Cea mai indepartata insula din lume
Articol




Tristan da Cunha nu prea e genul de insula pe care sa–ti petreci o vacanta exotica. In schimb, este genul de loc care trebuie cunoscut, macar din poze, pentru simplul fapt ca detine un record mondial: este cel mai indepartat arhipelag din lume. Probabil ca cei care isi doresc sa ajunga pe o insula indepartata se gindesc la un loc exotic, plin de soare si de nisip auriu.



Ei bine, cea mai indepartata insula din lume, pe care si–ar dori probabil sa ajunga cei mai ocupati si mai stresati dintre noi, nu seamana nici pe departe cu peisajul exotic pe care ni–l imaginam. Si nici drumul pina acolo nu e deloc usor.

Arhipelagul Tristan da Cunha este format din mici insule vulcanice si este asezat intr–o zona faimoasa a oceanului Atlantic, cunoscuta pentru vintul puternic si furtunile dese care au transformat–o intr–un adevarat cimitir de vapoare. Asezat la jumatatea distantei dintre Cape Town (Africa de Sud) si Montevideo (Uruguay), arhipelagul se afla la 2.333 km de cel mai apropiat pamint locuit, insula Sf. Elena, faimoasa pentru exilul lui Napoleon.

Tristan da Cunha este numele arhipelagului, dar si al insulei celei mai mari. Pe linga aceasta, mai exista si alte mici bucati de pamint cu nume foarte sugestive: insula Inaccesibila si insula Privighetorii.

Arhipelagul a fost descoperit acum 500 de ani, de un navigator portughez, Tristao da Cunha. Desi marea agitata nu i–a permis sa acosteze, el a numit insula cea mai mare dupa numele sau. Mai tirziu, insulele au fost cercetate de o fregata franceza. Abia in 1810 a sosit pe insula primul locuitor, un american din Salem, care a declarat acele paminturi proprietate personala si le–a redenumit. Dar "domnia" sa a fost scurta, caci a murit doi ani mai tirziu.

In 1816, insula a fost anexata de Regatul Unit si declarata colonie britanica. Nu pentru ca englezilor le–ar fi placut foarte mult locurile respective, ci pentru ca Napoleon se afla in exil pe insula "vecina", Sf. Elena. Temindu–se ca francezii ar putea folosi Tristan da Cunha pentru a–l elibera pe Napoleon, englezii au adus pe insula o garnizoana militara care sa o pazeasca. La scurt timp, colonistii britanici si–au dat seama ca Napoleon nu ar fi putut niciodata sa foloseasca drept metoda de evadare o insula aflata la 2.300 km de inchisoarea sa, asa ca au retras soldatii. Dar au mai ramas citiva care au refuzat sa paraseasca insula si, impreuna cu familiile lor, au intemeiat aici o mica asezare, in ciuda vulcanului activ, ploilor abundente si uraganelor violente. La inceput folosita ca popas de navele cu vele care faceau drumuri intre Europa si Orientul Indepartat, Tristan da Cunha a inceput sa fie vizitata tot mai rar odata cu deschiderea Canalului Suez si aparitia navelor moderne. Cu toate acestea, in timp, insula a devenit o microeconomie prospera bazata pe exportul de peste si timbre rare. Asa a ramas pina azi, desi mai multe dezastre au tulburat linistea celor aproape 270 de locuitori.

In 1961, eruptia vulcanului Regina Maria a dus la evacuarea tuturor locuitorilor, care au fost mutati temporar in Anglia. Desi au cunoscut viata oamenilor de pe continent, cu masini, electricitate, muzica, cluburi, jocuri de societate, locuitorii din Tristan au votat aproape in unanimitate pentru intoarcerea acasa. Si s–au intors, desi guvernul ar fi vrut mai degraba sa foloseasca insulele pentru teste nucleare decit sa fie ocupate de o mina de oameni. La inceputul lui 2008, un incendiu a distrus generatoarele de curent si fabrica de conserve, care reprezenta principala sursa de venit a locuitorilor.

Si totusi, locuitorii celei mai indepartate insule din lume isi continua viata tihnita, pe pamintul lor, unde nu exista decit sapte nume de familie, un singur politist, un singur spital, o singura scoala, niciun telefon mobil, aproape niciun vizitator, iar criminalitatea este zero. Problema celor sapte nume de familie, aparent hazlie, este mult mai grava decit pare. Pentru ca toti locuitorii insulei provin din aceleasi vechi familii, diversitatea genetica este redusa si tot mai multi copii se nasc cu malformatii.

Pe niciuna dintre insulele arhipelagului nu exista aeroport. Tot ce ajunge pe insule se aduce cu navele de pescuit plecate din Africa de Sud. Pina de curind exista o nava britanica a postei care facea drumuri catre Tristan da Cunha. Dar nava era veche, iar costurile deplasarii erau mari, asa ca RMS St. Helena si–a intrerupt calatoriile.

Arhipelagul este inca parte din Marea Britanie si, desi locuitorii sint vorbitori de engleza, in timp si–au creat un dialect al lor, pe care putini il inteleg. Au pastrat din limbajul colonial al secolului al XIX–lea, dar au preluat si din argoul marinarilor africani.

Suveranul suprem este regina Marii Britanii si in majoritatea caselor se gaseste un portret al ei , dar reprezentantul ei in teritoriu este guvernatorul insulei Sf. Elena, reprezentat la rindul sau de administratorul arhipelagului Tristan da Cunha.

Singurul oras al insulei este Edinburgh of the Seven Seas, numit dupa ducele de Edinburgh care l–a vizitat in anii 1860. Seamana mai mult cu un satuc din muntii Scotiei decit cu o capitala de insula. Casutele mici, cu acoperis metalic, au fost asezate pe singura fisie de ses a insulei. Restul e format din munti stincosi si vai abrupte. In numai 15 minute poti strabate orasul de la nord la sud si de la est la vest.

Chiar in spatele orasului se inalta vulcanul, iar la numai 200 de metri de ultima casa se poate vedea urma lasata de lava in 1961. Sub ea este ingropata prima fabrica de conserve. Cladirile seamana foarte mult cu cele ale primilor locuitori: case fara etaj, cu fata catre ocean.

Tinerii sint putini in arhipelag, insa ei ramin intotdeauna aici, isi intemeiaza familii si isi construiesc case. Aproape nimeni nu paraseste insula definitiv. Majoritatea au cunoscut viata pe continent, insa prefera sa traiasca in Tristan, unde se simt in siguranta, cunosc pe toata lumea, nimic nu–i poate rani, nu exista violenta si criminalitate (usile caselor si ale masinilor sint in permanenta descuiate), banii nu reprezinta o problema, iar viata e simpla. Oamenii alcatuiesc o comunitate foarte unita, in care toti se cunosc intre ei si se ajuta de cite ori e nevoie. Pentru ei, o nunta este o sarbatoare publica. Se inchid fabrica, magazinul, scoala si toata lumea se stringe pentru a–i sarbatori pe miri.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona