Bucureştii in istorie
Articol












Ce a insemnat Bucureştiul de–a lungul anilor este greu de sistematizat. S–au scris şi se vor scrie atit de multe, incit o istorie banala nu işi are rostul. Ceea ce putem face este sa redam citeva amintiri despre Bucurestiul de altadata ale unor personalitati care l–au cunoscut in epoca: vom incepe cu francezul Ulysse de Marsillac, stabilit in anii 1850 la Bucureşti pentru totdeauna, indragostit de Valahia şi de capitala ei, descriind–o in memoriile din 1877. Constantin Bacalbaşa prezinta un Bucureşti al anilor 1890, cu lupte politice, oameni şi locuri care azi mai sint doar in imagini. Henri Stahl descrie imaginea unor Bucureşti care se duc, ai anilor 1940, şi critica demolarea bisericilor şi a caselor vechi. In ultimul rind, Ioana Parvulescu, autoarea unei impecabile fresce a interbelicului bucureştean, descrie o vara obişnuita a anilor 2030. Oameni diferiti, epoci diferite, un singur numitor comun: Bucureşti.



Ulysse de Marsillac (1877)

Baluri

In timpul iernii, balurile publice sint foarte numeroase. Acestea sint organizate de diferite societati stabilite la Bucureşti: Societatea Filarmonica, Societatea de tir şi gimnastica etc. Balurile au loc, de obicei, in Sala Bossel sau Slatineanu. De asemenea, se dau baluri de caritate in Sala Teatrului Mare.

In timpul carnavalului, in fiecare simbata, se tine bal mascat la Opera. Nu mai vorbim de o multime de serate dansante de categorie inferioara care se tin in douazeci de sali afumate, in care primeaza pitorescul, fata de bunul–gust, şi morala cea mai austera.

Eşti admis la aceste baluri, chiar şi la Opera, in redingota şi manuşi. Singurul costum adoptat de lumea buna este dominoul; barbatii se mascheaza foarte rar.

In timpul iernii exista reuniuni mai mult sau mai putin dansante in foarte multe case particulare. Strainii care au scrisori de recomandare sint intimpinati aici cu atentie şi gentilete. Casele Oteteleşanu, Şutu, Veisa, Gradişteanu etc, sint renumite pentru eleganta seratelor lor. La Curte, exista de obicei un mare bal, in ultima zi a anului, şi alte trei serate mai intime, in timpul carnavalului. Pentru a fi invitat aici trebuie sa fi fost prezentat Printului şi Printesei domnitoare. Strainii trebuie sa solicite aceasta onoare prin intermediul consulilor.

Ceea ce deosebeşte balurile din Bucureşti este marele lux pe care il etaleaza femeile, dar şi multimea de uniforme şi decoratii.



Promenade

Principalele promenade din Bucureşti si din imprejurimi sint: Baneasa, Şosea, Herastrau, Filaret, Cişmigiu, Gradina Episcopiei, Gradina Sfintul Gheorghe, Cotroceni, Pantelimon, Magurele, Colentina, Mogoşoaia şi minastirile Cernica şi Pasarea.

Baneasa. Numim astfel un cring situat la şase kilometri de Bucureşti, pe drumul spre Transilvania. Iata etimologia numelui acestei promenade.

Pe vremuri, cea mai inalta demnitate nobiliara la romani era cea de "ban". Femininul acestuia este "baneasa". Or, padurea despre care vorbim apartinea sotiei banului Dimitrie Ghica. Baneasa era cindva locul de intilnire preferat al locuitorilor din Bucureşti. Veneau aici sa asculte cucul pentru prima oara şi cereau acestui cintec secretul vietii. Atunci Bucureştii erau intr–adevar "oraşul bucuriei"; oamenii nu intentionau decit sa se distreze. Sub umbra deasa de la Baneasa se petrecea atunci un spectacol pe care nu–l voi mai revedea. Batrinii boieri veneau aici in costumele lor atit de pitoreşti şi de somptuoase. Erau incaltati cu papuci din piele galbena şi botine de piele de aceeaşi culoare, cusute de pantaloni largi din caşmir roşu numiti "ceacşiri"; purtau un fel de toga larga din matase in culori tipatoare şi un spenter de caşmir impodobit cu blanuri scumpe; la briu, format dintr–un şal somptuos, işi puneau pumnalul acoperit cu aur şi cu pietre scumpe; pe cap aveau caciuli inalte imblanite, cu un fes roşu care, dupa ultima moda, trebuia sa aiba forma unui caic. Acum douazeci de ani, cind am venit in Valahia, mai intilneai inca multi batrini imbracati astfel.



Monumente: Turnul Coltei

Printre putinele monumente pe care oraşul Bucureşti le ofera vizitatorului, trebuie sa citam turnul care domina curtea Spitalului Coltea. Acest turn a fost construit in 1715 de soldatii lui Carol al XII–lea, regele Suediei, refugiati la Bucureşti dupa batalia de la Bender. Din punct de vedere arhitectural, nu prezinta prea mult interes. Este o gramada de caramizi, intre care sint incastrate citeva ornamente de prost–gust. De şapte–opt ani a fost inaltat un pavilion de scinduri in jurul caruia este un balcon ce serveşte ca punct de observatie pentru pompierii insarcinati sa semnalizeze incendiile.



Biserici

In Bucureşti, cultul ortodox are nouazeci şi şase de biserici. Cele mai importante sint:

Mitropolia, situata pe un deal, de unde poti admira o panorama superba, pe de o parte intreaga privelişte a oraşului Bucureşti, pe de alta cimpia intinsa pina la Vacareşti şi Filaret. Aici se afla palatul mitropolitului şi Camera Deputatilor. Constructia Mitropoliei din Bucureşti a fost inceputa in 1656 de catre domnitorul Constantin Şerban Ioan, şi restaurata in 1834 de mitropolitul Teodor şi printul Alexandru Ghica.

Biserica Sfintul Gheorghe a fost fondata in 1670.

Era inconjurata de o minastire cu ziduri foarte inalte şi foarte solide care o transformau, la nevoie, intr–o fortareata. Ea a fost distrusa aproape in intregime in incendiul din

13 martie 1847. Apoi a fost reconstruita, capatind mai multa eleganta şi ornata fiind cu fresce interesante de pictorul Lecca. Biserica este inconjurata de o gradina frumoasa, loc de promenada pentru locuitorii din cartierele vecine.

Biserica Cretulescu este situata in Calea Mogoşoaiei, linga Palatul Domnesc. Ea se afla sub hramul inaltarii Sfintei Fecioare la Ceruri. Aceasta biserica a fost fondata in 1722 de marele vornic Gheorghe Cretulescu şi sotia sa, printesa Elisabeta, fiica lui Constantin Brincoveanu Basarab; a primit o zestre bogata şi, de la fondarea sa, ea a fost intretinuta de familia Cretulescu. Biserica poseda podoabe sacerdotale şi cele mai frumoase vase sfinte din Bucureşti. In 1859 biserica Cretulescu a suferit o schimbare radicala. Ea a fost pictata din nou de dl. Gheorghe Tattarescu.



Lautarii

Era iarna anului 1851. Locuiam la Paris şi nici nu visam atunci ca il voi parasi. Intr–o seara, unul din prietenii mei imi spune: "Vreti sa va prezint citiva tineri valahi, care tocmai au sosit?". Va marturisesc cu umilinta ca numele de valahi nu reprezenta in mintea mea nimic deosebit. Ştiam in mod vag ca geografii noştri situau Valahia printre provinciile Imperiului Otoman, ca toate dictionarele geografice repetau care mai de care. "Bucureşti, oraş mare, foarte mare..." Asta era tot şi acest tot era foarte putin.

Am acceptat cu nerabdare oferta amicului şi, dupa un moment, au intrat la mine patru tineri a caror figura m–a impresionat: plete negre şi bogate, ochi catifelati şi adinci, ten inchis, frunte larga şi, cind au vorbit, un accent muzical şi dulce: erau aici semne de rasa incontestabile. I–am vazut mereu de atunci şi deseori imi cintau cintece melancolice din tara lor, care ma cufundau in infinite visari.



Constantin Bacalbaşa Bucurestii de altadata – volumul I.

Tirgul Mosilor

Cei cari au scris despre Tirgul Moşilor spun ca este raspindit prin toata Romania, de la Nistru şi pina la Mureş, fiind mai slab peste Cerna şi peste Prut, din cauza dominatiunii straine. Tirgul incepea peste tot lunea, inainte de simbata mortilor, şi tinea pina simbata, cind se imparteau lucrurile cumparate in Tirgul Moşilor. Aceasta era traditia.

La 1871 tirgul incepea sa degenereze.

Traditia era sa se imparta simbata urmatoarele lucruri: 1) O oala noua roşie, nesmaltuita, cu vin; 2) O donita noua cu apa; 3) Un colac; 4) O luminare galbena de ceara aprinsa; 5) O strachina noua, cu pasat fiert cu lapte. Aceste lucruri daruite constituiau pomana.

"Pomana sau po–manea, ne spune Cezar Bolliac, este darul pentru sufletul mortilor, pentru zeii mani, cari, dupa traditia pagina, nu sint decit sufletele celor morti din familie cari, transformati in spirite, aveau influenta şi in bine şi in rau asupra membrilor familiei ramaşi in viata pe pamint. E semnificativ ca, precum romanii, aveau 3 zile pe an pentru celebrarea zeilor mani, tot astfel romanii au 3 simbete ale mortilor."

Tirgul Moşilor este, prin urmare, Tirgul stramoşilor, el se aduna in preziua uneia din simbetele mortilor, anume in cea din luna mai, pentru ca sa se faca pomenile.



Orasul

Bineinteles nu voi descrie oraşul intreg, fiindca nici nu intra in mijloacele mele ca, la virsta de 15 ani, sa–l fi cunoscut pe tot; afara de asta, o amanuntire prea mare nici n–ar fi interesanta. Ma voi margini, dar, a vorbi numai de cartierul şi de stradele centrale, cit şi de marile lucrari edilitare realizate in cursul vremurilor.

Am spus mai sus ca Dimbovita nu era nici canalizata, nici rectificata pe vremea aceea. Putin adinca, şerpuind intr–o albie la nivelul stradei, murdara, fara cheiuri, cu poduri de lemn prost intretinute, alergind in zigzaguri intortocheate, avea numeroase vaduri de unde sacagiii scoteau apa.

Fiindca acum 50 de ani, apa, nefiind introdusa la domiciliu, era vinduta de sacagii, fie ca o aduceau abonatilor pe pretul mediu de 50 bani sacaua, fie ca o vindeau pe strazi, strigindu–şi marfa, la fel cu toti ceilalti vinzatori ambulanti.

Ori pe ce strada locuiai, auzeai sacagiii strigind:

Apa! Apa! Haap!...

Mai era şi obiceiul, o reminiscenta a paginismului, ca urmaşii unui mort sa dea apa de pomana. Aceştia plateau apa din saca şi obligau pe sacagiu sa o imparta gratuit la lume. Şi atunci sacagiul pornea pe strazi strigind:

De pomana! Apa! Apa! Aaap!...



Ioana Parvulescu Intoarcere

in Bucureştiul interbelic (Editura Humanitas, Bucureşti, 2003)



Mici plimbari prin marele oras

Vara, pavajul Bucureştiului, din asfalt sau din piatra cubica, este atins de mii şi mii de talpi. Intilnirea dintre tocurile ascutite ale doamnelor şi domnişoarelor şi tocurile late, bine flecuite, ale domnilor bate ritmul ingemanat al plimbarilor. Intre ele, mai lipaie destule picioare desculte: un tiganuş cu o vioara, care intra prin uşa laterala, cea a interpretilor, la Ateneu şi se opreşte nesigur in prag, diverşi curieri care umbla dupa un mic ciştig, nişte paparude care cheama ploaia in mahalaua Colentinei. Iarna, şoşonii femeilor şi galoşii barbatilor infrunta mocirla numai la mare nevoie. Se aduna uneori la Carol Bunger, pe Calea Victoriei, unde se vind termometre, barometre, ochelari şi chiar pince–nez–uri. Linga vitrina, pe zidul exterior, se afla cel mai mare termometru din oraş. Mercurul a fugit la vale şi s–a facut aproape nevazut: minus 14 grade Celsius! In rest, pavajul e atins de rotile de automobil, trasura sau tramvai. Mai sint, desigur, şi autobuzele, care seamana cu nişte dube şi avanseaza greoi, ca gindacul prin nisip, şi uneori, in Vitan, vine ursarul cu ursul lui legat cu lant, pe care–l plimba prin toata mahalaua.



Henri Stahl Bucurestii ce se duc (Editura Domino)

Dupa ce soarele, pe asfintite, aşterne umbra tot mai mare pe strazile Capitalei şi bucureştenii ramaşi in cuptorul ei indraznesc, cu sfiala, sa ridice perdelele şi sa deschida geamurile locuintelor in vederea racorii amurgului, tramvaiele ce merg inspre Sosea sint tot mai incarcate de un public ciudat pe care numai la Zece Mai şi vara, duminicile, mai ales cind sint doua zile consecutive de sarbatori, il poti vedea. High–life–ul e fugit peste granita, şi–şi drege stomacul la Vichy, Aix–les–Bains şi Carlsbad, ori işi plimba luxul vinovat in Svitera, Norvegia vorbind pe acolo romaneşte ca sa nu–i priceapa chelnerii; functionarimea cu lefuri mai grase sau creditori naiv e risipita in toata tara, caci Ioneştii şi Popeştii, şi mai ales consoartele dumnealor, s–ar crede dezonorati sa petreaca vara in Capitala; negustorimea cea marunta s–a inghesuit in trenuri de plecare spre Sinaia, Constanta sau Comana. Ramin deci in Bucureşti cei umili şi necajiti şi–şi plimba invidia la Şoseaua boierilor, acaparind–o dumineca.

Aşa fiind, ca sa poti cutreiera batrinele mahalale, silit eşti sa cobori dincolo de cartierele noi ridicate in preajma fabricilor, mai jos de maidanele şi locurile virane numeroase mai ales sub dealurile Cotrocenilor, cu vestite paduri uriaşe taiate abia in secolul trecut; mai jos de gropile de nisip dinspre Colentina, mai jos de gradinile Sirbilor, gospodari din jurul Vitanului, mai jos de vilele dinspre Vacareşti şi Şerban–Voda, atit de bogate odata, intinzindu–se pina la poalele Mitropoliei, va trebui sa te apropii mult de centru, şi chiar atunci iti va fi greu sa te stramuti cu mintea in timpuri de demult, caci atitea focuri groaznice au distrus in nenumarate rinduri cartiere intregi cu vechi cladiri de birne acoperite cu şindrila, cutremurele ce ne indrageau mai des pe vremuri, ceva mai putin rahitice, au zguduit in atitea rinduri din temelie biserici şi cladiri mai vechi, iar, pe de alta parte, atitea case noi s–au ridicat cu furie, de la Unire incoace mai ales, pe locurile vechilor bordeie, incit, astazi, nu cred sa mai fie in Bucureşti casa de peste o suta de ani.

Cimitirul Bellu este astazi loc de transformare in tarina, de o singura şi aceeaşi calitate, a protipendadei.

De tot putine sint mormintele vechi. Doar unul am vazut cu inscriptia in chirilice, foarte curioasa:

"Cind anii vietii mele 54 tu,

Victima mortii rele strainulu ma facu,

Cu mina–i criminala viata–mi ardica

In curtea tribunala fatiş ma impuşca,

Şi opt copii indata şi scumpa maica lor

Ramase fara tata şi fara protector.

Aşa este strainulu, pribeag din alte teri,

Ce–i da–mu aici asilulu, onoare şi averi

Pacilea cind vei trece, creştine calatoru,

Nu fi cu singe rece, ca un nemuritoru,

Cam fost şi eu in lume in neamulu meu romanu,

Paharnic, om cu nume, Alecu Izvoranu,

Dar azi zac in tarina, cu draga fiica mea

Eleni, scumpa–mi june, uscata in floarea sa.

Ci zi, cu umilinta: o Doamne, mintuieşte

Pe cel ce in credinta aici se odihneşte."



Foto: Razvan Voinea

foto.gm.ro
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona