Bilea, locul unde primavara e iarna
Articol





Text & foto: Andrei Pirciog



Iarna nu mai este de mult un anotimp friguros, cind stai mai mult prin casa. Cind eram mic, iarna era grea, omatul mare... De la o vreme schimbarile climatice isi fac tot mai simtita prezenta si acest ciclu a fost dat peste cap. Din pacate, incalzirea climei la nivel planetar o simt si eu, un umil iubitor de ghetus, asa ca incep sa am preocupari de genul: mai merita sa dai bani pe echipament, pe haine de pirtie? Intr–adevar, la noi in tara zilele de pirtie sint tot mai putine, si dau impresia ca, in citiva ani, le vei putea numara pe degetele de la o mina. In acest context, am inceput sa descopar si sa ma obisnuiesc cu ideea ca sporturile de iarna se pot face oricind, sintagma sport de iarna parind oarecum depasita. Imi place asa cum e acum: e vineri, stau in Bucuresti pe o banca in parc., sint 23 de grade afara, iar eu incerc sa decid ce sa fac in weekend. Am chef de snowboarding, dar si de o baie in mare, ca tot s–a deschis sezonul. Sa le fac pe amindoua? Pina la urma decid sa petrec sfirsitul de saptamina pe placa de snowboard. Normal ca nu ma duc singur; imi adun prietenii din gasca WTF si facem pregatiri pentru doua zile la Bilea. WTF e o gasca cam de 20 de tineri de prin toata tara, strinsi in Bucuresti, care sint preocupati in special, de folosirea fiecarei zi libere pentru sporturi extreme. Dupa citeva zile de vara in parcurile din Bucuresti pe skateboard si mountainboard li s–a facut dor de frig si zapada. E un concurs la Bilea Lac asa ca mergem si noi sa vedem, sa ne dam. Simbata dimineata ne suim in credincioasa Dacie, incarcata cu placi si rucsacuri, si pornim. Toti bucurestenii ne privesc ca pe niste extraterestri. La noi in masina e iarna, chiar daca dincolo de parbriz inca e vara. Asadar, de la cimpie pina la Bilea Cascada trecem prin toate anotimpurile, de la vara bucuresteana, la primavara timpurie de la Predeal si Piriul Rece, apoi iar la vara in toata regula prin Tara Fagarasului, ca, in final, sa parcam intr–o primavara plina de brinduse la Bilea Cascada, de unde luam telecabina pina sus la Lacul Bilea. Urcam in cabina inca simtindu–ne nefiresc incaltati in buti, dar in curind pesajul se schimba radical. in 12 minute ne intoarcem in timp, din aprilie in decembrie.

Urcam la 2050 m altitudine unde peisajul iti taie rasuflarea. Cerul senin, crestele inzapezite, liniile albe ramase in zapada pe versanti te fac sa iti bata inima cu putere si sa uiti de orice altceva.

Cum imi povestea si Sam ca pateste mereu cind vine aici, ziua nu iti mai e foame, nu mai esti obosit, ai o energie extraordinara cind urci pina in creasta. O coborire e nirvana pentru snowboarderi si schiori. Sariturile pe care le poti face de pe stinci, rotatiile, aterizarile nereusite in zapada afinata te fac sa te simti ca in rai.

Cam asta traiesti in prima clipa cind pasesti acolo, intr–o zi de primavara tirzie. Intii mergem sa ne cazam la Vila Paltinu, una dintre cele trei unitati de cazare din zona. Una este cabana Salvamont, care nu este insa mereu deschisa. Conditiile sint bune, iar tarifele accesibile oricui.

Cabana Bilea Lac e cea mai luxoasa dintre toate. Iarna isi extinde spatiul de cazare si in hotelul de gheata, unicat in aceasta parte a Europei.

Noi am ales Vila Paltinu, cazarea noastra de suflet, unde gasim mereu intelegere, servicii bune si tarife acceptabile. In acest sfirsit de saptamina e plin de snowboarderi, toti veniti sa calce zapada neumblata. Abandonam in graba bagajul in camera, ne echipam si incepem sa urcam cautind cu privirea posibile trasee de coborit. Pe fata fiecaruia descifrezi un zimbet larg.

Soarele e sus, nu bate vintul si, desi a nins acum doua zile, poti sa urci linistit in tricou. Geaca o pui pe tine doar la coborire, ca sa eviti eventuale contacte dintre piele si omat. La o cazatura pe zapada simti ca pielea iti ia foc. Ustura, arde, doare, parca mai bine ai fi cazut pe asfalt. Dupa astfel de senzatii nu mai risti a doua oara; oricit ar fi de cald, pui geaca pe tine. Sus, in Saua Doamnei, descoperim valea neatinsa de placi.

Daca in Caldaria Bilei urmele de placi dau impresia ca totul e acoperit cu tesatura deasa, dincolo de munte totul e imaculat si asteapta sa facem noi primele urme.

Dupa un asemenea urcus, merita citeva minute de relaxare cu burta la soare. Cind vom ajunge acasa, in Capitala, ceilalti nu vor putea preciza daca am fost la mare sau la munte. Erika, Gore, Alexandra, Sam, Marius si cu mine, toti stam intinsi pe placi, contemplind valea de sub noi, alegind un traseu, uitindu–ne dupa zone cu pericol de avalansa, bucurindu–ne ca traim si ca sintem acolo impreuna.

Pentru ca zapada este afinata, trebuie sa reglam intr–un anume fel legaturile pe placa. Picioarele stau altfel acum. Unghiurile legaturilor sint, de asemenea, adaptate terenului. Picioarele sint cit de in spate posibil si distanta dintre legaturi destul de mica. Ideea este sa stai pe spate si sa tii virful placii bine sa nu se afunde in nea, altfel faci tumbe.

De obicei pentru freeride se folosesc placi mari, rigide, care asigura un raspuns prompt si care nu se afunda. Noi insa am venit cu ce am avut, asa ca vom incerca sa compensam cum putem lipsa echipamentului adecvat.

Eu, de exemplu, am placa de sarituri, o placa mai mica si moale, care se cam afunda. Gore e mai norocos. Are o placa speciala, mare, lata si rigida. Un alt lucru pe care trebuie sa il ai in vedere cind mergi la freeride este echipamentul de protectie. Casca, in primul rind, protectia pentru coloana, pantalonii cu plastic si burete, genuncherele, ochelarii sint lucruri care te pot feri de accidentari sau iti pot salva viata.

Ideal este sa ai si un emitator pornit, pe care il agati de tine si care in cazul in care esti ingropat de avalansa scurteaza considerabil timpul in care esti recuperat din bratele de gheata ale muntelui. Tot pentru avalansa sint obligatorii o lopata si o sonda cu care victima poate fi scoasa de cei care nu au fost ingropati.

Nu in ultimul rind e bine sa ai gura si nasul acoperite cu un batic sau o masca. In caz de avalansa, zapada afinata inhalata blocheaza respiratia, cauzind moartea. Dupa cum se poate observa, freeride–ul e mai periculos decit mersul pe pirtie, insa si satisfactiile sint incomparabile.

Daca tii cont de citeva reguli, poti sa te dai linistit, fara riscuri foarte mari, si in zonele neamenajate. Coborim si noi. Inevitabil facem citeva tumbe. La o astfel de cazatura te simti ca intr–o masina de spalat. Nu ai vinatai, dar esti zdruncinat bine.

Sam si–a depasit recordul personal. A facut trei flipuri involuntar si a cazut tot pe placa, continuind destul de ametit insa.

Eu am trecut intr–o clipa de la extaz la disperare. M–am trezit cu zapada peste tot. Ma ustura fata rau, zapada e rece si nu imi place deloc senzatia. Ma doare putin capul, dar stiu ca am sa imi revin in scurt timp.

Am plecat de la 5 dimineata de acasa, am stat in masina cinci ore, am stat apoi la coada la telecabina, am urcat 30 de minute si am coborit 5 minute. De ce sa te chinuiesti atit, intreaba multi? Ii invit sa incerce experienta o data si cu siguranta o vor repeta.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona