Valea Putnei, meleaguri de legenda
Articol








Text: Adina Baranovschi; Foto: Bogdan Baranovschi



Contrar numelui care, pentru necunoscatori, ar duce cu gindul la tinutul din perimetrul minastirii lui Stefan cel Mare, Valea Putnei nu are nimic de–a face cu spatiul sucevean. Se afla mai la sud, in zona Focsaniului, intre podgoriile renumite de aici (Odobesti, Panciu, Cotesti, Jaristea), constituind principala regiune turistica vrinceana.



Satele agroturistice Tulnici, Lepsa, Gresu, dar si atractii precum cascada Putnei ori Cheile Tisitei sint destinatii ideale de vacanta pentru oricine ajunge in aceasta parte a tarii (cu trenul sau cu masina pina la Focsani si de acolo pe DN 2 D Focsani–Tg. Secuiesc). Toate aceste obiective majore fac parte din Parcul Natural Putna–Vrancea. Parcul a fost infiintat in 2004, pe raza comunei Tulnici si apartine de Regia Nationala a Padurilor – Directia Silvica Focsani, fiind situat intr–o zona de conservare speciala, ce se intinde pe o arie de 38.200 hectare, reprezentind peste 40% din suprafata muntoasa a judetului.

Drumul nostru porneste, desigur, din Focsani, capitala Unirii, oras cu rezonanta istorica insemnata. Un popas in urbea de pe Milcov ar constitui subiectul unui alt articol, asa incit ne grabim spre destinatia noastra – Valea Putnei – trecind prin frumoase si pitoresti asezari pe care le strabatem in goana masinii, oprindu–ne din loc in loc sa admiram peisajul si sa–l imortalizam fotografic. Pina in Bolotesti, localitate situata la poalele magurii Odobesti, vechi centru vitivinicol, peisajul este cel obisnuit, cu aspect tipic de cimpie, cu asezari intinse de–a lungul soselei. Odata cu intrarea in localitatea Vidra, la 40 de km de Focsani, privelistea da semne de schimbare, casele sint mai aratoase, iar livezile cu meri ionatan, pruni si nuci, dar si cu arbusti medicinali (maces, catina, paducel) se vad la tot pasul. Printre ele, pasunile bogate pe care pasc turmele de vite si oi, rasfirate pe dealuri, conturind deja ceea ce poate aduce a "meleaguri legendare", cu aspect pastoral in adevaratul sens al cuvintului. Daca mai punem la socoteala si existenta satelor vechi de razesi, cum ar fi Colacu, Birsesti, incepem sa intelegem de ce a putut lua nastere in aceste tinuturi celebra balada Miorita si nu putem sa nu dam dreptate versurilor de inceput care elogiaza frumusetea neasemuita a locurilor. Intr–adevar, ne aflam "pe un picior de plai si pe o gura de rai", constatare valabila in orice anotimp.

In dreptul localitatii Burca, valea se largeste considerabil, permitind intrezarirea aspectului montan al tinutului vrincean. Soseaua serpuieste tot mai mult, trecind prin frumoase paduri de pin si intra intr–o secventa de pante cu inclinatie mare, pe raza localitatii Valea Sarii, a carei denumire provine de la zacamintul salin existent odinioara aici. Serpentinele par tot mai ametitoare, iar aerul tot mai tare, semn ca patrundem in inima zonei submontane a Vrancei. "Dam bice" sa ajungem in prima comuna cu adevarat interesanta, unde schimbarea aspectului peisajului este de–a dreptul impresionanta – Tulnici – poarta de intrare in Parcul Natural Putna–Vrancea. Localitatea, ce–si datoreaza numele ocupatiei de altadata (confectionarea instrumentelor de lemn care a devenit motiv de mindrie printre sateni) rivalizeaza cu asezarile tipic submontane, extrem de pitoresti, cu gospodarii ridicate astfel incit peisajul sa fie pus in valoare la maximum. De fapt, elementul uman si cel natural se contopesc intr–atit incit nu mai stii unde incepe unul si unde se termina celalalt. Un sejur la pensiunile din Tulnici este mai mult decit bine–venit pentru cei care doresc sa–si "incarce bateriile" cu aer proaspat, cu produse naturale si buna dispozitie.

Noi ne grabim sa ajungem la primul obiectiv si, totodata, la una dintre atractiile zonei – cascada Putnei – situata chiar pe marginea soselei, la iesirea din Tulnici, dupa satul Coza, la patru kilometri de satul agroturistic Lepsa, intr–un cadru natural imbietor, mai ales ca aici se afla amenajat un binevenit popas. Ca sa ajungem la cascada careia localnicii ii mai spun si "La Saritoare", trebuie sa coborim citeva siruri de trepte din piatra, tinindu–ne de balustrade ca sa nu alunecam, caci deja umezeala apei involburate isi spune cuvintul. Privelistea deplina a caderii de apa se lasa descoperita de–abia cind ajungem pe malul ei, taindu–ne rasuflarea prin debitul ametitor, de circa 4.000 litri/secunda. Desi nu este la fel de spectaculoasa ca alte cascade mai inalte, aceasta este totusi impresionanta, mai ales ca se pravaleste cu zgomot intr–un fel de laguna verde–albastruie, destul de adinca de vreme ce nimeni nu se incumeta sa faca baie in ea. Stropii caderii te improasca fin ca o ceata, iar zgomotul apei este un adevarat bubuit, astupindu–ti vorbele. Nu se mai aude decit apa care curge netulburata, intr–un debit puternic si constant.

Pornim mai departe, spre Tisita, un afluent care se uneste cu Putna pe raza localitatii Lepsa. De–abia aici ne izbeste in piept aerul montan si nu ne miram, deoarece vedem in zare citeva virfuri, intre care Tisaru Mare si Tisaru Mic. Lepsa este o superba asezare datind din veacul al XVIII–lea, intinsa atit

de–a lungul soselei, dar mai ales rasfirata prin toate cotloanele. Pe aceste meleaguri, natura a fost de–a dreptul generoasa in sculptarea unor forme de relief impozante: culmi muntoase, chei, riuri, afluenti, versanti impaduriti, stinci golase. Chiar la intrarea in aceasta comuna agroturistica, te intimpina maiestuos, pe partea dreapta, monoliti si blocuri de roca taiate parca de cineva in forme geometrice bine definite. Se spune ca aici se afla "muntele piramida", despre care se crede ca are proprietati bioenergoterapeutice, desi o cercetare temeinica nu a fost inca facuta. Cu sau fara acest "atu paranormal", Lepsa se poate lauda cu cel mai frumos peisaj din toata Valea Putnei – un cadru natural care integreaza locurile salbatice in familiaritatea gospodariilor care s–au dezvoltat in ultimii ani, pentru ca vilele si pensiunile abunda in acest colt al tarii.

La intrarea in localitate, chiar in dreptul unui pod de beton ce traverseaza riul Putna, se face drumul forestier spre Cheile Tisitei, unul dintre obiectivele de prima mina din Parcul Natural Putna–Vrancea. Dupa ce parcurgem un kilometru prin noroaie, ajungem la cantonul silvic aflat la intrarea in rezervatie. Ne aflam intr–o zona protejata, amenajata acum citiva ani. La bifurcatia cu soseaua asfaltata nu exista nici macar un panou indicind Cheile Tisitei, asa incit rezervatia poate trece neobservata cu usurinta, mai ales ca nu este trecuta nici in unele harti. In schimb, sint mentionate pensiunile din zona.

Contra unei taxe modice (trei RON biletul de acces), patrundem in inima salbaticiei vrincene, delimitata de virfurile Tisaru Mare (1.268 m), Tisaru Mic (1.284 m), Dealul Crucilor, Culmea Lespezi, virful Titilelor (1.493 m), Groapa Adinca, Groapa Larga, virful Coza, virful Gurguiata si virful Porcului (1.115 m). Desi rezervatia este renumita ca fiind habitatul natural al carnivorelor mari, nici celelalte caracteristici de aici nu sint de neglijat, aspectul arealului fiind mixt (hidrogeomorfologic, forestier, floristic, de peisaj). Printre speciile de plante cel mai des intilnite sint floarea de colt, papucul doamnei, tulichina, barba ungurului, iar ca fond forestier predomina padurile dese de fag si amestec, iar pe virful peretilor stincosi, coniferele. Desigur, principala atractie pentru turisti o constituie privelistea care iti taie rasuflarea prin aspectul salbatic, cu versanti inalti, printre care se strecoara, cu zgomot, apele repezi si involburate ale Tisitei.

Orice turist, fie el si neantrenat, poate face o incursiune printre peretii stincosi ai cheilor cu aspect de canion, cu numeroase poteci intortocheate, saritori, praguri, cascade si chiar tuneluri, dar numai pina la un anumit punct, mai precis pina la sfertul distantei de 20 km cit are Tisita de strabatut prin aceste chei, iar, pentru turistii experimentati, chiar pina la jumatatea acestei distante, parcurgind destule portiuni prin apa, care poate fi involburata si te poate surprinde. De altfel, se observa lesne stricaciunile viiturilor din fiecare primavara, care contribuie la erodarea malurilor si a drumului forestier de acces. Dincolo de sfertul cheilor, cam prin preajma unor versanti spectaculosi, cum este, de pilda, Altarul Tisitei (un urias monolit aflat la aproximativ 4,5 km de intrarea in rezervatie), parcurgerea drumului pare o "tura de aventura".

Revenind la "civilizatie", in Lepsa, ne urmam drumul spre ultima localitate agroturistica vrinceana din amonte de Valea Putnei – Gresu – lasind in urma derivatia ce duce spre minastirea Lepsa si de acolo spre Soveja, o statiune de interes local, aflata acum in paragina, adevaratul "loc de bastina" al Mioritei. Raminem tot pe DN 2 D Focsani–Tg. Secuiesc, strabatind satucul plin de case de vacanta construite in ultimii ani, pe care oamenii si le–au inaltat aici ca un refugiu si o reintoarcere in sinul naturii (pingarind–o, de cele mai multe ori, prin constructii megalomanice) si ne indreptam spre Tg. Secuiesc, trecind prin Ojdula, pe drumuri forestiere desfundate, urcind in serpentine prin paduri si pe culmile muntoase, cale de trei ore...
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona