Din legendele Argesului – Cum au devenit arefenii mosneni
Articol

Text publicat cu amabilitatea domnului Adrian Negrilescu, sef Serviciu Turism, Consiliul Judetean Arges



La citiva ani dupa ocuparea tronului, Vlad Tepes n–a vrut sa mai dea curs poftelor padisahului de la Istanbul. Refuza sa trimita la Poarta atit galbenii, cit si tributul in singe (copiii ce trebuiau dati anual sultanului, crescuti si educati dupa legile musulmane, deveneau apoi credinciosii ieniceri ai imparatiei).



Suparat, sultanul Mahomed, vestitul cuceritor al Constantinopolului, s–a decis sa vina in persoana pentru a–l pedepsi pe indraznetul ghiaur. Cu o armata numeroasa, trece Dunarea, invadind Tara Romaneasca. Domnul Vlad intelege ca nu–i poate rezista cu oastea lui in loc deschis, si de aceea paraseste capitala Tirgoviste, retragindu–se in cetatea de pe Arges. Luindu–i urma, turcii ajung sub zidurile cetatii din Cheile Argesului, in fapt de seara. Intind tabara in vale, hotarind ca a doua zi, in zori, dupa ce vor lovi cu tunurile zidurile pentru a le darima, sa patrunda in cetate, ca sa–l prinda pe necredinciosul domn. Erau siguri ca nu o sa le scape si or sa dea cu el un exemplu pentru toti domnii viitori.

Acu, cica, printre ienicerii Semilunii se afla si un muntean de prin partile locului, care fusese dat de mic ostatic turcilor, dar care nu–si uitase inca legea si credinta. Acesta s–a gindit sa–l anunte pe voievod de marele pericol ce–l pindeste. Dar cum sa o faca? De mers personal era cu neputinta, nu numai ca n–ar fi dibuit drumul pe timp de noapte, dar si pentru ca l–ar fi observat strajile, si atunci sigur n–avea scapare de iataganul paginilor. De sus, de pe piscul abrupt, se vedea licarind o luminita la fereastra cetatii. Asa i–a venit ideea sa–i trimita domnului un ravas.

Cu virful iataganului desprinde o coaja de pe trunchiul unui mesteacan tinar pe care scrijeleste citeva vorbe, impartasind domnului pericolul si sfatuindu–l sa paraseasca in graba cetatea. Pune coaja in virful unei sageti si, incordindu–si arcul, o sloboade drept pe ferestruica luminata. Pentru moment lumina s–a stins, fiindca sageata a nimerit chiar in festila ce ardea. Tare s–au mai speriat Voda si curtenii din juru–i.

Frica i–a cuprins de–a binelea cind, aprinzind festila, au citit vestea cea rea. Nu era vreme de pierdut. Ca sa gaseasca o cale de scapare s–au gindit ei sa intrebe oamenii din satul vecin Hares (veche denumire a satului Arefu) daca nu cumva stiau ei o cale de iesire pe unde s–ar putea ajunge in Ardealul stapinit de riga Mateias Corvinul.

Porunceste domnul sa plece degraba un calaret care pina la miezul noptii sa aduca la cetate citiva sateni batrini. Printre cei infatisati domnului se afla si un potcovar. Toti au dat garantie ca stiu mai multe poteci, pe unde vara isi duc turmele la pascut, pina in creierul muntilor. Potcovarul, om care in viata lui petrecuse multe, il sfatuieste pe Tepes ca, inainte de plecarea din cetate, sa–si potcoveasca toti caii cu potcoavele intoarse. "Asa, Doamne, paginilor n–o sa le dea prin cap sa ne urmareasca! Or sta linistiti, ca urmele cailor duc inauntru, nu ies din cetate".

Zis si facut. Caii sint potcoviti cu potcoavele de–a–ndaratelea si domnul cu citiva slujitori credinciosi pornesc la drum, in miez de noapte, calauziti de herisani. Mergind fara popas, pina la ivitul zorilor ajung pe muntele Paltinul, de unde se vedea bine hotarul cu Tara Ardealului. Aici, calauzele s–au oprit pentru a face calea intoarsa. Inainte de a se desparti, Vlad i–a intrebat citi galbeni sa le dea pentru ca l–au ajutat. Atunci cel mai batrin dintre herisani i–ar fi zis: "Galbenii se duc ca galbenii, Doamne, ba pot sa ne fie luati de raufacatori, asa ca, de vrei sa ne milostivesti, da–ne Maria–Ta pamint, ca pamintul rodeste si daca este muncit in credinta asigura traiul si pentru noi, si pentru urmasii nostri!".

I–au placut mult lui Voda vorbele uncheasului, si indata a poruncit de s–a scris acolo, pe o piele de iepure, hrisov moldovenesc prin care a daruit herisanilor 16 munti si 10 intarcatori, sa le fie lor, si de aici inainte urmasilor lor, "o habnica mosie" (proprietate ce nu poate fi instrainata pe veci).

De atunci arefenii stapinesc o serie de munti in masivul Fagaras, fiindca asa stia Vlad Tepes sa–i rasplateasca pe cei credinciosi lui si care–i veneau in ajutor la ceasuri de grea cumpana.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona