Prin masivul Bucegi
Articol






Probabil, nici un alt masiv din Romania nu este atit de strabatut de tineri si virstnici, de turistii obisnuiti si de alpinisti, in toate anotimpurile, ca masivul Bucegi, unul dintre acei "munti sacri", pe seama carora circula atitea legende. Sfinxul, Babele, virful Omu, abruptul Caraimanului si multe alte locuri si formatiuni stincoase sint toponime incarcate de o aura aparte, aproape mitologica.



Acest masiv atrage ca un magnet foarte multa lume prin multitudinea de trasee si de obiective, asa incit o evadare pe culmile sale nu poate fi decit binevenita si relaxanta. Putem porni in ascensiune fie din Sinaia, fie din Busteni cele mai frecventate statiuni de pe Valea Prahovei , dar si din alte directii, in functie de itinerarul pe care ni l–am ales. Desigur, cele mai circulate rute, adevarate "bulevarde" alpine, sint cele de pe platou, avind ca repere muntele Furnica, turnul Costilei, Crucea Eroilor, Sfinxul si Babele, ajungindu–se foarte usor acolo cu telecabina din Sinaia si Busteni, dar si potecile spre cabanele Poiana Izvoarelor, Diham, ori pe Piciorul Pietrei Arse. Noi va prezentam citeva trasee accesibile indeosebi montaniarzilor impatimiti, dintre cele mai frumoase, cu multe obiective, care pot fi parcurse integral pe jos sau scurtind drumul cu telecabina, intr–un interval de timp variabil (doua sau mai multe zile).



Busteni cabana Babele cabana Omu culmea Tiganesti cabana Malaiesti Pichetul Rosu cabana Poiana Izvoarelor cabana Gura Diham Busteni



Este un traseu extrem de pitoresc, cu privelisti marete, uneori ametitoare, cu urcusuri si coborisuri dificile, dar suportabile. Asadar, punctul de plecare este Busteni, de unde se poate lua telecabina pina la Babele (2200 m), pentru crutarea fortelor si scurtarea timpului. De aici, trecem pe linga Babe, Sfinx si Baba Mare pentru a ne inscrie pe traseul spre vf. Omu. Dupa vreo doua ore de mers lejer, ajungem in saua Sugarilor (2295 m), unde se deschide o priveliste superba catre abrupturile Costilei si Valea Cerbului strajuita de impresionantii Colti ai Morarului. Apoi ne inscriem pe la baza Cerdacului, un imens amfiteatru stincos semicircular unde limbile de zapada coboara pina in poteca chiar pe timp de vara, obligindu–ne la multa prudenta in anumite locuri. Admiram de aproape ametitoarele stinci si uluitoarea prapastie a Vaii Cerbului, dupa care urcam spre Omu. La un moment dat, in stinga, pe o creasta abrupta, mai precis pe virful Bucura, este o cruce de lemn instalata de radiestezistii de la Fundatia "Sf. Andrei" chiar in punctul unde, se spune, se afla unul dintre polii energetici ai Romaniei. Locul este inspirat ales, la o azvirlitura de bat de cabana Omu, aflata pe cel mai inalt virf din Bucegi (2505 m), o cabana renumita, pe linga peisajul coplesitor, si prin traditionalul ceai cu rom oferit turistilor, asta in ciuda conditiilor modeste de cazare (la priciuri).

Dupa ce admiram privelistea alpina, pornim spre zona Tiganesti, un punct forte al drumetiei de pe crestele Bucegilor. Odata ajunsi in saua Hornurilor (2315 m), "spectacolul" este total: in dreapta, Valea Malaiesti, a carei caldare superioara este brazdata de citeva hornuri, se desfasoara in trepte sapate de ghetari, iar in stinga apare, si mai impresionanta, Valea Gaura, strajuita de abrupturile muntilor Batrina si Gutanu, presarate cu limbi de zapada. Hornul Malaiestilor este una dintre probele "de foc" ale Bucegilor, dar celor neantrenati le recomandam varianta ocolitoare.

Drumul continua cu un urcus sustinut pe versantul muntelui Scara, pina pe platoul Scara, din marginea caruia admiram superba priveliste asupra Pietrei Craiului, a culoarului Bran–Rucar cu localitatile Moeciu de Sus, Simon si, in departare, a Tarii Birsei. Prin Hornul Tiganesti se trece intr–o coborire abrupta cu ajutorul lanturilor fixate in stinca, strecurindu–ne printre splendidele formatiuni stincoase ce formeaza aceasta regiune daltuita in piatra, dupa a carei parcurgere se ajunge pe culmea Tiganesti. Se coboara direct in Valea Tiganesti, zabovind si la ochiul de apa numit impropriu "Lacul Tiganesti", de unde se pleaca pe curba de nivel a Padinei Crucii, traversind o zona de un pitoresc floristic si peisagistic aparte, pe timp de vara (rhododendron, jneapan, ienupar etc.).

Se coboara apoi pina la cabana Malaiesti, reconstruita (1720 m), unde facem un popas, caci poteca abrupta este destul de solicitanta. Penultima portiune a traseului, mai precis aceea dintre cabana Malaiesti si punctul de confluenta a mai multor poteci, denumit Pichetul Rosu, consta in parcurgerea asa–numitului "drum al lui Take Ionescu", care trece printr–un alt loc impresionant, denumit "La Prepeleac" (1750 m). De aici, poteca trece pe la poalele abrupturile Bucsoiului, traverseaza citeva vai (Valea Bucsoiului, Valea Rea), strabatind portiuni foarte spectaculoase de pe un traseu frumos si racoros prin padure, dar destul de lung. Dupa vreo doua ore de mers, se ajunge la Pichetul Rosu, o poiana imbietoare, cu braduti si pini scunzi, dar si cu brusturet, aflata la 15–20 minute de cabana Poiana Izvoarelor (1455 m), urmatorul loc de popas inaintea ultimei etape a drumetiei. In urma cu citva timp, cabana a ars partial, dar a fost refacuta. Ultima etapa a drumului, aceea dintre Poiana Izvoarelor si Gura Diham (timp de parcurs o ora si un sfert), este cel mai batut traseu de turistii de toate categoriile, fiind o "formalitate" pentru cei antrenati.



Sinaia Virful cu Dor cabana Bolboci cheile Zanoagei cabana Scropoasa cheile Tatarului cheile Coteanului cabana Padina pestera Ialomitei Busteni

Potecile din partea sudica, mai putin strabatute, sint recomandabile turistilor care vor sa mai diversifice traseele clasice, cu vizitarea cheilor Zanoagei, Orzei, Tatarului, dar si a cabanelor Bolboci, Scropoasa si Padina. Se poate ajunge in aceasta zona a muntilor Bucegi abordind doua variante: fie urcind din Sinaia si trecind peste Virful cu Dor, fie apelind la ajutorul autoturismului.

Daca alegem prima varianta, prin Sinaia, peste Virful cu Dor, avem parte de trasee alpine de o rara frumusete, bucurindu–ne la tot pasul de o priveliste exceptionala: curmaturi, vai si paduri. Este un traseu recomandabil, desigur, turistilor pedestri, care pot scurta drumul si, implicit, efortul, alegind telecabina pina la cabana Miorita. De la Cota 2000 parcurgem in coborire drumul ce trece pe linga Virful cu Dor pina la cabana Valea Dorului si de aici strabatem lejer pajistile si vilcelele pitoresti (Izvorul Dorului, Clinului) cale de doua ore, intilnind ici si colo stine pina pe culmea Nucet, de unde putem zari, in toata splendoarea lui, lacul Bolboci prima etapa a calatoriei noastre. Drumul pina la lac, de vreo 45 de minute, este imbietor, serpuind cind prin padure, cind prin luminis, iar odata ajunsi pe malul lacului, privelistea seamana cu o oaza de semi–salbaticie, de virginitate a naturii, strapunsa doar de imaginea cabanei care se zareste pe malul opus si de barajul inaltat de om.

A doua varianta de acces ii priveste pe turistii care au masina si care pot urma fie ramificatia din Sinaia peste saua Dichiului (22 km de drum forestier spectaculos, practicabil numai vara), fie drumul Pietrosita–Moroeni (25 km), o cale mai accesibila, dar mai putin pitoreasca, de–a lungul Vaii Ialomitei, cu multe ocolisuri si recomandabila celor cu autovehicule trainice.

Situata la o altitudine de 1460 m, cabana Bolboci ofera un sejur placut celor care poposesc aici, pe malul lacului de baraj cu acelasi nume, contemplind o priveliste mirifica, mai ales pe timpul inserarii, dar si afundindu–se in padurea si poienile din jur.

Montaniarzii se pot incumeta prin cheile Zanoagei Mari si Mici, situate la distanta relativ mica de cabana Bolboci (30–40 minute pina la intrarea in sectorul lor), sau ceva mai departe, pina la cabana Scropoasa, aflata in preajma altui lac de baraj, ambele obiective situate la o ora – o ora si jumatate de mers prin cheile Zanoagei Mari. Peisajul este superb, cu versanti abrupti, poteca serpuind de–a lungul apei care se pravale cu zgomot prin citeva cataracte care se surmonteaza lejer, trecind podetele degradate, amenajate cu mult timp in urma. Vegetatia deasa si, pe alocuri, inalta confera senzatia strabaterii unei "mini–jungle" montane. Cheile fac parte din Rezervatia Zanoaga, pe brinele si grohotisurile sale calcaroase crescind specii ocrotite. Cind valea Ialomitei se largeste, se patrunde in arealul zonei Scropoasa, un perimetru intrucitva salbatic, doar citeva case "tinind companie" cabanei.

Revenind la cabana Bolboci, se poate porni spre Padina punct de plecare spre complexul Pestera, cu schitul de acolo, din arealul cheilor Ialomitei inconjurind lacul vreo doua ore pe un drum forestier destul de bun, pina se ajunge la urmatorul obiectiv al periplului: cheile Tatarului. Fata de cheile Zanoagei, cheile Tatarului sint mai mici, dar apropierea lacului ii confera un farmec aparte, iar drumul amenajat trece chiar prin mijlocul lor. Odata strabatuta si aceasta zona, urmeaza cheile Coteanu, nesemnificative, dupa care se deschide platoul larg al Padinei. Intregul areal de la Padina se afla intr–o zona placuta, cu un perimetru destinat corturilor (desi ursul este nelipsit noapte de noapte, stricind cheful turistilor) si citeva constructii moderne, intre care cabana propriu–zisa ofera conditii decente vizitatorilor.

De la Padina se poate ajunge la schitul din preajma pesterii Ialomitei, care face parte dintr–o rezervatie, denumita chiar rezervatia Pestera Ialomitei, delimitata de muntii Cocora si Batrina, Valea Ialomitei si Valea Horoabei. Intregul complex monahal se gaseste la o altitudine de 1600 m si se intinde atit la gura pesterii (prin biserica ridicata la intrare, in grota Mihnea Voda), cit si in apropierea hotelului Pestera (unde se afla o biserica din lemn, o casa de oaspeti si alte acareturi ale asezamintului), fiind un loc incarcat de sacralitate. Din tot ansamblul schitului, se remarca biserica din pestera, a carei intemeiere s–ar datora lui Mihnea Voda, care s–a refugiat aici in veacul al XVI–lea pentru a scapa de turci, o constructie mica, dar spectaculoasa prin pozitia ei, cu atit mai mult cu cit dimensiunile portalului de la intrare sint impresionante (deschiderea de 15 m si adincimea de 400 m). Iar atunci cind rasuna muzica religioasa din timpul slujbelor oficiate aici, efectul este coplesitor: parca intreaga pestera cinta un imn sacru, venind din strafunduri. Complexul monastic de la Pestera Ialomitei este o sihastrie bine cunoscuta din muntii Romaniei, situata la confluenta unor trasee turistice importante ale Bucegilor. Uneori, pe timp de vara, accesul este inlesnit de telecabina Babele–Pestera, care scurteaza timpul destinat parcurgerii platoului pentru a ajunge aici, astfel incit se poate spune ca este lacasul religios cu cei mai multi vizitatori din Carpati.



Cantonul Jepi creasta Urlatorilor Jepii Mari cascada Urlatoarea minastirea Caraiman Busteni



Jepii Mici (Valea Jepilor) si Jepii Mari (poteca Urlatorilor) sint printre cele mai spectaculoase trasee din Bucegi, desi cu un oarecare grad de dificultate, in special primul. Dar parcurgerea lor merita din plin toate stradaniile, caci frumusetea privelistilor este in sine o recompensa.

Jepii Mari constituie un traseu relativ mai usor de strabatut decit Jepii Mici (care sint foarte abrupti), poteca serpuind in multe serpentine, asa incit este abordabil de o categorie mai larga de turisti, insa bine antrenati si avind echipament adecvat. Traseul este lung (in urcare aproximativ cinci ore, in coborire, circa trei ore) si necesita precautie la portiunile stincoase, unde se poate lesne aluneca.

Daca preferam varianta urcarii Jepilor Mari, inscrierea pe traseu porneste din stinga statiei de telecabina din Busteni, in urcus continuu, cu portiuni chiar abrupte, specifice golului alpin, pina in preajma Cantonului Jepi, cu variante de strabatere a platoului fie spre hotelul Piatra Arsa (la 20 minute de casuta), fie spre cabana Babele (la 1–1,30 ore distanta), fie la cabana Caraiman (1–1,15 ore de casuta).

Daca optam pentru varianta coboririi Jepilor Mari, putem ajunge la Cantonul Jepi, de unde incepe traseul propriu–zis, venind fie dinspre Babele (cu telecabina din Busteni), fie dinspre Piatra Arsa, fie dinspre alte rute mai departate (Cota 2000, cu telecabina din Sinaia). Desigur, cea mai convenabila abordare a traseului ramine coborirea, asa incit prezentam principalele repere ale Jepilor Mari (portiunea cuprinsa intre Cantonul Jepi si Busteni) din aceasta perspectiva.

Odata ajunsi la Cantonul Jepi (situat la cota 1960 m), dupa strabaterea platoului si a portiunii de jnepenis din Rezervatia Parcului Natural Bucegi, se deschide in fata noastra splendida panorama alpina cu peretii stincosi ai versantilor, intre care se vad la poale localitatile Busteni si Poiana Tapului. Numit si Casa Naturalistilor si datind din 1910, Cantonul Jepi pare astazi parasit (in trecut era cunoscut sub denumirea de Cantonul Schiel pentru ca a fost construit de fratii Schiel, fondatorii si proprietarii fabricii de hirtie din Busteni), desi pe el figureaza emblema Salvamontului. Oricum, constructia este solida, nedegradata, iar pozitia ei in buza prapastiei ofera o vedere impresionanta asupra Vaii Prahovei, a abruptului prahovean al Bucegilor si muntilor Baiului. De aici se observa virful Caraiman (2384 m), cu Crucea Eroilor, virful Jepii Mici (2143 m ), cu creasta lor zimtata, Claia Mare si alte culmi.

Traseul marcat cu triunghi albastru coboara de la canton paralel cu linia de funicular dezafectata care transporta odinioara lemne, ai carei stilpi de fier ruginiti afecteaza oarecum privelistea magnifica. O portiune, cararea strabate jnepenisul (Pinus mugo) care atinge pe alocuri 2 m si trece in serpentine prin Valea Urlatorii Mari, pina la primul obstacol ceva mai dificil La Scari , unde se coboara citeva praguri de piatra, existind si cabluri de sustinere fixate de peretii stincosi. Odata ajunsi pe Creasta Urlatorilor, vedem versanti ciopliti maiestuos de vinturi si ploi, acoperiti ici si colo de brazi si molizi, hauri al caror fund nu se vede de la inaltime, stinci cu forme bizare si foarte sugestive. De aici, poteca strabate in serpentine coame si muchii peste vai si vilcele, pina in punctul denumit La Mese (1515 m), unde se poate admira in toata splendoarea Claia Mare, cu uriasul ei perete ametitor. Aceasta a fost, pina aici, portiunea cea mai dificila si mai interesanta a traseului, care a strabatut zone de gol alpin, cu numeroase puncte de belvedere, si zone impadurite cu pini si raristi de larice, oferind ochiului incintare deplina. De acum incolo, drumul trece prin padure, in aceleasi serpentine istovitoare, pina la o ramificatie La Vinclu , de unde traseul se desparte: spre cascada Urlatoarea si Poiana Tapului, cu un popas binevenit la celebra cadere de apa involburata, sau continuind spre Busteni, de unde putem ajunge la minastirea Caraiman, al doilea asezamint religios al Bucegilor, unde exista un paraclis in jurul unui brad candelabru, o biserica de lemn si citeva chilii, precum si o catedrala din piatra. De aici zaresti faimoasa Cruce a Eroilor de pe Caraiman, luminata feeric pe timp de noapte, si cele doua Clai (Claia Mare si Claita), bine cunoscutele formatiuni stincoase care strajuiesc frumoasa statiune montana.



Desigur, Bucegii sint inepuizabili in poteci si trasee alpine, fiecare avind farmecul sau, asa incit nu ne ramine decit sa va indemnam la drum pe carari de munte.





Text: Adina Baranovschi

Foto: Bogdan Baranovschi
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona