Tirgu–Mures, recladirea unei cetati a oamenilor
Articol








Text&foto: Marcella DrAgan



Tirgu–Mures este orasul care pare a fi intr–o continua zbatere pentru a–si face iertate greselile care nici macar nu ii apartin.



Daca in urma cu ceva ani orasul era pe buzele tuturor pentru lucruri care nu trebuia sa se petreaca, acum convietuirea dintre romani si unguri este baza pe care se recladeste o cetate a oamenilor, care sa o dubleze pe cea de piatra. De altfel, aceasta convietuire dintre "etnii" a fost baza pe care s–a ridicat cetatea, si nu doar cea medievala care este un simbol al urbei, ci localitatea intreaga.

Suprafetele si o intreaga insiruire de date nu sint relevante pentru cineva care doreste sa vada Tirgu–Mures. Mai important este faptul ca toate punctele de interes sint la o distanta foarte mica unul de altul. Situate in centrul orasului, la un capat si la celalalt al Pietei Trandafirilor, la aceste obiective se ajunge de la gara, aflata in sudul localitatii, in maximum zece minute cu taxiul, care variaza ca pret intre patru si cinci lei. Nici cu masina personala nu este greu de ajuns, structura stradala fiind simpla si neducind lipsa de indicatoare.

Cel mai cunoscut punct pe harta turistica a orasului este Cetatea Medievala, insa, venind dinspre gara, cetatea se afla de cealalta parte a zonei de interes. Cel mai aproape este o mai veche biserica ortodoxa, aflata in Piata Victoriei. De acolo si pina la Piata Trandafirilor urmeaza, insirate pe partea stinga, cladirea Palatul Administrativ, sediul actual al Prefecturii, primaria municipiului si Palatul Culturii, toate trei fiind mai mult decit locatii importante pentru viata sociala a urbei, ci reprezentind puncte de atractie pentru turisti.

Aceste patru repere, la care se adauga locasurile de cult ale religiilor prezente in zona, formeaza harta turistica a orasului, care se aseamana, din acest punct de vedere, cu vechile cetati romanesti care au format baza aglomerarilor urbane de astazi. Tocmai de aceea, vizitarea intregii zone nu iti ia mai mult de o zi sau doua, daca stai sa analizezi in detaliu fiecare exponat intilnit si mult, mult mai mult, daca te pierzi intr–una dintre bibliotecile istorice ale orasului.

Insa, trecind de biserica, ajungi prima data la Primarie, care este de cealalta parte a strazii. La primele ore ale zilei de iarna, luminile puternice de la balconul care adaposteste steagurile atrag privirea, iesind in evidenta din cadrul cladirii realizate in stilul neoromanesc modern, destul de simplu in comparatie cu imaginea pe care majoritatea dintre noi o au in minte cind se gindesc la o cladire istorica sau de interes turistic. In ciuda simplitatii, constructia creeaza un sentiment de familiaritate, datorat pastrarii in stilul arhitectonic a formelor traditionale, si surprinde prin contrastul imaginii exterioare si al dotarilor ultramoderne din interior, specifice unei cladiri administrative. Lucru datorat faptului ca locatia a fost destinata, chiar din faza de proiect, sa adaposteasca sediul Prefecturii, intrucit vechea cladire era insalubra si necorespunzatoare. La fel ca majoritatea constructiilor din oras, si aceasta a simtit influentele diverselor origini ale conducatorilor urbei. Ridicata aproape de finalul perioadei interbelice, cladirea a fost inzestrata cu toate elementele arhitecturale din piatra naturala cioplita, insa, in urma Dictatului de la Viena, sufera transformari radicale, fiindu–i inlaturate toate decoratiile specific romanesti, apartinind stilului neobrancovenesc, primind astfel un aer anost. Din fericire, cladirea a fost restaurata la inceputul anilor a90 si a recapatat majoritatea formelor si decoratiilor initiale.

La citiva pasi de Primarie, adica cam tot atitia de citi ai nevoie sa treci o straduta, si in spatele unui mic spatiu verde, gasesti Palatul Administrativ, cum este oficial denumita constructia care adaposteste sediul autoritatilor judetene. Ridicata la inceputul secolului XX, a fost destinata initial, ironic, sa fie sediul Primariei. Desi atit de aproape, cele doua cladiri se deosebesc din punctul de vedere al arhitecturii, actuala Prefectura fiind realizata dupa planurile unor arhitecti ce apartineau curentului celei mai importante scoli de arhitectura din Ungaria acelor timpuri. Acesta este motivul pentru care se pot regasi in cladirea mureseana motive arhitecturale asemanatoare primariilor Renasterii, precum cea din Siena. Unul dintre aceste elemente este turnul cu ceas de pe latura nordica, cu o inaltime de 60 de metri, o campanila care putea fi vazuta de departe. Desi mai vechi decit Primaria, nici Palatul Administrativ nu se poate lauda cu forme deosebite, cladirea semanind cu un cort, daca nu luam in considerare turnul si porticul cu balcon de la intrare, de unde primarul trebuia sa se adreseze cetatenilor. Atrage, in schimb, prin decoratia eleganta a fatadelor, pereti simpli impodobiti cu panouri de ceramica smaltuita, reprezentind motive florale sau zoomorfe de inspiratie populara, dar, mai ales, prin acoperisul din tigla smaltuita de Zsolnaym, aranjata in motive geometrice. Parca strain de cladire si cumva lipit acesteia, turnul de forma patrata, inspirat de clopotnitele bisericilor de lemn din Transilvania, are logia mult iesita pe console si stilpi ce sprijina acoperisul piramidal ascutit. In interiorul cladirii se poate intra doar pret de citeva minute, daca nu veniti cu treburi administrative, insa indeajuns pentru a vedea vitraliile originale ale vechii primarii, inspirate din tesaturile populare, lampile de bolti, banca de piatra si parapetul scarii, toate elemente caracteristice cladirii. Si turnul poate fi vizitat, insa doar in prezenta unui ghid insotitor din partea prefecturii, mai mult din motive de siguranta decit turistice.

Si aici, ca si in cazul Primariei si Palatului Administrativ, distanta dintre acesta din urma si urmatorul obiectiv, Palatul Culturii, este de doar citiva metri, cladirile fiind despartite de o straduta. Palatul Culturii a fost realizat in cadrul programului Imperiului Austro–Ungar de ridicare a valorilor urbane si intarire a culturii in zona Ardealului, existind prevederi legale ca in cele mai importante centre sa fie construite cladiri cu destinatie culturala.

Constructia, mai impunatoare decit primele doua, poate si din cauza faptului ca este mai aproape de strada, este si mult mai mare decit acestea, ridicindu–se pe cinci niveluri, parter, mezanin si trei etaje. Din cauza decoratiilor exterioare, palatul pare impartit in doua, partea inferioara care cuprinde parterul si mezaninul, demarcate prin bosajul rustic din pietre mari cenusii, cioplite brut, si partea superioara, cu cele trei etaje, tencuita luminos, cu ferestre mici, inguste, grupate in banda. Exteriorul pastreaza insa o decoratie simpla, discreta, cu citeva exceptii care creeaza un contrast ciudat cu restul cladirii, atragind si ghidind parca privirea. Practic, compozitia este marcata, aproape ostentativ, de cele sase bow–window–uri, acoperite de un coronament puternic, tridimensional, festonat, la care se adauga altoreliefurile si busturile din piatra, culminind cu marele mozaic din coronament. Nici acoperisul nu se lasa mai prejos. De forma ascutita, din tigle smaltuite, alcatuieste un ritm policrom viu.

Aceasta arhitectura ciudata se pastreaza si in interior, in holul mare, acoperit cu calote turtite, pictura ornamentala, reliefuri ornamentale, vitralii, ornamente de bronz si sticla. Una dintre cele mai neinspirate decoratii, dupa parerea citorva specialisti, este chiar ansamblul care da numele Salii Oglinzilor, fiind vorba de doua grupuri de cite trei oglinzi uriase, avind deasupra cite un panou pictural. Cu toate acestea, sala este proportionata, pe marginile ei fiind insirate masute si scaune ca intr–o veche cafenea, iar cele 12 compozitii in vitraliu, situate la strada, creeaza un aspect placut si linistitor, familiar chiar, asteptindu–te ca in orice moment incaperea sa se umple de elita secolelor trecute in vesminte de gala, venite pentru o cafea si o sueta.

In ajutorul imaginatiei vine si sala de concerte din cadrul Palatului, momentan in renovare si, deci, inchisa publicului, care, la sfirsitul lucrarilor, va reda spiritul conceptiei "Wiener Werksttte", in care a fost realizata, cu elementele caracteristice, precum scena, plafonul, balcoanele si lojele in forme de sorginte geometrica. Palatul se poate lauda cu o orga cu 4.463 tuburi si 63 de registre, dar si cu adapostirea unor importante colectii de arta, impartite prin muzeele care functioneaza in cladire, precum cel de arta sau de istorie.

Parasind Palatul incepe adevarata plimbare prin oras, caci, de acum, distantele dintre obiective se mai lungesc, apar stradute care cotesc ici–colo si care trebuie urmate, dispare pentru prima data drumul larg si drept, marginit de cladiri oficiale. Apar casele care, in ciuda situarii in centrul unui municipiu modern, pastreaza aerul urbei care le–a creat, apar magazine si firme micute, ascunse in ganguri. Pentru cei interesati de arhitectura, cu toate formele ei de manifestare, o vizita la Templul israelit va fi una satisfacatoare. Nu are rost o descriere in termeni de specialitate, care nu poate reda sentimentul trait in fata cladirii masive, inghesuite intre casele ridicate tot mai aproape si baricadata parca in spatele unei porti legate cu un lant colorat de rugina. Stilul Templului, ridicat in 1900 de catre fosta comunitate evreiasca "Status Quo", uniune desprinsa din comunitatea ortodoxa a evreilor transilvaneni din secolul al XIX–lea din fosta monarhie austro–ungara, are un caracter eclectic, reunind elemente de inspiratie catolica sau musulmana.

Revenind in Piata Trandafirilor, piata centrala a orasului, tot pe partea stinga, dar la ceva departare de strada, se afla Teatrul National. Ridicat in plina epoca de aur, institutia a beneficiat totusi de intregul sprijin al intreprinderilor care functionau pe la inceputul anilor a70, cind a fost realizata constructia. Pentru aceasta a fost insa necesara darimarea unei biserici a calugarilor franciscani, din care a mai ramas turnul baroc, aflat acum in mijlocul trotuarului, linga strada. Cladirea merita vizitata, chiar daca nu mergeti la teatru, caci colectivul de arhitecti si proiectanti a primit premiul Uniunii Arhitectilor la terminarea ansamblului. Un premiu mai mult decit meritat, ei realizind o constructie ce nu are nimic in comun cu sobrietatea unui teatru national, ci, din contra, are forme stranii, realizate din linii si curbe, unghiuri si imbinari inedite, care sint accentuate prin creatii diverse, precum fintina arteziana sau o serie de sculpturi ce reprezinta muzele, adica teatrul, poezia, dansul si muzica si care acompaniaza vizitatorul pina la intrarea in teatru. Aici te poticnesti un pic ca sa deschizi usile din bronz masiv, realizate prin turnare si ciocanire, care iti permit sa patrunzi in interiorul rafinat, cu scara in forma unei cochilii de melc si pereti tapetati, dar si catre scena cu a sa cortina tesuta in fir de aur.

La capatul Pietei Trandafirilor se afla, ca o incununare a unitatii in credinta, doua catedrale, cea ortodoxa si cea catolica, despartite doar de cele doua benzi ale drumului ce duce spre Cetate. Prima dintre ele, cea ortodoxa, inchide piata cu doua rinduri de scari ce trebuie urcate pentru a ajunge la portile de lemn, singurele pete de culoare in griul deschis al cladirii ce se ridica masiva, parca greoaie, cu linii drepte, sobre. Se simte in arhitectura catedralei influenta stilului occidental, tendinta construirii pe inaltime, ceea ce, pentru ochiul unui turist venit din colorata Moldova sau intima Valahie, pare mult prea rece pentru o relatie cu divinitatea. Interiorul, si el influentat de acelasi stil, este incalzit de armonia tipica locasurilor romanesti, iar desfasurarea ampla, data de masivitatea constructiei, indreapta privirea spre iconostasul impunator sculptat, aurit si pictat. Istoria picturii interioare este la fel de intortocheata precum cea a locurilor si ceea ce conteaza in perindarea echipelor de pictori, stiluri si tentative de realizare a decoratiei interioare de tip fresca sau mozaic bizantin, cum se obisnuia in aceste locasuri, este rezultatul obtinut sub forma ansamblului pictural care se impune nu numai prin intindere, despre care se crede ca este cea mai mare suprafata pictata intr–o biserica, ci si prin modul de imbinare a culorilor.

Si biserica catolica este trecuta in cartile de istorie, deoarece ea a reprezentat un punct de referinta in construirea bisericilor catolice din Transilvania. Ridicata intre anii 1728 si 1750 de catre mesterul Ronnrod din Schwalbach, are fatada dominata de doua turnuri in stil baroc, elemente de identitate si clopotnite. Interiorul, pastrind stilul baroc, are ca motiv principal al picturii o copie dupa Paolo Veronese, "Adorarea Magilor". Nu doar aceasta, ci toate scenele biblice reprezentate intr–un fel sau altul in biserica te transpun in linistea si grandoarea locaselor de cult vestice.

Odata cu indepartarea de punctul de plecare ne apropiem de cel mai important obiectiv turistic al urbei, si anume Cetatea Medievala. Iar daca de–a lungul periplului am evitat datele istorice, nu din lipsa de atractivitate, ci din lipsa de spatiu, in cazul Cetatii aceasta devine si mai stringenta, caci istoria este atit de legata de cea a comunitatii locale, incit pot fi considerate a fi una si aceeasi. Ridicarea cetatii incepe cu fortificarea ansamblului monastic din oras, undeva prin 1492, din dorinta lui Stefan Bthori de a–si consolida puterea in zona Scaunului Mures. De acolo urmeaza o serie de distrugeri, reconstruiri si consolidari, dar si largiri, care rezulta intr–o fortificatie cu turnuri si bastioane de stiluri si dimensiuni diferite, in functie de noutatile din domeniul militar si nevoile de aparare. Ultima cetate de tip orasenesc, realizata cu sprijinul locuitorilor care fie au lucrat la realizarea ei, fie au dat bani, pastreaza elemente reprezentative ale tuturor metodelor de aparare folosite de–a lungul timpului, de la cele medievale ale Bastionului Portii, cu gropi–capcana, guri de smoala si sant de apa, la fante de tragere alungite pentru unghiuri diferite de tragere sau in forma de gaura de cheie inversata, pentru tunurile usoare. Se vede si schimbarea conducatorilor de–a lungul vremii, precum in cazul Bastionului Tabacarilor, care se aseamana cu cele ale fortificatiilor orasenesti din estul Germaniei si Austriei. De altfel, locuitorii Austriei sint cei datorita carora se modifica enorm cetatea, prin transformarea ei in garnizoana, fiind demolate unele cladiri pentru a face loc cladirilor militare. Realizarea bastioanelor breslelor este un alt moment crucial, nu doar din punctul de vedere al rolului in apararea urbei, ci si pentru ca ne permite noua sa aruncam o privire asupra vietii din cetate si asupra ocupatiilor practicate de locuitorii ei. Fiecare breasla, adica Tabacari, Macelari, Blanari, Dogari, Lacatusi si Croitori, a construit si aparat cite un bastion, incheind lucrarile in 1652, pentru ca, dupa cinci ani, sa fie finalizata si amenajarea interiorului cetatii de catre 434 de mesteri locali. Si epoca moderna si–a spus cuvintul asupra Cetatii si, din pacate, nu mereu in bine. Acum, partial restaurata, partial in ruine aflate intr–un neintrerupt curs spre degradare, ea este locul favorit al celor mici, in interior fiind amenajate un parc de distractii, dar si scene pentru teatru sau alte manifestari culturale.

De acum, punctele de interes se grupeaza in functie de pasiunile fiecaruia, caci Tirgu–Mures ofera o serie de locasuri de cult care arata, pe viu, diferite moduri de constructie. Aflate la ceva distanta de zona centrala, doua bisericute arata modul traditional de realizare a unui locas din piatra si al unuia din lemn. Prima, cea din piatra, se datoreaza episcopului unit Ioan Bob, care promisese construirea unei noi biserici si pentru care a dat banii necesari cumpararii a 20.000 caramizi. Biserica de lemn, aflata la nici o suta de metri, este in stilul vechilor biserici de lemn ale romanilor, fiind realizata potrivit tehnicii populare, traditionala in Transilvania, cu birnele incheiate prin cheutori in "coada de rindunica". Odata intrati, veti gasi un omagiu adus poetului Eminescu, care, in drumul sau catre Blaj, a oprit in oras si a dormit in pridvorul bisericii de lemn, peisajul nascind cuvintele "clopotul cel dogit gemea bolnav in turn si toaca se izbea de stilpii clopotnitei...".

Si nu doar poezia si–a gasit inspiratie pe aceste meleaguri, iar ca dovada, orasul adaposteste o serie de biblioteci dedicate artistilor sau oamenilor de stiinta care au trait sau lucrat aici, dar si o lista de expozitii dedicate unor pictori locali, ale caror lucrari se gasesc acum impartite intre muzee si galerii ce le poarta numele.
InfoUtil
Localizare si acces



Situat in zona central–nordica a Romaniei, pe ambele maluri ale cursului superior al riului Mures, orasul are ca delimitare geografica Muresul si dealul Cornesti.

Cai de acces

Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona