Festivalul de opera de la Glyndebourne
Articol



Festivalul de opera de la Glyndebourne este o manifestare unica in felul ei. Un englez bogat a construit o sala de teatru la tara, linga o resedinta de vara. S–au montat spectacole pentru o audienta redusa numeric. Apoi, totul a luat amploare. Festivalul a fost inaugurat in mai 1934, cu doua opere mozartiene. Initiatorul, organizatorul si platitorul acestei manifestari a fost un anume John Christie, pasionat meloman si statornic oaspete al festivalurilor de la Bayreuth, Salzburg si M•nchen.



Victoria Station este una dintre cele mai mari gari din lume. Aici se vorbesc toate limbile pamintului. Sute, mii de oameni isi stau parca dinadins in cale unii altora. Imaginati–va forfota Garii Victoria din Londra, intr–o torida dupa–amiaza de simbata! N–ai loc sa scapi un ac. Toata lumea se agita, striga, intreaba. Nu, nu chiar "toata lumea"! In fata mea apare brusc o pereche sosita parca de pe o alta planeta: el, un gentleman autentic in jur de 60 de ani, drept, mindru, imbracat intr–un impecabil costum negru, de mare gala, cu un papion mare de culoarea cernelii! Ea, ceva mai tinara, o lady blonda, incarcata de bijuterii, tinind cu grija in mina trena lunga a unei rochii acoperite de paiete stralucitoare. Incotro se indreapta? Catre un anume peron, catre un anume tren – ce coincidenta! –, acelasi tren si acelasi peron pe care le caut si eu.

O alta pereche la fel de eleganta. Domnul – pardon, gentlemanul – poarta un imaculat sacou alb de vara si papion bordo. Si duce in mina, cu mare, cu foarte mare grija si distinctie tipic englezeasca, un incapator cos de nuiele!

Treptat, peronul se umple de astfel de perechi. Multime de bijuterii si rochii scumpe. Timple grizonate si ochelari cu rame aurite. Distinctie, noblete, demnitate, traditie Si unde toate astea?! In Gara Victoria din Londra, dupa–amiaza, la ora 3! La peron trage un tren obisnuit, cu vagoane de clasa a II–a necompartimentate. Intreaga societate se urca in cea mai mare liniste in trenul care ne va purta, pret de un ceas, pina la Glyn. Din gara, autobuze speciale ne preiau si ne depun, dupa doar 15 minute, pe peronul din fata cladirii Operei din Glyndebourne. Aici, are loc, in fiecare vara, unul dintre cele mai vestite festivaluri de opera.

Dar n–am sa vorbesc inca despre festival. Inainte de a o face, trebuie sa va descriu atmosfera, contextul, peisajul. Ocolesc cladirea Operei si descopar o imensa parcare. Am numarat nu mai putin de sase Rolls–Royce–uri, pe linga alte limuzine, albe si negre, si luxoase masini sport, decapotabile.

Ma intorc in fata intrarii si pornesc intr–o directie opusa. Dupa doar citiva pasi, in fata mea se deschide o pajiste imensa, un gazon englezesc, pe care, fie pe pleduri intinse direct pe pamint, fie in usoare scaune de pinza si aluminiu, societatea de la Glyndebourne se pregateste de picnic! Sint aranjate parca decorurile unei alte piese decit cea care se joaca pe scena Operei. Peste tot cosuri de nuiele, desfacute, alaturi, mari genti frigorifice, diferit colorate – mai ales in albastru si rosu! Multi dintre oaspetii de la Glyndebourne au deja in miini pahare lungi si aburite, pline cu sampanie, din care sorb lenes si alintat parca, savurind fiecare picatura. Multe doamne si–au scos pantofii si se plimba desculte prin iarba, in jurul unui lac micut, acoperit cu flori de nufar, printre care inoata citeva ratuste. Din cind in cind, coada unui peste plesneste apa, facind valurele. La doar citiva metri departare, pe aceeasi pajiste o turma de oi! Oi adevarate! Nu ma pot abtine sa nu fac o poza. Costume de seara, rochii lungi, bijuterii scumpe si oi. Oamenii nu se apropie de animale, dar nici oile de oameni. Fiecare cu teritoriul lui.

Totul este pregatit. Se aude gongul. Incet – cred ca nu v–am spus inca, dar in Anglia se pare ca nu exista englezi nervosi sau grabiti, cel putin eu nu am vazut niciunul –, incet, deci, lasind mesele asternute si cosurile desfacute, oaspetii se indreapta spre sala de spectacol.

In pauza, soarele este catre apus. Oile sint, desigur, la locurile lor. Picnicul poate incepe. Nu inainte insa ca pe fiecare pled, pe fiecare masa, sa fie aprinse una sau mai multe luminari. Farfuriile sint de portelan. Tacimurile de argint. Si fetele de masa fin brodate. Intr–un imens cort, mai intr–o parte, exista mese si banci de lemn, pentru cei care nu si–au mai putut "rezerva" citiva metri patrati de pajiste. Soarele apune. Luminarile creeaza un tablou si o atmosfera fantastice. Noaptea cade incet si peste oile care parca nu si–au schimbat pozitiile. Pe un teren amenajat se joaca – ce altceva decit cricket. Pauza lunga de peste o ora se apropie de sfirsit. Pe iarba nu se mai afla nimic – nici cea mai mica urma. Totul a fost cu grija adunat si impachetat.

La sfirsitul spectacolului, aceleasi autobuze ne duc la gara. Este aproape miezul noptii. Trenul se apropie. Prin megafon, sintem rugati sa nu folosim ultimele doua vagoane, deoarece au fost, de curind, devastate de vandali. Vraja se rupe. Am revenit la realitate.



Un festival tipic englezesc

Festivalul de opera de la Glyndebourne este o manifestare unica prin originalitatea ei. Inainte de a–si construi propria opera, John Christie a organizat citeva spectacole in locuinta sa. Asta pina cind, la virsta de 48 de ani, in 1931, spre stupoarea tuturor, se casatoreste cu Audrey Mildmeyr, o cintareata de opera cu 18 ani mai tinara decit el. Este momentul in care Christie isi propune sa construiasca, la tara, un mic teatru. "De ce mic?", il intreaba Audrey, tinara si iubita lui sotie. "Daca tot ai de gind sa–ti cheltuiesti banii, atunci, cel putin, fa ceva asa cum se cuvine!" Convins, melomanul nostru redeseneaza planurile cladirii, mareste capacitatea la 300 de locuri, largeste fosa orchestrei, foaierele si culisele. Nu uita desigur nici dotarea tehnica, atit de necesara unui spectacol de teatru muzical. Asta, mai ales, in conditiile in care ambitiosul proprietar viseaza nici mai mult, nici mai putin decit la partiturile lui Richard Wagner. Audrey intervine din nou – cu bunul–simt si decenta artistului profesionist. Nici vorba de Wagner! Pe scena de la Glyndebourne se vor juca, mai ales, opere de Mozart.

Primul spectacol a avut loc la 28 mai 1934 – Nunta lui Figaro. Invitatii au fost destul de nemultumiti ca trebuie sa calatoreasca aproape un ceas, cu trenul, de la Londra la Glyndebourne. Criticii au fost si ei sceptici: ce poate oferi interesant o opera particulara?

In prima seara, in sala s–au aflat 54 de spectatori. In cea de–a doua – 55. In cea de–a treia seara, sala a fost plina. La cererea expres formulata de catre John Christie – tinuta eleganta era obligatorie. Si legea nescrisa a ramas valabila pina astazi. Picnicul a facut si el parte din protocol inca din prima seara de festival. Cu un imens succes! Intelegeti acum de ce Glyndebourne este un festival unic in lume. In cel mai autentic stil englezesc. Dupa editia din 1992, festivalul si–a inchis portile pentru 18 luni. Cladirea a fost complet refacuta. Sala are acum 1200 de locuri. Preturile sint imense – dar experienta merita din plin.

Ce v–as mai putea spune despre Festivalul de opera de la Glyndebourne? Poate doar sa va sfatuiesc sa nu visati ca ati putea obtine un bilet Exista o Societate a Festivalului de la Glyndebourne, ai carei membri au angajat deja toate locurile, la toate spectacolele. Un bilet poate fi un minunat cadou pentru o zi de nastere sau pentru o casatorie. Pe iarba, intre cele doua acte, desculti, la un pahar de sampanie, se pot aranja, relaxat, si afaceri profitabile! Pe coperta a doua a programului de sala sintem informati ca exista o lista de asteptare. Ce se asteapta? Eliberarea unui loc, prin renuntare (practic niciodata) sau in urma unui deces (cazul cel mai frecvent). Cei interesati sint avertizati ca asteptarea ar putea dura pina la 25 de ani Si totusi, lista este foarte lunga si, mai ales, ordonata. Tipic englezesc, nu–i asa?





Text: Cristina Bohaciu Sirbu

Foto: Copyright Ruxandra Donose, Maxim Mironov si Mike Hoban

Credit Glyndebourne Productions LTD (GPL)
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona