Geamana, un sat in Muntii Apuseni
Articol






Traversind riul Aries in comuna Lupsa, care se afla intre orasele Cimpeni si Baia de Aries din judetul Alba, urmam drumul forestier care urca primele coaste ale Apusenilor si dupa aproximativ sase–sapte kilometri ajungem in satul Geamana. Loc aproape uitat de timpurile noastre moderne, dar in care oamenii nu au uitat sa–si pastreze adevaratele traditii si obiceiuri.



Putine sint locurile din tara noastra unde obiceiurile stramosesti sa fie la fel de bine pastrate precum in satul transilvanean. Si in oricare sat din Transilvania ai intra, vezi si simti imediat o schimbare de stil, atit arhitectural, cit si vestimentar. Traditia este litera de lege in aceste zone si se afla mereu la loc de cinste. Cultura traditionala, componenta fundamentala si definitorie a identitatii nationale a unui popor, este cea care da importanta localitatilor care se ocupa de pastrarea acestor obiceiuri si de promovarea lor. Daca pina acum douazeci de ani ele nu erau puse la loc de cinste in patria noastra, astazi aceste obiceiuri vechi sint mereu in centrul atentiei. Din ce in ce mai multi turisti cauta zone in care sa gaseasca pensiuni si mincaruri traditionale, cit si obiceiuri si datini strabune, iar Transilvania este locul unde toate acestea se intilnesc. Aici fiecare sat are biserica lui fortificata si case vechi cu porti inalte. Aici, pe fiecare ulita poti intilni un unches care sa–ti aduca aminte de copilaria ta la tara, si peste tot, in perioada sarbatorilor, veti intilni oameni cu vesminte nationale si copii colindind.

Incep Sarbatorile de iarna, iar satul Geamana este cuprins de si mai multa viata. Stratul gros de omat asternut pe ulite este din ce in ce mai framintat de copiii care ziua cauta locuri de sanius, iar noaptea intra in gospodarii pentru a colinda gazdele. In aceasta perioada, a Sarbatorilor de iarna, in toate casele crestine vor rasuna colindele, iar gospodariile se vor pregati de sarbatoare. Feciorii, imbracati in costume populare, vor umbla toata ziua pentru a aduna vinul necesar petrecerilor de Craciun. Obiceiul este numit "Butea Feciorilor" si dateaza de sute de ani.

Tinerii necasatoriti s–au trezit dis–de–dimineata si si–au imbracat traditionalele costume taranesti, care, pastrate peste an in lacra, astazi sint pregatite de sarbatoare. Emotia este mare pentru ca majoritatea straielor sint mostenite de la bunici si strabunici, astazi fiind putini cei care mai confectioneaza asemenea haine.

De dimineata, localnicii se aduna in curtea celui mai bun gospodar din sat, ales in fiecare an de comun acord a fi gazda sarbatorii. Pregatirile incep cu vreo zece zile inainte, timp in care tinerii au invatat de la cei mai in virsta cele sapte cintece specifice sarbatorii "butii" si strigaturi. Tot in acele zile de pregatire, tinerii au invatat de la unul dintre satenii mai batrini cum sa pregateasca butoiul pentru aceasta sarbatoare, si dis–de–dimineata ei au urcat butea proaspat curatata intr–un car tras de doi cai, au impodobit carul si au pornit prin sat sa adune vin de la localnici pentru Sarbatorile de iarna.

Butea Feciorilor, odata inceputa, va dura pina la Sfintul Ion, adica de Boboteaza. Feciorii si–au ales, democratic, spun ei, un vataf si doi crismari care sa–i ajute cu cele necesare.

Traditia continua in aceste locuri, precum si in altele, acest obicei fiind comun in multe judete ale tarii. Pina in ajunul Craciunului feciorii se intilnesc in fiecare seara la camin si repeta colinde. Tot acum ei se gindesc sa arvuneasca un taraf care sa le cinte la balul de Craciun si in noaptea de Revelion, astfel petrecerea va fi mai de soi.

In dimineata de Craciun, butasii isi iau alesele inimii, merg la biserica si apoi colinda tot satul. La urma invita tatii la imbelsugata masa organizata in centrul satului. Mamele, fiind necesare si de aceasta data, vor trebalui prin bucatarie.

In seara de Craciun, baietii si fetele se prind in hora pina spre dimineata. Petrecerea va continua in toata perioada dintre Craciun si sfirsitul anului. De Revelion, tinerii si cei care le–au daruit vin, lemne, mincare si bani vor petrece noaptea dintre ani la caminul cultural.

In trecut se organizau "buti" pe comunitati, adica intr–un sat erau doua sau trei asemenea sarbatori. Prin urmare, sarbatorile le petreceau intr–o sura, probabil cea a organizatorului. Acum se desfasoara o singura bute. Daca vinul se va termina din butea mare de 500 de litri, tinerii vor mai colinda inca o data satul.

Cu astfel de sarbatori si petreceri, toate infasurate in beteala si miros de brad, vor petrece oamenii satului. Pentru a descreti si mai mult fetele satenilor, copiii vor colinda din casa in casa.



Asezare

Mica asezare este raspindita printre dealurile Apusenilor pe o suprafata destul de mare, iar inima satului aproape ca nu exista, deoarece este formata doar din citeva zeci de case, majoritatea locuite de batrini. Motiv pentru care, spre a petrece alte clipe de ralaxare, se poate merge in comuna Lupsa, care se prezinta cu o serie de atractii turistice.

Administrativ, locul acesta apartine de comuna Lupsa, care este insirata de–o parte si de alta a riului Aries, la 93 de kilometri fata de resedinta de judet Alba Iulia. Lupsa este strabatuta de drumul national 75 Turda–Cimpeni pe o distanta de 9 km. Fata de centrele economice mai importante, comuna Lupsa, fiind situata pe malul sting al Ariesului, incadrata de o parte si de alta de unitatile muntoase ale Apusenilor, se afla asezata la 70 km vest de orasul Turda, la 8 km vest de centrul minier Baia de Aries si la 16 km est de orasul Cimpeni.

Asezata pe versantii a doua unitati montane, Muntele Mare la nord si Muntii Metaliferi la sud, are un relief specific de munte, care se desfasoara pe o altitudine cuprinsa intre 550 metri, zona de lunca a Ariesului, si 1.800 metri in Muntele Mare, respectiv, 1.350 metri, in Geamana. Varietatea reliefului, prin spectaculozitatea sa, a florei si faunei, precum si caracteristicile climatice o fac atractiva din punct de vedere turistic.

Descoperirile intimplatoare confirma prezenta locuitorilor pe raza comunei inca din timpul comunei primitive. In perioada ocupatiei romane in Dacia, din prundisurile Ariesului s–a extras aur. Documentele mentioneaza existenta unui cnezat romanesc la Lupsa, in timpul orinduirii feudale – cnezatul Cindea. Cnezatul s–a transformat in domeniu feudal sub Ludovic I (1366). Dreptul de proprietate asupra mosiei Cindea, al familiei acestuia si al urmasilor, a trecut asupra altor familii de grofi, pina in anul 1866, cind lupsenii cumpara aceste mosii de la familia unui nobil.



Comuna Lupsa provine din doua asezari: Lupsa de Sus sau Lupsa Mare si Lupsa de Jos sau Lupsa Mica. Satul Hadarau se pare ca este cel mai vechi, fiind asezat pe drumul ce ducea de la Rosia Montana la Baia de Aries, unde erau minele de aur. Se presupune ca denumirea comunei Lupsa provine de la o familie cu acelasi nume.

Numele si infatisarea satului, precum si bifurcatia sa veche, Lupsa Mare si Lupsa Mica, consemnata in anul 1441, ne ajuta sa–i fixam inceputurile in epoca romano–slava din secolele VII–XII. In strinsa legatura cu dezvoltarea localitatii, in contextul etnic si religios al momentului, apare necesitatea fireasca a infiintarii unei asezari monahale.

Singurele surse de la care trebuie pornit ramin pomelnicele vechi, legendele, traditiile locale, scrise si orale, toponimele si descoperirile arheologice care sint cele mai convingatoare. Semantismul de la Blaj consemneaza anul 1429 ca moment de intemeiere a bisericii de aici. Cei care au studiat istoria sau arhitectura bisericii de la Minastirea Lupsa accepta ca data de intemeiere anul 1429.



Monumente istorice

Muzeul Etnografic din Lupsa, situat in centrul comunei, constituie unul dintre cele mai mari si mai interesante muzee de acest gen din tara, realizat prin munca de o viata a prof. Pamfil Albu. Muzeul contine o bogata colectie de obiecte si piese din istoria locului, incepind din comuna primitiva, o impresionanta colectie de haine din Tara Motilor, carti rare din secolele XVII–XVIII si o valoroasa colectie de icoane pe lemn si pe sticla din secolele XVIII–XIX.



Monumentul Eroilor Romani din Primul Razboi Mondial. Monumentul din centrul satului Lupsa a fost dezvelit in anul 1935. Lucrarea, opera lui S. Rautiu, are o inaltime de 2,50 m. Pe partea din fata a coloanei este o placa avind urmatoarea inscriptie: "Eroii neamului (1914–1918)", fiind mentionate apoi numele tuturor soldatilor cazuti in Primul Razboi Mondial.

Biserica de lemn "Sf. Gheorghe" (1421). Biserica este inscrisa pe Lista Monumentelor Istorice ale judetului Alba, elaborata de Ministerul Culturii si Cultelor din Romania in anul 2004. Biserica Sfintul Gheorghe din comuna Lupsa este monument istoric de categoria A, ctitorie a cnejilor din familia Cindea, a fost ridicata, conform ultimelor cercetari, intre 1366 si 1377, fiind considerata cea mai veche biserica de piatra din Tara motilor. De curind monumentul a fost renovat, deoarece era intr–o stare avansata de degradare.

Minastirea Lupsa. Una dintre cele mai vechi minastiri romanesti, caracterizata prin elementele de stil gotic, este de tip biserica–sala, tavanita, cu absida poligonala decrosata si intarita cu contraforti. Deasupra partii de vest se ridica un turn–clopotnita din lemn, adaugat in secolul al XVIII–lea. Situata pe soseaua Abrud – Cimpeni – Turda, Minastirea Lupsa este una dintre cele mai vechi asezari monahale de pe Valea Ariesului. Fiind intemeiata de calugarii ce sihastreau in Tara motilor, a avut de la inceput un mare rol duhovnicesc pentru satele din apropiere. Calugarii duceau o viata isihasta in post si rugaciune si tineau strinsa legatura cu Minastirea Peri din nordul Maramuresului si cu minastirile din Moldova, de unde aduceau carti de slujba.

Actuala biserica de lemn a Sihastriei Lupsa dateaza din anul 1421. Ctitor este boierul Stanislav, din familia cneazului Cindea de Lupsa. Pe la mijlocul secolului al XVIII–lea, minastirea avea doar citiva calugari, in frunte cu egumenul Procopie. Viata monahala sustinuta de calugari a durat pina in 1820, cind din cauza presiunilor antiortodoxe minastirea a fost desfiintata, iar calugarii au fost alungati de autoritatile habsburgice. Biserica a fost folosita de greco–catolici pina in 1948, cind a revenit la ritul ortodox. Din 1948 pina in 1992, a fost locas de cult si a apartinut de parohia ortodoxa. In 1992, la solicitarea credinciosilor, Episcopul Andrei al Alba Iuliei a reinfiintat asezamintul minastiresc cu obste de calugari.

Biserica minastirii cu hramul "Sfintul Mare Ierarh Nicolae", construita din lemn de stejar, este considerata cea mai veche biserica de lemn din Transilvania. Are forma de nava, la inceput a avut numai altar si naos, iar in anul 1810 i s–au adaugat pronaosul si turla clopotnita. Dupa 1993 biserica a fost renovata, fiind tencuita in interior si pictata. Alaturi de biserica s–a construit o cladire pentru staretie, chilii, trapeza si bucatarie.

Inainte de 1820 in chiliile ei a functionat din vechi timpuri o scoala bisericeasca de pregatire a tinerilor preoti si cintareti. Calugarii erau dascali, preoti si duhovnici atit pentru cei ce invatau carte, cit si pentru satenii de pe Valea Ariesului, fiind singura minastire din aceasta zona profund ortodoxa. Aici functionau o scoala si un atelier de pictura pe sticla.



In afara de cele prezentate mai sus, care sint mai importante, in zona se mai afla Crucea de la Lunca, monument ridicat la 1805, si constructii vechi, case si anexe gospodaresti, intr–un stil specific Tarii motilor, mori pe apa, viltori. Multe dintre aceste case, in special cele din Geamana, au ramas neschimbate. Au acoperisul foarte inalt si tuguiat, acoperit cu fin.

In zona circula pina acum zece ani si o mocanita cale ferata ingusta, pe care se deplaseaza un tren tras de o locomotiva cu aburi. Aceasta traversa Muntii Apuseni intre orasele Turda si Abrud. A fost construita intre anii 1910 si 1912. A luat numele de mocanita, datorita faptului ca localnicii erau cunoscuti si cu numele de "mocani". Mocanita a fost inaugurata pe data de 20 iunie 1912 si a functionat pina in anul 1998.

Cu atit de multe traditii, obiceiuri si locasuri de cult, oamenii se prezinta de citiva ani si turistilor dornici de sarbatori traditionale. Noile pensiuni construite pentru a satisface un numar din ce in ce mai mare de familii si prieteni care vin sa–si petreaca aici vacantele stau la dispozitia lor insirate de–a lungul si de–a latul comunei si mai raspindite in satele marginase. Pe dealurile din jur se pot practica sporturile de iarna, dar din pacate nu exista nicio instalatie pe cablu care sa inlesneasca urcusul cu echipamentul pina sus, de unde incepe aventura. Totusi, peisajul este frumos si merita sa urcam.



Acestea fiind spuse, va recomandam citeva zile linistite in aceasta zona aurifera care in ultimii ani spera sa infloreasca pe baza turismului traditional, in special, si sa uite de exploatarile miniere vechi de sute de ani.



Text & foto: Catalin Munteanu

Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona