"Incercam sa atragem cit mai multi turisti in Romania"
Articol


Interviu cu Florentina Feraru, agent de turism "Ask For Travel"



Rep.: Pentru inceput, oferiti–ne citeva date despre agentia "Ask for Travel".

Florentina Feraru: Sintem o agentie de turism nou–infiintata, cu o oferta foarte diversificata pentru servicii turistice interne si externe, individuale si de grup. Agentia are in portofoliu organizarea cu mare succes a multor evenimente pentru grupuri cuprinse intre 10 si 380 de participanti si a luat fiinta din pasiune si din dorinta de a oferi clientilor o gama completa de servicii turistice. Sintem un tour–operator care isi propune sa ofere programe variate si de calitate, la preturi accesibile.

Care sint serviciile pe care le oferiti? (circuite, oferte de weekend, team building)?

Oferim clientilor nostri o gama diversificata de servicii: bilete de avion, transport cu trenul sau cu autocarul, rezervari hoteliere in tara si strainatate, sejururi, circuite, turism de aventura, team building etc.

Cum caracterizati piata serviciilor de turism din Romania (raportul calitate pret) si ce aduceti nou?

Din pacate, in prezent, in Romania raportul calitate pret este scazut, tara noastra pierzind foarte multi turisti straini din aceasta cauza. Un exemplu in acest sens ar fi agentii si tour–operatorii israelieni, care au cerut Ministerului Turismului suport pentru promovarea destinatiilor turistice romanesti in Israel. Totodata, acestia i–au spus ministrului ca preturile din Romania sint prea mari si ca nu sint multumiti de calitatea serviciilor din turism, respectiv ca serviciile complementare de agrement nu s–au dezvoltat suficient. Operatorii israelieni au fost asigurati ca exista progrese evidente in toate domeniile asociate turismului romanesc si ca statul si investitorii privati autohtoni fac eforturi comune pentru transformarea Romaniei intr–o destinatie competitiva pe plan international, dar fara sa dea exemple concrete. Noi incercam sa atragem cit mai multi turisti in Romania, sa le demonstram ca avem multe de oferit din punct de vedere turistic. Din punct de vedere cultural, tara este extrem de diversificata: se pot vizita fortarete medievale, minastiri bizantine, castele si case taranesti decorate dupa specificul regional. De asemenea, Bucurestiul interbelic era numit pe buna dreptate Micul Paris, cu arhitectura si viata culturala demne de capitala franceza. Mai mult decit atit, aceste obiective pot fi vizitate si cu beneficiul unor hoteluri si restaurante amenajate conform standardelor occidentale.

Pentru cei ce vor sa evadeze in locuri ferite de mina omului, acestia pot opta pentru drumetii pe traseele ce strabat Carpatii romanesti, un lant de munti primitori in toate anotimpurile, atit pentru excursii montane vara, cit si pentru facilitatile oferite iubitorilor de sporturi extreme.

Prezentati una dintre cele mai atractive oferte pe care agentia dumneavoastra o promoveaza.

–In aceasta vara, destinatia favorita este Turcia, datorita serviciilor de calitate si a preturilor accesibile. Agentia noastra organizeaza, impreuna cu partenerii nostri, sejururi in Antalya la hoteluri de 3, 4 si 5 stele, cu tarife incepind de la 235 de euro. Servicii incluse: transport cu avionul, cursa charter Bucuresti–Antalya si retur cu compania Sky Airlines,

7 nopti cazare cu masa specificata (mic dejun, demipensiune, all inclusive), transfer aeroport hotel aeroport, asistenta turistica locala. Nu sint incluse: taxele de aeroport de 95 euro/persoana, taxa de viza de 15 euro/persoana care se achita pe aeroportul din Antalya, asigurarea medicala. Pe linga aceasta destinatie, promovam in mare masura si Grecia, Cipru, Spania, Bulgaria, Italia etc.

Se poate face in Romania turism de calitate?

– Turismul de calitate din Romania este apreciat mai mult de straini, romanii rezistind cu greu avalansei de oferte care propun sejururi de neuitat in mai toate colturile lumii. Pe litoral, hotelul Tismana din statiunea Jupiter a devenit un adevarat club german, unde chiar si animatorii sint nemti. Introdus aici pentru prima data in Romania, sistemul "all inclusive" (mincare, bautura, folosirea facilitatilor hotelului) da roade. Doar ca majoritatea clientilor sint nemti. Romanii au uitat de Obcinele Bucovinei sau de minastirile din Tara de Sus a Moldovei. Daca nu ar fi autocarele cu italieni, francezi sau nemti care umplu zilnic hotelurile si pensiunile de lux, turismul in zona ar fi ca si inexistent. Frumusetea aparte a Obcinelor Bucovinei nu poate fi redata in cuvinte, ea trebuie doar savurata cu ochiul liber.



A consemnat

Razvan Voinea
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona