Cetatii, orasul avind in 1465, 18 turnuri si bastioane, devenind un important centru comercial medieval, una din cele 7 cetati ale Transilvaniei.

Ne indreptam spre Piata Centrala a orasului, in forma de patrulater asemanatoare Apusului european. Acolo, in renovare, fosta Biserica a minoritatilor din secolul XIII, Biserica Evanghelica, cu un turn de 75 m, a fost construita in perioada 1470-1564. Datind din epoca Renasterii a fost construita pe un edificiu mai vechi, care scoate in evidenta o firiza de arcuri gotice alaturi de care, pe latura de sud, se afla incastrata in perete cea mai veche sculptura gotica din Transilvania, reprezentind un cavaler din 1320. Sugaletele, complexul din 13 cladiri, datind din secolele XV-XVI, constructii tipice renascentiste din Transilvania, sint formate din cladiri etajate, legate intre ele prin niste intrari spatioase ce formeaza o galerie cu 20 de bolti ce se sprijina pe 21 de pilastri.

Parasim piata si in drumul de intoarcere spre Tara Moldovei, se vede o casuta portocalie intr-un mic parculet, ascuns intre blocuri. Este Casa Memoriala Andrei Muresan. Desi ca poet a scris relativ putin, ramine in istoria noastra printr-o poezie cunoscuta in intreaga tara. La 1848, "Un rasunet", raspindita repede sub titlul "Desteapta-te romane" si cintata pe o melodie de Anton Pann, a devenit marsul revolutionarilor romani si, din ianuarie 1990, imnul romanilor.



Ciceu

Cel mai scurt drum spre Culmea Cetatii si spre Cetatea Ciceului porneste din satul Ciceu Mihaiesti. La Ciceu Mihaiesti se ajunge DN17, Dej-Beclean-Bistrita-Vatra Dornei, sau cu trenul, pe linia Dej-Beclean-Bistrita. Se urmeaza marcajul punctat galben catre satul Lelesti si Ciceu Corabia. La iesirea din Lelesti traseul se ramifica in doua variante care ajung in Poiana de sub Cetate, la dreapta, urcind pe interfluviu, continua marcajul cu punct galben, la stinga, marcaj triunghi galben se insinueaza drumul neasfaltat pina in Ciceu Corabia si de acolo spre dreapta pina sub cetate.



Evangheliarul de la Humor, scris in anul 1473 de catre ieromonahul Nicodim, din porunca lui Stefan cel Mare, este o capodopera a caligrafiei si ilustratiei, bogata in aur si culori din Moldova medievala. Partea cea mai valoroasa este pagina cu portretul lui Stefan cel Mare. Opera de arta apreciata din stravechi timpuri, Evangheliarul a fost ferecat in argint aurit, la scurta vreme de la realizare. In 1538 a fost trimis in Transilvania, in Cetatea Ciceu spre a fi pus la adapost din calea armatelor turcesti conduse de sultanul Soliman Magnificul



Puncte de atractie

Pesteri

l Pestera Izvorul Tausoarelor (in apropiere de Rebrisoara) - este cea mai adinca pestera din Romania (478,5 m), iar galeriile subterane se intind pe aproximativ 16,5 km.

l Pestera Jgheabul lui Zalion, prin diferenta sa de nivel de 242 m, este a doua din Romania.



Lacuri

l Lacul Lala Mare si Lacul Lala Mic

l Cetatele, cunoscut si ca Taul Caianului



Rezervatii naturale

l Ineu - Lala, muntii Rodnei

l Ripa cu papusi, Domnesti

l Parcul dendrologic Arcalia, la 17 km vest de Bistrita, in apropierea satului Arcalia, se intinde pe mai mult de 16 ha si adaposteste peste 150 de specii de copaci, provenind din diverse zone ale lumii (salcim japonez, brad argintiu, molid caucazian etc.)



Statiuni

l Singeorz-Bai, la 56 km de Bistrita, - statiune balneo-climaterica

l Colibita (830 m altitudine), la 18 km de Prundu Birgaului.



Cazare

l HOTEL CASTEL DRACULA ***

Pasul Tihuta, Piatra Fantanele 4, tel. 0263-265.192, 0263-266.841

Tarife camera dubla

1 persoana 210 ron

2 persoane 265 ron

Perioada iulie august 2007 tarifele includ TVA, dar nu si taxa hoteliera (0 - 5%).



l HOTEL DECEBAL**

Bistrita, Piata Cuza Voda nr. 9, tel. 0263-212.568

Tarife camera dubla: 26 euro
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona