In pelerinaj catre Cozia
Articol













Sint locuri in care poti imbina perfect activitatile de drumetie si agrement cu cele instructiv–educative, gustind cite putin din fiecare. De o asemenea oferta diversificata am avut parte atunci cind am facut o incursiune in masivul Cozia. Am vizitat minastiri (Cozia, Turnu, Stinisoara), am facut trasee prin Parcul National Cozia, apoi ne–am odihnit in Calimanesti–Caciulata, statiunea balneara de pe malul Oltului. Asadar, turism religios, turism montan si turism balnear iata o tripleta interesanta pe care ne–am grabit s–o experimentam.



Punctul de plecare a incursiunii noastre a fost statiunea Calimanesti–Caciulata, pe care am strabatut–o rapid, in dorinta de a patrunde pe teritoriul parcului, nu inainte de a revizita minastirea Cozia, ctitorie a lui Mircea cel Batrin, datind din veacul al XIV–lea. Am aruncat si noi citiva banuti in fintina din fata bisericii, rugindu–ne sa ne mearga bine in aceasta deplasare vilceana, apoi am luat–o la deal pe sosea pina la baraj, de unde ne–am inscris pe traseul propriu–zis. Am admirat din mers castrul roman Arutela de pe malul Oltului, iar apoi am ajuns la minastirea Turnu, un locas frumos si bine intretinut, chiar daca nu se bucura de faima Coziei. De acolo ne–am intors la baraj, avind mereu panorama defileului Oltului serpuind printre abrupturile din stinga si din dreapta riului. La nici o suta de metri de la baraj, pe un stilp de beton, am dat de marcajul traseului nostru (banda galbena), pe care l–am urmarit pe tot parcursul acestui circuit montan. Un prim popas l–am facut peste 15–20 de minute, in Poiana Bivolari (305 metri), apoi mai sus, in asa–numita poiana "La musetel" (500 metri), de unde am cuprins cu privirea Valea Oltului cu o parte din Caciulata, adica hotelurile si constructiile mai inalte care se zaresc intre padurile dese din jur. Linistea si pacea sint omniprezente si poti doar banui forfota de la sosea.

Pina la Curmatura "La Troita" se urca mereu, uneori in ritm sustinut, dar ne–am odihnit pe bancutele amplasate din loc in loc, de–a lungul itinerarului, caci responsabilii cu ingrijirea Parcului National si–au luat rolul si atributiile in serios. Asa incit ora de urcus continuu pe dealul Chiciora pina la rascrucea cu alte trasee nu se simte, ba chiar este o placere pentru turistul cit de cit antrenat. Odata ajunsi la confluenta dealului Chiciora cu Muchia Traznita, in punctul denumit sugestiv "La Troita" (673 metri) si care uneste traseele spre cele doua minastiri ale muntelui Cozia Turnu si Stinisoara , ne–am odihnit pe bancutele de acolo si am intrat in refugiul de lemn util la nevoie. Intilnind turisti care au venit de pe alte trasee si schimbind impresii cu ei despre starea potecilor si dificultatea rutelor, ne–am dat seama ca acest masiv nu este ocolit de vizitatorii cu rucsacul in spinare, dimpotriva, acestia se amesteca printre localnicii si pelerinii care vin la cele doua minastiri montane.

Pina la Poiana si minastirea Stinisoara (720 metri) se mai strabate inca o ora si ceva prin padure, pe marcaj dublu (banda galbena si banda albastra), dar este partea cea mai interesanta si mai spectaculoasa a traseului, plina de formatiuni stincoase, surplombe si chiar mici grote in versantii ce strajuiesc poteca, si cu multe puncte de belvedere, de unde am putut zari in toata splendoarea panorama masivului Cozia, cu privelisti salbatice si familiare deopotriva. Ne–am lasat invaluiti de farmecul acestui "munte vrajit" si am strabatut agale vai si povirnisuri care ne–au condus spre un colt de rai: minastirea Stinisoara. Am ajuns intr–o poiana imensa la poalele Coziei, minastirea fiind "pitita" incredibil acolo, cu peretele stincos in buza ei. Nu mai stiam la ce sa ne uitam mai intii: la versantii cu pinteni ascutiti pe care a crescut anapoda vegetatia, la turlele si constructiile minastiresti contopindu–se deplin cu peisajul montan, la gradinile de zarzavat si livezile slujitorilor Domnului, vajnici gospodari ingrijind de cele necesare traiului intr–un loc retras, dar totusi accesibil, de vreme ce multa lume ajunge aici cu masina, pe celalalt drum, mult mai usor, chiar daca nu este asfaltat, adica pe Valea Pausei.

Stinisoara, datind din 1850, cind a fost ridicat ansamblul, este minastire de calugari, biserica purtind hramul "Sfintul Gheorghe". La inceput a fost o "anexa" a minastirii Cozia, cunoscuta sub denumirea de Nucet (de la numele unui virf din apropiere, unde traiau niste sihastri), apoi a devenit de sine statatoare, dezvoltindu–se de la an la an. Astazi, Stinisoara este un complex monahal in adevaratul sens al cuvintului, situat pe teritoriul localitatii vilcene Calimanesti, cu nimic mai prejos decit alte lacasuri sfinte celebre de la noi, avind in plus atuul cadrului natural feeric sau hieratic, intr–atit de ireala este privelistea. Atit de osmotica este relatia om–peisaj, incit s–ar putea spune ca minastirea este ocrotita de versantii colturosi ai Coziei, amenintatori la vreme rea, dar prietenosi pentru obstea monahala. Doar uitindu–te de jos la Coltul lui Damaschin sau la alte stinci salbatice de pe traseul ce duce la cabana Cozia (1573 m), iti dai seama de importanta infratirii cu natura in aceste locuri.

Am parasit cu regret Poiana Stinisoarei cu superba sa minastire si ne–am inscris pe marcajul banda albastra de pe Valea Pausa, care duce pe alta ruta in Caciulata. Este un drum mai lung (7 km) fata de prima parte (4 km), oarecum ocolitor si nu asa de pitoresc, desi strabate padurea, serpuind printre monolitii stincosi. La intoarcere, diferenta de nivel de peste 400 metri nici nu se mai simte, aproape ca picioarele o iau singure la vale, dornice sa ajunga in statiune. Am facut un mic popas pe traseu la cabana Valea Marului ca sa bem un suc si apoi ne–am continuat drumetia pina in satul Pausa din apropierea Caciulatei, de unde am privit pentru ultima data abrupturile Coziei, distingind Coltii Foarfecii, Durducul, Bulzul si alte formatiuni crenelate. Am iesit apoi chiar linga halta CFR, de unde am trecut Oltul pe pod si am intrat in Caciulata, la capatul a doua ore de mers de la minastirea Cozia si cinci–sase ore de cind am pornit in drumetie.

Calatorilor ce–si propun sa ajunga chiar pe virful Coziei si la cabana de acolo le recomandam, avind in vedere diferenta mare de nivel, sa innopteze fie la minastire, fie la cabana, pentru a se bucura din plin de privelisti si a nu alerga o zi intreaga fara sa vada sau sa simta nimic din splendoarea peisajului. Desi masivul nu este inalt (1668 metri), este obositor, cu unele portiuni abrupte si chiar periculoase. Dar si satisfactiile vor fi pe masura, avind in vedere ca este un areal protejat, pe seama caruia se pun multe legende, mergind pina la a–l identifica miticului Kogaion al getodacilor.

Repere:

Cozia a fost declarata Parc National in 1990 si are o suprafata de 17.100 hectare, intre care 95% este acoperita de paduri.

Se poate ajunge aici pe calea ferata dinspre Rimnicu Vilcea pina in statiile Pausa (chiar in statiunea Caciulata) sau Calimanesti, dar si in altele (Lotru, Turnu etc.) sau cu masina pe DN 7 A catre Brezoi–Voineasa.

Posibilitati de cazare sint destule, atit in Calimanesti–Caciulata, cit si la localnicii de pe Valea Pausa sau la cabana Cozia, aflata la o altitudine de 1570 de metri.



Text: Gabriel Avram

Foto: Bogdan Baranovschi
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona