Calatorie prin Cheile Nerei
Articol






Intinse pe aproape 22 km, in Parcul National Beusnita Nera, Cheile Nerei ofera numeroase oportunitati turistilor dornici de aventuri: alpinism, rafting, caiac canoe, mounting biking. Punctul slab il reprezinta accesul anevoios, atit pe drumurile nationale, cit si pe cele judetene, ceea ce nu ii descurajeaza pe turisti sa vina in numar mare pentru a se bucura de facilitatile puse la dispozitie de pensiunile din zona.



Cum putem ajunge

in Cheile Nerei?

Parcul National Cheile Nerei–Beusnita acopera zona sudica a Muntilor Aninei si o parte din zona nordica a Muntilor Locvei. Cel mai important oras din vecinatatea Cheilor este Resita, iar mai apropiate sint centre precum Oravita, Moldova Noua, Anina, locuri de plecare in traseele din Muntii Aninei. Accesul propriu–zis spre Chei se face din sate precum Sasca Montana, Sasca Romana, Carbunari, Sopotul Nou, Potoc sau Lapusnicu Mare. Drumul pina acolo este greu de parcurs din cauza starii nu tocmai bune in care se afla soselele de legatura (recomandam folosirea unei harti rutiere detaliate sau a GPS–ului), insa odata ajunsi acolo facem cunostinta cu spectacolul care ni se deschide in fata ochilor: tarani iesiti la muncile de primavara in carute trase de boi (unele dintre ele avind inca roti de lemn), case traditionale vechi de zeci de ani, oameni ai locului imbracati in haine populare.



Inceputul aventurii

Este greu de hotarit traseul pe care il vom urma. Spre documentare, il preferam pe cel care poarta numarul 17 din Colectia Muntii Nostri (despre Muntii Aninei) si ne decidem alegind un traseu care sa cuprinda ce este mai spectaculos din sectorul de chei. Pornim, asadar, din Sasca Romana, cu destinatia podul Bei si apoi Cantonul Beu, de pe valea Beului. Trecem prin primele tuneluri sapate in calcar (sase la numar) si, dupa aproximativ o ora, sintem la podul Beu. Urcusul nu a fost dificil si nici continuarea nu se anunta obositoare. Parcurgem incet cei 5 km pina la Cantonul Beiu si pastravaria cu acelasi nume. Desi semnele interzic accesul cu masina, zona este populata cu autoturisme si turisti galagiosi. Este primul loc de campare, unde gasim apa proaspata si ne pregatim sa facem focul si sa innoptam.

Pornim a doua zi in zori spre primele obiective spectaculoase pe care ni le–am propus a le vizita: Lacul Beu si cascadele Beusnitei. Dupa numai o ora ajungem la celebrul lac, avind convingerea ferma ca a meritat osteneala. De un albastru clar, lacul surprinde prin numarul mare de pastravi care inoata alene printre plante, nederanjati de prezenta noastra. Deschidem imediat volumul "Muntii Nostri", avizi de noi informatii, si descoperim ca Lacul Beu se afla la o altitudine de 310 m, este alimentat de un izbuc situat pe fundul dolinei in care este instalat lacul, masoara 284 mp si are o adincime de 3,6 m. Dupa o sesiune intreaga de fotografiat, continuam traseul spre Cascada Beusnita, la care ajungem dupa numai 30 minute. Sint, de fapt, trei cascade, prima dintre ele avind 15 m, fiind acoperita cu un strat de muschi. Unii dintre noi se avinta spre intrarea de la ceea ce cred ca este o mica pestera, dar se intorc dezamagiti de ingustimea si inaccesibilitatea ei. Pe o ploaie marunta ne indreptam spre Cantonul Beu (unde ne–am lasat rucsacii), intilnindu–ne cu oamenii de la Administratia Parcului National Nera Beusnita.

De la Beu ne vom indrepta spre al doilea loc de campare, Cantonul Damian. Ne intoarcem, asadar, pe acelasi drum pe care am venit, pina la podul Beu, si de acolo cotim stinga spre Damian. Intram astfel pe valea Nerei, ale carei ape involburate le urmarim atenti. Surpriza pe care o intilnim pe drum ne face sa ne amintim de salbaticia in care ne aflam. Chiar pe peretele ce ne strajuieste drumul gasim un sarpe, de care ne speriem la inceput, insa treptat ne apropiem si incepem sa il fotografiem. Cine stie cind ne mai intilnim cu urmatorul? Ne scuipam in sin, in semn de usurare, gindindu–ne ca putea fi o vipera veninoasa care ne–ar fi luat prin surprindere. Nu terminam conversatia despre vipere (aceasta zona fiind printre putinele din tara unde se poate gasi respectiva specie), si iata–ne ajunsi la al doilea loc de campare: Cantonul Damian, dupa aproape o ora si jumatate de la pod. Si aici sint la fel de multi turisti, dar parca mai linistiti decit in locul precedent, ceea ce nu face decit sa ne bucure.

Urmatoarea zi este cea care ne va aduce si cele mai multe satisfactii. Plecam in zori spre Lacul Dracului, urmind fidel cursul apei. Dupa 45 minute apare si prima surpriza: poteca se termina, iar marcajul se vede abia pe partea cealalta a riului, fara sa avem vreo punte pe care sa traversam. Ne suflecam pantalonii si trecem Nera, cu apa–i rece si involburata, nu fara emotii.



Lacul Dracului

De aici incepe spectacolul: tunele, locuri inguste, mirosul de liliac ce ne urmareste la tot pasul, pante abrupte si coboriri anevoioase. Tinta este Lacul Dracului, insa mai e mult pina acolo. Trecem treptat pe linga Pestera Boilor, Pestera Gura Porcariului si Dubova, pe linga Salasu lui Vogiun, si calculam ca avem mai putin de doua ore pina sa vedem lacul. Urcam ultima bucata pe un noroi pina la genunchi si vedem indicatorul izbavitor: mai sint 15 minute. Ultimul sfert de ora (din cele aproape sase ore petrecute pe drum) ne poarta pasii printr–o padure de liliac inflorit, coborind abrupt spre lacul mult asteptat. Rabdarea nu ne–a fost inselata: un lac clar, adinc de 12 m, bogat in pastravi, pe malul caruia luam o binemeritata pauza de masa. Tot aici aflam si legenda lacului. In vremuri de demult traia in apele sale un drac. Povestea incepe cind, intr–o buna zi, un pescar nu isi gaseste de lucru si vine pe marginea lacului, la pescuit. Sugubat si in cautare de suflete noi, dracul ii propune un ramasag mosneagului: sa friga un peste fara sa se indoaie, daca nu, il ia cu el pe lumea cealalta. Omul accepta, dar il provoaca si el pe drac: sa friga un tap, fara ca acesta sa rinjeasca. Lucru ca si facut, cad la invoiala si se pun pe treaba: mosneagul, istet, ia un bat si infige pestele de–a lungul pe el, frigindu–l fara sa se indoaie. Vazind ca nu–i a buna cu istetimea mosului, dracul ia si el un bat si infige capul tapului, punindu–l pe foc. Numai ca, pe masura ce se frigea, capul de tap se intindea mai mult pe bat, pina cind, in sfiriitul jarului, isi dezveli dintii ca intr–un rinjet. La vazul unei asemenea ispravi, dracul crapa de ciuda si se arunca direct in lac, nemaiaratindu–se prin aceste locuri.

Amuzati de farmecul povestii, hotarim se ne intoarcem agale spre Cantonul Damian, locul unde ne–am lasat rucsacii. Alegem o alta cale: Ogasul Porcului – Cascada Susara – Carbunari. Ajungem intr–un tirziu la cascada, unde nu stam prea mult, pentru ca incepe sa se insereze, si urmam o scurtatura pina la Carbunari. O masina de ocazie ne duce de acolo pina inapoi la Damian, unde aprindem din nou focul si repovestim intimplarile de peste zi. Drumul pina la izvor (aflat la 30 minute), parcurs noaptea, ne prilejuieste o noua surpriza: in lumina lanternelor, doi ochi ne privesc de la numai citiva metri. Nu stim ce este, dar banuim ca vreo pisica salbatica ne–a simtit prezenta. Ultimele cinci minute aproape ca le parcurgem in fuga si rasuflam usurati cind ajungem la foc.



Posibilitati de turism

In cea de–a patra zi coborim agale spre Sasca Romana. Reintilnim pensiunea Cheile Nerei, pe linga care am trecut in prima zi, si ne informam asupra serviciilor pe care aceasta le pune la dispozitia turistilor: inchirierea de barci (inutil de mentionat ca pe toata durata traseului am intilnit prin Chei numeroase ambarcatiuni cu turisti dornici de aventura – de toate virstele), de biciclete si de echipament pentru practicarea alpinismului. De asemenea, aflam ca putem practica tirul sau calaria. Luam numarul de telefon (0721.095.591) si adresa de mail: www.cheilenerei.ro, pentru o viitoare revenire.

La sfirsit, desi obositi, sintem multumiti de traseul parcurs. Din pacate, nu am avut timp sa vizitam si alte obiective importante, precum Avenul Cutezatorilor, ori sa ne cufundam in pesterile pe linga care am trecut, sau sa ne avintam pe cararile din Muntii Aninei. Am fi vrut sa trecem si pe acolo, nu de alta, dar cine stie cind vom mai ajunge prin aceste locuri!



Text & foto: Razvan Voinea
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona