Chipuri si locuri din Maramures
Articol









Va propun sa strabatem astazi drumul calauzit de steaua nordului

si sa redescoperim Maramuresul. Spun "sa redescoperim" pentru ca va invit sa plecati

la drum fara bagajul stereotipiilor adunate ani la rind, de tipul Romania pitoreasca, sa privim realist schimbarile si sa ne bucuram in continuare de diferente.



M–am intrebat deseori de unde vine aceasta voluptuoasa ispita de a fugi de acasa, din lumea ta – mai strimta sau mai larga – si de a rataci pe meleaguri necunoscute, cu oameni necunoscuti. Ma intreb si acum, odata cu voi, de unde paradoxala curiozitate a oamenilor de a patrunde in teritorii straine, cind, acasa, Strainul este un intrus, iar lumea lui cu obiceiuri necunoscute e bizara.

Un posibil raspuns este acela ca nostalgia omului de odinioara, nomadul din fiecare, acela care – cum spune un cintec al lui Alexandru Andries – are "furnici pe toata talpa", ne impinge sa cautam si sa cucerim noi teritorii.

Prima destinatie si, totodata, punctul de pornire spre inima Maramuresului este Ieudul, o localitate de pe Valea Izei, intre Sighet, Viseu si Borsa, la poalele Muntilor Tibles. De ce Ieudul? Pentru ca eu am ajuns in Ieud pentru prima oara din intimplare, la usa dascalului satului, Stefan Dancus. Am cunoscut Maramuresul sub chipul acestui om si asa a inceput calatoria mea spre inima tinutului.

Pentru noi, romanii, Maramuresul inseamna polul puritatii neamului. Chiar daca pare usor exagerat, cu o oarecare tenta protocronista, adica de nostalgic si idilic nationalism, aceasta nu este numai imaginea idealizata pe care noi, ceilalti, ne–o construim despre zona nordica a tarii, ci si convingerea localnicilor, mindri de originea lor si de nestiutele batalii pe care le–au dus si le–au cistigat pentru a ramine neschimbati. Asa ca acum, cind pornim spre teritoriul "dacilor liberi", cum spune legenda, plecam

intr–un fel de calatorie de recuperare a originilor, si nu de cucerire.

Ieudul este atestat documentar de la 1365, de catre Ludovic I, regele Ungariei. A fost domeniul voievodului Balc, nepotul lui Dragos Voda. Aici s–a descoperit in 1921 Codicele de la Ieud, considerat a fi documentul cu cea mai veche scriere in limba romana. Numit si Zbornicul din Ieud, documentul original se afla acum la Biblioteca Academiei Romane din Bucuresti.

Tot aici va asteapta sa–i treceti pragul cea mai veche biserica de lemn din Maramures, Biserica din deal, ctitorita in 1364, astazi pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Biserica din ses, ridicata intre anii 1712 si 1717, se afla acum in vatra satului si este scena de desfasurare a renumitului ritual greco–catolic de Craciun, un fel de teatru popular cu masti, Viflaimul.

Din Ieud poti pleca spre Valea Vaserului, un traseu salbatic prin padure si prin defilee ametitoare, unde–ti poti usura urcusul folosind mocanita, o locomotiva cu aburi parca rupta din poveste care circula – si de dragul turistilor – pe cea mai ingusta cale ferata din tara. Daca ati ajuns in zona Viseului de Sus, atunci sinteti in apropierea tinutului tipterilor, etnici germani (Tipterai sau Zipserai in graiul localnicilor), care, dupa cum banuiti, au pus si numele riului, Waser (apa).

O alta destinatie pentru drumetii o veti gasi in Muntii Gutiiului, cu renumita lor rezervatie geologica "Creasta Cocosului", o lama stincoasa, zimtata, ca niste creneluri din alt veac.

Catre est, pornind din Ieud spre Borsa, arzi de nerabdare sa zaresti cele trei lanturi muntoase care strajuiesc orasul, Muntii Rodnei, Muntii Maramuresului si Muntii Tibau. Eu am suit cu telescaunul din Borsa pina sus, iar apoi am purces spre Cascada Cailor, cea mai inalta cascada in trepte din Romania. Ar mai fi fost Lacul Stiol, Virful Musceta si Virful Gargalau, dar pe ele le–am lasat pentru data viitoare. Ca sa va dau si un detaliu legat de dificultatea traseelor mai sus–amintite, va spun doar ca ele pot fi strabatute impreuna cu copiii, ca un botez al muntelui. Oamenii locului isi indreapta acum privirea spre munti cu respectul celui legat de natura, dar si cu speranta ca muntii acestia poarta inca aur care sa le aduca si lor un strop de prosperitate.

Am spus ca Maramuresul inseamna chipuri si locuri. Vreau sa va povestesc acum despre oamenii de astazi, care nu au uitat de Zbornic si de faptul ca sint descendentii lui Dragos Voda, lucru care nu–i impiedica sa porneasca la drum prin lumea mare. In Maramuresul de astazi, la 16 ani visezi deja la calatoria vietii tale. Spre Spania sau spre Franta? Aceasta este intrebarea pe care si–o pun toti, de la pustiul de la stina care vinde oile familiei ca sa plece pina la tinerii care danseaza si cinta in ansambluri folclorice pretutindeni in lume.

Ce–i mina pe ei in lupta cu necunoscutul? Ambitia de a dovedi semenilor ca pot razbi, dorinta de a afla cum traiesc altii, iluzia ca vor gasi o lume mai buna, dar si speranta ca se vor intoarce cu solutii pentru problemele lor si ale familiilor lor. Acelasi imbold i–a trimis si pe strabunicii lor peste Ocean la inceputul secolului XX.

Ce ne face pe noi sa ne parasim pentru un timp rutina, tabieturile si spatiul domestic si sa pornim spre locul in care se atirna harta in cui? Cam aceeasi sete de noutate, curiozitatea de a vedea cum traiesc altii rasaritul si apusul aceluiasi soare, iluzia ca vom patrunde intr–o "zona protejata", dar si speranta ca ne vom intoarce acasa mai bogati, mai intelepti, bucurosi de amintirile si fotografiile care sa ni le pastreze.



Text SI foto: Ligia Necula
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona