Pe urmele cavalerilor teutoni: Cetatea Feldioara
Articol








Sintem pe sosea inca de la primele ore ale diminetii, in drum spre Sighisoara. Dar cum nu avem deloc un program prestabilit, orice oprire pe drum este posibila.

Ajungem in Feldioara, localitate aflata la 21 km de Brasov si aproximativ 100 km de Sighisoara. Aici stiam ca exista o cetate de care se leaga numele cavalerilor teutoni. De pe colina ce se opreste in malul Oltului, localitatea domina Tara Birsei de Jos.



Din pacate, nu exista indicatoare catre Cetatea Feldioara. Drumul principal al asezarii te duce direct catre zidurile ce se zaresc in virful colinei. Nu este asfalt, asa ca cel mai potrivit mod de a ajunge sus ramine mersul pe jos, pentru a nu umple intreaga strada de praf. Oricum, privelistea merita cele citeva minute de plimbare. Lasam masina linga zidurile bisericii din centrul Feldioarei. Este deja mijlocul zilei, si caldura toropeste orice vietate: prin sat, nici tipenie de om. Nici macar un ciine pe drum. Citeva rindunele stau de straja pe firele de telegraf. Liniste pretutindeni. Pornim catre cetate si toata suflarea din zona pare cufundata intr–o siesta binemeritata. Numai pe la jumatatea drumului o masina aparuta parca de nicaieri trece in tromba pe linga noi, pe drumul acela neasfaltat, colbuit. Si asa, sintem aproape inecati de praful ca un fum gros, care, dupa ce se risipeste cit de cit, lasa privirile noastre sa se bucure de prima vedere a ruinelor Cetatii Feldioara. Se afla pe virful unei coline, si o poteca serpuieste usor pina acolo. In citeva minute ajungem linga ziduri. Starea de degradare a acestora este foarte avansata. Acoperis nu mai exista, citeva gauri mari in zid mai amintesc de ferestrele prin care altadata intra lumina soarelui si ieseau catre lume zgomotele unei cetati ce ar fi putut rivaliza cu orasul de la poalele Timpei. Vegetatia inalta si densa ne ingreuneaza accesul catre centrul ruinelor. Probabil un grup de "turisti" isi facuse tabara intre ziduri, pentru ca iarba era arsa si din loc in loc zaceau aruncate sticle de plastic si cutii de bere. Imaginea este dezolanta: ruinele unei mindre cetati, devastate continuu si iresponsabil. O cetate trista si parasita. Totusi, nu reusim sa ne desprindem de vraja locului o buna bucata de vreme. Fotografiile ies excelente in asa locuri! De la inaltimea ruinelor, vedem gospodariile localnicilor; se pare ca in multe dintre ele se regasesc pietre luate din zidurile cetatii!

Orasul ocupa un teritoriu pe care au fost descoperite urme ale unei locuiri continue inca din neolitic (in special ceramica pictata de tip Ariusd) si din epoca bronzului.

Din epoca romana aici s–au descoperit fragmente de sticlarie si de ceramica, obiecte de aur si aproximativ 21 de monede romane. Din perioada 402–408 au fost descoperite cinci lingouri de aur, care probabil reprezentau un tribut dat hunilor, populatii migratoare din acele vremuri. Faptul ca nu s–au mai facut si alte descoperiri arheologice de importanta majora a dus la concluzia ca in secolul al V–lea cetatea nu ar mai fi existat.

Din prima jumatate a secolului al XII–lea, in primul val de colonizare a sasilor, dateaza un cimitir sasesc la Feldioara, cu aproximativ 109 morminte. Aceasta, in ciuda documentului din anul 1211, prin care regele Andrei al II–lea al Ungariei da cavalerilor teutoni dreptul de a se aseza in Tara Birsei si de a popula "terra deserta et inhabitata" cu scopul de a pazi teritoriile coroanei ungare de invaziile frecvente ale cumanilor de peste munti. Astfel, conform legendelor, dar si concluziilor unor istorici, Cetatea Feldioara a fost ridicata de cavalerii teutoni, intre anii 1211 si 1225. Teutonilor li s–a acordat acest teritoriu, dar nu aveau dreptul de a construi decit fortificatii de lemn si pamint. Patroana spirituala a Ordinului cavalerilor teutoni era Fecioara Maria. Cum Cetatea Feldioara poate fi atribuita acestora, primul sau nume a fost Marienburg si insemna, in limba germana, "Orasul Mariei". Numele de astazi insa provine din cuvintul maghiar "foldvar" si inseamna "cetate de pamint". Este posibil ca inca de la inceputul prezentei lor pe aceste meleaguri, cavalerii teutoni sa fi construit deja edificii din piatra, constructiile de lemn si pamint nemaifiind la moda in occident in acea perioada. In anul 1222, regele ungur se vede nevoit sa le acorde si dreptul de a construi cetati si orase de piatra ("castra et urbes lapideas"). Harnicii cavaleri teutoni, cu experienta lor de constructori in Tara Sfinta, Asia si ai marilor castele cruciate, si–au pus mintea si bratele la contributie si au ridicat edificii pina la Dunare. Ei au intarit Tara Birsei, zidind cetati intarite la Feldioara, Codlea si Timpa, linga Brasov. Regele maghiar a inceput sa se teama atunci de nasterea unui stat in stat, si in anul 1225 a intrat cu armatele pe teritoriile teutonilor si i–a alungat. Dar constructiile lor nu sint usor uitate: un act papal din 1232 spunea ca teutonii au zidit in timpul sederii lor in Tara Birsei cinci cetati strasnice, cu multa truda ("cum multo labore... quinque castra fortia"). In anul 1240 localitatea este atestata documentar sub numele de Castrum Sancte Maria. Intreaga Transilvanie este ravasita de invazia tatara din anul 1241, asa incit, cu siguranta, si Cetatea Feldioara este trecuta prin foc si sabie, la rindul ei. In intreaga zona se inmultesc fortificatiile, si bisericile sint construite cit mai mari, astfel incit sa adaposteasca intreaga populatie a asezarii in cazul unei alte invazii. Feldioara este repede reconstruita, fiind intarita de catre locuitori cu o incinta ovala, console cu birne ce sustineau drumul de straja si turnuri de aparare. Dintre acestea din urma nu se mai pastreaza astazi decit ruinele celui din partea vestica. Astfel ca ruinele care se observa astazi pe colina Feldioarei nu mai pastreaza aproape deloc urme ale influentei teutone. Din epoca medievala se pare ca dateaza si santul de piatra, nu prea adinc, ce delimita teritoriul cetatii.

La sfirsitul secolului al XIV–lea, Feldioara primeste drept de tirg (sau de oras) din partea regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, devenind astfel una dintre cele mai importante asezari din Tara Birsei, pentru o lunga perioada de timp.

O alta reconstructie a cetatii a avut loc in anul 1420. Totusi, soarta a rezervat Feldioarei un destin zbuciumat: cetatea rezista invaziei turcesti din 1421. In documentele vremii se spune ca au fost distruse orasul Brasov si satele Harman, Sanpetru, Bod, Ghimbav si Vulcan.

A doua invazie turceasca, din perioada 1430–1432, a afectat insa in mod serios Cetatea Feldioara. Un document din anul 1439 arata ca locuitorii comunei au construit cetatea pentru apararea lor si a bunurilor lor, cu "mari cheltuieli si cu mare osteneala". O inscriptie datata 1457 ne dezvaluie ca abia in acel an a fost terminata refacerea constructiei, devenita de acum cetate taraneasca, dupa ce ea fusese distrusa in timpul campaniei lui Vlad Tepes.

Cu un aspect medieval tirziu, cetatea avea ziduri puternice de aparare, construite din piatra si caramida, care uneori se ridicau pina la doi metri.

Secolul al XVI–lea aduce iarasi razboiul sub zidurile cetatii. Ioan Zapolya, voievod al Transilvaniei, este ales si rege al Ungariei. Dar se pare ca armele urmau sa hotarasca intre el si Ferdinand I de Habsburg, fratele imparatului Germaniei, Carol Quintul. Ambii solicita sprijinul voievodului Moldovei, Petru Rares. Dupa ce acesta din urma sta o perioada in cumpana, se decide sa–l sprijine pe Zapolya si incheie cu acesta o invoiala: domnul Moldovei urma sa–i aduca la ascultare pe sustinatorii lui Ferdinand, primind in schimb Bistrita si Rodna, cu tinuturile inconjuratoare si toate veniturile acestora, dar si confirmarea stapinirii pentru Ciceu si Cetatea de Balta, mai vechi posesiuni ale domnitorilor moldoveni. In anul 1529, oastea moldoveneasca intreprinde trei expeditii militare peste munti. Ultima are loc sub zidurile Cetatii Feldioara, in data de 22 iunie. Batalia se da cu mare inversunare si "mare moarte... de imbe partile", dupa cum scriu cronicile vremii. Moldovenii ies invingatori, iar vornicul oastei, Nicolae Grozav, ii pedepseste aspru pe sasii care il sustineau pe Ferdinand I, si probabil tot atunci este distrus si zidul de incinta din partea de sud a cetatii. "Niciodata Tara Birsei nu a suferit un dezastru atit de mare", scrie un alt document al vremii.

Secolul urmator aduce si el razboi si framintari linga zidurile cetatii. In anul 1612, la 16 octombrie, ostile voievodului transilvan Gabriel Bathory ii infringeau pe brasoveni, acestea ucigind in lupta 39 de tineri, precum si pe judele Brasovului, Michael Weiss. In onoarea lor este ridicat un monument la marginea orasului, intre 1912 si 1913.

Ceva mai tirziu, in 1657, este ridicat turnul de nord al cetatii; mesterii au scrijelit acest an in tencuiala constructiei, de aceea este de presupus ca el reprezinta momentul inaltarii sale.

Cetatea este apoi folosita drept grinar, pina in anul 1838, cind un cutremur puternic o afecteaza foarte grav. De atunci ea este parasita, paznicul cetatii abandonindu–si locuinta. Cetatea nu a mai fost niciodata restaurata.

Se pare ca din cetate nu au mai ramas decit turnul de nord–vest, aproape intreg, fintina adinca de aproximativ 70 de metri, astazi astupata, temelia de piatra a capelei si o parte din pivnita. Aceste ultime ruine ale cetatii reusim cu greu sa le identificam prin vegetatia densa si inalta.

In anul 1944, la Feldioara, a existat si un lagar de concentrare, prizonierii fiind, pe rind, rusi si maghiari.

Incet, istoria pare sa se fi oprit pentru cetatea de la Feldioara. In cronicile zilelor noastre (reviste, ziare si internet) se vorbeste foarte mult despre starea de degradare a acesteia. Toata lumea este de acord ca trebuie facut ceva. Dar, din pacate, nu se intreprinde nimic: totul ramine la stadiul unei indignari aprige a celor care o mai viziteaza cu respectul cuvenit. Buruienile cresc in voie si ciulinilor le prieste intre ruinele cetatii, copacei se itesc din ziduri, si peste tot zac sticle si pungi de plastic, zidurile sint aproape prabusite cu totul.

Incepem sa coborim poteca ingusta care duce catre drumul prafuit. Parca iarasi ne sufoca zapuseala de afara. Cumva uitaseram de canicula, aparati de racoarea zidurilor.

Regasim aceeasi mutenie a caselor, de parca oamenii au disparut; vocile ne suna mai ciudat aici, pe strada, decit acolo sus, in cetate.

Ne indreptam acum catre biserica din partea de est a Feldioarei, al carei turn il zariseram de la una dintre ferestrele cetatii. Este biserica evanghelica, initial romanica, transformata apoi in stil gotic. Se pare ca incinta are fortificatii ce dateaza din secolele al XVI–lea si al XVII–lea. Este posibil ca ea sa fi fost construita pe temeliile unei biserici mai vechi, ce data probabil de la inceputul secolului al XIII–lea. Mai multe si mai certe detalii nu reusim sa aflam, din pacate. Biserica este inchisa, noi neputind intra nici macar in curtea acesteia. Insa reusim sa facem citeva fotografii pe gaura cheii, nu foarte reusite, bineinteles!

Aflind atit de multe despre Cetatea Feldioara si despre trecutul ei razboinic si framintat, imi vine greu sa cred ca ruinele pe care tocmai le–am lasat in urma au insemnat si ar mai putea insemna atit de mult pentru istoria noastra. Locuitorii au putut–o apara si reconstrui dupa toate razboaiele care s–au purtat la zidurile ei. Acum cetatea este o ruina fara aparare in fata nepasarii oamenilor. Nu exista nici un indicator catre cetate, iar de iluminatul acesteia pe durata noptii nici nu poate fi vorba. Nu este nimeni care sa iti ofere fie si o minima informatie despre istoricul locului.

Nu putem decit sa speram ca toate semnalele de alarma trase de iubitorii de istorie, de drumetii sau de plimbari vor avea un ecou, pentru a ne putea bucura pe mai departe de Cetatea Feldioara.



Text & foto: Cristina Dumitru
InfoUtil
– intrare libera;

– cai de acces: trenul pe ruta Bucuresti – Brasov sau Brasov – Sighisoara, in halta Feldioara; autoturismul pe drumul E 60;

– pentru cazare, va recomandam pensiunile si hotelurile de pe Valea Prahovei, din Brasov sau Sighisoara, de unde accesul catre Cetatea Feldioara nu este dificil.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona