La schi in Harghita – Madaras
Articol







Pentru unii, iarna inseamna zapada si ninsori; pentru altii inseamna sport, schi sau doar sanius. Ei bine, pentru noi a insemnat cite ceva din fiecare.



Zi de iarna, soare cu dinti si pomi incarcati de chiciura. Cam acesta era peisajul cind am pornit catre localitatea Izvoarele, judetul Harghita, pe drumul ce strabate muntii, legind Odorheiul Secuiesc de Gheorgheni. Drumul nu este deloc grozav, mai ales acum, cind este acoperit de gheata. Se circula cu foarte mare atentie, dar toata lumea este linistita si relaxata. Uneori mergi si cu viteza melcului, dar nimeni nu pare sa se enerveze. De fapt, cred ca peisajul din jur si locurile superbe pe care le strabatem au atras atentia tuturor.

Asezarile sint destul de rare. Ici si colo zaresti o casa din povesti, troienita si inconjurata de brazi ninsi. Este acel peisaj pe care il zaresti in diverse reclame, in calendare sau vederi. Ei bine, aici nu este nimic regizat: este frumusetea satului romanesc in cea mai simpla si mai pura prezentare.

Ajungem la o bariera, de la care stiam ca se continua drumul pina la pirtia Harghita Madaras. Cu zapada care scirtiie sub rotile masinilor, continuam de aici inca 10 km, prin padure. Aflam ca singura conditie pentru a trece de bariera este sa avem masina echipata cu lanturi. Toata aceasta procedura devine o adevarata aventura pentru noi, care nu mai facuseram asta inainte. Toti ceilalti turisti incearca sa ne ajute, si odata citite instructiunile, sintem gata de drum. Platim o taxa de 7 lei de masina si sintem avertizati ca sus nu sint suficiente locuri de parcare. Asta e, sintem hotariti sa ajungem la pirtie cu orice pret! Aflam si ca putem merge in remorca tractorului care strabate cei 10 km la fiecare aproximativ 45 de minute. Trebuia sa mai asteptam destul pina sa ajunga urmatorul, asa ca decidem sa pornim cu masina. Si acum intelegem de ce este obligatoriu ca masinile sa fie dotate corespunzator pentru iarna, cu lanturi si chiar lopeti de zapada. Este un drum forestier, care a fost acoperit de zapada si nu s–a facut mare lucru pentru deszapezirea lui. Nu este deloc amenajat, masinile trecind cu greu una pe linga cealalta. La fiecare portiune la care drumul se ingusta, riscam sa raminem impotmoliti in nameti. Curbele sint din ce in ce mai strinse pe masura ce ne apropiem de destinatie. Ne bucuram ca am pus lanturi masinii, care aluneca desi era dotata cu cauciucuri de iarna. Insa padurea ce ne inconjoara este superba: locuri nu prea bine cunoscute turistilor, unde oprim destul de des pentru a face fotografii. Fiecare minut petrecut acolo merita efortul depus! Sint destui care nu mai au rabdare pina la pirtie si au pus deja schiurile in picioare, dupa care s–au legat de masina in care sint ceilalti prieteni ai lor, ceea ce ridica nivelul distractiei la maximum. Sint destui si cei care vor sa profite de aerul curat, de iarna, al padurii si au pornit pe jos. Oricum, toata lumea abia asteapta sa ajunga la pirtie.

Cind ajungem si noi sus este deja dupa–amiaza. Privelistea pe care o avem in fata ochilor este insa de nedescris! Citeva cabane, majoritatea construite din lemn, au la parter restaurante, unele avind ocupate chiar si terasele in aer liber, de unde se putea admira superba priveliste oferita de muntii Gurghiului. Se ofera cazare, in camere cu doua sau chiar 12 paturi.

Pirtia este dotata cu teleschi. In apropiere este si un derdelus pe care cei ca noi, veniti fara schiuri, se pot da cu sania sau, dupa cum am vazut, cu saci de plastic umpluti cu rumegus.

In zona sint, de fapt, patru pirtii, cu lungimi cuprinse intre 140 metri si 800 metri, iar diferentele de nivel variaza intre 60 metri si 206 metri, si o altitudine medie de 1.600 metri. Nu exista instalatie de iluminat pentru nocturna. Se pot practica sporturi de iarna timp de patru–cinci luni pe an, zapada acoperind cele trei–patru pirtii de schiat chiar si in luna aprilie. La cerere se poate asigura instructor de schi, iar serviciul Salvamont este alcatuit numai din salvamontisti experimentati.

Ora fiind destul de inaintata, nu reusim sa mai gasim schiuri de inchiriat. Dar nu–i nimic, avem cu noi sania, asa ca devenim iarasi copii. Bineinteles ca nu eram singurii care se simteau asa: toata lumea ridea, glumea si se simtea bine. Ce mai contau rostogolirile de pe sanie, direct in zapada, sau cele citeva cazaturi care ne mai opreau din zbor; toata lumea voia sa profite la maximum de aceasta minunata zi! Gasiseram locul ideal unde sa mergi cu prietenii, dupa ce lasi toate grijile acasa, departe de aglomeratia din zonele atit de cunoscute de toti schiorii.

Iar cind urcusul inapoi pe derdelus, dupa ce pur si simplu parca zburam la coborire, a devenit prea greu pentru noi toti, am pornit ceva mai departe. Erau indicatoare, triunghi albastru, care duceau catre virful Harghita–Madaras si care, bineinteles, ne–au stirnit interesul. Drumul era usor de urmat: nu faceam decit sa calcam pe urmele lasate in zapada de cei care fusesera aici inaintea noastra. Intram apoi intr–o zona cu brazi, destul de rari, ingropati in zapada. De fapt, de citeva ori ne–am departat de poteca si am vazut ca zapada avea cel putin 1 metru inaltime. Din loc in loc rasareau din nameti si virfurile brazilor mai mici, acoperiti aproape complet de zapada.

Ajungem pe piscul golas al muntelui, care prin cei 1801 metri altitudine este cel mai inalt virf al Harghitei. Soarele apune si zarim muntii Fagaras, Piatra Craiului si Bucegi. Crestele lor se contureaza, negre si semete, pe cerul rosu. De cealalta parte, soarele mai lumineaza inca muntii Ceahlau si Hasmasul Mare.

O rotire de 360 de grade si parca toata tara e in fata ochilor tai.

Intregul virf al muntelui este acoperit de cruci si stilpi ce poarta nume straine si steagul maghiar. Nu reusim sa aflam care este simbolul acestora, dar cel mai probabil sint ridicate in memoria unor tineri alpinisti sau simpli iubitori ai muntelui care au sfirsit pe crestele din jurul nostru.

Se pare ca in zilele mai senine decit aceasta de pe virf se zareste orasul Brasov. Un loc perfect pentru relaxare, pentru liniste. Este un virf pe care am hotarit sa mergem fara sa stim ce ne asteapta acolo. De fapt, inainte de a merge in aceasta excursie, nu cunosteam nimic despre acesti munti. Dar acum abia asteptam sa vina vara, sa admiram intreaga priveliste din nou, inverzita si plina de viata. Nici acum vietatile nu lipsesc din peisaj: toata zapada poarta urmele animalelor salbatice care au iesit probabil din vizuini pentru a cauta hrana.

Soarele se micsoreaza la orizont si e timpul sa ne intoarcem. Asta fac tot turistii cu care ne–am intilnit pe virf.

Ca intotdeauna, la coborire e parca drumul mai scurt si mai usor. Dar in cazul nostru chiar nu era o iluzie, era chiar realitatea: pe sanie, coboram panta lina a muntelui, uneori stirnind nori de zapada, alteori cu rostogoliri si tumbe prin omat.

Si ajungem curind la pirtie, de unde plecaseram cu citeva ore in urma. Acum atmosfera e cu totul alta. Putini turisti se mai incumeta sa stea pe–afara, in gerul din Harghita. Asta cu atit mai mult cu cit lumini calde se revarsa din ferestrele cabanelor, chipuri voioase trec pe la geam, cu cani de ceai sau vin fiert. Toata lumea sta la caldura, povestind prietenilor aventurile de peste zi. Trecem zgribuliti pe linga usile ce se deschid si lasa sa se auda pina afara risete si cuvinte vesele. Noi mai avem un drum lung de parcurs, pina jos, la bariera. Si lasam in urma o lume inca salbatica si nepustiita.

Informatii utile:



Posibilitati de cazare:

– Pensiunea Sugo: 36 de locuri in 11 camere;

contact: 0745 522 163;

– Pensiunea Petho: 20 de locuri in 10 camere;

contact: 0745 218 161;

– Cabana Harghita Madaras;

contact: 0723 024 232.

Coordonate GPS: lat. 46.44142; long. 25.58005; alt. 1618.

Cai de acces:

– E578 din localitatea Odorheiul Secuiesc se merge prin localitatea Zetea catre localitatea Subcetate, apoi drumul strabate orasul Izvoare inainte de a ajunge la pirtia Harghita–Madaras. In cazul in care calatoriti iarna cu masina personala, este obligatoriu sa o aveti echipata pentru conditii vitrege de drum: cauciucuri de iarna, lanturi pentru zapada etc.

– Statia CFR Odorheiul Secuiesc, apoi inca 13 km de transport auto;

– Statia CFR Miercurea Ciuc, apoi inca 35 km de transport auto.



Text & foto: Cristina Dumitru
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona