Venetia, invitatie la carnavalul plutitor
Articol









Text&foto: Cristina Dumitru



O cursa charter ne duce, intr–o dimineata rece de februarie, de la Roma la Venetia. Ne intimpina frigul si un soare stralucitor. Cazarea este la un hotel de patru stele din Mestre, unde mergem pe jos de la statia de autobuz. Chiar nu stim la ce sa ne asteptam de la cele citeva zile pe care le vom petrece la Venetia.



Ajungem la hotel, lasam bagajele si ne indreptam spre statia de autobuz (care se dovedeste a fi mult mai aproape de hotel decit sperasem) care ne duce spre partea insulara a Venetiei. Pentru un euro de persoana, luam un bilet dus–intors. Si pornim in ceea ce va fi o extraordinara vacanta, intr–un oras al indragostitilor de pretutindeni. Strabatem cei citiva kilometri care despart Mestre de labirintul de canale si strazi. Pe masura ce ne apropiem, avem senzatia ca Venetia creste sub ochii nostri, rasarind din apa, precum in versurile celebrului lord Byron (acesta a ramas impresionat de farmecul orasului, si, dupa calatoria la Venetia, scria despre aceasta cum "...din valuri ea s–a ridicat, chemata din adinc de–o vraja").

Acum putem spune si noi, precum unii dintre localnici, fugari din Italia nordica, alungati de furia cotropitorilor: "Veni etiam" (Si eu am venit); se pare ca aceasta este si etimologia numelui "Venetia".

In statia de autobuz ne intimpina deja atmosfera tipic venetiana: negustori si tarabe cu masti de carnaval, carti postale si multe alte suveniruri, care mai de care mai colorate.

Pornim pe jos, urmind indicatoarele, catre "inima" Venetiei, Piata San Marco. Si totul in jur pare a fi o surpriza, o noua descoperire, dar parca si o revedere a unor locuri de mult stiute.

Cu priviri de turist ce incearca sa descopere ceva in fiecare colt al cladirilor, inaintam catre ceea ce va fi cel mai frumos cadou de Ziua Indragostitilor: la Venetia este carnaval!

Fara sa stim ca acest eveniment are loc in perioada in care si noi vom ajunge la Venetia, uimirea noastra este fara margini! Sint ultimele trei zile de carnaval, cind vor fi etalate cele mai frumoase costume.

Pentru multi, Venetia nu inseamna decit un oras unde miroase tot timpul a namol si peste, unde cladirile sint mincate de igrasie ca de o boala incurabila, unde este aglomeratie, unde femeile isi intind rufele la uscat pe fringhii ce atirna indoielnic asupra canalelor cu apa verde ca ceaiul. Stiam toate aceste pareri inainte de a veni la Venetia. Si a devenit clar ca este un oras pe care il urasti sau pe care il iubesti pentru tot restul vietii.

Ei bine, pentru noi a fost un oras de care ne–am indragostit. Nu am simtit decit mirosul de mare si de sare al apei, fara nici un fel de poluare: In Venetia nu ai cum sa circuli altfel decit pe jos sau cu gondola. Circulatia se face in ritmul ei, pe apa sau pe stradute, nu ai sa zaresti masini zgomotoase, taxiuri sau autobuze. Privirea nu iti este ingradita de zgirie–nori sau alte forme de arhitectura moderna, de panouri publicitare, multicolore si luminoase, ca in majoritatea metropolelor. In Venetia sint indragostiti si iubitori de frumos, sint oameni care se bucura pentru tot ceea ce vad si ceea ce au in acel moment. Este un amestec de opulenta si decadenta si face parte din viata orasului. Si, mai mult, cind ajungi acolo, iti dai seama ca Venetia este un oras care nu vrea sa moara, un oras care ar putea fi oricind inghitit de ape, cu casele sale construite pe trunchiuri de lemn de tisa si stejar, cu stradutele uneori inundate, cu usi care se deschid exact deasupra apei si, da, cu fringhii ce leaga o casa de alta, pline de rufe atirnate la uscat. Orasul isi traieste fiecare clipa ca si cum ar fi ultima si nu putini sint turistii care isi doresc sa revina la Venetia, in acea atmosfera de primavara timpurie, inainte ca apele sa se ridice si sa inghita pentru totdeauna cel mai pretios oras al vechii Europe.

Zaresti, uneori, o strada inundata, pe care se circula cu barca, alaturi o strada cu putin mai inalta, dar destinata circulatiei pietonale.

Pare ciudat sau amuzant sa vezi ca siguranta celor ce se perinda, uneori fara nici un scop, prin labirintul de strazi si canale, este asigurat de politisti aflati intr–o barca. Alte barci trec grabite pe Grand Canale – acestea sint taxiuri. Chiar si ambulanta este tot o barca. Zarim si un fel de "aprozar" plutitor, o barca ce aprovizioneaza cu fructe si legume proaspete cei citiva vinzatori de linga Podul Rialto.

Mergem pe stradute inguste si umede si, pe masura ce ne apropiem de Piata San Marco, magazinele cu suveniruri devin din ce in ce mai numeroase si mai colorate. Peste tot, masti de carnaval, unele aproape minuscule, altele destul de mari cit sa poata fi purtate la orice bal mascat. De fapt, multi turisti vin aici doar pentru carnaval si pentru costume. Se organizeaza diverse petreceri, la care orice doritor poate participa daca isi face rezervare din timp.

Din loc in loc, strazile devin mai late si atunci vedem scamatori, pictori, menestreli care isi etaleaza cu placere talentele. Si unde aglomeratia este mai mare, merita sa stai sa privesti, pentru ca sigur vei vedea ceva unic; asa am vazut noi interpreti de muzica clasica ce cintau la... pahare de cristal! Peste tot sint pictori ce incearca sa prinda cu o miscare de penel o fluturare de mantie, peste tot esti invitat sa iti pictezi fata cu diverse modele medievale.

Zarim mici piatete romantice, unde, cu placere stai pe loc si doar savurezi un moment de liniste. Dar unele dintre acestea devin adevarate scene improvizate pentru spectacolele artistilor ce primesc cu recunostinta aplauzele noastre. Zarim si doi mimi care, cu un extraordinar talent, smulg zimbete si celor mai exigenti privitori; aflam ca sint doi romani care "evolueaza" pe scena carnavalului venetian.

Despre Carnavalul de la Venetia se spune ca ar fi printre cele mai vechi din lume, datind din 1094, cind a fost mentionat de catre ducele Vitale Faliero intr–un document oficial. Sunt numeroase carnavaluri in intreaga lume, acest tip de eveniment fiind prezent in multe culturi. Astfel au aparut Saturnaliile latine, care sarbatoreau sfirsitul iernii si inceputul primaverii. Mastile prindeau viata si deveneau reprezentari simbolice intr–o vreme in care, cel putin aparent, totul era permis si vorbele "Semel in anno licet insanire" ("O data pe an este permis sa innebunesti") se regaseau in viata de zi cu zi. Se pare insa ca in Venetia, o republica ce era guvernata de oligarhi, prin carnaval se dadea impresia ca si cei ce faceau parte din straturile sarace au putere si se pot compara cu cei bogati. Era, astfel, un mod de a detensiona relatii sociale altfel incordate, o excelenta supapa pentru evitarea unor situatii de criza. Dar istoria Carnavalului a fost destul de zbuciumata, nu putine fiind documentele oficiale care interziceau acest gen de manifestari, ulterior insa interdictiile referindu–se doar la purtarea mastilor. Atmosfera specifica a Carnavalului de la Venetia este creata mai ales de personajele care se regasesc in "commedia dellaarte".

Ajungem in Piata San Marco. Alaturi de Piata San Pietro din Roma, este cea mai vestita piata din Italia. Ca o sala de bal in aer liber, o zarim plina de porumbei, asa cum este cunoscuta. Trebuie sa hranesti porumbeii si ei iti vor minca din palma, lasindu–te cu impresia ca ai reusit sa–i si imblinzesti... Este doar o iluzie, pentru ca numai sa incerci sa–i atingi si vor zbura pe turistul de alaturi care devine, pentru moment, o statuie amuzanta si nemiscata, cu porumbei pe cap, pe brate, agatati de haine.

Din loc in loc, masti si costume de carnaval, absolut superbe. Incercam sa ajungem linga fiecare, sa le admiram si, bineinteles, sa facem fotografii. Cu o reverenta discreta, Casanova te invita alaturi de el pentru o fotografie pe care, cu siguranta, o vei arata tuturor prietenilor! De fapt, in Venetia este aproape imposibil sa faci fotografii nereusite.

In jurul Pietei San Marco gasim Palatul Dogilor, vechiul turn cu ceas, libraria Sansoviana si Basilica San Marco. Materialele folosite la ridicarea edificiilor sint marmura, piatra, caramida si, bineinteles, lemnul.

Hotarim sa intram si sa vizitam intii Palatul Dogilor. Palatul dateaza din anul 814, cind Dogele (aceasta este pronuntia dialectala a cuvintului duce) Agnello Parteciaco a ridicat primul turn al castelului ca mijloc de aparare in fata primejdiilor ce puteau aparea de pe Adriatica. Peste castelul cu turnuri a fost construit actualul Palat al Dogilor, intre secolele XIV – XVI, iar rezultatul este de–a dreptul impresionant: o masiva fatada dantelata deasupra a doua rinduri de coloane, la fel de delicate. A fost resedinta oficiala a dogilor si sediul guvernului in timpul Republicii; elementele decorative sint deosebite, capitelurile dinspre chei avind ca model lunile anului, zodiacul, virtutile si viciile. Intram in Palat prin Porta della Carta, decorata cu uriase statui, dupa care urmeaza scara gigantilor, pazita de statuile lui Marte si Venus. Iar inauntru ne intimpina o alta lume: opulentele apartamente ale dogilor, birourile cancelariei, anticamera armurierilor sint numai citeva detalii care mi–au ramas in minte. Ne uimeste in mod deosebit "Scara de aur", ce are stucaturile poleite cu aur si confera intregii sali un caracter somptuos. In salile Palatului sint foarte multe picturi, fresce sau tablouri, unele realizate de artisti precum Tizian sau Veronese. Sint insa si detalii pe care putini le cunosc; asa este si cel despre cutia ce se afla in interiorul Palatului si unde se puteau face denunturi: sesizari anonime erau depuse in aceasta cutie, fara a fi necesare semnaturile celor care le faceau; o comisie special alcatuita citea aceste denunturi zilnic si le inainta comisiei judecatoresti. Acestui sistem i–a pus capat Napoleon, care a introdus propriul sau sistem politienesc. De fapt, in Palat exista un adevarat "traseu" pentru cei pasionati de macabru: te poarta prin atmosfera sumbra a celulelor, a camerelor de tortura, a birourilor Inchizitiei. Ne oprim si in celula lui Casanova, celebrul amant ce a fost inchis aici si care a evadat, in mod spectaculos, pe acoperisul uneia dintre aripile Palatului Dogilor, in anul 1775. De numele acestuia pare ca este legat chiar numele Venetiei. A fost un personaj controversat, amantul desavirsit, spion al Inchizitiei, dar si scriitor si prieten cu Voltaire. In timp, reputatia sa a devenit exclusiv cea a unui aventurier, iar numele sau a devenit chiar adjectiv. Inchis pentru comportamentul sau contrar preceptelor religioase si morale ale vremii, se pare ca si el a strabatut celebra Punte a Suspinelor (Ponte dei Sospiri), fiind condamnat la moarte; sentinta nu a fost acceptata de Casanova, el evadind in cele din urma. Invecinata cu Palatul Dogilor este fosta inchisoare ducala. Legatura dintre cele doua se facea traversind Puntea Suspinelor. Era locul prin ale carui ferestre cei condamnati vedeau pentru ultima data lumina soarelui. Rudele acestora ii mai puteau vedea, pentru ultima data, prin aceleasi mici ochiuri de sticla. Pe aici erau condusi cei deja condamnati catre celulele mici si umede, sau cei care urmau sa fie supusi unor interogatorii; si pentru ca mersul lor era insotit de suspinele celor de afara, dar si de propria teama in fata sentintei ce avea sa vina, acesta a ramas si numele podului. Se pare ca atunci cind Casanova a traversat aceasta Punte a Suspinelor, larma facuta de domnitele ce il priveau indreptindu–se spre ceea ce parea a fi celula lui pentru restul vietii, devenise de–a dreptul insuportabila. Astazi, este un loc preferat de toti indragostitii. Se spune ca daca doi indragostiti trec pe sub Puntea Suspinelor cu gondola si se saruta, atunci dragostea dintre cei doi va fi eterna.

Peste tot personaje mascate, Colombina, Arlechino, Casanova atrag multimea de fotografi ce roieste in jurul lor. Masti argintii, aurii, cu fulgi si paiete, cu matasuri si dantele, toate sint unice. Masti triste sau vesele, care vorbesc prin gesturi, te intimpina la intrarea in Basilica San Marco.

Cu o cupola uriasa si planul in forma de cruce greceasca, a fost ridicata in sec. IX, mai precis in anul 823; se pare insa ca a ars in urma unei revolte populare, forma si constructia actuala datind din anul 1063. Construita pentru a adaposti moastele Sfintului Evanghelist Marcu, ce au fost furate din Alexandria si aduse in Venetia pentru a marca, astfel, cistigarea independentei Venetiei de sub stapinirea Imperiului Bizantin. Planul dupa care a fost construita bazilica se pare ca este cel al bisericii Sfintii Apostoli, din Constantinopole. Basilica San Marco era decorata la exterior cu patru mari cai de bronz. Istoria acestora este destul de zbuciumata, ei fiind adusi pe pe hipodromul din Constantinopole atunci cind Venetia a cucerit Bizantul impreuna cu acei cruciati care pornisera sa elibereze Ierusalimul de sub ocupatia musulmanilor. Tot atunci a fost adus de la Bizant, din sala tronului, si un leu inaripat, care a devenit simbolul Venetiei. Acum insa, caii de bronz au fost inlocuiti cu alti patru, realizati din materiale mult mai rezistente in fata ploilor si a umiditatii ce se simte peste tot in piata. Cei patru cai de bronz, originali, pot fi insa admirati in interior. Peretii din bazilica sint imbracati cu mozaicuri aurite si bolti, toate aceste ornamente interioare fiind realizate de–a lungul unei perioade de 700 de ani. In interior se gasesc patru altare, toate functionale, la care se poate sluji simultan. Atit interiorul, cit si exteriorul iti taie respiratia prin bogatia decorurilor. Nu avem voie cu bagaje inauntru, asa ca vizitam bazilica pe rind, unul dintre noi raminind cu ele afara. Se poate urca pina in cupola bazilicii, printre cei patru cai despre care am amintit mai sus. Privelistea este absolut superba si, daca am putea, probabil am petrece acolo citeva ore bune, numai sa privim forfota crescinda din Piata San Marco. Privind de sus in jos, zarim toate detaliile pregatirilor pentru spectacolul de seara: pe scena din piata au loc repetitii, sint asezate scaunele ca intr–o sala de spectacole in aer liber. Privirea este brusc atrasa de albastrul ceasului din Turnul cu Ceas, inalt de aproape 100 metri. Poarta simbolul Venetiei, leul inaripat, un ceas imens cu cele 12 semne zodiacale; iar deasupra lui, doi ostasi mauri lovesc un clopot la ora 12.00. Pentru a urca insa in turn trebuia facuta programare pe internet cu citeva zile bune inainte de data la care ai fi intentionat sa–l vizitezi. Asa ca Piata San Marco mai are pentru noi inca un mister, pe care il va pastra pina la urmatoarea vizita. Nu ocoliti nici bazilica Santa Maria dei Frari. Este de o rara frumusete si eleganta. Aici iti taie respiratia monumentul funerar al sculptorului Antonia Canova: de forma unei piramide din piatra, are o usa strajuita de leul inaripat; o statuie de un realism naucitor infatiseaza o tinara femeie ce pare ca intra in piramida. Tot in aceasta bazilica este si monumentul funerar al lui Tizian. Mai vizitam si bazilica San Giovani Evangelista, reconstruita in secolele XV–XVIII, peste o cladire mai veche, datind, probabil, din perioada antica, si bazilica San Paolo Apostolo.



A doua zi revenim pe ruta deja cunoscuta, in partea insulara a Venetiei. Mergem la pas pe stradutele de–acum cunoscute, pina in Piata San Marco.

De jur imprejur sint cafenele, terase cu zeci de locuri, unde poti sta sa bei o cafea. Si toate astea in ciuda vremii destul de reci pentru a sta la terasa. Preturile sint insa destul de mari, asa ca ne indreptam catre Podul Rialto. Atit suprafata podului, cit si pe strazile ce se desprind din acesta sint pline de magazine cu suveniruri, obiecte de arta, bijuterii si, bineinteles, incintatoare masti de carnaval. Este unul dintre cele mai vechi poduri peste Canal Grande din Venetia: in trecut, tot orasul era despartit in mai multe cartiere de acest "bulevard de apa" si nu mai puteau face fata invadatorilor. Asa ca au hotarit sa isi uneasca fortele in anul 809 si inceputul a fost facut prin construirea Podului Rialto. In trecut el facea legatura intre sediile diferitelor banci.

Dar apogeul unei escapade romantice la Venetia il reprezinta o plimbare cu gondola. Unica prin forma ei, a fost sursa de inspiratie pentru nenumarati artisti, dar si locul unde erau rostite cele mai fierbinti soapte de dragoste. Imbracati cu tricouri in dungi, cu o esarfa la git si o palarie cu panglici, gondolierii imbie la plimbare fiecare cuplu care trece prin preajma lor. Cele mai frumoase gondole mi s–au parut a fi cele negre, de–a dreptul stralucitoare, iar din interiorul lor te asteptau sa te asezi mici scaune imbracate in catifea rosie, peste care erau raspindite perne multicolore, cu ciucuri. Oricind te astepti sa vezi trecind o gondola care sa poarte spre o destinatie necunoscuta o frumoasa curtezana, sa zaresti un virf de pantof de sub o eleganta crinolina si toata vraja sa dispara dupa o discreta zbatere a evantaiului. Pentru multa vreme au fost mijlocul de deplasare al nobilimii. Cu forma sa zvelta, gondola pluteste pe cele mai inguste canale, ajunge la usi nevazute si ascunde juraminte si soapte ale unei iubiri sau ale unei tradari. La orice privire zaresti gondole: purtind pe luciul apei o pereche de indragostiti sau leganindu–se in asteptarea clientilor.

Noi optam pentru o plimbare pe Canal Grande cu vaporetto. Pretul pentru o plimbare cu gondola ce dureaza 45 de minute este de aproximativ 60 euro/persoana; clienti sint foarte multi, chiar si la acest pret.

O plimbare cu vaporetto de–a lungul celor patru kilometri in forma de S pe Grand Canale este de 1 euro/persoana. Plecam de la Stazzione, capatul traseului acestui vaporas de linie si ne asezam alaturi de turisti, la fel de nerabdatori ca si noi, si de navetisti plictisiti, pentru care drumul acesta nu este nimic mai mult decit o rutina zilnica.

De o parte si de alta, cladiri impunatoare par ca se inclina intr–un unghi ciudat peste suprafata apei, se oglindesc si apoi imaginile se sparg in mii de cioburi. Cine stie cite secrete si cite scandaluri nu ascund aceste somptuoase fatade, secrete care nu vor iesi niciodata la suprafata. Totul are un aer de eleganta veche, ca intr–un film dintr–o alta epoca. Trec gondole cu indragostiti si gondolieri ce cinta "O sole mio". Ce poate fi mai romantic?!

Si parca ne dorim ca aceasta plimbare sa dureze o vesnicie... Dar iata ca sintem din nou la plimbare pe stradutele inguste si totul are acum alta infatisare. Este seara si toate luminile orasului stralucesc. Reflectate in apa, par stele cazute din cer.

Ne plimbam privind vitrinele si raminind minute in sir in fata uneia mai bogate, cu masti si pelerine de Casanova. Ne oprim si luam o portie de pizza si apoi ne continuam plimbarea cu cite un cornet de gelatto (recomandam mai ales inghetata "specialitate venetiana") si orasul parca ne absoarbe toate grijile si toate gindurile. Si iar ne regasim in atmosfera Venetiei, plina de mister si decadenta!

Ajungem tot in Piata San Marco, unde mastile sint si mai stralucitoare. Unele dintre ele sint creatii moderne, uneori abstracte. Dar zarim si cupluri, ba chiar familii, cu masti dantelate, crinoline, bijuterii stralucitoare si peruci albe, ca din vremea de glorie a nobilimii. Te saluta cu zimbete si gesturi discrete si te duc parca intr–o alta lume. Zarim un Casanova singur, pe malul apei, pentru ca dupa citeva minute sa–l revedem, in compania unei gratioase Colombine. Chiar si dogele Venetiei este prezent, extraordinar inchipuit de o masca si un costum absolut remarcabile. Familii de nobili ies de peste tot din cladirile din jur si toata atmosfera este din ce in ce mai vie. Se aud risete discrete din spatele unui evantai diafan, soapte ce parca isi gasesc ecoul pe stradutele mai laturalnice, pustii si intunecate. In toate colturile Venetiei se aude larma Carnavalului. Unii si–au imbracat in straie de carnaval chiar si animalele de companie. Peste tot sint parfumuri care te ametesc, unele discrete, altele puternice, toate semanind cu Venetia.

Acesta este locul in care poti sa te pierzi fara a te rataci vreodata. Aici este locul in care poti face orice ai visat pina acum, totul in spatele unei masti mai vesele sau mai triste. Aici vii

sa–ti afli sufletul–pereche. Dar tot aici este si muzeul Peggy Guggenheim, care spunea ca "Venetia nu este doar un oras al libertatii si al fanteziei. Este un oras al bucuriei si al placerilor". Aici Ernest Hemingway avea cafeneaua preferata, aici s–au nascut Carlo Goldoni si Casanova. Va recomand sa vizitati si muzeul Correr, ce aduna o numeroasa colectie de documente si obiecte de arta.

Si daca timpul va permite, puteti vizita si doua dintre cele mai cunoscute insule din jurul Venetiei. Este vorba despre insula Burano, celebra peste tot in lume pentru "bijuteriile" crosetate.

Puteti merge si pe cealalta insula, Murano. Sticla de Murano nu mai are nevoie de nicio alta prezentare, fiind celebra in intreaga lume datorita tehnicii mesterilor de a o colora in mai multe nuante. Dupa ce au dat de mai multe ori foc Venetiei, mesterii sticlari au fost trimisi pe aceasta insula, pentru a–si face atelierele. In cele din urma, cel care alegea sa fie mester sticlar se autoexila la Murano. Pentru a se pastra mestesugul, acestuia i se interzicea sa o mai paraseasca, pentru tot restul vietii sale. Desi poate parea o alegere dura, mesterii sticlari se bucurau de o deosebita apreciere, votul lor in diverse probleme sociale fiind foarte cautat; aveau averi impresionante, unii dintre ei chiar palate. Astfel, era de preferat ca unul dintre fiii familiei sa fie mester sticlar, pentru a asigura si traiul celorlalti. Desigur, cele mai cautate erau mastile de carnaval din sticla de Murano. Dar diferite alte obiecte erau comandate, precum pantofi, scaune, obiecte de decor. Acum, toate magazinele cu suveniruri din Venetia comercializeaza obiecte din acest pretios material. Preturile sint accesibile tuturor.

Venetia poate parea trista si teatrala, exagerata si indiferenta, obositoare si incitanta. Venetia se schimba, nu este niciodata aceeasi. Este locul unei vacante in care poti sa nu mai fii "tu". Tot timpul senzatia este ca orasul este in continua miscare; de peste tot se aude sunetul apei lovindu–se de mal si te simti de parca ai pasi intr–un oras plutitor.

Carnavalul se sfirseste si Venetia este in asteptarea... urmatorului! Dar va ramine pentru totdeauna un oras al luminilor, al obscuritatii, al exagerarilor si al orgiilor. Va ramine mindria navigatorilor si visul indragostitilor, "masca vesela a Italiei", asa cum a numit–o lord Byron.
InfoUtil
l Pentru cazare va recomand sa optati pentru hotelurile din Mestre. Sint foarte aproape de partea insulara a orasului, preturile pentru mijloacele de transport in comun sint accesibile tuturor, iar timpul intre autobuze este destul de scurt.

Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona