Itinerare clujene
Articol








Text: Adina Baranovschi; Foto: Bogdan Baranovschi



Cine ajunge in superbul municipiu de pe Somes si vrea sa–i cunoasca mai bine imprejurimile nu stie cu ce sa inceapa, spre care regiune sau obiectiv sa se indrepte.



Cluj–Napoca este el insusi un oras turistic de prima marime, plin de cladiri vechi, admirabil restaurate, dar nici vecinatatile sale nu sint mai prejos: statiuni (Fintinele, Muntele Baisorii), vai splendide cu sate de vacanta si comune unde se practica intens agroturismul (Valea Draganului, Valea Iadei, Valea Ierii, comunele Belis si Baisoara), lacuri si cascade impozante (Draganul, Fintinele, Tarnita, cascada Rachitele), obiective cultural–istorice (castelul de la Ciucea, cetatea medievala Bologa).

Ne–am inceput periplul clujean pe drumul european 60 care leaga Cluj–Napoca de Oradea si, la nici 15 kilometri, dupa localitatea Floresti, am apucat–o pe DJ 107 M, ce duce spre comuna Baisoara, vestita asezare din aceasta parte a tarii, cu gospodarii aratoase, semn ca oamenii de aici isi stiu bine rostul. Prima noastra tinta a fost statiunea Muntele Baisorii, aflata la 60 de kilometri de capitala judetului, la o altitudine de peste 1.400 de metri, in preajma Muntelui Mare (Gilau). Am ajuns aici strabatind inca 18 kilometri pe soseaua ce urca in serpentina pe Valea Ierta, printre dealuri si finete indemnind la popas intr–un cadru natural de vis, cu aspect tipic submontan, cu case rasfirate pe culmi, apartinind satului Muntele Baisorii, si catunelor sale, care se intind pina in statiune. De unde se termina soseaua asfaltata, chiar in fata hotelului Alpin – emblema statiunii Muntele Baisorii si inainte si dupa 1989 – deschiderea este maxima. Eram, practic, pe culme si cuprindeam cu privirea zarea pina hat, departe, spre Muntii Trascaului.

Muntele Baisorii nu este o statiune in adevaratul sens al cuvintului, desi clujenii o considera un fel de "Predeal al Apusenilor", ci, mai degraba, un complex turistic alcatuit din case de vacanta si pensiuni ale orasenilor, majoritatea construite in ultimii ani, cu urme ale vechilor gospodarii apartinind localnicilor, iar turistii care ajung aici, in acest loc destul de izolat, vin ca sa scape de stres, sa schieze iarna (exista pirtie semiamenajata), iar vara sa se relaxeze facind trasee. De fapt, Muntele Baisorii este punct de plecare spre citeva dintre atractiile zonei: Rezervatia Scarita–Belioara, Cheile Pociovalistei, Ocoliselului, Runcului, Posagii, Acumularea Bondureasa, Molhasurile Capatinii, Muntele Filii.

Drumul de intoarcere este acelasi pina in comuna Baisoara, de unde se poate porni spre Valea Ierii – o zona de un pitoresc aparte, cu asezari si gospodarii rustice de o parte si de alta a soselei care serpuieste cind prin frunzisuri, cind prin asezarile cu case cochete, adunate intr–un sat de vacanta construit dupa 1990. Chiar la intrarea in localitatea Valea Ierii, situata la 55 de kilometri de Cluj–Napoca, o pensiune deosebita (Lara) atrage privirile prin modul ingenios in care a fost construita, apa si lemnul fiind integrate armonios in designul de ansamblu (din lacul cu pastravi apa curge pe sub podeaua restaurantului, iar turistii isi pot raci acolo berea in suporturi speciale).

Pina la drumul european 60, de unde aveam sa ne inscriem catre al doilea obiectiv al nostru, am strabatut asezari tipic rurale, cu locuinte si acareturi mai mult sau mai putin aspectuoase, dupa gustul si averea proprietarilor. La jumatatea distantei dintre Cluj–Napoca si Oradea, chiar din centrul Huedinului, se face drumul spre comuna Belis, situata la 27 de kilometri de acest orasel, unde am ajuns dupa

ce–am trecut prin satele de pe traseu (Calata, Calatele, Dealu Negru). A doua tinta a calatoriei noastre – comuna Belis si statiunea turistica Fintinele – s–a dovedit un adevarat colt de rai, cu un peisaj incintator, aidoma bine–cunoscutelor asezari din preajma culoarului Bran–Rucar. Actuala comuna Belis de la poalele masivului Vladeasa, situata la o altitudine de 1.150 de metri, este inconjurata de virfuri domoale, de asa–numitii muncei ai Belisului: Coltul Virfului (1.652 metri), Batrina (1.579 metri), Ticlau (1.567 metri), Strueru (1.482 metri). Comuna a fost stramutata de pe malul lacului Fintinele, unde se afla altadata, la o distanta de cinci kilometri, ca sa faca loc monumentalei constructii a barajului si lacului de acumulare Fintinele, care are o suprafata de noua sute de hectare si o capacitate de doua sute de milioane de metri cubi de apa, care deserveste hidrocentrala subterana de la Marisel. Este una dintre asezarile cele mai pitoresti pe care le–am vazut pe aceste meleaguri, cu plaiuri mirifice succedindu–se intr–o suita de culmi si vaiugi, de finete multicolore alcatuind un splendid covor vegetal, unde vitele si caii pasc in libertate. Exista chiar o herghelie care "zburda" sloboda pe ulitele comunei, ba chiar prin fata primariei, facind deliciul turistilor care admira frumoasele exemplare cabaline. Asadar, ambientul localitatii este unul de exceptie, prin dispunerea caselor rasfirate pe dealuri, dar si comasate in vatra satului, in ceea ce se cheama centrul comunei, acolo unde se afla Primaria, biserica veche (o constructie de lemn din Albac, avind ceva vechime), un camping cu casute viu colorate, monumentul ridicat in cinstea eroilor locali. Localnicii se considera moti din mosi–stramosi, urmasi ai lui Horea si Avram Iancu, biserica din piatra (o constructie impozanta ca o catedrala), caminul cultural si un magazin universal cochet. Ne aflam intr–o oaza de verdeata si de aer curat, propice recreerii, mai ales ca foarte aproape se afla lacul in jurul caruia a prosperat o ministatiune. La Belis–Fintinele poti face la pas turul celor doua asezari, te poti plimba cu barca pe lac sau poti admira in voie de pe baraj panorama unor locuri imbietoare, marginite de bogate paduri de conifere. Asadar, o oferta tentanta pentru toti cei care doresc sa vina aici, mai ales ca sint destule locuri de cazare atit in Belis, cit si in Fintinele, la "marea dintre muntii Gilaului" – cum i se mai spune acestui lac.

Cine ajunge in imprejurimile Clujului trebuie musai sa vada Valea Draganului, situata la 65 de kilometri de Cluj–Napoca si 80 km de Oradea, destinatie faimoasa pentru locuitorii din aceasta parte a tarii, similara renumelui de care se bucura Valea Teleajenului sau Valea Doftanei printre bucuresteni. Fara spectaculozitatea montana prahoveana cu care am asemuit–o, Valea Draganului pare, la prima vedere, doar o vale pitoreasca, asa cum sint multe alte vai de la noi din tara, dar, pe masura ce o strabati, simti cum te invaluie frumusetea ei ireala. Inca de la inceputul incursiunii in aceasta vale lunga de peste 35 de kilometri – odata cu patrunderea in complexul turistic Valea Draganului si adastarea pe tapsanele de aici, la o altitudine de 550 de metri, printre vilele si hotelurile moderne ridicate in mijlocul unui "parc" natural, inaugurat anul trecut, la standarde occidentale – cuprinzi cu privirea firul lung al vaii pline de constructii de vacanta, ridicate in ultimii ani, in armonie sau dizarmonie cu frumusetea locurilor. Apoi, pe masura ce inaintezi prin satele de aici – Tranisu, Lunca Visagului – in ciuda drumului plin de gropi, observi mai bine farmecul aparte al vaii care–ti dezvaluie la punctul terminus adevarata perla: un lac nespus de frumos. Lacul Draganul (Floroiu) este, intr–adevar, special, fiind asezat intr–un cadru natural desprins parca din stampele chinezesti. Privelistea este coplesitoare, iar ochiul se imbata de atita frumusete. Dar, aspectul cel mai important, lacul este ferit de puhoiul de vizitatori care se inghesuie, de regula, la scaldat sau la gratar. Fiind obiectiv strategic civil, cu doua baraje in forma de semicerc, inalte de 120 de metri, este interzis accesul turistilor in acest perimetru. Poti doar admira in trecere, din numeroasele puncte de belvedere, nemaipomenitele unduiri ale apei scaldate in razele soarelui. Splendidul lac a fost creat pentru a retine viiturile de pe Crisul Repede, acumulind apa pentru uzina electrica de la Remeti – localitate de pe Valea Iadei pe care ne–am grabit s–o vizitam, mai ales pentru ca pastravaria de aici este foarte cunoscuta.

Ne–am continuat, asadar, calatoria catre o alta vale pitoreasca – Valea Iadei (sau Iadului, dupa cum se mentioneaza in diverse ghiduri turistice mai vechi) – ce face legatura intre judetele Cluj si Bihor, ajungind in drumul spre lacul Lesu si complexul turistic de pe marginea lui, de unde se poate porni spre inima muntilor Bihor, la Stina de Vale (pina la lacul Lesu drumul este asfaltat, dar partial distrus, insa merita parcurs pentru a vedea niste zone de calcare cu pereti spectaculosi). Denumirea vaii se datoreaza unei legende potrivit careia, la o stina, s–ar fi nascut doua gemene, Iada si Dragana, care ar fi cutreierat locurile din jur denumite astfel Valea Iadei si Valea Draganului (de aici si toponimele Iadolina si Iedutu – doua cascade–saritori). Noi am strabatut insa Valea Iadei in aval, pescuinde–ne singuri, din bazinele fermei piscicole de la Remeti, pastravi in culorile curcubeului. Pina la reintilnirea cu deja bine–cunoscutul drum european 60, am trecut pe linga asa–numitul "lac natural fara fund", de fapt o balta mai mare, vizibila din sosea, despre care se crede ca este nespus de adinca, apoi printr–o serie de asezari mai mult sau mai putin prospere – Munteni, Bulz, Bucea – al caror aspect ne era deja familiar dupa trecerea prin alte tinuturi similare, parcurse pina acum.

Reintrati pe soseaua ce urmareste o vreme firul Crisului Repede, trecind de localitatea Negreni, nu puteam rata o vizita la castelul lui Goga de la Ciucea. Amplasat pe o colina din apropierea defileului Crisului Repede, complexul memorial include un conac–castel, un mausoleu si un parc cu brazi si castani, in mijlocul caruia se inalta o superba bisericuta din lemn. Povestea acestui asezamint achizitionat de Goga in 1920 de la poetul maghiar Ady Endre este interesanta si merita auzita chiar de la muzeografii amabili, care te plimba prin vastul domeniu, explicindu–ti cu lux de amanunte istoria locului. Adastarea la umbra pomilor umbrosi, la masutele din piatra special amenajate pentru picnicul turistilor face parte din programul obligatoriu al vizitei la castel, o vizita pe care n–o poti uita multa vreme.

Calatoria noastra pe meleaguri clujene nu ar fi fost implinita fara o incursiune in masivul Bihor–Vladeasa, cu vizitarea uneia dintre splendorile naturale de aici: cascada Rachitele (denumita dupa asezarea in apropierea careia se afla) sau Valul Miresei (denumire conferita de aspectul "despletit", ca de val de mireasa), la care se ajunge pe un drum forestier desprins din centrul localitatii Rachitele, situata la sase kilometri, daca vii dinspre Bologa si la 6–7 kilometri de virful Vladeasa. Parasind soseaua modernizata in dreptul intersectei care indica drumul spre catunul Doda Pilii si spre itinerarele turistice de acolo, urmam marcajul triunghi albastru, trecem de vilele recent construite si de cabana Valea Stanciului si ajungem in perimetrul ingradit, prevazut cu bancute si masute, al acestui monument al naturii de–a dreptul incintator, pe care nu te mai saturi sa–l privesti si

sa–l fotografiezi din toate directiile, lasindu–te stropit de picurii ce tisnesc de la o inaltime de 30 de metri. Urcind deasupra cascadei, la izbucul din care se pravale apa, se deschide privelistea unor monoliti care rezoneaza cu maretia intregului peisaj din inima Bihariei. Sintem in preajma cheilor Rachitele, iar drumeagul forestier se continua cale de 12 kilometri, legind Valea Stanciului de Valea Seaca si ducind in masivul Bihor–Vladeasa, al treilea virf ca inaltime din Apuseni.

Potentialul turistic al judetului Cluj este departe de a–si fi epuizat resursele. Mai exista destule obiective majore si arii de interes ce pot fi incluse intr–un posibil circuit – Cheile Turzii si rezervatia de acolo, Baile Cojocna, Someseni, Baita, Ocna Dejului, rezervatia de la Suatu, Finetele Clujului, dar chiar orasul Cluj–Napoca da tonul.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona