Macinul, batrinul munte salbatic
Articol









Desi locuiesc in Bucuresti, de fiecare data cind am ocazia dau o fuga la munte, in Carpati. Astfel, am strabatut numeroase trasee in Meridionali sau Orientali, dar, evident, n–am reusit sa ajung peste tot. Cu toate acestea, trebuie sa admit ca, in pofida multor aventuri traite, Muntii Carpati nu au reusit sa ma impresioneze la fel de mult precum timizii Munti Macin. Poate ca sint subiectiv, fiind originar din Tulcea, dar am convingerea ca orice vizitator in aceste locuri va trai cam aceeasi experienta.



Daca privesti pe harta fizica a tarii, in nordul Dobrogei nu apar decit dealuri, nici vorba de munti. Daca aprofundezi insa, descoperi ca au altitudini de maximum 467 m in Vf. Tutuiatu si ca nu se intind pe o suprafata foarte mare, in comparatie cu alte masive muntoase, atribute care intaresc parca ideea ca nu merita sa pierzi un weekend pentru a–i explora. Asta, in teorie. In practica, daca le bati in lung si–n lat rocile de granit alb, erodate de ploi si vint timp de 300–400 miloane de ani, iti dai seama ca ai descoperit ceva cu adevarat special. Desi aparent mici si neinsemnati, acesti munti adapostesc peisaje unice in Europa si detin o flora si o fauna variate si originale. Daca ii parcurgi in fuga si fara sa ai ochiul format pe detaliu, vei pleca purtind in tine impresia ca ai vizitat un deal cu colti, nici macar aceia foarte spectaculosi. Daca esti pasionat de botanica, ornitologie, vei crede insa ca ai ajuns in rai. Iar daca nu esti decit un iubitor de natura obisnuit, te sfatuiesc, draga cititorule, sa apelezi la un ghid turistic, pentru ca astfel vei descoperi intr–un cu totul alt mod stincariile si stepele de aici.

Muntii Macin sint asezati in nord–vestul Dobrogei, nu departe de Galati si Braila, de unde se poate ajunge traversind Dunarea cu bacul pina la I.C. Bratianu si, respectiv, Smirdan. La nord si vest, nu departe, se intinde lunca Dunarii, la est si nord–est, Dealurile Niculitelului, unde sint podgoriile de la Sarica Niculitel, iar catre sud se desfasoara Podisul Casimcei, cu sisturile lui cele verzi. Acestea sint cele mai vechi roci de la suprafata din Romania si printre cele mai vechi din Europa. Macinul, avind o orogeneza hercinica, este un munte batrin, cel mai batrin din Romania, si are doua culmi principale: Culmea Pricopanului si Culmea Greci (Vf. Tutuiatu, 467 m). Daca cea de–a doua este impadurita si cu un mic abrupt si vai catre sud–vest, Culmea Pricopanului este acoperita in mare parte cu stepa si silvo–stepa. Cu alte cuvinte, in Pricopan, desi ai urcat numai 200 de metri, ai impresia ca esti la peste 2000 de metri. Aici descoperi un peisaj exotic, neobisnuit pentru ochiul omului. Te simti undeva in Turcia sau altundeva in Asia. Stincile de granit sint inconjurate de ierburi inalte, iar pe culme gasesti plante similare celor din golul alpin, cum ar fi, de exemplu, cele din genul sempervivum.

Profitind de salbaticia si linistea locului, biserica a sprijinit constructia unei minastiri linga Izvorul de sub Virful Vraju, Izvorul Tamaduirii. De aici imi incep si eu incursiunea in peisajul salbatic. Merg de mult timp in acesti munti, mai ales pentru a observa fauna si flora, cit si pentru a descoperi noi formatiuni geologice interesante. Pentru ca ne aflam in iunie, este inca migratie, adica pasarile se intorc din tarile calde catre Europa de Nord, si in drumul lor trec si peste crestele de granit de aici. Muntii acestia se afla pe traseul uneia dintre cele mai importante rute de migratie a pasarilor de pe continent. Astfel, in aceasta perioada, se pot observa multe specii de rapitoare. Nu e o excursie numai pentru pasionatii de ornitologie. Oricine va fi incintat sa admire planarea unei acvile in imediata–i apropiere, sau sa vada vinind un soim calator (Falco peregrinus ) – cea mai rapida pasare de pe pamint. In timpul unui picaj, cind vineaza, atinge viteze apropiate de 300 km pe ora.

Intram intr–o mica padure de salcimi, si apoi, in capatul vaii seci, descoperim vestitul Izvor. Luam apa si urcam in culme printre stincile de granit. Nu am cuvinte sa descriu acest peisaj. Nu as putea sa il compar cu nici un peisaj montan de la noi. Las pozele sa vorbeasca de la sine. Sus e Virful Vraju, usor de recunoscut dupa crucea de lemn. Desi ai impresia ca ai de urcat foarte mult, in mai putin de o ora ajungi sus, un pic dezamagit ca nu urci decit 500 m, dar totodata vesel pentru ca stii ca nu ai mult de catarat. Pentru ca sint foarte putini cei care se aventureaza pe aici, poti descoperi comportamentul animalelor, la ele acasa. In fiecare grota se poate ascunde o buha sau bufnita (Bubo bubo), cea mai mare specie de rapitoare de noapte de la noi. Sau poti descoperi, intre firele de colilie, o testoasa de uscat (Testudo graeca ibera), balaurul dobrogean (Elaphe quatorlineata) ori vipera cu corn (Vipera ammodytes). Nu stii ce surprize iti rezerva natura. Viperele cu corn, una din putinele specii de serpi veninosi, sint, din pacate, foarte rare, asa ca sansele de a le intilni sint destul de reduse. Totusi, trebuie sa fiti vigilenti. Pe culme, pe linga fauna bogata, atentia iti va fi atrasa cu siguranta de panorama asupra Dunarii – Bratul Macin, orasul Macin, Dealul Turcoaia, Priopcea, Galatiul si Braila, iar in spate, catre nord, Dunarea iarasi si marile lacuri de pe teritoriul Ucrainei. Catre sud–vest, muntii pornesc brusc de pe malurile Istrului, de la altitudini mici, de 7 m. Diferenta mare de nivel creeaza spectaculozitate.

Continuam traseul urmind nu un marcaj anume, ci un drum construit de muncitorii de la cariere. Astazi Parcul National Muntii Macin, in trecut doar un loc bogat in granit, muntele e brazdat cu urme ale muncii la cariere. Urme de sondari se pot observa destul de des, iar exploatarile de granit si–au lasat si ele amprenta. Ceea ce natura a modelat incet, de–a lungul milioanelor de ani, omul a distrus in citiva zeci. Acum, mare parte din ele sint inchise, si natura incet–incet le acopera. Desi aparent un desert uscat, acoperit de plante ierboase, din loc in loc poti gasi cite un izvor. Poti observa vegetatie mai verde decit in rest. Acest lucru indica prezenta apei. In jurul acestor izvoare se aduna foarte multi gusteri, acum, la inceputul verii. Masculii sint cu verde si albastru, iar femelele maronii. Acestia, impreuna cu alte insecte mari, fac parte din dieta vatureilor ce zboara necontenit deasupra noastra. Te simti parca intr–un documentar de la Animal Planet, observind pradatorii la pinda, si prada mereu ascunsa, acum riscindu–si viata venind in apropierea apei. Mergind catre sud–vest, prin locurile pe unde acum multi ani s–a realizat filmul "Drumul Oaselor", sintem flancati in dreapta si stinga de Vf. Piatra Riioasa si Serparu. Piatra Riioasa e cel mai inalt punct din Pricopan, fiind numita asa datorita algelor roscate ce au crescut pe stinci, dindu–le un aspect bolnavicios. Pe peretele Pietrei Riioase, pina nu demult cuibarea un sorecar comun (Buteo buteo), o pasare de prada ce se hraneste in special cu rozatoare. Ne oprim in scurt timp si punem corturile. Avem un loc preferat, undeva inconjurati de stinci, ca intr–un amfiteatru. In fata, Piatra Riioasa ne strajuieste ca un veritabil soldat. Desi sintem la aproximativ o ora de mers de orasul Macin, sentimentul izolarii de civilizatie este foarte prezent. Chiar daca urci 20 m de la cort si te uiti peste deal si observi drumuri, case, ferme, aici, intre stinci, este alta lume. Gindul iti zboara la zone izolate din Orientul Mijlociu. Cu greu gasim citeva lemne si facem un foc mic, intr–o vatra construita din granit. In jur gasim cimbrisor, o planta pe care o folosim la ceai de fiecare data cind ajungem aici. Incet, se lasa seara, si pasarile rapitoare isi contenesc zborul deasupra corturilor. Cerul noptii e luminat de Calea lactee si de luminile satelor si oraselor din jur. Se vad bine si Braila, si Galatiul. Lumina focului e singura care ne incalzeste acum. Desi ziua e cald, noaptea se lasa rece, asa ca recomand un sac de dormit calduros. Frigem o bucata de carne in tepusa, ne delectam cu sunetul linistii de aici, si apoi adormim fericiti ca am avut placerea sa mai admiram o data acest spectacol.



Text & foto: Andrei Parciog
InfoUtil
– Cai de acces: orasul Macin si comunele Greci, Mircea Voda si Cerna dinspre sud–vest, iar dinspre nord, din localitatea Luncavita.



– Pensiuni nu sint in zona, deoarece turismul nu este foarte dezvoltat. Sint amenajate locuri de campare de catre administratia parcului.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona