Maramuresul vazut de pe snowboard
Articol










Maramures inseamna traditie si cultura populara pentru cei mai multi dintre noi. Iata insa ca un grup de tineri plictisiti de plaiul Prahovei a descoperit ca prin zapada unde alearga sania cu cai e loc si de sarituri sau coboriri in viteza pe snowboard.



Pina de curind stiam despre nordul tarii ca este o destinatie cautata de turistii dornici sa isi imbogateasca cunostintele despre cultura si traditiile populare. De asemenea, daca vrei sa fii colindat de feciorii din sat sau daca esti dornic sa participi la pomana porcului, nordul Romaniei este locul unde trebuie sa iti petreci vacanta de iarna. Multi merg in Borsa ori in satele din jur pentru a se linisti, pentru a reintilni portul traditional, pentru a se bucura de bucatele de dupa ignat. Putini insa merg in aceste locuri sa descopere muntele, sa schieze sau sa se dea cu snowboardul.



Cum am ales Borsa?

"Ce facem anul acesta? Unde mergem?", intreba unul dintre noi asta–toamna. In fiecare an ne–am obisnuit sa petrecem cel putin citeva zile descoperind locuri noi, cautind zapada perfecta. Daca de obicei mergem pe Valea Prahovei, in vacanta de iarna vrem sa plecam cit mai departe. Pentru anul acesta, cineva a propus Borsa. Marturisesc ca nu stiam multe despre acest loc, in afara de faptul ca se afla in apropierea Muntilor Rodnei. Mai auzisem si ca ar fi o pirtie prin zona, dar erau informatii foarte vagi. Ceilalti au fost incintati de aceasta locatie, asa ca am trecut la pasul urmator: cautarea unei cazari. Pentru a fi siguri ca avem de unde alege, am inceput din timp. Cum spuneam si mai inainte, aceasta este o zona turistica destul de cunoscuta, drept urmare cererea este mare, mai ales in perioada sarbatorilor. Dupa citeva ore petrecute pe internet si citeva telefoane in zona, am gasit doua cabane, am luat legatura cu proprietarii si am platit avansul, pentru a ne asigura locurile. Cred ca este important sa mentionez ca unele dintre locurile de cazare sint in case particulare. Acestea nu sint inregistrate cu un anume numar de margarete, si de aceea nu iti poti face o idee clara despre conditiile de acolo. Avantajul insa este ca tarifele sint mai scazute si poti negocia cu proprietarul in functie de marimea grupului si durata sejurului, iar ospitalitatea oamenilor compenseaza lipsa de informatii care poate aduce uneori surprize neplacute. Fiind destul de departe de Capitala, le recomand totusi bucurestenilor, de exemplu, sa ceara cit de multe informatii despre distanta fata de pirtie si conditiile de cazare, intrucit, odata ajunsi acolo, le va fi mai greu sa schimbe ceva. Putini stiu ca Borsa, aflat la o altitudine de 660–950 m, este unul din cele mai lungi orase din tara, intinzindu–se pe 52 de kilometri, de–a lungul soselei care o strabate de la Valea Hotarului pina la Gura Tiboului (riul Tibou), deci te poti caza si la 20 km de pirtie daca nu esti atent. Dupa citeva saptamini de asteptare si anticipare a ceea ce va fi, pornim din Capitala catre una dintre cele mai nordice pirtii de la noi. Am preferat sa plecam seara pentru a ajunge dimineata acolo, gata de pirtie. Date fiind conditiile de la noi, nu stiu daca este cea mai buna solutie. Totusi, distanta este mare, aproximativ 500 km din Capitala, si necesita multe ore de condus. In Borsa se ajunge fie cu trenul, fie cu masina pe DN18 (Baia Mare – Sighetul Marmatiei Viseul de Sus Moisei Borsa), pe DN17 (Suceava Cimpulung Moldovenesc Vatra Dornei Bistrita Moisei –Borsa) sau DN17C care face legatura cu Bistrita (89 km) si Dej (108 km). Din Cluj–Napoca sint 165 km. Din Brasov sint 334 km, Timisoara, 477 km, iar Constanta, 659 km. Fata de unele localitati este o destinatie destul de departata, dar va asigur ca merita efortul, fiind unul dintre putinele locuri unde poti impleti intr–o vacanta atitudinea urbana si sportul extrem cu activitati arhaice traditionale.

Noi am ajuns printre ultimii, deoarece restul plecasera cu o zi mai devreme, si astfel am aflat de la ei unde e pirtia, cum se sta la coada la telescaun daca nu ajungi din timp. Tot ei ne–au spus sa ne facem cumparaturile din Bucuresti, magazinele din zona fiind ori prea departe de locatiile de cazare, ori aprovizionate cu prea putine lucruri pentru a–i multumi pe cei pretentiosi.



Prima zi

Dupa citeva ore de odihna, ne trezim si ne pregatim de pirtie. Poate ar fi trebuit sa vizitam intii o gospodarie traditionala, poate prima data cind ajungi in Maramures ar fi bine sa aprinzi o luminare la una dintre bisericile recunoscute ca facind parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, noi insa, urbani indiferenti in fata bogatiilor acestui loc, am preferat sa ne dedicam in intregime pantelor inzapezite. Acum, intors in locuri mai putin speciale, regret parca faptul ca am petrecut asa putin timp explorind frumusetea portilor sculptate sau a bisericilor din lemn. Desi putem parea ignoranti, totusi am mers acolo in primul rind pentru a ne bucura de zapada. Astfel, dupa mai bine de o ora de asteptat la coada la telescaun, construit probabil inainte de 1989, urcam incet–incet, si frustrarile si dezamagirile dispar pe masura ce in fata noastra se deschide un peisaj mirific. Pirtia este destul de lunga, cu multe variante, iar in partea ei superioara este un platou unde incepatorii pot exersa fara teama de a se lovi de altii. Desi ne aflam in mijlocul sezonului, nu este aglomerat deloc, si asta ne face sa ii acordam un mare plus acestui loc. Din acest platou mai urca un teleschi pina intr–o culme aflata la limita inferioara a golului alpin. Observ ca toti cei care au stat la coada la telescaun sint pe aceasta panta, in stinga teleschiului, care, pe linga faptul ca este mai ieftin decit telescaunul, este si mult mai rapid. Pirtia de la teleschi nu este foarte lunga, dar zapada e buna, existind chiar si o varianta de coborire printre copaci, unde ai parte doar de pulbere. In jurul platoului de la capatul telescaunului exista citeva saritori – sau kickare, cum sint ele cunoscute de toti –, unde poti sa te bucuri de citeva secunde de imponderabilitate inainte de aterizarea ce te aduce literalmente cu picioarele pe pamint. Primele zile le–am petrecut in aceasta zona. Fie saream, fie urcam cu teleschiul pentru a cobori printre copaci. Din prima zi am constatat ca nu merita sa facem coboriri pe pirtia principala, pentru ca asteptarea de la telescaun ar fi insemnat o vacanta petrecuta la coada. Practic, acesta ar fi singurul minus al sejurului.



Freeride

In una din zile am hotarit sa urcam mai sus decit ne duce ultimul cablu, la 1.980 m, si sa ne bucuram de freeride. Se spune ca aceasta este partea snowboardingului cea mai pura, cea mai deosebita. In freeride esti doar tu cu muntele, omul si panta inzapezita, neamenajata si uneori deloc bucuroasa sa fie brazdata de urmele lasate de rideri. Desi e mult mai usor sa petreci o zi urcind cu cablul si lasind apoi gravitatia sa te duca jos, satisfactiile sint mult mai mari cind urci la picior citeva ore si cobori apoi in citeva minute pe zapada neatinsa decit de vint. De la teleschi mai mergem un pic pe o coama de munte, apoi coborim putin catre dreapta si intilnim un semn care ne atentioneaza ca de aici incolo vom intra in Parcul National Muntii Rodnei. Tot de aici, dupa o poza, incepem urcusul pina pe unul dintre virfurile din zona, al carui nume s–a pierdut printre zapada si turele de coborire. De la granita parcului, traseul urca de–a lungul crestei, pentru ca aceea este solutia cea mai ferita de avalanse. Se petrece ceva interesant de fiecare data cind faci asta. La fiecare astfel de urcare obosesti, transpiri, te gindesti de ce esti acolo, te gindesti ce bine ar fi fost sa fii si tu acum la coada la telescaun.

Si totusi, privelistea din fata, gindul ca pe acolo urmeaza sa cobori, concentrarea in momentul in care iti alegi trasa iti mai abat gindurile de la sudoarea de pe frunte, de la mina inghetata si amortita de atita carat, de la plaminii care tipa dupa mai mult oxigen si de la inima care pe de–o parte este agitata incercind sa sustina efortul tau, si pe de alta parte e linistita in fata deschiderii din fata ochilor tai. Cred ca trebuie mentionat ca, desi iubitori ai muntelui, majoritatea snowboarderilor nu sint mari amatori ai urcarilor pe jos. Acest lucru se vedea si in grupul nostru. Insa cu cit ajungi mai greu sus, cu atit e mai dulce rasplata de a fi acolo. Emotia ultimilor metri de urcus, curiozitatea de a vedea ce este dincolo de virf si dorinta arzatoare de a sfirsi chinul se pot citi pe fata fiecaruia. Sus, bineinteles, facem o poza si, in graba, ne pregatim sa coborim pentru a nu fi foarte mult expusi vintului ce batea puternic pe virf. Citeva lucruri trebuie mentionate acum, mai ales celor care pot vedea in aceste rinduri un plan realizabil cu prima ocazie. Avalansele sint pericolul cel mai mare pentru schiorii si snowboarderii care se dau in afara pirtiilor amenajate. De aceea este obligatoriu sa ii anunti pe ceilalti de ce ai de gind, pe unde vrei sa cobori, sa porti cu tine un minimum de protectii (casca, protectie pentru coloana), si poate cel mai important lucru, sa ai in vedere conditiile zapezii in ziua respectiva. Daca nu respecti muntele, intr–o clipa o coborire de vis se poate transforma in tragedie. Dupa ce ne–am ales traseul in timpul urcarii, pornim unul cite unul. Nu cred ca poate descrie cineva ce simti cind faci o astfel de coborire. Daca as fi indian, as spune ca am atins Nirvana, daca as fi crestin, as spune ca am vazut Raiul. Fiecare simte in felul lui, dar jos toti au un zimbet mare pe care nu si–l pot controla. S–a terminat totul in citeva clipe. Si, plini de satisfactie, aruncam o ultima privire virfului inainte de a ne indrepta catre pirtie, pentru ca incet, dar sigur, se lasa seara. Am coborit din tara lui Dumnezeu, iar acum sintem muritori si ne indreptam unde ne este locul, intre oamenii obisnuiti, pentru a sta iarasi la coada la telescaun. Ajunsi la baza pirtiei, ne dam placile jos, trecem prin parcare, apoi pe drum, apoi pe scurtatura, trecem prin curtea bisericii de lemn si, in scurt timp, ajungem la cabana noastra. S–a mai scurs inca o zi din cele citeva zeci de zile pe an dedicate de noi snowboardingului. Si, desi nu avem la fel de multa zapada ca altii, a noastra parca este mai alba.

Borsa se afla la 4739 latitudine nordica si 2439 longitudine estica. Altitudinea localitatii este la Valea Hotarului 617 m, in centrul orasului 673 m, iar in complexul turistic, la Gura Fintinii, 823 m. Intr–o descriere a localitatii din anul 1941 se aminteste ca aceasta comuna rasfirata si risipita are o lungime de 59 km si o latime de 35 km.

Localitatea Borsa se intinde azi pe o suprafata de 47.482 ha, de–a lungul soselei care o strabate de la Valea Hotarului, pe linga pasajul de cale ferata, pina la Gura Tiboului (riul Tibou), masoara 52 km, fiind una dintre cele mai lungi asezari din tara.

Turismul in zona este dezvoltat, cu precadere iarna, datorita conditiilor existente pentru practicarea sporturilor de sezon. In Complexul turistic au aparut un numar insemnat de locuri de cazare, in mod deosebit private. In perioada de vara, foarte scurta, de altfel, se recomanda drumetiile. Punctele de interes: Cascada cailor, cariera de piatra, in zona Complexului Turistic, virfurile Pietrosul Rodnei, Lacul Iezer, cabana meteorologica si Puzdrele. In Moisei poate fi vizitat Monumentul eroilor cazuti in Al Doilea Razboi Mondial. In Baia Borsa pot fi vizitate izvoarele cu apa minerala sau Fintina Stanchii. Se poate ajunge relativ usor la Sighetul Marmatiei, Valea Izei cu toate bisericutele si portile sale din lemn prin care este celebru Maramuresul, sau la Sapinta.

Pirtiile nu sint foarte multe la numar, din pacate. Pentru cei interesati de schi sau snowboarding, acestea pot fi practicate pe doua pirtii pentru avansati si una pentru incepatori.

Poiana Stio are o lungime de 1.200 m, o diferenta de nivel de 500 m de la o altitudine maxima de 1.980 m. Dificultatea este medie. Pirtia nu dispune de nocturna sau zapada artificiala.

Vf. Stio are lungimea de 730 m. Altitudinea maxima este de 1.540 m, iar diferenta de nivel de 170 m. Este o pirtie cu o dificultate medie si nu dispune de nocturna sau zapada artificiala.

Pricop are o lungime de 400 m de la o altitudine maxima de 800 m. Diferenta de nivel este de 85 de metri, iar dificultatea este medie. Pirtia nu are nocturna si nici zapada artificiala.

Pirtiile sint sustinute de un telescaun si un teleschi cu o capacitate de transport de 400 si, respectiv, 600 de persoane pe ora.

In zona se gasesc si centre de inchiriere echipament, pentru cei care nu au echipamentul propriu.

Telefon Salvamont: 0725 286668 (0 SALVAMONT)

Telefon Teleschi Bors: 0262.344.442





Text & foto: Andrei Parciog

Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona