Muntii Aninei, lupta dintre calcar si apa
Articol









Daca ne–am lua dupa altitudine, aproape sigur muntii Aninei nu vor fi in prima jumatate a listei noastre cu inaltimi preferate. Dar daca trecem peste acest fapt minor, si vedem adevarata valoare si frumusete a zonei, atunci muntii Aninei vor ocupa un loc fruntas pe aceasta lista! Poate distantele dintre punctele de atractie maxima sint prea mari, poate lipsa cabanelor sau a marcajelor ne descurajeaza, dar sigur salbaticia cheilor Nerei si Carasului, misterioasele pesteri care te asteapta sa le explorezi si, mai ales, ospitalitatea localnicilor te vor face sa uiti toate aceste lucruri minore si sa savurezi vacanta intr–un fel pe care sigur il vei tine minte cu placere!



Localizati in partea inferioara a Banatului, muntii Aninei sint de mult cunoscuti pentru bogatiile naturale, iar in ultimul timp sint cautati din ce in ce mai mult pentru frumusetile naturale care se dezvaluie la tot pasul. Platosa calcaroasa care acopera aproape in intregime acesti munti a fost ferastruita sau sfredelita de ape, rezultind forme interesante, de prim rang in carstul din Romania, care sint totodata si obiectivele de importanta majora.

Din lupta dintre ape si calcar au rezultat minunatele chei ale Nerei, cu turnuri zvelte, cu pereti abrupti sub forma de cleanturi si pinze care strimteaza albia sau se dau la o parte facind loc poienilor largi, salbaticele chei ale Carasului, cu pinteni calcarosi care se intrepatrund formind numeroase meandre urmate de riul inspumat, frumoasele chei ale Minisului cu largiri si strimtori urmate de sosea. Din carbonatul de calciu depus din apa au luat nastere spectaculoasele cascade ale Beusnitei si tot din acest carbonat este formata lumea de vis a pesterilor Comarnic, Popovat, Buhui si Plopa, strabatute de riuri subterane. La toate acestea se adauga numeroase podisuri calcaroase ciuruite de doline, azi acoperite de paduri intinse.

Accesul in zona este usurat de existenta a numeroase sosele si cai ferate care inconjoara muntele sau patrund pina adinc in salbaticie. Numeroasele orase, comune si sate ne stau la dispozitie pentru aprovizionare si sfaturi, oamenii locului fiind foarte prietenosi si dornici sa ajute. Sincer, in nicio alta zona, si m–am plimbat mult prin tara, nu am gasit asa localnici binevoitori.

In continuare vom descrie cheile Nerei si o parte din cheile Carasului, din Carasova pina in Prolaz, si pesterile intilnite in aceasta zona.

Pentru a parcurge cheile Carasului trebuie sa plecam din Carasova (aproximativ 15 km sud de Resita) si sa urmam malul sting al Carasului. Inca de la inceput poteca este bine conturata. Versantul drept este lipsit de vegetatie si abrupt. Dupa 15 minute ajungem la pestera Liliecilor, lata spre tavan si ingusta la baza, vizibila din poteca, deasupra apei. Pentru a ajunge la pestera, trecem apa si urcam relativ usor cei 15 m inaltime pina la gura formatiunii carstice catarindu–ne pe stinca, iar pentru aceasta sint necesare notiuni minime de alpinism. Pestera este formata dintr–o singura galerie lunga de 640 m si este lipsita de un curs de apa permanent. La precipitatii atmosferice bogate, ultima jumatate a pesterii este parcursa de apa care se pierde intr–un aven. Inca de la intrare, galeria are 10 m inaltime si tot atitia latime. Dupa vreo 30 de metri parcursi, intilnim pe talpa pesterii movilite de guano depuse de coloniile numeroase de lilieci, de unde si numele pesterii. Continuam inaintarea printr–o galerie care devine din ce in ce mai scunda si dupa 200 de metri parcursi, trecind de citeva coturi, intilnim pe talpa citeva ponoare prin care se dreneaza apa de infiltratie. Dupa o cotitura la dreapta si citiva zeci de metri parcursi ajungem la primele concretiuni mai importante. De aici, acestea devin mai numeroase, galeria face un cot brusc la dreapta, apoi, mai departe, un alt cot la stinga si dupa 25 de metri tavanul se apropie de talpa nisipoasa a pesterii, lasind impresia ca galeria se infunda. In anul 1965 s–a sapat un culoar in nisipul de pe talpa, putindu–se astfel explora si carta inca 200 metri de galerie. Explorarea este dificila din cauza nisipurilor, blocurilor de calcar prabusite si a apei care la viituri poate umple toata galeria, destul de scunda in unele locuri (jumatate de metru). La capatul galeriei exploatate se afla foarte mult nisip si pietris care opresc inaintarea. Tinind cont ca pestera are o dezvoltare generala spre nord–vest fata de intrare, la capatul ei sintem sub DN 58 ResitaCarasova si avem deasupra noastra un pachet de calcare gros de peste 110 metri.

Revenind in poteca, ne continuam drumul in amonte. Poteca este sapata in stinca, in multe locuri prin aceste chei. Peretii au aspect salbatic, cu pilcuri de vegetatie, in care predomina liliacul salbatic. Nu dupa mult timp, pe partea stinga se zaresc zidurile cetatii Carasovei, nu departe se afla pestera Sub Cetate. Are o lungime de 580 de metri si este lipsita de un curs de apa permanent. Explorarea ei se face relativ usor, dar in general aplecat, deoarece nu este foarte larga. Vizitarea acestei pesteri a fost amuzanta, aveam tot timpul impresia ca sintem intr–un joc si fugim sau urmarim pe cineva. Are multe galerii secundare care se unesc cu cea principala, multe treceri prin locuri foarte strimte, peste mici lacuri subterane si undeva spre capat exista o saritoare de aproximativ 13 metri care trebuie escaladata, dar avind un minimum de cunostinte in alpinism subteran si multa atentie. Explorarea este interesanta, avind mereu impresia ca acum se termina galeria, cind de fapt dupa colt incepe iarasi. Mentionez ca nu se poate intra cu rucsacuri in pestera, deoarece in unele locuri este foarte strimt, plus ca se murdaresc. Cel mai bine este sa–i lasam la intrare. Atentie unde ii lasati, deoarece prin tufisuri sint multe vipere cu corn! Si noi am vazut citeva, destul de aproape, dar s–au comportat foarte calm. Totusi, trebuie sa fim foarte vigilenti, pentru ca o data muscat, nu ramin decit citeva ore la dispozitie pentru a fi vaccinat. Bine este sa avem ser antiviperin la noi. Numarul Salvamontului nu ne poate ajuta prea mult pentru ca in general in muntii Aninei nu exista semnal!

De aici am continuat sa urcam pe chei. Dupa o ora, doua, am ajuns la un pod mobil, sint multe de acest fel in zona, si am trecut pe partea cealalta a riului, de unde am urcat un deal printre livezi de pruni si am ajuns in Iabalcea. Locul pe unde am traversat riul se numeste Prolaz.

Daca intri in cheile Nerei, este bine sa ai doua–trei zile la dispozitie pentru a avea timp sa descoperi cit mai multe dintre frumusetile zonei. Cel mai bine este sa se plece din Sopotul Nou, ca dupa parcurgerea cheilor sa ajungem in Sasca Romana. Traseul parcurs in ritm alert dureaza cam 8–9 ore, dar mult mai bine este sa nu ne grabim si sa savuram frumusetea si misterul locurilor.

Pornind din Sopotul Nou, trecem prin citeva poienite foarte frumos decorate cu capite si finete. Urmam drumul de caruta, care pe alocuri ne conduce prin gospodariile oamenilor. Pina in poiana Meliugului nu sint dificultati de niciun fel si facem cam doua ore. De aici trecem Nera pe un pod mobil, mereu dau senzatii tari puntile acestea, trecem pe linga o veche moara de apa si urcam pieptis panta din fata purtind numele de Culmea Lacului, ajungind intr–o intersectie de trasee numita "La Scaune". De aici putem merge la Lacul Dracului, un loc cu adevarat misterios, la care se ajunge in aproximativ 15 minute. Linga lac se afla pestera cu acelasi nume, care este formata dintr–o sala mare de 50 m, fara forme deosebite, dar cu mult noroi pe pereti si talpa. Patrunderea in pestera nu este recomandata, se intra dificil si nu este aspectuoasa. In schimb, lacul este mirific. A aparut la lumina in urma surparii tavanului pesterii si are o culoare albastra–verzuie foarte inchisa, numeroase liane coborind de sus spre luciul apei care este aproape nemiscat. Padurea, mistica si ea, intregeste peisajul, care isi merita numele. Mai jos este riul si se poate innopta la cort pe marginea lui.

Revenind in locul numit "La Scaune", ne continuam drumul pe marcaj banda rosie. Traversam mai multe culmi si mergem prin poteca sapata cu truda de mina omului in stinca. Turnuri si pereti alpini intilnesti la tot pasul, pestii sint nenumarati in aceste ape, unde pescuitul este interzis. Din cind in cind trecem prin tunele facute cu greu. Reflexia apei te imbie la drum prin aceste salbatice locuri. Adesea ne intimpina intrarea a numeroase pesteri, unele chiar linga poteca. Aceste formatiuni carstice nu sint mari, dar sint lesne de vizitat si foarte frumoase. Din pacate, mina omului nu a contribuit infrumusetindu–le, ci a lasat in urma numeroase cicatrici. Pe la jumatatea drumului trecem Nera prin vad si ne continuam excursia in aval.

In general, parcurgerea cheilor nu este dificila, doar in anumite puncte necesita mai multa atentie. Riul este destul de mare si gasim cu usurinta locuri bune de scaldat. Pe drum trecem pe linga cantonul lui Damian, loc parasit, si ajungem la peretele Rolului, cu turnuri inalte, tocmai bune de escaladat. Daca avem echipamentul necesar, putem sta aici sa parcurgem citeva trasee de alpinism, in general pitonate inca din anii 70, dar gasim si trasee pitonate de curind. Dificultatea este moderata sau dificila, in functie de traseul ales, dar odata ajunsi sus privelistea este minunata!

Mai departe ne continuam drumul spre Sasca Romana, unde ajungem in doua ore. Aici se afla mai multe pensiuni si magazine. Noi am avut norocul sa gasim si rindunele gata de plecare. Erau cu miile.

In cinci zile, in care am parcurs zeci de kilometri, citeva pesteri si trasee alpine, pot spune ca am vazut multe locuri mununate, dar in acelasi timp am si scapat alte zone deosebite. Probabil pestera Comarnic, care este inchisa, este bijuteria muntilor Aninei. Are peste 4.000 de metri si forme carstice uluitoare!

In schimb, am cunoscut localnici foarte prietenosi si dornici sa ajute. Ca ultim sfat va recomand sa va informati bine asupra transportului in zona, deoarece exista doar citeva autobuze pe zi, si distantele dintre obiective sint relativ mari. Este bine sa se vina cu masina personala si neaparat cu harta si echipament corespunzator. Locurile de campare sint dese, iar in afara de vipere nu exista alte vietuitoare periculoase. Liliecii din pesteri nu ne deranjeaza deloc. Nu va aventurati in pesterile despre care nu stiti nimic, multe dintre ele se pot explora doar cu echipament de speologie (cizme de cauciuc, corzi, carabiniere, hamuri, barci pneumatice etc). Este obligatoriu ca fiecare persoana sa aiba o lanterna buna cu baterii de rezerva.

Cel mai bine este sa aveti cel putin o persoana experimentata, harta si provizii. Astfel veti avea parte de o vacanta frumoasa si de neuitat!

Accesul se face pe linia ferata, in Resita si Aninei, in rest cu autobuze (in general trec unul sau doua pe zi prin fiecare localitate ora este variabila) sau ocazie (am fost surprins de cit de amabili sint oamenii zonei).





Text & foto: Catalin Munteanu
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona