Biserica Domnita Balasa si destinul Brancovenilor
Articol





Prima data cind am vazut Biserica Domnita Balasa din Bucuresti a fost intr–o seara de inceput de vara. O prietena draga imi povestise despre felul in care se simtea atunci cind se afla in acest loc extraordinar, dar, cind am vazut–o, imaginea reala a ctitoriei brancovenesti a intrecut cu mult inchipuirile mele.



Este vremea castanilor infloriti si mi–am reamintit de Biserica Domnita Balasa. Am pornit iarasi la pas prin Bucuresti si, in apropiere de Piata Unirii, in partea stinga a fostului Tribunal al Municipiului Bucuresti, am intrat pe o strada marginita de castani, pe o parte si pe cealalta. O imagine de centru orasenesc aglomerat, cu oameni grabiti si stresati, cu masini, claxoane si tot zgomotul unei zile obisnuite: o zi de miercuri ca oricare alta. Pentru noi este insa ceva diferit: avem un mini–concediu si incercam sa–l valorificam la maximum. Trecem de sirul blocurilor masive, intram pe strada castanilor, si, pe cind zgomotele incep sa se estompeze si sa dispara incet, incet, zarim Biserica Domnita Balasa. O oaza verde, dar cind ajungi mai aproape te cuprinde fara sa vrei vraja locurilor. Biserica se inalta mindra, asemeni brazilor din jurul ei. Dupa ce treci pragul si ajungi in curtea bisericii, in partea stinga, zaresti eleganta statuie ce o infatiseaza pe cea care a dat numele sfintului locas: domnita Balasa. Eleganta, supla, imaginea perfecta a rangului purtat, emana o tristete ce traduce destinul acestei domnite. Din orice parte ai privi–o, este la fel de frumoasa. Monumentul domnitei Balasa a fost executat de renumitul sculptor Carol Storck–senior, in anii 1880 si 1881, in marmura de Carrara. Soclul pe care a fost asezata statuia are inscriptionate numele mosiilor care au fost donate bisericii si au constituit astfel zestrea acesteia. Cu proportii armonioase, statuia de doi metri infatiseaza privitorului o tinara femeie imbracata intr–o rochie din acele vremuri, cu mijlocul incins de un briu cu doua paftale, cu blanuri ce ii acopera elegant umerii. Parul ii aluneca pe spate, iar citeva bucle ies rebele pe frunte, de sub caciula frumos impodobita cu o pana. In jurul gitului are trei siruri de margele si o cruce, iar in mina dreapta intinde spre vizitatori un hrisov pe care este schita edificiului ridicat de ea. Se pare ca autorul monumentului a dorit sa respecte cu strictete vestimentatia acelor vremuri, pentru aceasta el cerind sfaturile lui B.P. Hasdeu.

In jur sint citeva straturi de flori albe, care dau un plus de farmec curtii bisericii. Este prima jumatate a zilei, si soarele revarsa intreaga sa lumina asupra acestor locuri. Biserica a fost construita din caramizi rosiatice si este imposibil sa nu ai priviri admirative pentru minunata dantelarie de piatra ce o impodobeste. Totul este construit cu multa grija si migala. Farmecul si gingasia ei imi aduc in minte, fara sa vreau, imaginea Minastirii Curtea de Arges.

Biserica are doua hramuri: Inaltarea Domnului (la 40 de zile dupa Paste) si cel al Sfintilor Brancoveni (la 16 august). Locasul se pare ca a avut o istorie la fel de zbuciumata ca si cea a domnitei Balasa insesi. Aceasta, impreuna cu sotul ei, marele ban Manolache Rangabe, zis Lambrino, a inaltat, mai la vale de castelele brancovenesti, prima biserica de pe aceste meleaguri, in perioada 1743–1744. Dupa cronicile acelor vremuri, era un edificiu cu trei nave, fara turle, construit probabil de un arhitect apusean, cu vadite influente catolice.

In anul urmator, 1745, domnita Balasa ramine vaduva, fara a avea copii. Cea de–a sasea fiica a domnitorului Constantin Brancoveanu se dovedeste a fi atit o iubitoare de arta si de frumos, dar si de Dumnezeu. In anul 1751, la mica distanta de primul locas, inalta un al doilea, in stilul traditional al bisericilor de pe la noi, alaturi de care infiinteaza o scoala si un azil de batrini. Cea dintii ctitorie este pastrata, ca paraclis, pina in anul 1871. Acum este ridicat in acest loc un monument ce reprezinta o miniatura a fostei biserici. Dar nici cea de–a doua biserica ridicata de domnita Balasa nu are o soarta mai blinda: marele cutremur din 1838 o avariaza atit de grav, incit este inlocuita cu o a treia cladire, in stil neogotic, ridicata intre anii 1838 si 1842 de marea baneasa Safta Brancoveanu. Aceasta este si fondatoarea Spitalului Brancovenesc, ce a fost construit in imediata apropiere a bisericii. Ridicata insa pe un teren expus inundatiilor Dimbovitei, aceasta biserica s–a degradat rapid. Astfel, in anul 1880, la nici 40 de ani de la terminarea construirii ei, este darimata, iar pe temeliile ramase s–a inaltat actualul locas de cult, Biserica Domnita Balasa.

Planurile constructiei au fost realizate de arhitectul Alexandru Orascu. Asa a luat nastere impunatorul edificiu in stil neoromanesc, ce ne incinta privirile prin eleganta sa ori de cite ori ii trecem astazi pragul.

Pe fatada bisericii regasim placi de marmura ce redau in citeva cuvinte istoria acestor locuri. Astfel, aflam ca zidurile actualului edificiu au fost sprijinite pe grinzi si stilpi de stejar, pe locul prin care, odinioara, trecea prundisul Dimbovitei. Cum albia riului a fost adincita si schimbata, temelia de lemn a edificiului a putrezit cu vremea. Zidurile bisericii au inceput sa se lase, in multe parti chiar au crapat pe toata inaltimea lor. Marele cutremur din 10 noiembrie 1940 a adincit si mai mult stricaciunile provocate de umezeala din sol si de retragerea apelor Dimbovitei. Sfintul locas ameninta cu prabusirea, primejduind astfel vietile credinciosilor veniti la ruga. In anul 1954, biserica este inchisa. Prea Fericitul Parinte Justinian, Patriarhul Romaniei, a avut o interventie salvatoare prin importantul ajutor financiar pe care l–a acordat bisericii. Incepe astfel, intre anii 1959 si 1962, un radical si masiv proces de restaurare. Desi cutremurul din 4 martie 1977 isi lasa si el amprenta asupra frumoaselor ziduri ale bisericii, acum edificiul ni se infatiseaza privirilor in toata splendoarea sa.

Potrivit legendei, la inaltarea bisericii si a statuii de linga ea s–a infaptuit si un blestem: acesta ii va lovi pe cei care vor avea cutezanta de a misca din locul lor unul din cele doua monumente, puncte–cheie ale ansamblului. Cel care a vrut sa mute biserica si s–o ascunda intre blocurile cenusii a fost Nicolae Ceausescu, dar se pare ca planurile acestuia nu au putut fi duse la sfirsit.

Interiorul bisericii se ridica la inaltimea asteptarilor. Pictura in ulei a fost executata de artistii vienezi Katt si Rihofsky, in stilul caracteristic vremii, neorenasterea. Pe peretele de la intrare pot fi vazute portretele ctitorilor brancoveni. Prea Fericitul Parinte Justinian, Patriarhul Romaniei si salvatorul bisericii din unul dintre cele mai grele momente ale existentei sale, a fost pictat de Grigore Stoenescu, pe peretele de miazazi al locasului, alaturi de acela al Sfintului Calinic de la Cernica. Pe peretele dinspre miazanoapte sint infatisati Mitropolitul Calinic Miclescu si Sfintul Dimitrie Basarabov.

Usa de la intrarea in biserica si mobilierul din interior sint frumos sculptate, iar catapeteasma este o adevarata dantelarie in lemn. Toate acestea sint opera sculptorilor Petre si Mihail Babici. Vitraliile au fost executate la M•nchen, iar impresionantul candelabru, unic in felul sau prin valoarea artistica, a fost adus de la Viena.

Osemintele domnitei Balasa odihnesc in interiorul bisericii. In partea dreapta este o nisa ce adaposteste un monument sub care se afla mormintul sau. Lucrarea se intituleaza "Intristarea" si a fost daltuita de sculptorul Ion Georgescu. Este un monument frumos, simplu, dar care impresioneaza prin imensa tristete cu care autorul a reusit sa–si incarce creatia.

Pe partea opusa este mormintul principesei Zoe Brancoveanu, sotia domnitorului Gheorghe Bibescu. Monumentul ce–l acopera este opera sculptorului francez Jules Roulleau.

Dar toate acestea nu ne arata prea multe despre viata domnitei Balasa ca fiica a domnitorului muntean Constantin Brancoveanu. Bun gospodar, atit al averilor tarii, cit si al celor personale, Constantin Brancoveanu a avut un sprijin pretios in sotia lui, Doamna Maria. Impreuna au avut o domnie lunga si o casnicie frumoasa; au avut 11 copii, 7 fete si 4 baieti. Pe domnita Balasa a casatorit–o cu Manolache Lambrino, dintr–o ramura a familiei tarigradene Rangabe. Probabil ca si la nunta Balasei, la ultimul chef al serbarii, a fost adus pe masa un cocos fript intreg, cu tot cu penele pe el, iar una din rudele mirilor s–a ascuns sub masa si a inceput a cinta "cucuriguuuu", in timp ce mesenii inghitisera deja cocosul si golisera si ultima balerca de vin. Asa se anuntau venirea diminetii si spargerea chefului la nuntile domnesti de pe la 1700.

Pe cel de–al treilea baiat al sau, Radu, Brancoveanu hotari

sa–l insoare cu fata lui Antioh Voda Cantemir. Mireasa era la Constantinopole, asa ca trimise domnitorul muntean pe fiica sa, Balasa, si pe ginerele sau, Manolache Lambrino, cu un bogat convoi, pentru a pregati nunta fratelui sau.

Dar zilele lui Constantin Brancoveanu ca domnitor erau numarate. Fiica sa cea mare, Stanca, se imbolnavi grav. In citeva zile, ea era deja in agonie. In apropierea mortii, incepu sa aiureze. Isi chema mama si surorile spre a le arata viziunea pe care o avu: pe peretele din fata patului, se facea ca o ceata de turci ii lua tatal, in lanturi, ducindu–l catre Stambul. Nu la multa vreme, in Saptamina Patimilor, Constantin Brancoveanu este mazilit de catre turci: Mustafa Aga, trimisul sultanului la Bucuresti, ii aduse trista veste. Pina sa inteleaga domnul muntean ce se intimpla, turcul ii si aruncase pe umar esarfa neagra si rostise cuvintul aducator de moarte: "Mazil!".

Acuzat de inalta tradare, Brancoveanu a fost dus impreuna cu intreaga familie la Istanbul, direct la vestita Edicule, inchisoarea Celor Sapte Turnuri.

Domnita Balasa si sotul sau erau deja acolo. Nu stiau nimic din ce se intimplase la Bucuresti. Astfel ca, in ziua de Paste a anului 1714, domnita merse la slujba. La ora prinzului, cind s–a intors acasa, a gasit toate incaperile pazite de turci, iar tot ce adusese cu ea, bani si bijuterii, fusese deja confiscat. Pe Manolache Lambrino l–au inchis turcii la inchisoarea debitorilor sultanului, iar pe domnita Balasa au dus–o la temnita femeilor. Conform unui raport din acea perioada, ea a fost batuta zile in sir pentru a marturisi unde ascunsese restul avutiilor cu care venise la Istanbul. Astfel au mai gasit turcii 100 de pungi de aur si bijuterii. Mai tirziu, a fost mutata in aceeasi temnita in care au fost aruncate mama si cumnata ei.

Au urmat apoi luni de temnita si de suferinta, totul culminind, in ziua de 15 august 1714, cu decapitarea lui Constantin Brancoveanu, a ginerelui si a celor patru fii ai sai. Era ziua in care Brancoveanu implinea 60 de ani, ziua de Sfinta Maria a lui 1714. Trupurile lor au fost aruncate in mare, fiind recuperate apoi de citiva crestini.

Venita la Stambul pentru pregatiri de nunta, calatoria domnitei Balasa se incheia cu martiriul tatalui, fratilor si cumnatului ei. Alaturi de mama si cumnata ei, tinara devine sclava, printr–o sentinta a muftiului; toate cele trei femei sint internate in seraiul sultanului, care spera sa mai descopere si alte averi ale domnitorului ucis. Dar, negasind nimic, le–a trimis la inchisoare. Acolo, la sfirsitul primaverii anului 1715, isi obtin ele rascumpararea, dar nu si libertatea: sint exilate la tarmul Marii Negre, la Kutias, aproape un an si jumatate, cind reusesc sa se intoarca la Bucuresti.

Trupul lui Constantin Brancoveanu este adus in tara, probabil in secret, si inmormintat in mijlocul Bucurestiului, in Biserica Sfintul Gheorghe.

Probabil biserica, scoala si azilul de batrini au fost singurele raze de lumina din viata domnitei Balasa.

Pentru multi, Biserica Domnita Balasa nu reprezinta decit locul unde sint nunti si botezuri la care participa vedete ale momentului. Dar daca mergi la inceputul zilei sau la apusul soarelui, ai ocazia sa vezi cea mai frumoasa biserica din Bucuresti, inscrisa pe lista monumentelor istorice din tara ca monument de arhitectura.

O simpla plimbare se poate transforma intr–o calatorie prin istoria noastra, prin destinele unor oameni din trecut. Bucurestiul devine astfel un oras pe care ne–am dori sa–l vedem cu o harta si un ghid turistic la indemina. Locuri uitate pot deveni tinte turistice, iar noi nu am mai traversa strazile doar in drum catre si de la serviciu.



Informatii utile: Adresa: Str. Sfintii Apostoli nr. 60, sector 4, Bucuresti.





Text & foto: Cristina Dumitru
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona