Minastirea Uspenia, o oaza de liniste si pace sufleteasca
Articol





Cu siguranta ne va trebui mult timp pentru a atinge toate obiectivele turistice semnificative ale Dobrogei, insa vom incerca acum sa patrundem in tainele unui loc minunat, o oaza de liniste si pace sufleteasca: Minastirea Uspenia.

Parasind orasul Babadag pe directia est–vest, dupa aproximativ opt kilometri intram in Slava Rusa, si apoi, dupa inca patru kilometri, pe un drum secundar, o ramificatie spre stinga la iesirea din nord a localitatii ne va duce intr–un loc cu totul si cu totul special: Minastirea Uspenia.



Despre frumusetile Dobrogei s–au spus si se vor mai spune multe, acest podis ascunzind in interiorul lui locuri in care putem trai intens clipa, constientizind faptul ca ne aflam pe un tarim incarcat de istorie, pe care o vom descoperi treptat

Localitatea Slava Rusa, care reprezinta parca o poarta de acces spre o alta dimensiune in care timpul pare ca s–a oprit in loc, este situata intre colinele bine impadurite ale Babadagului, pe cursul superior al piriului Slava. Prima atestare documentara a asezarii dateaza din secolul al III–lea si inceputul secolului al IV–lea, drept dovada stind cetatea antica Ibida, ce ocupa o suprafata de 24 ha, fiind inconjurata de o incinta masiva de piatra. Urmatoarele marturii sint din secolul al VI–lea, in vremea imparatului Iustinian, cind la capatul nordic al dealului Harada, care domina intreaga vale a Slavei, a fost construita o fortificatie, al carei plan urmareste configuratia terenului.

Urmatoarea atestare documentara a asezarii coboara in secolul al XVI–lea, iar fosta denumire a localitatii este de origine turceasca, ea numindu–se Cazil–esera, ceea ce s–ar traduce in "Orasul florilor". La sfirsitul secolului al XVII–lea satul apare sub denumirea de Islawa.

Localitatea este trecuta si pe harta austriaca din anul 1790 sub denumirea de Slawa, forma sub care va fi notata si in harta militara rusa din anul 1828. Legenda spune ca satul a fost fondat de o fata pe nume Esara.

Intimplarea a facut sa ajung pe acest tarim mirific la ora 17, surprinzind astfel momentul in care patru calugari rusi se indreptau spre minastire pentru obisnuitele momente de rugaciune, telul suprem al existentei acestora. Am primit permisiunea de a participa la ritual, si ceea ce a urmat este greu de descris in cuvinte. Schimbarea periodica a calugarilor in timpul rugaciunii, vesmintele deosebite, picturile, limba slavona cu melodicitatea ei aparte, acustica minastirii, totul se imbina atit de frumos, incit m–a strabatut un fior deosebit, simtindu–ma intr–un fel mai aproape de divinitate.

Lanul de floarea–soarelui care strajuiesc impetuos intrarea in curtea minastirii se incadreaza perfect in peisaj incercind parca sa o ascunda de privirile curioase ale anumitor turisti, care nu deslusesc menirea, credinta si rostul acestor calugari.

Pentru a intelege mai bine prezentul acestor locuri, va trebui sa facem o incursiune in trecut, va trebui sa intelegem motivul determinant pentru care o anumita comunitate de calugari rusi a decis sa poposeasca pe aceste meleaguri si sa duca mai departe peste veacuri existenta unicei minastiri de calugari de rit vechi din lume.



Minastirea a luat fiinta in urma unei rupturi ce a existat in Biserica Ortodoxa Rusa din cauza reformei patriarhului Nikon, in secolul al XVII–lea producindu–se "raskolul", in timpul domniei tarului Alexei Mihailovici, cind rusii staroveri (pastratori ai credintei vechi) au fost denumiti in mod eronat "raskolnici, schismatici". In sinodul bisericii intrunit in 1654 au fost adoptate mai multe modificari, printre care semnul crucii cu doua degete, care urma a se face cu trei degete, Osama Alliluia, care se va repeta de trei, si nu de doua ori etc. Protopopul Avvakum, una dintre cele mai proeminente personalitati spirituale din acea vreme, oponent inversunat al acestor modificari, a fost ars pe rug in 1682. Intre 1675 si 1695 sint arsi pe rug aproximativ 20.000 de oameni. Efectul imediat al impotrivirii fata de tarism s–a manifestat si prin exodul credinciosilor de rit vechi in locuri impadurite, in zone cit mai indepartate si chiar peste granita, in alte tari din Europa si chiar America de Nord.

In consecinta, pe la sfirsitul secolului al XVII–lea, citiva calugari credinciosi rusi s–au stabilit in nordul Dobrogei de astazi, care pe vremea aceea era sub dominatie turca, si mai precis, in valea dintre satele Slava Rusa, Slava Cercheza si Fintina Mare, numita Valea Bajbunarului. Aici au reusit sa se adapteze si mai ales sa pastreze in bune conditii si siguranta credinta ortodoxa de rit vechi, precum si cultura proprie.

Venirea si asezarea lor in aceasta vale se preconizeaza a fi fost intre anii 1680 si 1769, cind s–a construit si primul locas de inchinaciune. Staret la acea vreme era ieromonahul Evfrosin, acesta fiind de fapt si preotul minastirii. El moare la scurt timp, iar minastirea rusa ortodoxa de rit vechi va ramine fara preot multa vreme, pina in anul 1846, cind rusii lipoveni si–l vor alege ca mitropolit pe fostul mitropolit al Bosniei, Ambrosie, fara eparhie la acea vreme.

Ierarhii care au trait in acest sfint locas au fost: arhiepiscop Arcadie l hirotonisit in 1848, episcop Arcadie al ll–lea din 1854, arhiepiscop Irinarh din 1869, episcop Leontie din 1906, episcop Nicodim din 1919, episcop Savatie din 1927, episcop Vladimir din 1951, episcop Ioasaf din 1959, episcop Ambrozie din 1960, episcop Leonid din 1981, arhiepiscop Flavian hirotonisit in 2000.

Hirotonindu–l pe Arcadie l ca arhiepiscop, mitropolitul Ambrosie declara minastirea ca fiind si sediu arhiepiscopal al Slavei, care va rezista pina la arhiepiscopul Irinarh, dupa care devine iar episcopie.

Ocupatia la acea vreme, ca si acum, a calugarilor este Molitva, rugaciunea de zi de zi, apoi activitatile administrativ–gospodaresti urmate cu o ritmicitate aparte. In minastire exista doua biserici. Prima este biserica mare, cu hramul "Uspenia", care in traducere inseamna "Adormirea Maicii Domnului" (Sfinta Maria), sarbatorit pe 28–29 august. Biserica a fost sfintita in 1883 de catre cel de–al treilea ierarh al minastirii, arhiepiscopul Irinarh. Cea de–a doua biserica, mai mica (biserica de iarna), cu hramul "Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil", a fost sfintita in anul 1860 de catre mitropolitul Kiril si de episcopul local Arcadie al ll–lea. Hramul este sarbatorit pe 21 noiembrie. In ziua de 29 august, de hramul "Uspenia", se sfinteste apa in minastire si se spala sfintele moaste.

Inca de la inceput slujbele religioase se tin in limba slavona, iar calendarul folosit este cel iulian.



Credinciosii crestini de rit vechi se considera pastratorii "adevaratei credinte ortodoxe" si ai vechilor rinduieli traditionale ale Bisericii Ortodoxe, urmeaza calendarul pe stil vechi, iar serviciile religioase le oficiaza in limba slavona.

Vizitind Minastirea Uspenia, avind privilegiul de a participa la o rugaciune a calugarilor, incercind sa intelegem crezul acestor oameni, care dainuie si va dainui peste veacuri cu pretul unor imense sacrificii in trecut − si–au parasit tara natala, alegind pribegia, numai pentru a duce mai departe si a lasa mostenire generatiilor care vor urma credinta nestramutata in anumite rugaciuni, obiceiuri, moduri de viata stravechi −, nu putem face altceva decit sa ne inclinam in fata acestora, sa–i admiram, sa–i intelegem, dorindu–ne sa capatam acea pace interioara pe care ei au atins–o si de care si noi avem atita nevoie!

Probabil ca imaginile alaturate suplinesc pe deplin lipsa unei exprimari complexe si corespund realitatii imediat apropiate in cazul in care acest minunat loc va fi inclus in lista viitoarelor calatorii intreprinse de dumneavoastra.



Text & foto: Stefan Badea
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona