Cairo, intre Orient si Occident
Articol











Cairo, capitala Republicii Arabe Egipt, este o metropola prinsa intre trecut si prezent, intre influenta vestica si traditia islamica seculara, intre Mercedes si magar, intre cei ce locuiesc in apartamente luxoase si cei ce traiesc in cimitire, intre est si vest, intre asezarea spatiala Africa si politica Orientul Mijlociu, intre Nil si desert.



Coborind pe meridianul de 25 de grade longitudine estica, voiajorul roman va descoperi o tara a carei capitala a fascinat de–a lungul timpului pe multi calatori si a carei victima am cazut si eu.

Cairo este un oras in care musulmanii (90%) si crestinii de confesiune copta (10%) convietuiesc fara probleme, un oras in care nu doar araba, dar si engleza si franceza sint larg raspindite. Cei circa 18 milioane de locuitori ai acestui oras sint de origini tot atit de variate cum au fost si "victoriosii" care, de–a lungul celor sase milenii de existenta a Al–Quaera (Cairo inseamna "victoriosul", in araba), au reusit sa–l cucereasca.

Ca si povestile din cunoscuta opera a literaturii arabe "O mie si una de nopti", Cairo a atras de–a lungul timpului calatorul cu minunatele sale istorii despre locuitorii acestui diamant al Nilului: mamelucii, eunucii, fatimizii, romanii, grecii, otomanii, francezii si englezii. Si daca tot vorbim despre povesti, astazi, cititorule, voi depana istoria vacantei mele de Craciun in Cairo.

Totul a inceput intr–o frumoasa seara de decembrie cind, aterizind cu avionul pe aeroportul international din Cairo, am zarit cu coltul ochilor cele trei piramide de la Giza scaldate in lumina calda a apusului de soare.

Dupa acest prim moment de calm si contemplare, evenimentele urmatoare au inceput sa se petreaca iute, cu intensitatea si repeziciunea specifica unei metropole, stare perpetua care este intrerupta doar de cele cinci chemari zilnice la rugaciune.

In incinta aeroportului, localnicii, galagiosi si bucurosi sa se intoarca acasa, se inghesuie catre iesire, iar turistii, dezorientati, isi asteapta bagajele. Cu ghidul despre Egipt in mina dreapta si cu valiza in mina stinga, ma indrept catre un ghiseu unde platesc taxa de viza de 15 euro, iar apoi, indreptindu–ma catre iesire, zaresc un egiptean care are in mina o hirtie pe care e scris numele meu. Rasuflu usurata vazind ca prietenii mei care ma vor gazdui in Cairo s–au gindit sa trimita pe cineva sa ma astepte. Cu multa agilitate, Magdi imi ia valiza, si cu un zimbet mare pe buze mi se adreseaza in engleza, urindu–mi "Bine–ai venit!". Ne urcam in masina si pornim. Pe drum, agitatie, claxoane, sute de masini si nicio regula de circulatie. E noapte acum, iar Magdi imi povesteste cum Napoleon, invadind Egiptul in 1798, si–a exprimat admiratia printr–o celebra maxima: "Soldati! Priviti virful acestor piramide! De acolo, de sus, ne privesc peste 40 de secole!". Abia astept ca miine dimineata sa ma aventurez pe strazile acestui milenar oras si sa–mi incep aventura!

Cairo islamic

In prima zi m–au trezit, mult mai devreme decit imi doream, muezinii, a caror chemare la rugaciunea de la ora cinci se auzea in megafoanele din minaretele miilor de moschei care impinzesc orasul. Cairo este, inainte de toate, un oras islamic. Cind incepe rugaciunea, poti avea surpriza sa vezi vinzatorul cum isi intinde un covoras in magazin si incepe sa faca matanii. Multi dintre barbati au chiar o vinataie vizibila pe frunte datorata practicarii in exces a acestui ritual religios.

In drum spre moscheea Ibn Tulun, cea mai veche din Cairo care a supravietuit in forma sa originala si cea mai mare ca intindere acoperita, un alt ritual religios islamic mi–a atras atentia. Am aflat astfel ca am "norocul" de a fi in Cairo in ultima zi a unei sarbatori musulmane, celebrata in intreaga lume islamica, numita Festivalul Sacrificiului. "Eid al Adha", cum este numita in limba araba, sarbatoreste credinta lui Avram dovedita prin acceptarea posibilitatii sacrificarii propriului sau fiu, Ismael, pentru Allah. Aceasta se comemoreaza prin sacrificarea unui animal, in mod obisnuit a unei oi, vaci sau camile. Am pus norocul in ghilimele pentru ca nu stiu daca pot numi "noroc" a vedea un oras ale carui strazi sint acoperite de singe si in care fiecare al doilea locuitor arata ca Sweeney Todd, barbierul diabolic din filmul cu acelasi nume regizat de Tim Burton. Animalele sint omorite peste tot: pe acoperisuri, in parcari, in garaje, pe trotuare. Macelarii spun o rugaciune, dupa care taie gitul animalului, lasind singele sa se scurga pe strada. Carnea este impartita, conform Coranului, in trei parti: o parte pentru saraci, o alta pentru rude si vecini, iar ultima, pentru consumul propriu. Am vazut egipteni care isi puneau miinile in baltile de singe si isi lasau apoi amprenta pe usile cladirilor unde locuiau sau lucrau, cu credinta ca acest singe are proprietati magice, de vindecare a bolilor si de protectie a caselor. Mai mult, am aflat mai tirziu ca pamintul pe care acest singe cade este apoi presarat cu sare pentru a alunga demonii. Trebuie sa admit ca in final acest ritual plin de simboluri mi–a stirnit curiozitatea si a dat o nota de misticism acestui oras.

Moscheea Ibn Tulun, exemplu clasic de arhitectura abasida, dateaza din anul 879 si este a treia ca marime din lume. Minaretul acestei moschei este unic in Egipt, avind o scara externa in spirala, o baza originala din caramida si o parte superioara din piatra, reconstruita de catre mameluci. Mi–au atras atentia arcadele galeriilor din curtea interioara, care prezinta frumoase decoratii din stuc, si tavanul cu domul din lemn sculptat al galeriei pentru rugaciune din partea dinspre Mecca. Vizitarea acestei moschei este o incursiune de neuitat in arhitectura islamica medievala si daca veti experimenta un sentiment de dj–vu, este pentru ca unele scene din seria James Bond, "Spionul care m–a iubit" (in original, "The Spy Who Loved Me"), au fost filmate aici.

Un alt reper al islamismului este citadela lui Saladin (Salah Al Din), bine–cunoscutul sultan de origine kurda care a fondat dinastia Ayyubida a Egiptului si care a ramas in istorie pentru cucerirea Ierusalimului in lupta impotriva cruciatilor si prin pacea incheiata cu Richard Inima de Leu. Panorama metropolei din acest punct strategic este incintatoare! Aceasta fortareata este construita pe un deal ce reprezinta punctul cel mai inalt al orasului si cuprinde intre zidurile ei vechi de peste 800 de ani moscheea din alabastru a lui Mohammad Ali, palatul Al Gawhara, muzeul militar si un orologiu daruit lui Mohammad Ali de regele Frantei, Louis Philippe, in schimbul obeliscului Ramses al II–lea din Luxor, care se afla astazi in Place de la Concorde, cea mai mare piata a Parisului.

Dintre acestea, moscheea lui Mohammad Ali construita in stil otoman m–a impresionat prin cele doua minarete ale sale de aproximativ 82 m inaltime, printr–un imens dom central si prin fintina de marmura din curtea interioara cu acoperis de lemn sculptat. In aceasta moschee se poate patrunde doar prin intrarea din spate, unde fiecare vizitator este obligat sa se descalte, iar femeile trebuie sa isi acopere capul cu un batic sau sal. Mai mult, daca ele nu au miinile sau picioarele acoperite, li se va da o pelerina ce trebuie purtata deasupra hainelor. Nu uitati sa va tineti incaltamintea in mina, mereu cu talpile pantofilor lipite una de alta. Pentru musulmani dezvaluirea talpilor pantofilor este considerata o ofensa.

Mohammad Ali, un negustor de tutun ajuns vicerege (wali), este considerat intemeietorul Egiptului modern. Numele sau este legat de un eveniment care a dus la distrugerea definitiva a puterii mamelucilor, soldatii sclavi convertiti la islam care, ca urmare a preluarii puterii sultanilor Ayyubizi, au controlat Egiptul peste 600 de ani. Astfel, Muhammad Ali a invitat cei 470 de lideri mameluci la un banchet in citadela, dar, odata aflati inauntru, a ordonat soldatilor postati pe acoperisuri sa ii impuste. Mormintul lui Mohammad Ali se gaseste astazi in moscheea din alabastru, ridicata la cererea acestuia pe locul unde s–au aflat o serie de palate mameluce.

A treia zi m–am indreptat catre partea islamica a orasului, mai precis, catre Khan el–Khalili. Inainte de a ma aventura pe aleile inguste si pline de forfota ale acestui bazar al egiptenilor, m–am oprit pentru a bea o ceasca de ceai la una dintre ceainariile de la intrare. Ceainariile egiptene sint frecventate aproape in totalitate de barbati, care isi petrec cea mai mare parte a zilei bind ceai si fumind narghilea. Consumul de alcool este interzis musulmanilor, ceaiul fiind cea mai populara bautura din Egipt. In Bucuresti, cum urci pe Calea Victoriei inspre Piata Revolutiei, exista pe partea dreapta a strazii, in Pasajul Villacrosse, o cafenea egipteana, numita "Valea Regilor", care ofera o atmosfera similara.

A face cumparaturi in Khan el–Khalili este o experienta ce nu trebuie sa lipseasca oricarei vizite in Cairo. In acest labirint de magazine si tarabe poti gasi obiecte de artizanat, parfumuri, papirusuri, bijuterii din argint si aur, articole de imbracaminte din bumbac, covoare tesute in stil oriental, vase din bronz sau narghilele. Nu uita sa negociezi; pretul obiectelor depinde numai de abilitatile de negociator ale clientului.

Linga Khan el–Khalili se afla o alta importanta marturie a islamismului, moscheea si universitatea Al–Azhar, cea mai veche institutie de invatamint din lumea islamica, comparata de Napoleon Bonaparte cu Universitatea Sorbona din Paris. Moscheea a fost fondata in 970, iar universitatea in 975, de fatimizi, dinastie descendenta din Fatimah, fiica profetului Mahomed. Universitatea Al Azhar reprezinta in prezent cel mai important centru de studiu si diseminare a literaturii arabe si a islamismului suni, constituind o voce autoritara in lumea islamica.

Cairo este zgomotos, haotic, dar si emotionant, vibrant si tulburator. In ciuda tuturor contrastelor, Cairo este un oras care iti taie respiratia! Cairo este, cred eu, adevaratul miracol al Nilului!





Text & Foto: Iulia Sandu
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona