"Brandul de tara e atit de greu de construit pentru ca lipsesc brandurile mici"
Articol


Cuvintul domnului Radu Calin Cristea, directorul Muzeului National al Literaturii Romane,

la conferinta "Literatura si turism Povestile Romaniei profunde"



Bine v–am gasit, ma bucur sa descopar in sala persoane atit de numeroase si de bine raspindite in toata tara si am sentimentul ca ceea ce am inceput sub egida Muzeului National al Literaturii Romane va creste treptat, intilnirea de astazi facind parte dintr–un proiect mult mai mare. Cum muzeul are si editura, ne–am putea gindi si la publicarea unei colectii cuprinzind literatura de calatorie, un gen literar din pacate abandonat sau semiabandonat.

"Sa incercam sa precizam conceptele cu care lucram"

Romania profunda e un concept foarte complicat, cu multe conotatii. Peste Romania profunda din perioada interbelica au trecut tavalugul si buldozerele perioadei comuniste, care au stricat foarte mult, in special istoriile acestor locuri minunate care zac sub un strat pe care noi ne vom stradui, cu puterile noastre, sa il dam la o parte pentru a ajunge la esenta acestor povesti.

Am sa redau un citat dintr–o carte foarte interesanta, Romania profunda, a treia forta, aparuta anul trecut, scrisa de Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon: "Romania profunda e Romania care nu se vede la televizor decit in chip de victima. Romania pe care au incercat sa o distruga comunistii si eurosocialistii noi. Uneori, Romania profunda e un sat sau o strada sau un nuc". E foarte greu sa definim Romania profunda, cum la fel de greu este sa incercam sa definim brandul de tara. Orice am face, Dracula apare in orice brand de tara, devenind alaturi de Nadia Comaneci perechea inevitabila.

Brandul de tara e atit de greu de construit pentru ca lipsesc brandurile mici: comune, sate tocmai acele branduri care sa compuna un puzzle din care sa apara finalmente brandul. Aceste povesti exista, ele sint uneori invizibile, ingropate sub mizga tranzitiei. E mai bine sa ne legam de exemple concrete, pentru a decoda sensul vorbelor, care au un caracter teoretic. Imi vine in minte o carte a unui parlamentar care vine din zona Ploiestiului tinar, foarte serios, care a batut cu piciorul zeci de sate. Concluzia cartii era urmatoarea: in fiecare comuna in care mergea, se lovea de aceleasi probleme drumurile, canalizarea, scoala. Acestea erau temele acaparante ale acestor comunitati, iar aceste teme sufocau orice sansa de gasire a unei povesti a locului respectiv. Povestea se rezuma la aceasta stare de mizerie a momentului de fata. Cine e de vina ca s–a ajuns la aceasta criza?

In primul rind a fost comunismul. Nu se poate contesta, a distrus vatra satului, a tradus traditiile, cutumele, istoria, camuflindu–le.

De vina sint si autoritatile locale. Sint multe povesti care se pierd pentru ca detinatorii nu le dau importanta. Am aflat ca, intr–un mic oras din vestul tarii, marele Emil Cioran era des vazut cum facea curte fetei notarului din sat. E o istorie care se va pierde cu siguranta. Nu cred ca vreuna dintre biografii contine acest episod mai mult sau mai putin de natura erotica.

Imi amintesc de o vizita trecind Dunarea cu bacul, un arheolog statea in fiecare vara doua luni si incerca sa scoata de sub un munte de pamint o cetate a lui Mircea cel Batrin.

Ce nu face omul la suprafata, face mult mai inteligent apa dedesubt. Imi povestea ca se puteau face niste scufundari interesante ca sa se ajunga in pivnitele cetatii, care au fost curatate de ape si erau perfect vizitabile. Un lucru fabulos pentru turismul de calitate, care ar fi adus bani, profit comercial. De vina e tranzitia. Autoritatile locale s–au lasat coplesite de aceste prioritati legate de presiunea sociala acuta din jurul nostru. Nu cred ca un primar strasnic si de meserie n–ar fi gasit de cuviinta ca, pe linga problemele pe care le are de rezolvat, sa incerce sa identifice si povestioare ale locului pentru a–i reda identitatea, adeseori pierduta.

De vina sint si operatorii de turism e foarte usor sa mergi pe un traseu gata edificat, preparat: Posada, Peles, ca sa ma refer doar la Valea Prahovei, in loc sa incerci sa cauti si alte drumuri laturalnice, unde s–ar putea gasi povesti la fel de interesante.

Ce ar mai fi se spus? Sa ne straduim sa punem borne, sa facem traiectorii care s–ar putea construi intr–un proiect mai mare, cu intilniri in alte locuri din tara sa sugeram niste solutii pentru excavarea cu inteligenta a unor locuri al caror farmec este ingropat sub o pojghita subtire care poate fi data la o parte, descoperind astfel o identitate ascunsa, frumoasa si imbietoare, a unor asezari. Am putea sa ne lasam inspirati de altii, nu trebuie sa fim mereu "tricolori". Altii fac turism cultural de foarte mult timp, ii cunosc valoarea, stiu sa puna in evidenta ceea ce ar putea avea o anumita relevanta. Am fost socat in 1990 cind am ajuns in Italia, tara cu cele mai multe monumente din lume. De pe autostrada am vazut un semn, m–am dus acolo, era vorba de o casa unde era impaiata una dintre pisicile lui Dante. Am aflat ca pe acolo a trecut Dante, si, stind sa bea o cafea, a mingiiat o pisica, pe care satenii, dupa plecarea lui, au impaiat–o. Iata o poveste.

Avem de invatat din experienta occidentala sa respectam identitatea unor locuri in care s–a intimplat ceva, ori legate de trecerea cuiva care a lasat in urma ceva important.

Ne aflam, asadar, la confluenta dintre turism si literatura, povestile Romaniei exista, si depinde in mare masura doar de noi, de comunitatile locale, de operatorii de turism, sa le scoatem in evidenta si sa le redam identitatea pierduta.



A consemnat Razvan Voinea

Foto: Marcella Dragan
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona