Muntii Rodnei, tezaur national
Articol








Din orice parte ai ajunge la poalele Rodnei, vezi muntele ca pe o cetate masiva si impunatoare. Din orice parte ai urca, minunate circuri si lacuri glaciare iti apar ca mici ochi care clipesc dojenitor, daca nu iti aduci aminte de etica alpina, iar riurile inspumate iti brazdeaza calea cu adevarate imparatii ale pastravilor si lipanilor.



Oriunde ai vrea sa urci, tot prin padurea seculara care inconjoara muntele ca un briu viu ce adaposteste felurite necuvintatoare (ursul, cerbul carpatin, risul, acvila de stinca), trebuie sa treci. Mai la poale, trebuie sa infrunti privirile indraznete ale localnicilor, asta, bineinteles, daca vrei sa cunosti traditiile si obiceiurile uneia dintre cele mai valoroase zone etnografice din tara noastra.

Situati la limita nordica a Podisului Transilvaniei, muntii Rodnei, cel mai inalt si impunator masiv din Carpatii Orientali, cristalini prin constitutie, alpini prin caracteristici si peisaj, domina, prin maretia lor, Tara Maramuresului, Tara Nasaudului si Depresiunea Transilvaniei. Fata de zonele limitrofe, se impun prin masivitate si prin extensiune (peste 45 km lungime si aproape 1.300 Km2 suprafata), constituind un adevarat bastion carpatic, care, pe linga diversitatea formelor de relief, dispune de o mare varietate a vegetatiei si faunei, cu citeva raritati insemnate. De asemenea, Muntii Rodnei sint favorabili tuturor sporturilor montane, cu precadere celor de iarna – parcurgerea crestei principale pe schiuri constituind o incercare dificila chiar si pentru montaniarzii experimentati. Nici in celelalte anotimpuri parcurgerea traseului principal de creasta (in lungime de 54 km) nu este chiar floare la ureche, fiind considerat ca unul dintre cele mai renumite trasee de creasta din Carpatii Romanesti, dupa creasta Fagarasului si Piatra Craiului.

Pe linga marea diversivitate a peisajului, muntii Rodnei au devenit cunoscuti si printr–o serie de forme carstice, dezvoltate in calcarele eocene sau calcarele si dolomitele cristaline, raspindite pe versantul vestic. Cea mai mare pestera, descoperita in 1955, de pasionatul speolog amator Leon Birte, se numeste Pestera Izvorul Tausoarelor si este constituita dintr–o serie de galerii in lungime totala de 9.530 m. Pe linga aceasta, mai sint numeroase pesteri de o lungime mai modesta, dar cu aceleasi frumuseti subterane.

Vaile principalelor cursuri de apa, care jaloneaza limitele masivului, au oferit, inca din cele mai vechi timpuri, conditii prielnice dezvoltarii unor cai de comunicatie, de unde se desprind numeroase ramificatii care usureaza ascensiunea spre inima muntelui.

Tot pe aceste vai au aparut si s–au dezvoltat asezari omenesti care constituie, pentru amatorii de drumetie, locuri de popas si, in acelasi timp, puncte de plecare pentru ascensiunile montane.

Prezentarea zonei ar putea fi continuata la nesfirsit. Ne vom rezuma la descrierea jumatatii estice de creasta si la prezentarea pe scurt a satelor strabatute inainte de intrarea propriu–zisa in traseu, cit si la coborirea crestelor.

Acceleratul care ajunge la poalele muntelui pleaca in prag de seara din Capitala si parcurge aproximativ 450 km. Dupa 11 ore petrecute in tren, ajungem in localitatea Rodna Veche la o ora cind nu este aproape nimeni pe strada si nici un magazin nu si–a deschis inca obloanele. Pentru a parcurge traseul de creasta complet, trebuie sa incepem din Pasul Rotunda si sa terminam in Pasul Setref. Acest traseu are 54 de km si se poate parcurge in patru–cinci etape de cite o zi. Neavind la dispozitie decit trei zile, am ales sa incepem din comuna Sant, situata la citiva kilometri spre est de Rodna Veche. Astfel, am luat un "autobuz" local (o duba muncitoreasca), care trece prin Rodna Veche la ora 6 si 10 minute! Binevoitori, localnicii ne–au intretinut cu glume si scurte povestioare locale, totul fara plata. Am facut ultimele aprovizionari, mai ales cu apa, deoarece se gaseste foarte greu pe creasta si am inceput urcusul pe Valea Blaznei spre Vf. Cobasel (1.835 m). Traseul, marcat cu cruce albastra, ne duce, in citeva ore, la o veche tabara pioniereasca. La citeva minute de la aceasta tabara, dam de ultima sursa de apa (pina in Saua Gargalau, pe creasta nu mai gasim apa). De aici, ocolind virful Stanistea (1.478 m) prin vest, traseul urmareste o poteca bine batuta, care traverseaza citeva poieni si o padure misterioasa, pina ce ajungem in golul alpin unde, in mijlocul unei poieni intinse, se ridica virful Cobasel, numit de localnici Ineut. Deja am parcurs 11 km, in patru ore de mers. De pe virf, traseul face un ocol usor, spre est, intersectind citeva poteci care urca dinspre satul Valea Mare si coboara in Valea Cobasel. Din inmanuncherea de poteci situate deasupra etajului forestier apare, in toata maretia sa, Vf. Rosu (2.114 m), prin vestul caruia se strecoara, cu greu, spre creasta, o poteca ingusta si periculoasa. Dupa ce parcurge o distanta de aproximativ un kilometru, pe la baza peretelui abrupt al Virfului Rosu, traseul se inscrie intr–un urcus pronuntat, in lungul Piciorului Ineut, spre virful Ineut (2.222 m), unde se ajunge in sase–sapte ore de mers de la plecarea din comuna Sant (16 km). Coborind de pe virf, spre vest, la 200 m, traseul patrunde in traseul principal de culme (marcaj banda rosie), alaturi de care, dupa jumatate de ora, coboara in Saua cu Lac (2.140 m). De aici, traseul face un ocol, spre nord, ajungind in Saua Ineului de unde, in zece minute se ajunge pe virful Ineu (2.279 m). Virful Ineu domina jumatatea estica a masivului, oferind in zilele senine panorama Carpatilor Padurosi, spre nord, unde profileaza virful Pop Ivan, apoi Suhardul, Calimanii si chiar Ceahlaul, spre sud–est. De pe Virful Ineu, traseul urmareste, spre nord–vest, baza custurii Coasta Neteda pina in Saua Tarnita lui Putredu, devenind foarte periculos, datorita crestei inguste formate din stinci ascutite. Pentru drumetii mai putini curajosi, exista o alta varianta, care coboara din Saua Ineului mai spre sud (avind acelasi marcaj – banda rosie), urmarind aproape fidel curba de nivel de 1.900 m, care face un ocol pentru ca apoi sa urce pieptis spre Tarnita lui Putredu.

De aici, traseul urmareste culmea, lasindu–se, uneori, usor, pe versantul sudic, ca apoi sa atinga Virful Cisa (2.043 m) (doua–trei ore de mers din Saua Ineului). Lasind la nord virful stincos, dupa inca 30 de minute, se coboara in Saua Cisa (1.950 m). Din sa incepe un urcus lung de creasta, peste cimpuri sau gramezi de bolovani, orientat spre vest pina la Virful Omul (2.134 m), unde face un cot brusc spre nord, parcurgind un drum prapastios, peste virfurile La Cepe, La Clai si Gargalau, ca apoi sa coboare usor, prin pilcurile de jnepeni, in Saua Gargalau.

Dupa incrucisarea de poteci din Saua Gargalau, traseul urmat coboara usor, spre nord–est, traversind citeva piriiase care formeaza Bistrita Aurie, pe care, odinioara, plutasii coborau busteni in toata tara. Dupa un ocol larg, spre est, traseul trece pe linga un izvor si urmareste, in serpentine, poteca acoperita cu bolovani care ingreuneaza coboritul spre Poiana Stiol. Din luminis, spre vest, apar Muntele Cailor (1.922 m) si ripa Piatra Rea (1.825 m), cunoscuta prin bogatia in flori de colt. Din poiana, traseul coboara repede spre Cascada Cailor (80 m inaltime) al carei zgomot se aude din departari. De aici urmam poteca, pina dam de un drum care ne conduce repede la cariera de marmura, apoi urmam drumul dintre dealurile acoperite cu capite, printre case vechi taranesti si, mai nou, vile luxoase. Piriul care curge pe aici se numeste Fintina. In 20 de minute ajungem la soseaua ce leaga Complexul turistic Borsa cu localitatea in sine.

Aici ni se infatiseaza o lume a contrastelor. Printre femeile imbracate traditional care duminica merg la biserica veche de sute de ani, astazi vedem domni care pozeaza din masini scumpe. Casele vechi sint inlocuite cu vile asemanatoare celor din marile orase. Telescaunul este vechi si destul de prost intretinut, iar magazinele lipsesc. Totusi, pensiuni gasim la tot pasul, pensiuni ieftine si curate, dar fara nimic din stilul maramuresean.

Pentru a ne intoarce tot cu trenul, trebuie sa ajungem in gara Viseul de Sus. Microbuzele sint dese si relativ ieftine. Dezamagitoare mi s–au parut localitatile Borsa si Viseul de Jos. Auzisem multe despre aceste locuri, dar m–am suit intristat in tren. Speram ca, macar aici, sa se pastreze traditia.

Totusi, am fost pe deplin multumit de ceea ce am vazut din tren, in timp ce tranzitam padurile si vaile foarte adinci peste care poduri inalte au facut cale trenului. Pilcuri de case rasfirate pe o vale ingusta si adinca, linga care se vedeau capite de fin si multe animale, dar nici urma de cabluri, semn ca in zona nu exista electricitate. Tin sa le atrag atentia turistilor dornici sa viziteze aceste locuri ca nu in hoteluri si pensiuni veti vedea Maramuresul, si nici de la volanul bolidului dumneavoastra.



Text Si foto: CAtAlin Munteanu
InfoUtil
Cai de acces

l Caile ferate imprejmuiesc masivul din trei parti, gravitind intre statiile Salva si Viseul de Jos. Din Salva linia ferata urmeaza Somesul Mare 47 km pina in Rodna Veche, iar pe cursul Salautei, pina la Dealul Stefanitei, de und
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona