Valea Buzaului
Articol









Pentru multi, tinuturile buzoiene au ceva magic la vederea peisajului aparent sterp si, pe alocuri, stincos. Strabati una dintre atractiile turistice de aici – Valea Buzaului – si te intrebi de unde faima ei, caci pretutindeni intilnesti doar sate obisnuite, de cimpie sau de deal, ori orasele rustice (Nehoiu). Apoi, pe masura ce te afunzi pe drumuri izolate, incepe sa te cuprinda o senzatie stranie, de reintoarcere in timp, picurindu–ti in suflet multa nostalgie.



Ne–am inceput incursiunea pe drumul ce leaga Buzaul de Brasov (DN 10), cunoscut drept Valea Buzaului, care duce spre citeva dintre atractiile zonei, unele unicat in Romania. Pornim din Buzau si, la vreo 15 km, ne abatem spre primul obiectiv turistic major – bine cunoscuta rezervatie a Vulcanilor Noroiosi din apropierea localitatii Berca –, dupa ce trecem prin sate tipice de cimpie (Joseni, Policiori). De fapt, sint mai multe zone cu asemenea "vulcani" – denumiti "Bolborosi" sau "Fierbatori" –, insa cea mai renumita este cea de la Piclele Mici, unde s–a delimitat un "mini–parc" natural cu aspect deosebit: intreg perimetrul seamana cu un peisaj selenar, arid, cu dune sau creste pietrificate, creind senzatia unei lumi apocaliptice. In mijlocul acestui tinut sterp troneaza formele conice ale vulcanilor noroiosi, care "scuipa", la intervale regulate, lut si apa. Stai si privesti fascinat aceste musuroaie care bolborosesc incontinuu, improscind nimic altceva decit gaze din pamint, milul prelingindu–se in toate partile. Asa s–au format vaile adinci si crustele cu aspect de canion pe care se plimba in voie turistii, zbenguindu–se in toate partile, uluiti de lava miloasa solidificata de–a lungul timpului. De pe panoul de la intrarea in incredibilul areal, declarat monument al naturii din anul 1955, aflam caracteristicile acestui fenomen geologic captivant din zona Subcarpatilor de Curbura, studiat de savanti romani si straini.

Parasim acest "peisaj dobrogean" si facem drumul inapoi spre DN 10, continuindu–ne incursiunea pina in localitatea Magura, nume predestinat, caci peisajul incepe sa se schimbe, transformindu–se in portiuni deluroase cu locuri impadurite. Ne abatem inca o data de la soseaua principala, ca sa ajungem la vestita minastire Ciolanu – loc de pelerinaj si de regasire sufleteasca – aflata pe ruta ce duce spre statiunea de interes local Sarata Monteoru. Trecem pe linga sanatoriul Nifon, pe o sosea in serpentine serpuind printre paduri de fag, stejar, pin si molid. Apoi, dupa vreo 7 km, ajungem la portile sfintului lacas. Minastirea Ciolanu este unul dintre locurile binecuvintate din tinuturile buzoiene, atit prin constructia edificiului in sine (ctitorie din veacul al XVI–lea a boierului Ciolanu, rectitorita in 1786 de duhovnicul Vasile de la Poiana Marului), cit si prin pozitia geografica (inconjurata de dealuri impadurite). Odata ajunsi in fata zidurilor, intram parca in alta lume. Dupa ce pasim in incinta si cuprindem cu privirea interiorul acestui complex monahal, aflat la 30 km de orasul resedinta de judet, ne coplesesc frumusetea si maretia lui: imensa curte in panta, cu alei ingrijite, marginite de flori, si citiva copaci falnici razleti inconjurind protector biserica principala; bisericuta veche cu hramul Sf. Gheorghe, monument datind din veacul al XVI–lea, ctitorita de Doamna Neaga, sotia domnitorului Mihnea Turcitul; biserica mare cu turle inalte, avind hramul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, zidita in secolul al XIX–lea de episcopul Chesarie, dar refacuta ulterior in urma unui incendiu, valoroasa prin catapeteasma pictata de Gh. Tattarescu; muzeul cu icoane si obiecte de cult; casele de oaspeti si dormitoarele destinate pelerinilor; cuhnia, acareturile si, mai ales, livezile cu pomi fructiferi care, primavara, ofera privirii un spectacol incredibil. Trebuie spus ca este un spatiu primitor pentru toti cei care vor sa se reculeaga intr–o ambianta pioasa sau sa se relaxeze in tihna unui complex monahal deosebit, cu calugari discreti, putini la numar, care vegheaza la cele sfinte, netulburati de nimeni. Pelerinii gasesc aici masa si gazduire gratis, ce–i drept in dormitoare cu paturi suprapuse, in conditii modeste, iar pentru sume modice (10–15 RON) sederea se face la casele de oaspeti, cu confort mai ridicat. Chiar daca locul nu este incarcat de istorie si traditie, ca in cazul altor edificii religioase de la noi, se simte fiorul sacru pretutindeni, astfel incit, cu siguranta, pentru toti vizitatorii vor fi o incintare atit participarea la sfintele slujbe, cit si preumblarea pe dealurile molcome din jur, departe de forfota citadina.

Nu intimplator, in vecinatatea acestui edificiu religios, intr–un asemenea cadru plin de inspiratie artistica, a fost inaugurata in anii a70 tabara de sculptura Magura, care a cunoscut vreo 16 editii (pina prin 1986), un veritabil muzeu in aer liber, ridicat in poienile de la marginea padurii, de o parte si de cealalta a soselei. Se pare ca acesta este unicat la noi, prin lucrarile monumentale din piatra de calcar, peste 250 la numar, provenind din cariera de la Ciuta, fiind daltuite de artisti plastici tineri sau virstnici, de renume sau incepatori, care si–au expus creatiile "avangardiste", la vremea aceea, pe mai multe hectare de pajiste. Daca inainte de a89 tabara s–a bucurat de o faima pe masura, fiind comparata chiar cu o "insula a Pastelui" in varianta romaneasca, dupa 1990 situatia s–a schimbat, locul fiind ideal pentru picnic, turistii de weekend lasind in urma tone de gunoi si vandalizind exponatele. Dar nu numai ei contribuie la imaginea deplorabila a acestei tabere de sculptura, ci si vitele care pasc in voie sau ciinii vagabonzi care–si fac veacul printre sculpturi.

Revenind la drumul principal al Vaii Buzaului, ne grabim sa ajungem la un muzeu unic in tara, gazduind o valoroasa colectie de chihlimbar romanesc. Din Patirlagele, ne abatem 13 km pe drumul judetean al Vaii Sibiciu, pina in localitatea Colti, locul Muzeului Chihlimbarului. Situat la 70 km de orasul resedinta de judet, acest complex expozitional inedit a fost construit de locuitorii de aici in 1973 (refacut in 1981 si 1983), deloc intimplator in aceasta "fundatura", deoarece exponatele provin din muntii Buzaului, cu precadere din carierele de pe teritoriul asezarii. Muzeul este situat chiar in centru, fiind amenajat intr–o casa cu etaj si veranda, avind ca vedere laterala una dintre carierele de extractie. Ceea ce frapeaza este varietatea pietrelor – de la bulgari mari de chihlimbar brut, neprelucrat, la obiecte de podoaba (inele, cercei, coliere, pandantive, brose, bratari). De asemenea, sint expuse aici fotografii reprezentative cu insecte si frunze fosilizate, continute in bucatile de chihlimbar. Pe linga acestea, sint etalate unelte si ustensile folosite la extragerea si prelucrarea chihlimbarului, insotite de documente originale despre traditia acestei indeletniciri si despre istoricul localitatii. Am admirat exponate de roci cu chihlimbar, chihlimbar brut si prelucrat, obiecte in diferite nuante de culori, de la galben transparent pina la negru opac, cu mai multe nuante intr–o singura piatra, sau continind viermi, furnici sau frunze fosilizate, de milioane de ani. De asemenea, ne–au incintat romanitul galben, verde si negru (o raritate), precum si alte tipuri de ambra (succinit). Interesante sint, mai ales, pepitele neprelucrate ale acestei rasini fosile, care a avut nu numai un rol decorativ, de bijuterie propriu–zisa, ci si de obiect de cult, si acum unii oameni crezind in puterea protectoare a talismanelor de chihlimbar.

Nu departe de muzeu se afla una dintre atractiile enigmatice ale zonei – complexul rupestru de la Alunis. Situate la 7 km de localitatea Colti, aceste vestigii dateaza din perioade incerte (secolele VI–IV i.H., dar si III–IV d.H.), dupa cum au apreciat specialistii in domeniu. Totul aici este intr–o nemiscare deplina si netulburata, intr–o neclintire stranie: de la cimitirul satului, pina la grotele sapate in stinca, afisind inscriptii indescifrabile pe pereti. Bisericuta din incinta complexului rupestru este o constructie mai "noua", atestata documentar din veacul al XIII–lea, fiind sapata in piatra de ciobanii Vlad si Simion, care au avut viziunea intemeierii unui lacas de cult. Bisericuta este, asadar, boltita in stinca, aidoma altor constructii similare de la noi. Prin apropiere mai exista asemenea complexuri rupestre (Agaton, Nucu, Bozioru), dar drumul pina acolo este o aventura, fiind cunoscut numai de localnici. Vestigiile de la Alunis, legate de numeroasele grote de pe toata intinderea virfului Zboiul, o culme plina de galerii si puturi, sint printre cele mai spectaculoase asezari de acest tip din zona de curbura a Carpatilor. Chiliile impresioneaza prin forma dispunerii lor – fie sapate in stincile de la baza dealului, fie inaltate la citiva metri, pentru a–i feri pe oamenii care au locuit in ele de intemperii si de animalele salbatice. Unele sint simple incaperi; altele, o insiruire de spatii intunecoase, prin ferestruicile carora de–abia patrunde lumina, creind efecte surprinzatoare. Cercetatorii care au investigat acest lacas, dar si pe celelalte de pe culmile Crucea Spatarului si Martirei – Dionisie Torcatorul, Biserica lui Iosif, Ghereta, Casa Hotilor, Fundatura, Fundul Pesterii, Gaura Tatarilor –, au concluzionat ca ar fi vorba de locuintele monahale ale calugarilor precrestini, care ar fi trait aici in vechime, dar si de altare dacice sau temple pagine. Primele studii serioase de la noi ii apartin lui Alexandru Odobescu, neobosit calator, care a ajuns pe aceste meleaguri in 1871. De atunci, pe acesti coclauri s–au perindat multi oameni de stiinta, in anii a80 fiind editat chiar un volum despre "Vestigiile rupestre din muntii Buzaului". Dupa 1990, vizitatorii predilecti au fost... yoghinii, vinatorii de comori si "curiosii de profesie", convinsi de existenta unor fenomene paranormale in grotele rupestre, cum ar fi dimensiunile temporale, cu citeva portaluri de acces, turbulentele electromagnetice si alte enigme. De altfel, intreaga zona a muntilor Buzaului, o regiune frapanta prin peisajele salbatice si stincoase, cu grote si vagauni, deopotriva pitoresti si inspaimintatoare prin ariditatea lor, este misterioasa in sine, facindu–te sa percepi ambianta doar cu al saselea simt. Parasim cu regret aceste locuri magice, promitindu–ne sa revenim aici ca sa vedem si celelalte vestigii rupestre din zona, si ne continuam incursiunea pe Valea Buzaului, trecind prin frumosul orasel Nehoiu, si ajungind la barajul de pe lacul Siriu, un loc cu probleme majore: la fiecare ploaie mai serioasa, drumul de acces fiind blocat de caderea bolovanilor de pe versanti. Barajul in sine este impresionant (are o inaltime de 122 de metri si o lungime a coronamentului de 570 de metri), insa lacul are un aspect neingrijit, cu apa putina si murdara. In schimb, viaductele ce fac trecerea inspre tinuturile covasnene si brasovene (Stinca Teherau, Giurca, Gramatic) sint de–a dreptul spectaculoase, adevarate minuni tehnice. DN 10 ne scoate din Valea Buzaului si ne poarta catre Brasov, trecind prin frumoasele localitati covasnene Sita Buzaului si Intorsura Buzaului, precum si prin satucuri pitoresti, cu case aratoase, de pe raza judetului Brasov.



Text: Adina Baranovschi; Foto: Bogdan Baranovschi
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona