Tainitele vinului – Un milion cinci sute de mii de sticle de vin de colectie! Milestii Mici, Republica Moldova
Articol




Calatorule, vina la Milestii Mici sa descoperi sufletul vinului in inima pamintului!

"Ialoveni! Ialoveni!", aud baietul racnind pe platforma, in fata unui autobuz vechi si prafuit, patratos ca o cutie mare si vopsit cu o dunga vernil.

"Asta–i aa nostru", zice Doru, zbughind–o de linga mine. "Hai!"



Suim in graba in autobuzul ticsit. Cursa de tara. Precupete cu poale largi, asezate pe cite doua scaune, cu cosuri din nuiele in care si–au indesat gistele sisiite. Tarani ponositi, cu sacose mari de rafie pline ochi cu marfa de oras. Inghesuiala. Oamenii sint insa blajini si se trag sa incapem si noi. Ma invirt sa–mi fac loc. Pe urma, ma uit imprejur. Scaunele vechi sint roase de frecusul anilor. La geamuri, perdelutele portocalii dau un aer vesel.



Pornim. Vinzatoarea de bilete ne ia 3 lei/persoana (circa 0,8 RON) si–si face cu greu drum mai departe pe culoarul aglomerat. Eu ma uit afara, pe geam. Iesim repede din Chisinau. Afara, dealuri molcome cu spinari verzi si galbene se incing la soare. E vara. Griul e deja secerat si au ramas parcelele culese, colorate ruginiu. "Nu prea am avut ploaii pi la noi", intra–n vorba vinzatoarea de bilete, care ne vazuse ca nu sintem de prin partea locului. "Papusoiu n–ari api. Ce si–i faci!", raspunde tot ea, retoric. "Pe la noi a mai plouat", zic eu, bagindu–ma–n seama. Si continui, fara sa–i dau timp de reactie... "Mergem la Milestii Mici, la pivnitele de vin. Stiti cum e pe–acolo?" "E frumos, maici. Vini lumi di pesti tat si vadi. Daa ce vreti sa faceti, contracte?" Ma gindesc ca imbracat asa, in bermude si o camasuta cu mineca scurta, nu se potriveste, da–i raspund frumos: "Nu, maica, vrem sa vizitam". "Coborit in sentru la Ialoveni si di–acolo luat rutiera", vine explicatia.



Autobuzul face mai putin de–o ora pina in Ialoveni. Coborim in mijlocul satului, intr–o incrucisare mare si prafuita. Nu se vad masini venind, asa ca ne punem la umbra. Miroase bine, a piine de tara. Vad brutaria peste drum. Apuc sa iau doi covrigi mari, rotunzi, proaspeti, ca deja vine "rutiera". Intr–o clipa ne scoate din sat si ne lasa la o raspintie, in deal. "Aici se face drumul catre hrube", zice soferul si ne arata soseaua ce serpuieste pe dupa coasta.



In coama dealului sta scris cu litere cit statul de om: "Milestii Mici", iar alaturi e prins un butoi mare de vin. "Am ajuns bine", gindesc cu voce tare. O luam la pas pe drum. Ajungem repede la poarta combinatului. Un jandarm amabil, imbracat in camasa alba, ne intreaba ce–i cu noi. Explicam ca vrem sa vizitam si

ne–ndeamna inauntru pe poarta de grilaj.



Prima impresie e placuta pe gazonul ingrijit, doua fintini arteziene izvorasc din cite–un butoi si se varsa–n pocale enorme, una cu vin alb, cealalta cu vin rosu. In spate, ca o cetatuie, un zid de piatra adaposteste intrarile in hrube. Am picat tocmai la ora prinzului. Pina sa vina oamenii din pauza, ne facem poze pe linga fintini.



Ne primeste directorul de marketing, dl Ion Turcanu, la dinsul in birou. Facem prezentarile. Apoi, ne zice citeva cuvinte despre unitatea vinicola Milestii Mici. S–a infiintat in 1969, in galeriile ramase in urma exploatarii de calcar calcarul cu care s–a ridicat Chisinaul. Atunci, in 69, s–au pus la pastrare primele sticle. De–atunci, an de an, s–au adaugat recolte noi, ajungind azi la peste 1.500.000 de sticle de colectie! Cea mai mare colectie de sticle de vin de soi din lume! Recunoscuta si atestata ca atare de Guiness World Records, in 2007. Galeriile se intind pe circa 200 km sub pamint, la o adincime de pina la 80 de metri!



Cind il ascult pe dl Turcanu, deja imi lasa gura apa. Un milion jumatate de butelii, ca niste clepsidre cu scara de masura nu a timpului, ci, invers relational, a calitatii vinului dinauntru. Acuma sa va inchipuiti ca dl Turcanu e un tinar ce pare ca de–abia a–ntors roata zecilor pe cifra "3", dar vorbele lui, in biroul ornat cu sticle premiate insiruite in vitrine ca margelele, curg usor, avind efect asemanator cu al licorii fermecate pe care o lauda. Spre deliciul nostru, dinsul se ofera sa ne fie ghid in hrube si ne invita sa–l urmam.

Iesim din birou afara, in soare, doar pentru o clipa. De partea cealalta intram in subteran. Imaginati–va intrarea, ca gura unui tunel de tren. Patrundem in intuneric. Inauntru, inmarmurim – dimensiunile sint grandioase. Ne obisnuim ochii veniti din soare cu lumina slaba si ne bucuram de racoarea galeriei. Pornim apoi catre maruntaiele dealului.



Galeriile, late ca niste bulevarde, poarta numele soiurilor de vinuri: Strada Cabernet, Strada Feteasca, Strada Codru. Lumina e plapinda. De–o parte si de alta zarim butoaiele uriasi pravaliti intr–o rina, cu gurile stind sa adape. Dl Turcanu, gazda buna, explica pe masura ce inaintam: "Codru e o varietate locala de vin, obtinut din amestec de Cabernet si Merlot. I–a mers faima, iar acum avem comenzi din Japonia". Apoi continua: "Uite, butoaiele au o usita. Cind s–au golit, pe–acolo intra o femeie care le curata pe dinauntru". "Fiecare butoi are etichetat: soiul de vin, anul recoltei, cantitatea". Ne apropiem sa citim si noi.

Inaintam prin galeriile intunecoase, sub pamint. Deodata, in fata, lumina puternica: "Aici e sala de imbuteliere. De la fiecare butoi vin tevi de sticla, pe toata lungimea galeriilor, pe unde se trage vinul cind s–a maturat". Peretii faiantati stralucesc de curatenie. Oameni in halate si cizme de cauciuc forfotesc in hala. Unii spala cu furtunul niste rezervoare imense. Altii actioneaza ceva masinarii, doar de ei stiute.



Ne departam in semiintunericul din fata. Umblam fermecati prin acest labirint subteran. "Iata, aici e strada dedicata Organizatiei Internationale a Viei si Vinului. Insusi presedintele organizatiei (si aud ceva nume de francez) a fost prezent la inaugurare". La intrarea in coridorul dedicat organizatiei, zaresc in stinga tabla "OIV". In dreapta, mestesugit lucrat in piatra, un camin. Deasupra sa, sculptat caligrafic, "Milestii Mici". Zidurile coridorului sint frumos placate cu piatra mica, inspirind trainicie.

La iesire... spectacolul unic si fascinant al colectiei!



De–o parte si de cealalta a tunelului, in zidurile groase ca de cetate medievala, gauri largi si adinci adapostesc sticlele de vin asezate cu grija, una peste alta. "Cazanele" – gaurile unde sint pastrate sticlele sint etichetate cu soiul si anii recoltei si ai imbutelierii. Ma apropii sa ating sticlele. Prafuite, vechi, pastreaza peste ani licoarea aromata. La atingerea lor ma infior la gindul ca unele sint de virsta mea!



"Vinul e o fiinta. El se naste, traieste si moare", imi aduc aminte de vorbele lui Pastorel, ce le citisem cu multi ani in urma. "Adevarat", ma gindesc, "si cu cit ai mai bine grija de el, cu atit traieste mai mult si se face mai bun cum se invecheste".

"Aici vinul se simte bine. Racoarea constanta a hrubelor il pastreaza si intunericul ii incetineste transformarile. Intii, ajunge incet la maturitate, in butoaie. Apoi, tras in sticle, se desavirseste. Asta e viata vinului. O data pe an, degustatori din Republica Moldova si de pretutindeni se aduna aici si iau o proba din fiecare colectie. Il apreciaza, il noteaza. Cel bun, il premiaza. Cel trecut, il scot din cazane. Acela a murit a devenit otet".



Umblu vrajit de–a lungul cazanelor, ascultind povestea vinului. Citesc etichetele cu nume de legenda: Negru de Purcari – "preferatul Reginei Elisabeta a Angliei",

Trandafirul Moldovei – "un soi acum apus",

Cahora Caza 74, 86/05, 1528 de sticle. "Cahor", ma gindesc, "mindria vinurilor moldovenesti. Vin dulce, pastoral". Mi–amintesc de prietenul meu de–acasa care ma rugase: "Ada–mi si mie un Cahor din Moldova!". Ei, daca i–as aduce o sticla din astea, 1.528, m–ar pomeni toata viata.



Simt ca sint intr–un loc sacru. Sute de oameni au muncit la ingrijirea viei, la cules, stors, pus in butoaie, degustat si tras in sticle, iar apoi asezat la loc, cu sfintenie. Si ce–ar fi fost munca lor fara darul naturii! Raza soarelui a mingiiat boaba, si stropul de ploaie a udat butucul. Darul naturii, impletit cu munca oamenilor. Aici, acum, e rodul efortului lor.



Pe perete ne arata Certificatul de la Guiness World Records. Imi da un sentiment de mercantilism, in aerul de hruba batrineasca. Ma gindesc insa ca lumea e o mare piata si comertul are nevoie de reclama. Imi amintesc de contractele cu japonezii, care au venit aici poate atrasi tocmai de bucata asta de hirtie.



Plecam din colectie. Ma simt implinit. Totusi, vizita nu s–a incheiat. Gazda noastra ne duce intr–alt loc de poveste: sala de degustari.

Doua butoaie se dau intr–o parte, si in spatele lor apare, impunatoare, sala de banchete. O masa cu cite 50 de scaune, sa fie, pe fiecare parte! Decorul aminteste de ospetele medievale. Un grup de turisti inveseliti degusta bucate traditionale, stropite cu vin. Pe perete, o harta a "orasului subteran". Ornamente din fier forjat, capul de bour si portretul marelui Stefan completeaza ambientul.



La iesire, vedem poze cu celebritatile care au vizitat hrubele Milestii Mici. Uite–l pe Basescu! Dar si pe Jimmy Carter, Michel Platini, Victor Iuscenko.

Las un gind bun in Cartea de aur si plec, luind cu mine amintirea unei zile placute si inca ceva: o sticla de Negru de Purcari din 88 si un Cahor, tot de–atunci, pentru prietenul meu.



La Milestii Mici am trait minunata epopee a vinului de soi. Asa ca iti spun si tie, calatorule ce ai drum prin Republica Moldova: fa–ti timp si mergi de viziteaza hrubele de la Milesti, ca mi–i multumi!



Text si foto: Dan Crivoi

Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona