Metocul din Predeal şi istoriile sale
Articol

Cu amabilitatea doamnei Nicoleta Borca, directoarea Casei de Cultura Predeal



In zona muntilor Bucegi se pare ca a existat viata calugareasca din vremuri stravechi, dar ocultismul de sihastrie al timpului a facut ca marturiile primelor asezari minastiresti sa nu ne fie cunoscute.

Metocul (schitul) din Predeal a fost fondat in 20 iunie 1774 de Ieromonahul si Duhovnicul Ionichie la poalele muntelui Clabucetul Taurului, pe atunci proprietatea lui Vel Paharnic Chrisoscoleu H. Buzoianu.

Din vilceaua Olaresa si pina la Puristoaca, prin vrerea lui Dumnezeu, prin rugaciunile Sf. Ierarh Nicolae si cu ajutorul crestinilor, s–au ridicat un schit de lemn si trei chilii, purtind hramul Sf. Nicolae, in zilele prealuminatului Domn Alexandru Ipsilante cel Batrin.

In timpul razboiului de la 1788, schitul a fost prefacut in cenusa. Dupa incheierea pacii, staretul Ionichie a zidit din nou schitul si chiliile, fiind ajutat de Ioan Buzatu, de fel din Bacifalul Sacelelor.

Atit biserica, dar si chiliile fiind construite din lemn, dupa 30 de ani au inceput a putrezi. In anul 1819, o noua biserica din piatra se inalta, sub ctitoria lui Ion Manole.

Dupa inaltarea noii biserici, Marele Ban Alexandru Filipescu daruieste schitului Predeal muntele Clabucetul Taurului, iar Logofatul Mihai Filipescu, impreuna cu sotia, Elena Filipescu, mosia Bobolia, amindoua proprietati in judetul Prahova. Aceste danii au fost intarite de hrisovul emis in octombrie 1844 de Domnul Tarii Romanesti, George Dimitrie Bibescu.

Schitul Predeal se afla, dar, in conditii materiale foarte bune, caci, pe linga mosii, mai avea turme de oi, fierastraie pentru scinduri si un han la poalele Clabucetului, linga Valea Tescului.

Urmatorul staret al schitului Predeal a fost Partenie, venit de la Minastirea Sinaia, adus de Ionichie. Istoria noastra de petrece in timpul acestui monah.

Printre locuitorii vremelnici, precum ciobanii, erau tilharii, de care povestesc si cintecele populare: "De ai turme mari de oi,/ Ai si turme de nevoi/ Ca pe unde–s turme mari/ Sint si lupi, sint si tilhari˝.

Pe la 1822, din resturile eteristilor lui Ipsilante, cu alti dezertori sirbi, bulgari si turci, se formasera pe Valea Prahovei cete de tilhari de codru, care ascunsi in desisul padurilor, care "iesind la raspintii, cum puteau, jefuind pe boierii pribegi ce se inapoiau in tara de la Brasov, unde se refugiasera in timpul rezmeritei, ca si pe negustori si alti calatori". Drumul Prahovei nu mai era un loc deloc sigur. Impotriva acestor tilhari "s–a pornit o goana in toata regula si cei ce scapasera se asezasera in satele Birsei, urmasii lor pastrindu–si pina azi porecla de Arvatu. Alti tilhari ce salasluiau pe aici erau secui, care jefuiau nu numai calatori, dar chiar si schituri si minastiri.

In 29 iunie 1822, 12 hoti "au gonit" un negustor, care mergea la Lipsca, anume Grigoriu, ce trecea calare spre Brasov. El a scapat fugind si ascunzindu–se in podul bisericii Sf. Nicolae. In noaptea urmatoare au venit doi hoti la schit sa–l caute si, negasindu–l, l–au luat pe monahul Partenie si l–au pus sa care mincare pentru toti cei 12 hoti, care, strinsi in jurul unui foc mare, frigeau un berbec intreg.

Dupa ce–au stat putin, au dat monahului Partenie trei sfanti pentru "osteneala si spunindu–i ca de–ar fi putut prinde pe acel negustor l–ar fi omorit". Pe cind il alergau, spuneau hotii, suind dupa el spre schit "ca sa––l prinda, li s–a aratat Sf. Nicolae, in chip de arhiereu, gonindu–i cu o putere nevazuta".

Dupa trei zile, coborindu–se negustorul din pod, patruns de frica si primejdia prin care trecuse, a rugat pe cuviosul staret sa–l imbrace in straie calugaresti si sa–l insoteasca pina la Brasov, zicind ca numai in acest mod isi va salva viata. Asa au si facut, si au ajuns cu "pace" la Brasov, dind multumire lui Dumnezeu si facatorului de minuni Sf. Nicolae.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona