Minastirea Cetatuia
Articol













Fiind una dintre cele mai vechi minastiri de pe meleagurile noastre, acest sfint lacas este un loc plin de traditie, credinta si mister. Fara o parohie de sine statatoare, drumul care duce spre minastirea din virful muntelui este totusi mereu plin de oameni veniti din toate colturile tarii sau de peste hotare. Condusa de un preot sfatuitor si bun la inima, aceasta minastire nu poate avea in fata sa decit zile cu soare.



Calatorul care paseste printre aceste stinci, in ascensiunea sa spre minastire, si ajunge in preajma acestui sfint locas este surprins de asemanarea izbitoare dintre acest schit si cele de la Meteora din Grecia. Din acest motiv, scriitorul Mihai Radulescu a numit acest loc "Meteora Romaniei", fiind profund impresionat de acest colt de pamant romanesc, plin de istorie si evlavie.

Asezata pe piscul muntelui, la o altitudine de 881 de metri deasupra nivelului marii, intre Valea Coman, Valea Chiliilor si Riul Dimbovita, minastirea se afla la 25 km sud–est de orasul Cimpulung, pe soseaua ce vine de la vechea cetate de scaun a Tarii Romanesti, mai exact Tirgoviste, pe acest drum vechi de carausie din Muntenia.

Istoric

O mare asezare geto–dacica a existat in aceasta zona de linga comuna Cetateni, din judetul Arges. Acest lucru este dovedit si de numeroasele descoperiri arheologice. Totusi, istoria acestul loc este cu siguranta mult mai veche, acest lucru fiind atestat de faptul ca pe stincile din vale au fost descoperite scrieri pseudoepigrafice, o scriere mult mai veche decit cea geto–dacica. Populatia de aici si–a continuat activitatea si in Evul Mediu, cetatea fiind o resedinta permanenta pentru unii dintre domnitorii munteni, precum Negru–Voda, Nicolae Alexandru, ori resedinta vremelnica pentru Mihai Viteazul.

Romania s–a aflat mereu la incrucisarea religiilor si drumurilor dintre Orient si Occident. "In calea tuturor" conform spuselor unui cronicar din secolul al XVII–lea. Astfel am fost nevoiti ca popor sa realizam o balanta intre lumea greaca si slava, pe de–o parte, si cea latina, de cealalta. Nu de putine ori am fost numiti "o insula de latinitate intr–o mare slava". Totusi, spiritualitatea avansata era a poporului, nu a elitei lui, motiv pentru care sintem aici de veacuri. Originile crestinismului roman se intrepatrund cu cele ale formarii sale, astfel incit dupa citeva secole a aparut un neam nou, in totalitate crestin. Acest fapt a fost realizabil deoarece transformarea nu s–a produs rapid si din ordinul unei autoritati, ci in chip firesc, pasnic si lent. Iar rolul monahismului in formarea progresiva a acestui sprit romanesc este de netagaduit.

Se spune ca strabunii nostri erau inconjurati de o aura tainica in ceea ce priveste credinta lor. In timp ce in alte parti ale tarii bisericile rupestre pot fi reconstruite doar prin presupuneri, raminind peste timp prea putine informatii, exista in schimb un grup de biserici rupestre care si–au mentinut pina azi functiile de Altar al Domnului. Ele se afla intr–un asa–zis triunghi tainic, intr–o nisa ecologica ocrotitoare a obiceiurilor si datinilor romanesti. Este vorba de zona Muscelului, iar bisericile rupestre sint: Corbii de Piatra, Namaesti si Cetatuia Negru–Voda. In aceste biserici se oficiaza slujbe neintrerupt de sute de ani. Aici s–au gasit dovezi arheologice care atesta faptul ca stramosii nostri erau, asa cum adeseori se spune, crestini inaintea crestinismului.

De–a lungul timpului, ca vechi locas de cult ce a fost odata dacic, iar acum este crestin, minastirea Cetatuia a avut o existenta involburata, trecind peste perioade de maxima inflorire, cit si prin altele mai putin faste, existind momente cind a fost folosita ca adapost pentru voievozii neamului, sau chiar pustiita si distrusa. Locurile acestea contin, pe linga marea incarcatura religioasa, si o bogata memorie istorica, atit prin pozitia geografica deosebita, cit si prin prezenta unor mari personalitati ale neamului care i–au trecut pragul, precum savantul si omul politic persan Fazel Ullah ad–Din (1247–1318), care scria in Djamiot Tevarikh (suma istoriilor) despre luptele cu tatarii de pe teritoriile romanest, sau Paul din Alep arhidiacon din Damasc.

In acest locas si–au gasit refugiu, in linistea zidurilor si laolalta cu sihastrii, multi dintre domnitorii Tarii Romanesti, intre acestia numarindu–se Nicolae Alexandru Voievod, Ioan Radu Negru Voievod, Vladislav Vlaicu, Mihai Viteazu, Matei Basarab la 1634, Constantin Serban Voda la 1685, Constantin Brincoveanul martirul, la 1690, din a carui porunca s–a pictat cel de–al doilea strat in biserica din stinca, strat vizibil si astazi, stolnicul Constantin Cantacuzino la 1775 si asa mai departe. Pina si primul rege al Romaniei, Carol I, a vizitat in citeva rinduri ruinele vechii cetati si manastirea insasi.

De asemenea, de acest schit s–au interesat numerosi invatati romani. Istorici, arheologi si oameni de cultura, precum Nicolae Balcescu, Asexandru Odobescu, Grigore Tocilescu, Nicolae Iorga, I.D. Stefanescu, Dinu Rosetti sau Traian Dorz.

Prezent

In ziua de astazi, staretul minastirii Cetatuia Negru–Voda din Muscel, Arges, este Protosinghelul Modest Marian Ghinea. Nascut la data de 7 august 1964, in Bucuresti, a intrat novice la minastirea Sfintul Nicolae din Sitaru, Ilfov, in 1982, sub indrumarea Arhimandritului Damian Bogdan. A fost hirotonit diacon in acelasi an de catre episcopul Teofan Sinaitul. In 1994 este hirotonit ieromonah si numit staret al manastirii Negru–Voda. Domnia sa spune urmatoarele: "Pastrez cu sfintenie in mintea mea icoana chipului bunicii mele, Sultana, cea care m–a purtat pe cararile bisericii si tinterimului in anii copilariei. Dragostea ei fata de Dumnezeu a facut ca eu sa aleg aceasta cale".

Astazi minastirea este in plina dezvoltare. Cu ajutorul parintelui Calinic, arhiepiscopul stravechii Eparhii a Argesului, precum si prin efortul credinciosilor, s–a realizat o mica bisericuta, construita in frumosul stil maramuresean.

Urmatorul pas este unul si mai important. Cu toate ca minastirea este gindita a fi un chit de maicute, micuta insula de credinta va adaposti si o casa pentru batrinii defavorizati, ce se vor afla in grija maicilor. Acum sint numai trei maicute, toate trecute de virsta de mijloc a vietii, totusi hotarite si dedicate crezului lor. Astfel, vointa de a finaliza lucrarile nu le opreste de la niciun efort, urmind ca in urmatorii ani acest vis sa devina realitate. Ca un paradox, toate au ajuns aici tocmai de la malul marii.

Legendele locului

Urmele de talpi umane in piatra, de 2.5 cm adincime, apar in diferite zone ale Terrei, dar exclusiv pe inaltimi, cu pozitie dominanta si orizont degajat. Avind lungimi intre 16 si 26 cm, se prezinta adesea in numar mare, din care cel putin o treime sint grupate cite doua.

Astfel de urme sint prezente si in Romania, cum o demonstreaza cele de aici, din cadrul ansamblului rupestru, de pe malul sting al Dimbovitei. Si aici calciiul este mai adincit, iar datarea poate fi ajutata si de existenta celorlalte elemente aflate in situl arheologic.

La Cetateni, urmele grupate coboara de la mamelonul ce poarta in popor numele de "tronul lui Negru–Voda", loc indentificat de inginerul Todiriciu in 1958 ca punct astronomic perfect, si sint, ca si in Alpii Italiei, insotite de cupe, sapate si ele in piatra. Cercetatorul Georges Nelh atrage atentia asupra faptului ca aceste urme umane sint majoritatea asociate cu cupe. Acestea, sint cavitati semisferice, mai rar conice, sapate de om in roci, la 1–3 cm adincime si cu diametrul de 2–5 cm. Au o larga raspindire pe crestele stincoase, dar apar si in grote. Ele au fost realizate prin percutie si apoi prin rotirea unei pietre mai dure in cavitatea bruta, pina ce aceasta ajunge la o forma regulata, proces care explica si forma lor circulara la fata rocii, mai ales la cele ce insotesc urme acestea intre 6 si 20 cm, ajungind pina la diametrul de 30 cm, precum cele centrale sau singulare.

Asa cum Cetatuia lui Negru–Voda este legata de intemeierea Tarii Romanesti, la fel si schitul rupestru cu acelasi nume este una dintre cele mai vechi asezari sihastre din tara noastra, fapt confirmat de atestarile documentare sau literare din secolul al XIII–lea. Acest schit era considerat cea mai aspra sihastrie din tara noastra, si acest lucru se poate vedea si astazi.

Accesul la minastirea situata la citeva sute de metri deasupra soselei se face pe o poteca serpuita printre stinci milenare si copaci seculari. Pentru transportul materialelor calugarii folosesc un funicular montat fix deasupra vaii. Acum multi ani pentru acces se folosea si o scara veche, dar astazi este prea periculoasa spre a mai putea fi folosita, iar accesul pe poteca este cu mult mai usor.

Intr–o scobitura de piatra, sub forma de sicriu, s–au gasit moastele Cuviosului Ioanichie Schimonahul, mort la 1638. Pe marginea prapastioasa a peretelui estic al cetatii se afla asa–zisa chilie a lui Negru–Voda. Legenda spune ca aici isi depozita Negru–Voda tezaurul in timpul navalirii tatarilor. Ulterior aici au locuit pustnici, care, de–a lungul timpului au cioplit icoane in peretii de piatra.

Bisericuta amenajata intr–o pestera naturala are legatura cu cele trei biserici de la poalele muntelui, inspirate de maruntele asezari rupestre care inconjurau Muntele Athos. Actuala biserica este formata din doua pesteri, separate printr–un perete natural. Intr–una dintre ele, care acum este pronaos, se afla scobit in peretele vestic altarul refacut mai tirziu de Doamna Clara cea de–a doua sotie a Voievodului Nicolae Alexandru. In cealalta pestera, mai mare, se afla biserica, impartita printr–un zid de caramida si piatra, zid ce constituia timpla altarului cu trei usi inguste. In altar, proscomidiarul este amenajat chiar pe stinca. In peretele despartitor dintre cele doua pesteri s–a facut o usa, astfel ca pestera unde este altarul catolic devine pronaos. Deasupra usii, in naos, se disting chipurile ctitorilor Nicolae Alexandru Voievod, Radu Negru Voievod, jupinului Gheorghe Viniteanu si a staretului Iosif.

Intr–un loc cu frumuseti inegalabile, departe de lume, pierdut printre paduri seculare si stinci prapastioase la o altitudine de aproape 900 de metri, oameni dornici de reculegere s–au retras in umbra tacuta a pesterilor si si–au inchinat viata lui Dumnezeu, in cea mai aspra sihastrie romaneasca, deoarece "poporul roman inzestrat din belsug cu darul dumnezeiesc al credintei a trait in Carpati ca intr–o catedrala".



Text & foto: Catalin Munteanu

Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona