Kenya – Jurnal african
Articol













Am fost de doua ori in Kenya, in noiembrie 2006 si octombrie 2007. Prima data am vizitat doar capitala, a doua oara am calatorit si in interiorul tarii, catre sud, spre Mombasa, trecind prin parcurile nationale Amboseli si Tsavo. Paginile ce urmeaza sint extrase

dintr–un jurnal in care am incercat sa surprind luminile si umbrele unei experiente cu statut de unicat.



La ora 14 ne–am suit intr–un microbuz si am plecat prin capitala. Aglomeratie imensa, zeci, sute, mii de oameni care stau, pur si simplu, si se uita, ploaie si noroi pina in git, trafic nebunesc. Am vazut, in mare, cladirile oficiale, construite pe la 1920–1930, o biserica catolica, bulevardul cel mare. Apoi

ne–am dus, bineinteles, la Massai Market, in inima orasului. Aglomeratie cumplita, nu mi–a placut, parca te sufocau din toate partile. E un fel de terasa in etaje, alcatuite din suprapuneri de straturi de saci, umpluti, probabil, cu nisip. Si pe acesti saci stau zeci, sute de oameni, vinzatori si cumparatori si marfa intinsa pe mese sau chiar pe jos. Tot ce vrei, de la masti la bijuterii mai scumpe sau mai ieftine, de la posete si pantofi la sculpturi de ebonita cu razboinici si animale, de la farfurii de ceramica la jocuri si instrumente muzicale traditionale mai vechi sau mai noi. Ceea ce m–a uimit este ca aproape fiecare vinzator vinde cam aceleasi lucruri. Rar gasesti ceva original. Si cersetorii, mai ales femeile, cu cite doi–trei copii in fata, in spate, de mina... Fete supte de foame si priviri goale. O colega a facut greseala sa dea unui copil un banut. In secunda urmatoare era o armata pe noi, nici nu stiu de unde au aparut, soferul de–abia a reusit sa ne stringa in microbuz si sa plece. Nu se miscau din fata masinii, se agatau de geamuri, urlau, plingeau, implorau. De–acolo ne–am dus intr–o cu totul alta lume, linga Nairobi, intr–un parc extraordinar, unde am trecut pe linga casa scriitoarei daneze Isak Dinesen, pseudonimul baronesei Karen von Blixen–Finecke, cea care a scris romanul Out of Africa, publicat in 1937, dupa care s–a facut celebrul film cu acelasi titlu, regia Sydney Pollack, cu Robert Redford si Meryl Streep, in rolurile principale. Minunatul loc acum e muzeu. Am ajuns intr–un loc de poveste, plin de flori si palmieri, toate in jurul unei fabrici unde se fac vase si bijuterii din ceramica si unde lucreaza mii de femei. Ne–am dus la magazinul fabricii si am stat peste o ora. Numai minunatii de coliere si cercei, vase, bijuterii de tot felul – se numesc Kazuli – si toate cu doar citeva zeci de dolari. Dupa ce am obosit de atitea cumparaturi ne–am imbarcat din nou si am plecat catre restaurantul de mare lux Carnivore. Un restaurant imens, in mijlocul lui foc si busteni si tepuse cu tot felul de carnuri. Cel care ne–a primit, ca si chelnerii, avea frac lung pina la calciie, cu motive de git de girafa si palarie de paie. La inceput ne–au servit piine cu unt si tot felul de salate, apoi a urmat cite un cartof copt in coaja pe care l–am taiat si l–am umplut cu unt, smintina, sos de usturoi.... Apoi au aparut, pe rind, chelnerii cu cite o tepusa mare si lunga, de pe care scoteau bucati de carne in farfurie. Ne–au umplut farfuriile cu friptura de pui, aripi de pui cu sos dulce, ficatei de pui cu ceapa, pipote de pui la gratar, cotlet de miel (tare si atos), friptura de porc – aducea cite o pulpa pe tepusa, din care iti felia in farfurie cit voiai (in acelasi stil, friptura de miel). Originale au fost chiftelele de strut, friptura de crocodil (carne cu gust de peste statut) si pulpa de girafa (foarte atoasa). Concluzia: o teapa kenyana de peste 300 de dolari. Doar vinul a fost extra. Am uitat sa spun ca am avut si desert, placinta calda de ananas cu inghetata. De fapt, seamana foarte tare cu strudelul cald vienez, cu sos de vanilie. Ceea ce este interesant este ca, de fapt, facind abstractie de cartoful care s–a dus foarte repede, am mincat carne goala cu tot felul de sosuri. Aici se gateste foarte dietetic, in abur, fiert, gratar, legume crude, fructe. Cum iesi, pe dreapta, lipit practic de restaurant, un magazin cu de toate, pe a carui usa scrie "Mostenirea africana". Proprietarul era imbracat in masai, cu picioarele goale si cu patura rosie pe umar.

Am fost si in Parcul National Nairobi. Nu prea mare, 170 metri patrati! Dar, conform afiselor si prospectelor, plin de animale. Am platit 40 de dolari – pret fixat la orice intrare in parcurile nationale. Ne–am urcat intr–un microbuz, soferul a ridicat pur si simplu "acoperisul" masinii, l–a fixat cum fixezi un geam sa nu se inchida, noi ne–am ridicat si am pornit prin savana, adica tarimul ierbii si al tufisurilor. A venit cu noi un ghid tinar si dragut – trebuie sa fac o paranteza si sa va spun ca locuitorii Kenyei sint foarte frumosi. Femeile sint delicate, suple, cind sint tinere, cu totul diforme, in forma de S cind sint batrine, toate cu niste pieptanaturi complicate cu extensii, trasaturi fine, dinti perfecti, zimbete de Hollywood; barbatii, inalti, atletici, frumosi, eleganti, supli. Si toti zimbesc larg si binevoitor tot timpul. Sa revenim la ghidul nostru, John. Voluntar. Iar fac o paranteza: in Kenya foarte multi oameni lucreaza voluntar si, daca sint norocosi, primesc banii de transport de acasa pina la locul de munca. John studiaza stiintele naturii si sociologia, vorbeste mult si spune lucruri interesante. Nu intotdeauna exact ceea ce asteptam noi, dar nu e el de vina. Elefanti? Nu, parcul e prea mic, un elefant maninca 300 kg de iarba pe zi, parcul din Nairobi ar avea suficienta mincare pentru 10 elefanti timp de trei luni. Deci, nici picior de elefant pentru noi. Rinoceri, sigur, uite unul acolo in dreapta. Da, pata aceea mica si neagra. De fapt, el e mare si agresiv. Nu, nu ne putem apropia. Dar priviti cite pasari de toate culorile, cu coada, fara coada... Si lacustele astea uriase de culoare mov, uite ce frumos sar prin iarba. Lei? Nu! Leii sint fiinte lenese. Dorm 20 de ore din 24. Deci nu pot fi vazuti decit noaptea tirziu si dimineata foarte devreme. Dar uite ierburile acelea inalte, poate ca un leu mare si fioros tocmai doarme acolo, ascuns privirilor noastre. Gazele – cite vreti, girafe – ne–am apropiat la doi metri si continuau sa manince virf urile tufisurilor fara sa ne dea atentie. Am mai zarit niste porcusori cu coltii imbirligati, am mai vazut, in departare, o pata miscatoare care, ne spune John, este un strut. Oul de strut are nevoie de trei ore ca sa fiarba si o omleta de marimea uneia din ou de strut echivaleaza cu 45 de oua de gaina. Niste rate egiptene pe un iaz acoperit cu nuferi mov – le–am recunoscut, am vazut aceeasi specie in vara la o crescatorie de pastravi la Cimpulung Moldovenesc. Antilope, da! Zebre, nu! La un moment dat, au sarit printre copaci, cu viteza luminii, doi babuini. John a spus ca el o fugareste pe ea, deci nu au timp sa stea sa pozeze. Tot parcul e incercuit cu gard de sirma prin care trece curent electric. Uneori, m–am simtit ca in biroul de turism din Reikjavic, in Islanda cind ne–am dus sa ne inscriem intr–o excursie in care ar fi trebuit sa vedem balene. Scump, vas frumos, proaspat vopsit, marinari binevoitori, numai zimbete. Dar o sa vedem balenele? Nu stim daca vor fi acolo, dar noi va ducem in locul in care ele apar de obicei. Dupa parc ne–am dus sa vedem cintece si dansuri kenyene la un teatru foarte special. E singurul din Nairobi, nu poate fi ratat. Arata, precum circul nostru, poate ceva mai mare si, in mijloc, este o scena cu parchet, pe care danseaza desculti kenyeni, mereu aceiasi, cu aceleasi tipete, dar schimbind costumele si culorile. Spectacolul adevarat a fost, de fapt, in sala, adica pe rindurile de scaune dispuse in amfiteatru. Plin de copii! Copii frumosi, adusi in mod organizat, cu rindul, nu cite doi, ci unul in spatele celuilalt. De la copii de gradinita la elevi de liceu. Toti in uniforme tip englezesc, cu fustele si sacourile in nuante diferite, cu cravate la git pe sub pulovere, si fetele, si baietii, in combinatii de maro cu bej, rosu cu albastru, rosu si negru. Toti copiii stau cuminti, patrunsi de faptul ca reprezinta o scoala si uniforma indica despre ce scoala e vorba. Nimeni nu tipa, nimeni nu fuge. Au venit in liniste, au plecat in liniste. Am uitat sa spun ca si parcul national Nairobi era plin de copii, invatati sa respecte animalele si plantele. Si toti aveau fetele pictate in pisicute, gazele, lei, tigri.

A plouat toata noaptea. Ma simt la Nairobi ca la Bucuresti. Doar culoarea noroiului e alta, aici e rosu–argila. In sudul Kenyei e dezastru, apa a luat sute de case si au explodat mizeria, bolile. Taberele de refugiati arata groaznic. Ni s–a spus ca exista un orfelinat pentru animale si ca, in fiecare zi, intre orele 11.00 si 12.00, vizitatorii pot vedea cum sint hraniti bebelusii de diverse marimi, mai ales elefanti. Noi am plecat catre doua mari magazine de africanisme, unul de mare lux de unde mi–am cumparat cu nici 20 de dolari o esarfa lata de casmir in nuante de castana si pepene galben copt. Apoi am luat cafeaua intr–o gradina, pe o terasa, la un restaurant numit Verandah – foarte asemanator cu veranda. Printre altele, am trecut pe linga un afis imens pe care scria ca, in Kenya, la fiecare 30 minute, este violata o femeie. Soferul nostru s–a grabit sa ne asigure ca numai cei de la tara sau cei de la oras care nu au ce face si zac pe strazi si fac astfel de lucruri. Apoi am plecat spre Centrul girafelor, un parc destul de marisor, numai cu tufisuri, din care, din loc in loc, iesea cite un cap de girafa. In mijloc era un pavilion inaltat pe piloni si o girafa pe nume Daisy era hranita de catre toti vizitatorii cu boabe. Se achita fantastic de bine de rol, scotea mereu limba, desfacea buzele si, numai cit am stat noi acolo, a mincat o jumatate de sac de boabe! In pavilion era o expozitie foarte draguta cu desene de copii, numai animale din savana: lei, leoparzi, girafe, tigri, elefanti.



Am avut si citeva intimplari neplacute cu banii. Olya din Australia, a fost inselata cu aproape 60 de dolari cind a schimbat banii si, cind a intrebat, domnul de la casa i–a zimbit larg si i–a spus ca el i–a dat toti banii, dar, probabil, ea a bagat restul de bani in buzunar si acum il acuza pe el, bietul nevinovat. Zimbind larg si fara jena. Toti zimbesc larg si sincer si cinta cintece religioase, implorind pronia cereasca toata ziua. Ei, oameni sintem!

Azi a fost cea mai complexa, mai complicata si mai "descoperitoare" zi. Soarele african arde de te nauceste. Aceasta a fost singura zi fara ploaie si insorita de dimineata pina seara.

In sfirsit, am ajuns la elefanti. Dar nu tocmai cum ne–am gindit. Ieri, la informatii la Parcul National Nairobi, ni s–a spus sa ne grabim ca este o rezervatie speciala si se inchide la ora 11.00. Am plecat la 7.00 de la hotel, trafic nebunesc, dar sub lumina orbitoare a soarelui mizeria parca nu mai pare asa de ingrozitoare si trotuarele care sint de pamint, acum, uscate, pot fi circulate. Am ajuns la 9,45. Cind colo, parcul nu se deschide decit pentru o ora, intre12.00 si13.00. Am hotarit sa mergem la crocodili. Am ajuns la crocodili si am intrat. Devreme, nu era nimeni. Este vorba de o ferma de crocodili, mai exact de procurat oua de crocodili, care sint trimise la Nairobi unde, puse in incubatoare, dupa cum alegi temperatura "creezi" masculi – temperaturi inalte si timp mai lung – sau femele – temperaturi mai joase si timp mai scurt. Alegi in functie de comanda! Am aflat ca din crocodil nu se maninca decit coada si picioarele. Restul carnii nu este bun, caci sucurile gastrice sint, la crocodil, foarte otravitoare. Erau doua tarcuri mari cu ciment, in mijloc cu bazin. La inceput, am crezut ca e natura moarta cu crocodili de ciment, zeci de crocodili de pina la aproape doi metri. Nici unul nu misca! Unii stateau cu gurile cascate. Ulterior am aflat ca, la fel cu ciinii care casca gura si scot limba – asa isi regleaza si crocodilii temperatura corpului – dar ei nu au limba! Am mai aflat ca nu ii hranesc decit o data pe saptamina. Am platit intrarea 10 dolari si 100 de silingi ca sa calaresc pe camila. Dar camila nu era acasa, m–au asigurat ca pina vedem noi crocodilii si strutii vine si camila. Am mai vazut un tarc cu crocodili mai mari si mai fiorosi, am mai aflat ca afara ei traiesc cam 80–90 de ani, dar in captivitate ating suta. Am vazut si oua de crocodil, sint albe si de marimea celor de gisca. In sfirsit, elefantii! Am reusit. Si a meritat, a fost grozav. E vorba despre un adapost pentru elefantii pui ramasi fara parinti. Acum aveau 15 elefanti in grija, adusi din toata Africa. Initiatorul proiectului e un american, asa ca adapostul e condus de americani. E ceva asemanator cu ceea ce vedem acasa, pe Animal Planet. Un spatiu destul de mare, la marginea Parcului National Nairobi, unde destul de multi ingrijitori sint condusi de doi–trei americani voluntari care sint dedicati cu tot sufletul elefantilor, despre care iti vorbesc cu incintare si convingere. Am aflat ca un elefant se hraneste cu lapte pina la patru–cinci ani. Portia – 25 litri de lapte, cu o formula speciala, asemanatoare laptelui de mama! Importat din Anglia! Si scump! Daca le dai lapte de vaca ii omori. Am vazut elefanti de patru–sase saptamini care au fost adusi cu paturi pe spate ca sa nu ii arda soarele si ale caror urechi au fost generos unse cu lotiune protectoare. Ni

s–a povestit cum soarele ii poate omori. Noaptea, cite un ingrijitor doarme linga fiecare pui de elefant ca sa il hraneasca si sa il acopere cu citeva paturi sa nu–i fie frig! Elefantii stau in acest " leagan" cam pina implinesc opt ani. Treptat ies din camere si trec in tufisuri, un spatiu asemanator cu viitorul habitat. Nu li se da nimic de mincare din ce nu gasesc in savana, ca sa nu se obisnuiasca si sa devina dependenti de hrana produsa de oameni.

Ni s–a tot povestit despre elefanti, cite in luna si in stele, despre cum poti adopta un pui de elefant. Cum? Ti–l alegi, fiecare are un nume si cod numeric personal – ii platesti intretinerea pina face opt ani, din trei in trei luni primesti raport despre cum ii merge, raport insotit de poza si de toate masuratorile doveditoare si ai un copil elefant. Se pare ca exista multi iubitori de elefanti in lume, caci aceste adoptii par a fi uzuale. Chiar astazi, o familie de nordici s–a interesat ce si cum! Era si o familie de porci de savana prin preajma, dar nu s–au apropiat si ni s–a spus ca au crescut si un pui de rinocer care insa acum s–a restras in tufisuri si a devenit atit de agresiv, incit daca apare cumva, toti vizitatorii sint evacuati cit se poate de repede. Aici nu exista gard cu curent electric, doar o sfoara intinsa intre doi tarusi. Ne–am putut juca si cu elefantii mari si cu elefantii mici, am descoperit ca au niste gene teribil de lungi! Am mai vazut si o multime de sirme cu tepi, ruginite si facute colac, pe care braconierii le presara cu miile in toata savana. Daca animalul, oricare ar fi el, calca in colacul acesta de sirma, se raneste, rana se infecteaza si moare. Poate fi jupuit sau, daca e prins viu, jupuit si carnea vinduta "la negru". Desi pedepsele sint mari, braconierii nu se lasa intimidati si, spun statisticile, in fiecare luna mor in savana cam 1.000 de animale. Echipe de voluntari pleaca in fiecare zi in savana si perie terenul, intorcindu–se cu mii de astfel de cercuri de sirma ghimpata.

Mi s–au terminat banii autohtoni si am avut nevoie de un birou de schimb. A trebuit deci sa ne oprim in oras. A fost prima oara dupa cele doua stopuri la piete. Circulatie mare, oameni multi, inghesuiala mare si nici un alb, numai negri, musulmani negri, ii recunosti dupa costum, femei musulmane drapate de sus pina jos. De cind sint aici am vazut un singur alb, mai virstnic si destul de stingher, de mina cu o negresa. Cind am ajuns la biroul de schimb, linga masina a aparut un politist inarmat, m–a condus pina la o usa, a sunat, a aparut un bodyguard si ne–a dus in fata unui sir de cabine, a ciocanit preventiv si ne–a invitat intr–una dintre ele, am schimbat banii elegant, am batut cind am vrut sa iesim, acelasi barbat ne–a condus pina la usa care s–a inchis automat dupa noi, ne–a preluat politistul si ne–a escortat pina ne–am urcat in masina! Soferul mi–a spus ca sint atacuri ziua in amiaza mare si ca daca le dai poseta, nu iti fac nimic.



Text&foto: Cristina Bohaciu SIrbu
InfoUtil
Kenya este situata pe coasta estica a Oceanului Indian.

Are ca vecini, cu granitele terestre deschise, Etiopia, Tanzania si Uganda. Trecerile catre Somalia si Sudan sint mult mai dificile, uneori imposibile.

Populatia depaseste
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona