Ceata petrecaretilor porneste din capul satului
Articol
N ici macar in rai nu-i bine sa fii singur", spune un vechi proverb maramuresean. Fara indoiala ca de aceea fiecare locuitor participa la evenimente. Imbracati in straie de sarbatoare, care, de la sat la sat, difera prin culori si detalii caracteristice, cu portile caselor larg deschise si primitoare, cu masa pusa, satenii asteapta sosirea trupei de petrecareti ce pornesc din capul satului. Aici, la hotarul satului, au fost rostite juramintele intre baieti, s-au organizat scenele spectacolului religios si s-a facut programul zilelor de sarbatoare ce urmeaza. Caci pe perioada sarbatorilor trupa de Viflaim capata alt statut in sat, statut autentificat de sfatul babelor satului - adevarata institutie de reglare a comportamentului individului in mediul social.
Alaiul colorat al Viflaimului
Conform traditiei si a mitologiei, intre Craciun si Boboteaza, timp de 12 zile, irozii fac legea in sat. Iar intimplarile lor din fiecare zi vor avea caracter augural pentru fiecare luna a anului care vine.
Si iata-i ca sosesc. Din casa-n casa, din ulita in ulita, ora cu ora, trupa se mareste.
Fiecare dintre mastile care participa la spectacol a pregatit o scena cit mai elocventa pentru a evoca nasterea lui Hristos.
Intr-o parte apare Irod, un monarh barbos, cu barba din cilti, trasa cu elastic peste o masca rigida cu ochi fiorosi. Este inconjurat de soldati tantosi imbracati in uniforme impodobite cu paiete multicolore si coliere de margele.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona