Schitul Piatra Taieturii, raiul din crestet de munte
Articol




Text&foto: Marcella Dragan



Uneori, aflarea linistii sufletesti pe care o poate da doar credinta ii impinge pe cei ce o cauta catre cele mai ascunse crapaturi de stinca sau cele mai intunecoase si dese paduri. Alteori, ii ridica pe virfuri de munte, pentru a–i apropia de cer. In acest din urma caz, agatate de citeva stinci golase, se inalta mindre biserici si chilii marunte ce–i adapostesc pe cei care se aduna sa dea cinstire lui Dumnezeu. Printre acestia, parintele Antonie Brehuescu, care, de sapte ani incoace, si–a legat destinul de cel al schitului la care este staret. Piatra Taieturii, caci acesta este numele schitului, se ridica la peste 1.700 metri altitudine, pe un virf de munte din comuna Panaci, in judetul Suceava, la 24 de kilometri de Vatra Dornei, pe drumul ce duce in Muntii Calimani.



De ajuns pina la schit nu e greu caci, pe timp de vara si de vreme buna, se poate ajunge cu masina pina in curtea complexului, iarna sau cind e vremea mai ploioasa, un vehicul cu tractiune integrala indeplineste cu succes sarcina transportului. Dar cel mai placut mod de a ajunge la schit este pe jos, la pas marunt, pe drumul ce serpuieste in jurul muntelui printre vai si urca molcom spre creasta. Cam jumatate din drum este asfaltat, iar cu masina se poate urca inca o bucata de vreme pina la un loc mai larg, ce serveste pe post de parcare. De acolo mai e cam o ora de mers, traseul fiind impartit in trei segmente, doua pante mai serioase si o bucata dreapta ce taie marginea unei vai.

Abia dupa ce treci de prima panta incepi sa iti faci o idee despre cele ce te asteapta acolo sus la schit, caci printre copacii razleti de la marginea golului alpin se intrezaresc turlele bisericilor, dar si primele creste ce incadreaza peisajul. Cu ochii spre muntii din jur sau fixati pe schit, nu prea iti dai seama cind trece timpul si te vezi in fata ultimilor zeci de metri, abrupti din cale–afara, ce dau in poarta minastirii.

Calugari sint putini acolo, doar vreo trei, dar gasesti, cu siguranta, pe cineva care sa te intimpine si care sa iti dea binete. Mai ales duminica, cind lumea din vale, de prin sate, urca aici la slujba. Imediat cum se sfirseste liturghia, toata lumea e adunata la masa si ai sansa sa–i cunosti pe cei trei care s–au aciuat in aceste locuri. Pe linga parintele staret, au mai venit fratele sau, iar mai tirziu, dupa moartea mamei, li s–a alaturat si tatal lor, fost preot in sat. Om al locului, parintele Antonie, ucenic si fiu duhovnicesc al parintelui Cleopa Ilie din vatra minastirii Sihastria Neamt, este numit, la sfirsitul anului 1991, "staret si ostenitor" la ridicarea intregului complex monahal. Acesta cuprinde acum doua biserici, chiliile vechi si, aproape terminata, o noua casa de oaspeti, cu vreo cincizeci de locuri.

Pina a ajunge in forma de acum, schitul a avut o istorie plina de necaz, fiind la o vreme chiar demolat. Ultimii ani petrecuti l–au transformat intr–un punct de pelerinaj si turistic. Dar si cei trei calugari au contribuit la renumele locului, caci,

pastrindu–si apropierea de Dumnezeu, nu au renuntat nici la cea fata de oameni. Cu cit stai mai mult alaturi de ei, cu atit acestia se aseamana mai mult cu personaje gasite prin "Amintirile" lui Creanga. Iubirea fata de aproape, dar si puterea credintei li se citeste in ochi, le rasuna in voce si, undeva printre vorbele de duh ale parintelui Antonie, se strecoara, aproape neobservate, vorbele cele mai iubite ale parintelui Cleopa, "minca–v–ar Raiul".

Darul de a vorbi frumos si de a fi alaturi de oameni s–au dovedit utile in munca de transformare a vechiului schit, caci, in anii de staretie, aici au fost finalizate lucrarile de alimentare cu energie electrica si cu apa a minastirii. Tot in primii ani ai staretiei au fost amenajate, cu sprijinul oamenilor din bazinul Dornelor pe care parintele ii atinsese cu spiritul sau, si pestera Sf. Antonie si Sf. Cruce, sfintite si binecuvintate de catre I.P.S. Arhiepiscop Pimen.

Apropierea de oameni a dus insa si la nesfirsite drumuri, asa ca rar se poate vorbi cu parintele Antonie mai mult de citeva clipe. Pregatit de drum, se indrepta catre Cernauti sa ajute fratii de acolo, parintele ne paraseste in curtea minastirii, dupa ce ne da binecuvintarea si ne indeamna sa mergem la Cruce sa vedem peisajul, pentru ca tocmai se ridicasera norii.

Odata cu vremea buna se arata toti muntii Bucovinei si, dincolo de ei, de la Rarau, la Calimani si Rodnei, cu crestele argintate de zapada care persista la inceputul de primavara. Si pe linga oamenii si confortul ce te asteapta in acel virf de munte, te impresioneaza mult mai mult peisajul care ti se arata in fata ochilor. Incepi sa intelegi de unde a venit puterea tuturor celor care s–au luptat de–a lungul vremurilor sa pastreze schitul viu, caci, pe linga credinta, oamenii si–au tras seva din verdele padurilor si albul zapezilor de creasta.



Fragmente de istorie

Printr–o fericita coincidenta, schitul se afla la numai citiva metri de monumentul eroilor din Primul Razboi Mondial, ridicat chiar in timpul acestui razboi.

Piatra de temelie a schitului a fost pusa in anul 1933, de catre parintele Iosif Achirilei, ctitorul acestui asezamint, pe locul proprietatii familiei sale. Parintele Iosif s–a ingrijit de infrumusetarea si gospodarirea asezamintului monahal pina in anul 1945, cind este chemat la Dumnezeu, mormintul sau aflindu–se astazi in naosul bisericii mari, impodobit cu o frumoasa lespede de marmura.

Intre anii 1945 si 1956 grijile acestui sfint locas sint preluate de catre vrednicul Protosinghel Matei Bordos, originar din Basarabia. El este cel care scrie foarte amanuntit istoricul schitului, intitulat "Cronica Schitului Piatra Taieturii".

Din anul 1956 pina in 1959, la conducerea schitului s–a aflat Protosinghelul Doroftei Cucos. in acest ultim an al staretiei sale, prin Decretul nr. 410/1959, au fost desfiintate multe minastiri. Atunci a fost desfiintat si schitul Piatra Taieturii, iar in anul 1962 a fost demolat pina la temelii. La data de 1 iunie 1990, Inalt Prea Sfintitul Arhiepiscop Pimen a dat binecuvintare de reinfiintare si reconstruire a schitului, prilej cu care s–a turnat si temelia noii biserici mari pe vechiul amplasament si cu acelasi hram, Nasterea Maicii Domnului.

Prin dragostea parintelui a fost posibila sfintirea paraclisului cu hramul Sf. Prooroc Ilie, la 8 septembrie 1992, de catre Inalt Prea Sfintitul Arhiepiscop Pimen, iar la 11 septembrie 1994, dupa finalizarea picturii, paraclisul a fost resfintit. La data de 1 iunie 1997 a fost finalizata construirea bisericii mari, cu hramul Nasterea Maicii Domnului, iar in urma finalizarii picturii si a impodobirii bisericii cu catapeteasma, mobilier bisericesc sculptat in lemn de tei si stejar, cu candelabre turnate in bronz, cu vesminte, carti si icoane, s–a resfintit biserica mare, la data de 25 august 1998, de catre I.P.S. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona