Evenimente
Articol




Tirgul cadourilor de Craciun

In spiritul sarbatorilor de iarna si al Craciunului, Compania Malio organizeaza pentru locuitorii din Tirgu–Mures "Tirgul Cadourilor de Craciun", la Sala Polivalenta, in perioada 21–23 decembrie. Alaturi de traditionalul brad de Craciun, de luminarile colorate aprinse pentru a va lumina casa si inimile, darurile devin un adevarat simbol al sarbatorii, care iti inunda sufletul de veselie si fericire. "Tirgul Cadourilor de Craciun" te intimpina cu un aer de sarbatoare, multa lumina, cintece, culori si poleiala peste tot, in aceste zile in care fiecare dintre noi simte spiritul sarbatorilor si incearca sa contribuie la alegerea unui cadou special pentru a petrece impreuna cu cei dragi.



Seara magica la Balul Alb

Sarbatorirea cuplurilor care au implinit 50 de ani de la casatorie va avea loc, pentru prima data, la Aiud. Acestui eveniment i s–a atribuit titulatura de Bal Alb si promite a fi o noapte de vis, ce va avea loc pe 27 decembrie. Primaria Aiud intentioneaza sa il transforme intr–un eveniment anual, dedicat persoanelor virstnice si cu prioritate celor care implinesc o jumatate de secol impreuna. Dragostea este adesea comparata cu vinul, care devine mai valoros si mai special cu trecerea anilor, de aceea Balul Alb isi doreste sa ofere posibilitatea celor care au petrecut o viata impreuna sa isi celebreze iubirea. Vor avea parte de muzica buna, o cina rafinata si o seara de neuitat.



Johann Strauss Ensemble – Best of Vienna, Concert de Craciun

Un concert prin care sarbatorim primul nostru an in Uniunea Europeana, un concert in compania unor artisti de exceptie. Prim–solistul si dirijorul acestui concert este talentatul si charismaticul concertmaistru al orchestrei palatului Schonbrunn din Viena, Russell McGregor. El a avut ocazia sa ii acompanieze si "dirijeze" pe Luciano Pavarotti, Jose Carreras, Placido Domingo. Muzicienii de la Johann Strauss Ensemble vor completa un ciclu de concerte, ce i–au purtat de la izvoare si pina la gurile de varsare ale Dunarii, implinind, astfel, o calatorie reala pe valurile "Dunarii Albastre". Concertul va avea loc vineri, 21 decembrie 2007, la Teatrul National Bucuresti, cu incepere de la ora 20.30. Artistii austrieci vor fi pe data de 13 decembrie la Iasi, pe 14 la Cluj, 15 la Sibiu, 16 la Timisoara, 17 la Arad, 18 la Rimnicu Vilcea, 19 la Craiova, 20 la Otopeni, pe 21 decembrie la Bucuresti si, pe 22 decembrie, la Brasov.



Angela Gheorghiu, la Sala Palatului

Impreuna cu Orchestra Nationala Radio si sub bagheta prestigiosului Marco Armiliato, Angela Gheorghiu va oferi un recital de neuitat, pe 22 decembrie 2007, pe scena Salii Palatului. Cea mai recenta inregistrare a Angelei Gheorghiu este "Live at La Scala", aparuta in mai 2007.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona