Piatra Craiului: accident morfologic
Articol





Daca esti amator de adrenalina si vrei sa te cateri pe pereti stincosi inalti de sute de metri, Piatra Craiului este muntele pe care trebuie sa–l alegi. Creasta, care din departare seamana cu spinarea unui animal preistoric, lunga de peste 20 de kilometri, este destinata numai celor bine antrenati fizic si psihic, abrupturile sale putind pune in dificultate pina si pe cei mai experimentati montaniarzi. Pornind din Zarnesti si pina in Rucar, creasta Pietrei Craiului este cea mai lunga din tara si una dintre cele mai frumoase din lume.



Geograful francez Emm. De Martonne (1873–1955), cel care ne–a dat primul studiu aprofundat asupra morfologiei Carpatilor Meridionali, a infatisat precum urmeaza aparitia Pietrei Craiului in ansamblul montan din care face parte: "Accidentul morfologic principal il constituie creasta calcaroasa care culmineaza la 2.238 m; ea contrasteaza cu formele masive ale Bucegiului si Iezerului, de la care a imprumutat directia SV–NE si carora le opune eleganta profilului ei indraznet".

Intr–adevar, spre deosebire de alte zone din lungul sir al Carpatilor Meridionali, mult mai impresionante prin volumul sau prin aspectele lor alpine impunatoare, Piatra Craiului se caracterizeaza printr–o infatisare cu totul particulara, unica in Carpati. Ridicindu–se brusc la capatul dinspre nord–est, deasupra sesului intins al Tarii Birsei, si prelungindu–si coama catre sud–vest, pina deasupra bazinului Podul Dimbovitei, acest "accident morfologic" este singurul care se iveste de–a curmezisul liniei generale a Carpatilor Meridionali, ca o creasta izolata si atit de categoric individualizata.

Catre nord–vest si nord, limita masivului urmeaza valea Birsa Mare, care il desparte de munceii Tagla–Persani, in timp ce catre rasarit limita stricta este pe vaile oponente: Riul Mare al Zarnestilor si Dimbovicioara–Brusturet, care il despart de Magura Branului si de munceii Dimbovicioarei. Limita dinspre sud si vest trebuie plasata in lungul Dimbovitei superioare, amonte de confluenta cu Dimbovicioara, in care caz vom fi obligati sa includem in perimetrul masivului si acele "piscuri" impadurite ce se insira pe stinga Dimbovitei, desi alcatuirea lor geologica este cu totul alta.



Relieful

Piatra Craiului se infatiseaza sub aspectul general al unei spinari proeminente, detasata categoric fata de zonele invecinate, dirijata pe directia generala NE–SV si usor incovoiata la mijloc. Aceasta uriasa spinare calcaroasa incepe in Piatra Mica, ale carei pante bogat impadurite coboara pina la marginea orasului Zarnesti, si sfirseste in Pietricica, ale carei ultime pante sudice coboara pina la confluenta Dimbovicioarei cu Dimbovita.

De–a lungul a peste 22 km, aceasta spinare inalta si golasa culmineaza in virful La Om (sau Piscul Baciului, 2238 m), putind fi descompusa in urmatoarele subunitati de relief:

a) Piatra Mica, o anexa cu aspect de dom, de inaltime modesta (1816 m), despartita de restul masivului prin adinca inseuare Curmatura Pietrei Craiului (1620 m), iar fata de Magura Branului prin ingustul defileu al Riului Mare al Zarnestilor;

b) Piatra Craiului Mare, spinarea propriu–zisa a masivului, al carei punct de maxima altitudine este virful La Om, incepe sa se desfasoare din virful Turnu (1923 m), ridicat cu 300 m deasupra Curmaturii, si se prelungeste catre sud–vest, pentru a culmina cu o serie de piscuri care se mentin la un nivel mediu de 2100–2200 m;

c) Pietricica este o continuare mult mai coborita a spinarii principale si incepe din Saua Funduri (1889), trecind apoi prin citeva puncte din ce in ce mai joase, dupa care coboara pina la nivelul apelor Dimbovicioarei si Dimbovitei.

In mod conventional, segmentul de creasta intre Vf. Turnu si Vf. La om a fost denumit (pentru uzul turistilor) Creasta Nordica, iar segmentul urmator, intre Vf. La Om si Saua Funduri, Creasta Sudica. Referitor la cele trei timbale, precizam ca denumirea reflecta diferentele de volum dintre aceste piscuri, si nu cele de altitudine. Versantii inclinati prezinta infatisari diametral opuse, ceea ce reprezinta inca una dintre caracteristicele geografice ale masivului; astfel, versantul de rasarit, care priveste catre zona depresionara a culoarului Rucar – Bran, este slab inclinat si imbracat intr–o haina de vegetatie pastorala care coboara pina la limita superioara a padurilor compacte de la poalele masivului, in timp ce versantii de apus si nord–vest ofera privirilor, dinspre valea superioara a Dimbovitei si dinspre Birsa Mare, un abrupt de o inclinare care atinge pe alocuri verticala si care se desfasoara fara intrerupere, incepind din dreptul Turnului pina mult la sud de Saua Funduri, marcind diferente de nivel de 200–600 m.

In general greu accesibil, fiind deosebit de accidentat, acest abrupt este principala podoaba a masivului, semnul sau de unicitate in ansamblul Carpatilor nostri; el a devenit, cu trecerea anilor, un principal teren de alpinism de performanta. Atingind o lungime de 16 km, acest abrupt se inalta maiestuos deasupra limitei superioare a padurilor care imbraca poalele muntelui, infatisind privitorului o roca alba, de calcar, in general putin rezistent, usor friabil, care in urma intenselor procese de dezagregare a dat nastere unor veritabile "riuri de grohotis", a caror expresie majora este Marele Grohotis, o pinza de bolovanisuri lata de circa 4 km, intinsa la baza abruptului apusean.

Nici abruptului nord–vestic nu–i lipsesc elementele de relief remarcabile, pe care le putem identifica in perimetrul dintre virful Turnu si asa–numitul "Westwant", acolo unde este atinsa cea mai mare diferenta de nivel: circa 600 m; printre aceste elemente de relief mentionam: peretii din Padina Sindireliei – Padina inchisa – Padina Popii; abruptul Coltilor Gemeni si cel al Timbalelor; zonele de abrupt Vladusca Superioara sau Spirla de Sus, care, in ansamblu, nu sint cu mult inferioare unora dintre principalele puncte de atractie din abruptul apusean, precum: Umerii, Padina Lancii, Peretele Marelui Grohotis, Piscul Rece, Muchia Rosie, Muchia lui Ivan etc.

O serie de brine de altitudine brazdeaza aceasta vasta zona de abrupt, usurind strabaterea ei, cu unele intreruperi locale: Brina de Sus, Brina de Mijloc, Cioringa Mare, Brina Richitii, Brina Rosie, Brina Caprelor; la rindul sau, versantul de rasarit prezinta doua brine de o mai redusa intindere si mult mai putin spectaculoase: Brina de sub Grind, care tiveste poalele modestului abrupt de la Hornurile Grindului, si Politele Martoiului, o brina care strabate zona din dreptul Coltilor Gainii pina aproape de Curmatura.

Piatra Craiului este un masiv alcatuit in majoritate dintr–o masa compacta de calcare recifale de virsta jurasica, dispuse in straturi sinclinale puternic rasturnate si care au favorizat formarea unui relief alcatuit din santuri adinci, de o mare inclinare, despartite prin creste abrupte si intens erodate, asa cum se prezinta situatia in cuprinsul abruptului nord–vestic, intre Turnu si Umeri. Unde stratificatia orizontala nu a fost deranjata, peisajul ne ofera aspectul impresionant al unor pereti aproape verticali, alcatuiti din trepte suprapuse pe diferente de nivel de 300–400 de metri, asa cum este cazul in zona Marelui Grohotis.



Reteaua hidrografica

Constitutia geologica a Pietrei Craiului, preponderent calcaroasa, se caracterizeaza prin imposibilitatea retinerii apelor de infiltratie sau de siroire, pentru a da nastere unor pinze freatice si, in final, unor vai cu apa. Asa se explica faptul ca, in timp ce vaile ce brazdeaza trupul masivului sint lipsite de apa, singurele vai cu apa sint cele de la periferia muntelui: Birsa Mare, Dimbovita, Riul Mare al Zarnestilor etc.



Elemente de clima

Pozitia geografica, orientarea generala si configuratia specifica a reliefului Pietrei Craiului, totul axat pe o linie de creasta inalta si izolata, asezata perpendicular pe axul general est–vest al Culmii Carpatilor Meridionali, au imprimat climatului din zona anumite particularitati, desi in general datele climatologice medii se inscriu in limitele admise pentru celelalte zone montane invecinate. Temperatura medie anuala este usor superioara mediei acestora din urma, datorita faptului ca rocile calcaroase predominante absorb mai multa caldura; astfel, cifra medie anuala este, pentru zona inferioara a masivului de 2 grade C, iar pentru cea superioara de 0 grade C, in vreme ce in Bucegi, Iezer sau Fagaras ea coboara pina la minus 2 grade C. Vinturile reprezinta un factor climatic important pentru Piatra Craiului, datorita faptului ca spinarea inalta a acestui masiv se ridica puternic intre doua culoare depresionare, unul la est: culoarul Rucar – Bran si altul la apus: culoarul Birsa – Tamas, pe unde trec in permanenta masele de aer de pe cei dou versanti ai Carpatilor Meridionali. Nebulozitatea prezinta un grad relativ ridicat, media anuala a zilelor cu cer acoperit fiind de 180–200, iar a celor cu cer senin de cel mult 80. Precipitatiile sint abundente in Piatra Craiului, media anuala fiind de 1.000–1.200 mm, din care lapovita si ninsoarea acopera circa 50%. Cele mai abundente ploi se inregistreaza in mai–iunie, cele mai reduse fiind in lunile de toamna.



Monumente ale naturii si rezervatii

Masivul Piatra Craiului a devenit rezervatie naturala in 28 martie 1938 (Jurnalul Consiliului de Ministri nr. 645). Consiliul de Ministri a luat aceasta decizie "datorita caracterului unic al masivului, unde se gasesc specii rare, ca Dianthus callizonus, Hesperis nivea, Minuatia transilvanica, Leontopodium alpinum, ca si datorita frumusetii peisajului".

In 1938, cind rezervatia naturala a fost infiintata, au fost luate in considerare numai 440 ha. In 1972, aceasta suprafata a crescut la 900 ha, iar astazi, zona de conservare speciala acopera o suprafata de 4879 ha, zona de parc national ocupind circa 1.200 ha. In 1952 (anul in care a fost inregistrat primul amenajament silvic pentru zona Pietrei Craiului), in jur de 17,2% din suprafata totala a masivului a fost luata in considerare pentru conservare. In anul 1990, Masivul Piatra Craiului este declarat parc national, prin Ordinul 7 al Ministerului Agriculturii de la acea vreme, alaturi de alte 12 parcuri din Romania. Incepind din anul anul 1999, odata cu demararea Proiectului Managementul Conservarii Biodiversitatii, se constituie si administratia parcului. Scopul desemnarii Masivului Piatra Craiului ca parc national este acela de a asigura conservarea biodiversitatii si a peisajului, a speciilor valoroase, promovarea si incurajarea turismului, constientizarea si educarea publicului in spiritul protejarii naturii si a valorilor sale.

Turismul in Piatra Craiului

Alaturi de Bucegi si Fagaras, Piatra Craiului atrage cei mai multi turisti. In general, turistul care isi propune sa cerceteze aspectele deosebit de atractive ale masivului trebuie sa stie ca va intimpina destule dificultati in parcurgerea traseelor de creasta, cum ar fi distanta mare intre cabane, absenta locurilor de campare, refugiile destul de deteriorate sau lipsa apei. Dar trecind peste aceste neajunsuri, grandoarea peisajului va compensa toate eforturile depuse de a ajunge aici.



Cai de acces

* Pe cale ferata, accesul se face pe linia secundara Brasov – Zarnesti (27 km).

* Pe cale rutiera sint mai multe variante, dupa cum urmeaza: Brasov – Zarnesti (localitatea de plecare cea mai recomandata) pe drumul national 73 pina la Risnov si apoi pe DN 73A. Legatura dintre Brasov si Bran se face tot pe DN 73. Tot pe DN 73 putem ajunge si in localitatile Podul Dimbovitei, Dimbovicioara, Brusturet, Moieciu, Sirnea, Fundata sau Rucar.



Cabane si refugii

* Cabana Plaiul Foii – 849 m altitudine, 13 km din Zarnesti, este situata pe malul sting al Birsei Mari. Este cea mai veche casa de adapost din Piatra Craiului. Data in folosinta in anul 1937, cabana dispune de peste 100 de locuri de cazare, electricitate, restaurant, post permanent Salvamont.

* Cabana Curmatura – 1470 m altitudine, este situata pe versantul nord–estic al muntelui, imediat la sud de Curmatura, care separa muntele Piatra Mica de creasta principala a Pietrei Craiului. In folosinta din anul 1938, cabana dispune de 75 de locuri de cazare, in camere de 2–6 paturi si la comun, electricitate, bufet.

* Cabana Gura Riului – 740 m altitudine, la 2 km de centrul orasului Zarnesti, la intrarea in Prapastiile Zarnesti. Dispune de 60 de locuri de cazare in camere de 2 paturi, bufet–restaurant, electricitate, apa curenta; este deschisa permanent.

* Cabana Brusturet – 992 m altitudine, la 11 km de Podul Dimbovitei – este singura casa de adapost din extremitatea sudica a masivului. Situata la confluenta Vaii Seci a Pietrelor cu Valea cu Apa, cabana, data in folosinta in anul 1969, are regim de han turistic si dispune de 60 de locuri de cazare, bufet–restaurant, electricitate, apa curenta.

* Cabana Garofita Pietrei Craiului – 1100 m altitudine, 4,5 km de la Cojocaru. Inaugurata in 1979, este cea mai noua cabana din masiv. Administrata de clubul turistic "Romania Pitoreasca" din Pitesti, cabana dispune de aproximativ 50 de locuri de cazare.

* Refugiul Grindu – 1620 m, se afla pe Plaiul Grindului, de pe versantul de rasarit al masivului, imediat dupa Hornurile Grindului si Coltii Gainii. In acest loc, pina in anul 1953, se afla cabana Radu Negru, ulterior cabana Grundi, distrusa de o avalansa puternica. Actualul refugiu dispune de 10 locuri.

* Refugiul Spirla – 1420 m – este situat in poienita de pe piciorul de munte care separa vaile superioare ale vailor Birsa Tamasului si Spirla Tamasului. Refugiul are o capacitate de 20 de locuri.

* Refugiul Virful Ascutit – 2150 m, este cel mai inalt refugiu din Piatra Craiului. Situat pe creasta nordica, putin la sud de virful cu acelasi nume, refugiul are o capacitate de 10 locuri, si acum este intr–o conditie destul de proasta.

In masiv mai exista refugiile Richita, Cabana Ascunsa si Diana, dar sint partial deteriorate.



Text & foto: Catalin Munteanu
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona