La capatul lumii: Patagonia
Articol





Desi este mai cunoscuta ca punct de plecare pentru calatoriile in Antarctica, Patagonia este ea insasi o destinatie unica in lume. Patagonia este mai mult decit un loc de vacanta. Este un tarim magic, aflat la capatul lumii, in care natura parca ar vrea sa dovedeasca de ce este capabila. In Patagonia s–au strins la un loc intinderi uriase cu stepe si cimpii, munti vesnic inzapeziti, plaje, lacuri, ghetari, mamifere marine si pasari.



Aflata in partea cea mai sudica a continentului american, Patagonia este poarta catre Antarctica si Polul Sud si include cel mai sudic oras al lumii, Ushuaia.

In 1520, cind Magellan a pus piciorul pe insula San Julian, in timpul calatoriei ce avea sa–l duca la strimtoarea care ii poarta numele, el i–a numit pe locuitori, multi mai inalti decit spaniolii, Patagones, adica "monstrii uriasi". Astfel a aparut numele de Patagonia.



Patagonia nu este o tara, asa cum s–ar putea crede, ci o regiune vag delimitata, care se intinde pe teritoriul a doua state, Argentina si Chile. Partea argentiniana este mai sofisticata, mai cosmopolita, cu mincare, cazare si servicii mai bune, in timp ce partea chiliana este mai degraba saracacioasa, cu servicii de proasta calitate, dar mai salbatica si mai "autentica". Totusi, ambele parti ale Patagoniei merita vazute. Ambele ascund surprize ale naturii, dar si mici cabane de munte izolate in peisaje cu adevarat idilice, ce nu pot fi atinse decit dupa o calatorie cu hidroavionul.



Lasind la o parte diferentele dintre cele doua tari, Patagonia ofera doua tarimuri diferite: in vest sint Anzii Cordilieri, vesnic albi, un adevarat rai al schiorilor, iar in est sint platourile joase, linistite, acoperite de stepa, care duc pina la Oceanul Atlantic. Cei 2.700 kilometri de litoral sint alcatuiti din coaste abrupte, fiorduri si plaje largi, cu nisip inchis la culoare, sanctuar al mamiferelor marine. Lei de mare si pinguini isi gasesc adapostul in rezervatiile de pe plaje, in timp ce balenele inoata in larg, spre deliciul turistilor.

Temperaturile nu sint asa de joase pe cit s–ar crede. Temperatura medie anuala este de 11 grade Celsius, cu extremele medii de minus 1 grad, iarna, si 25 de grade, vara. Evident, exista variatii mari intre zonele muntoase si cele de cimpie, iar in unele perioade vintul poate ajunge si la 100 km/h.



Dintre orasele Patagoniei, niciun turist nu rateaza El Calafate, "capitala ghetarilor". Este orasul cel mai apropiat de Parcul National Los Glacieres si punctul de plecare a tuturor calatorilor catre ghetarii patagonezi. Los Glacieres este parc national din 1937 si face parte din patrimoniul universal UNESCO din 1981. Parcul cuprinde 450.000 de hectare si 13 ghetari care coboara in lacurile Viedma si Argentino. Dintre cei 13, cei mai vizitati sint Upsala, Onelli si Spegazzini, insa cel mai faimos ramine ghetarul Perito Moreno, cea mai importanta atractie turistica a Patagoniei argentiniene. Perito Moreno are 250 de kilometri patrati si s–a format din Cimpul de Gheata Patagonez, a treia rezerva de apa dulce a lumii, ca marime. Este unul dintre cei trei ghetari patagonezi care nu se retrage, ci inainteaza inca in lacul Argentino, pina in momentul cind devine un baraj, impartind lacul in doua. Neavind unde sa se scurga apa din Brazo Rico, una dintre cele doua parti ale lacului creste, ajungind si la 30 m deasupra nivelului din cealalta parte. Enorma presiune a apei ajunge sa rupa barajul de gheata, intr–un spectacol al naturii care iti taie rasuflarea. Ciclul se reia si gheata incepe sa se formeze din nou, dintr–o parte a lacului in cealalta. Este un ciclu neregulat si imprevizibil. Intre o ruptura si cealalta poate sa treaca un an sau un deceniu.



O atractie turistica majora este si Tierra del Fuego (Tara focului), un arhipelag asezat in partea sudica a Patagoniei si intins pe aproape 48.000 de kilometri patrati. Este format din Isla Grande de Tierra del Fuego, plus citeva insule mai mici. Arhipelagul este despartit de partea continentala a Americii de Sud prin strimtoarea Magellan, iar cel mai sudic punct al sau este cunoscut drept Capul Horn. Faptul ca reprezinta cel mai sudic tinut al lumii este de ajuns pentru ca Tierra del Fuego sa atraga mii de turisti, insa muntii, lacurile, padurile, riurile si neobisnuitele coaste marine au farmecul lor. Este un rai al schiorilor si al pescarilor din lumea intreaga, care gasesc aici locuri nespus de frumoase in care sa–si desfasoare activitatile preferate.



Cel mai sudic oras al lumii se gaseste aici, in Tierra del Fuego. Se numeste Ushuaia si este punctul din care ridica ancora vaselor care pornesc catre Antarctica.

Oricit ar parea de ciudat, orasul a fost construit in mare parte de prizonierii inchisi pe insula. Guvernul argentinian a vrut o inchisoare din care evadarea ar fi fost imposibila si a considerat Tierra del Fuego ca fiind locul cel mai potrivit. Prizonierii au devenit colonisti si isi petreceau timpul taind lemn in padurile din jur si construind orasul Ushuaia. Tot ei au construit si cea mai sudica linie de cale ferata, Tren del Fin del Mundo (Trenul de la Capatul Lumii), care ducea pina la inchisoare.



In partea chiliana a Patagoniei, Torres del Paine, un alt parc national de pe lista UNESCO, este locul de intilnire a sportivilor aventurieri, dar si pentru cei care prefera linistea naturii in locul oraselor zgomotoase. Relieful acestui parc este rezultatul unor miscari care au avut loc acum mai bine de 12 milioane de ani. Au luat nastere virfuri incredibile, cu ghetari permanenti, asa cum sint Monte Paine Grande, de 3050 m, sau Fortaleza, de 2800 m. Virfurile cele mai faimoase sint numite de localnici Cuernos (coarne) si Torres (turnuri). Multi turisti merg sa vada, pe linga Cuernos si Torres, lacul si ghetarul Grey, Salto Grande (cascada mare) si Salto Chico (cascada mica), acestea intregind aspectul parcului Torres del Paine.





Text & foto: www.superflu.ro
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona