Lumea ascunsa a Deltei Dunarii
Articol







Nu am de gind sa umplu rindurile ce urmeaza cu informatii de genul: Delta Dunarii este a treia ca marime din Europa, dupa deltele Volgai si Kubanului; aici sint 325 specii de pasari; cele mai intinse zone cu stuf compact din lume etc. Astfel de informatii le puteti gasi pe net, cu un simplu click. Nu vreau nici sa povestesc ce bine e la pescuit – m–am saturat de gunoaiele lasate de turistii pescari in locurile de campare. O sa povestesc despre zonele inundabile ale Deltei. M–am intors de curind din aceasta imparatie a apelor in imparatia betoanelor din Bucuresti, dar gindul mi–a ramas prins intre crengile salciilor inundate.



In fiecare an, nivelul apelor Dunarii variaza. Vara incepe sa scada, toamna, inainte de venirea ploilor, avind nivelul cel mai scazut. Ploile de toamna cresc putin nivelul, apoi, iarna, acesta scade dupa ce a inghetat apa, iar primavara, odata cu topirea zapezilor si cu venirea precipitatiilor specifice acestui anotimp, nivelul creste. Cota maxima a fost inregistrata in mai 1970. Cind e "apa mare", cea mai importanta parte a Deltei este inundata. Zone cu stufaris, mlastini, paduri, totul este sub apa. In 2006, cind au fost inundatiile din mai, daca mergeai cu vaporul de la Tulcea la Sulina puteai sa numeri pe degete locurile cu un petic de uscat. De obicei, in mai–iunie nivelul apei este destul de ridicat. Deoarece aceasta perioada coincide si cu migratia la unele specii de pasari, si cu perioada nuptiala la altele, este una dintre cele mai bune pentru explorat Delta. Iar pentru a cerceta acest spatiu fara a–l altera, recomand o expeditie cu o barca fara motor si intotdeauna alaturi de un ghid. O barca fara motor, pentru ca nu polueaza si nu face zgomot, inlesnind apropierea de speciile de pasari si mamifere. Un ghid, pentru ca el ii va arata turistului locuri si pasari imposibil de descoperit de calatorul neavizat si totodata va avea grija ca turistul sa nu uite in urma punga cu gunoi ori cutiile de conserve. Pornim in calatorie impreuna cu doi ghizi, in trei canoe si un caiac, o gasca de tineri bucuresteni iubitori de liniste si natura. Scopul calatoriei este sa vizitam, sa pozam si sa exploram citeva paduri inundate din zona. Ca orice incursiune in Delta, plecarea se face din Tulcea, unde grupului i se alatura cei doi ghizi ornitologi de la Outdoor Holidays. Cu "pasagerul" pina la Crisan, si apoi cu barca de lemn a lui Petre, ajungem la locul de campare din prima seara. De aici avea sa inceapa calatoria noastra in ziua urmatoare. Vizavi de satul Crisan, pe malul sting al Dunarii Vechi, descoperim un loc minunat. Pregatim barcile pentru a doua zi de dimineata, punem corturile, facem un mic foc si admiram un pescarel albastru (Alcedo athis) ce–si are cuibul pe malul opus al canalului, o gaura in pamint la un metru deasupra apei. Sta pe o creanga chiar la intrarea in cuib, si cind observa un peste, porneste cu batai rapide din aripi, fara sa miste prea mult corpul. Culoarea metalizata de pe spate si felul in care zboara te fac sa crezi ca ai in fata o pasare colibri. Aici Dunarea Veche trece printr–o padure de plopi, malurile inalte nu au lasat insa apa sa patrunda printre copaci. A doua zi de dimineata, inconjurati de triluri de granguri (Oriolus oriolus), plecam sa cautam o intrare pe apa in padure. Mai la nord, apa si–a croit drum printre maluri si a inundat celalalt capat al padurii. E minunat sa mergi cu barca printr–o padure. Sus se aud fosnetul frunzelor, ecoul citorva ciocanitori si un soim (Falco vespertinus) ce isi apara cuibul de o cioara, iar jos, printre tufele mari de plante si radacini de plop, inoata pestii. Ne impotmolim repede in mil si trebuie sa ne intoarcem. Incercam alta intrare, dar cu acelasi deznodamint. Mesajul e clar, si il intelegem si noi, oamenii, intr–un tirziu. Acesta e un loc pentru vietuitoarele cerului si ale apelor: noi nu avem ce cauta aici. Parasim padurea aceasta cu gindul ca urmatoarea va fi mai ingaduitoare. Pe partea cealalta a Dunarii Vechi este o padure de salcii, care pe harta arata foarte mica, fiind inconjurata de un canal ce descrie un trapez cu latura nu mai mare de citeva sute de metri. Intram printr–o "spartura" intre copaci si descoperim o adevarata jungla. Liana dobrogeana (Pericploca graeca), o specie protejata, formeaza aici un peisaj desprins din povestile cu Tarzan. Apa este cam de un metru, asa ca nu ne mai impotmolim in mil. Lianele si salciile au crescut peste tot insa, si uneori ne luptam serios pentru a razbate. Specii de pitigoi se zbenguie pe crengile din jur, surprinzindu–ne cu usurinta cu care se deplaseaza prin acest desis. Aici sint la adapost de pradatori si pasari rapitoare. Incepe sa se auda si un cuc. Nu il vedem, dar aflam despre el ca obisnuieste sa–si depuna ouale in cuiburile lacarilor. De aceea, primavara, in Delta poti vedea foarte multi cuci. Lacarii sint pasari mici (aproximativ cit o vrabie), ce isi fac cuiburile intre trei tulpini de stuf, unindu–le si impletind o platforma din ierburi. Puiul cucului iese din ou mult mai repede decit cel al lacarului, imediat aruncind celalalt ou din cuib. In scurt timp, parintii – fericiti de noul fiu – il hranesc, ajungindu–se ca puiul sa fie de doua ori mai mare decit parintii. Pasarile nu–si dau seama de siretlicul cucului si continua sa aiba grija de pui, pina cind acesta se poate descurca singur.

La un moment dat, incepe sa ploua. Insa pe cer nu sint nori, si soarele straluceste printre ramuri. Ghidul ne elucideaza misterul, spunindu–ne ca ne aflam sub o salcie plingatoare. Asa ii spun localnicii, pentru ca din ea picura un lichid ce contine multa apa. Astfel de paduri sint folosite ca adapost de catre multe specii. Primavara, crapii (Cyprinus carpio) vin in aceste zone cu apa mica pentru a se "bate". Vin sa depuna icrele aici, pentru ca ponta sa fie ferita, in aceste locuri cu apa mica si limpede. Daca ai noroc, poti vedea astfel de uriasi luptindu–se intr–un dans nuptial. Insa si pasarile folosesc aceste locuri pentru cuibarit. Speciile de rate, mai ales, isi fac cuiburi prin salciile scorburoase, prin desisul padurii, pentru a sta la adapost de hotii de oua. Singurele fapturi care asteapta scaderea apei sint furnicile, acum retrase in copaci, prizoniere aici pina cind nivelul Dunarii va scadea. Dupa citeva zeci de minute petrecute in acest labirint, dupa o ultima salcie, iesim la lumina. E un sentiment unic cind treci din acea lume intunecata, plina de viata, o veritabila jungla, pe Dunarea Veche, un canal larg unde soarele domina, unde nu se aventureaza insectele si pestii mici, unde apa nu mai e asa limpede si putin adinca. Aceste lumi sint atit de diferite, si totusi se termina si incep amindoua atit de brusc, incit ai impresia ca te–ai trezit dintr–un vis. Uimiti de densitatea mare de vietuitoare din padure si visind la experienta urmatoare, ne indreptam in sus, pe Dunarea Veche, spre Mila 23, satul natal al lui Ivan Patzaichin. Pe malul sting este lacul Obretinul Mare, in spatele digului. De acolo trec pe deasupra, necontenit, pelicani. Foarte probabil au fost pe lac pentru a se hrani, si acum se indreapta catre locurile de dormit, poate chiar catre coloniile de pelicani din nordul Deltei, din zona Matita Merhei. Pe dreapta, dupa ce am lasat in urma padurea de plopi, descoperim mici canale ce se aventureaza in desisul din spate. Daca ai privi de sus, ai vedea o zona intinsa acoperita de stuf, si din loc in loc cite un copac, doi. Acolo nu ajung oamenii, natura e pura si isi continua existenta dupa propriile legi. Lacarii cresc nestingheriti puii de cuc, pitigoii de stuf alearga prin labirintul de vegetatie, insecte si pesti isi duc viata fara sa fi intilnit vreodata un om. Ne atrage atentia un cal singuratic pe mal. Se adapa si fuge imediat ce ne simte, pierzindu–se printre copaci si stuf. Multi cai s–au salbaticit aici. Lasati singuri pe grinduri, s–au inmultit, si acum poti vedea armasari si iepe fara potcoave si hamuri alergind liberi. Incercind sa il descoperim, intram pe unul din micile canale si, purtati de curent, ne oprim intr–un loc idilic. In jur, copaci si stuf, deasupra crengile unui plop batrin, in spate, scaldata in soare, se vede Dunarea Veche, printr–o portita nu mai lata de doi metri, de parca natura a pregatit aceasta camera pentru oaspetii ce vor sa o cunoasca. Mai departe insa, drumul ne este blocat de vegetatie si de apa mult prea mica chiar si pentru barcile noastre usoare. Prin astfel de locuri, apa din Dunare, tulbure de la aluviunile pe care le cara, intra si se pierde in zonele cu stuf. Acolo curentul este mult mai slab, iar vegetatia actioneaza ca un filtru, lasind sa iasa de partea cealalta a zonei cu stuf o apa limpede si curata. Incepem sa intelegem si noi de ce este bine sa vii cu un ghid in astfel de locuri. Toate aceste explicatii, cu exemple concrete, ne ajuta sa intelegem putin din acest salbatic si vast sistem acvatic. Seara ajungem in civilizatie, mult mai bogati decit atunci cind am parasit peisajul antropic. Drumul pina la Tulcea cu vaporul este foarte diferit acum. Desi Bratul Sulina este acelasi, noi sintem altii. Acum intelegem semnele naturii, vedem mult mai multe lucruri, stim sa deosebim ciorile de cormorani, stircii de pescarusi, iar drumul nu mai este plictisitor si lung, ci o continuare a excursiei cu caiacul.



Text & foto: Andrei Parciog
InfoUtil
Despre Delta Dunarii se pot obtine informatii de la Centrul de informare turistica Tulcea (Str. Garii nr. 26, pe Faleza Dunarii) si de la Centrul de informare al Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (Str. Portului 34 A, www.ddbra.ro).

In Tulcea se poate ajunge atit cu masina, cit si cu trenul. De asemenea, sint microbuze ce fac legatura intre Bucuresti (autogara IDM), Constanta, Braila, Galati si Tulcea.

Din gara fluviala situata pe malul Dunarii, linga gara feroviara si autogara, in fiecare zi, la ora 13:30, pleaca un vapor sau catamaran, nave ce asigura legatura intre resedinta de judet si localitatile din Delta. Programul navelor de pasageri il puteti gasi tot pe site–ul www.ddbra.ro.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona