Bucureşti, peste un secol de boema literara
Articol








Bucureştiul a fost in secolul XX, şi continua sa ramina, cel mai important centru artistic şi cultural din tara. Scriitori, pictori şi muzicieni din toate colturile au venit mereu inspre Capitala, aceasta Mecca a sucesului, un pamint al fagaduintei care indemna la speranta şi la visat, Bucureştiul era pina nu demult idealul oricarui artist provincial, "acolo" valoarea artei era palpabila, iar ecourile vietii de loisir din oraşul de pe Dimbovita i–a pus pe multi pe drumuri, adunindu–se astfel aici cea mai densa şi mai diversa lume culturala.

Notiunea de boema a fost lansata odata cu aparitia romantismului, la mijlocul secolului XIX, adica exact momentul in care apare şi la noi, prin cei doi mari excentrici cu aura de genialitate şi comportament neconventional: Eminescu şi Caragiale.



Bere rece, politica si onoare

Daca te plimbai la sfirşitul secolului XIX prin Bucureşti şi ajungeai la Curtea Veche era foarte probabil sa dai nas in nas cu Mihai Eminescu, dupa ce ieşea de la redactia revistei Timpul, de pe Şelari, şi se indrepta spre Hanul lui Manuc sau spre circiumile de pe Lipscani, sau la birtul "Ştefanescu" de pe Blanari, ori chiar putintel mai departe, la Bodeguta lui Dedu de pe Bulevard sau la gradina de vara Waldemar, pe Calea Tirgoviştei, pentru a se intilni la o bere rece şi la discutii despre politica, dragoste, onoare şi literatura cu prietenii şi colegii Caragiale, Slavici şi Vlahuta.

Cind nu se intilnea cu amicii scriitori, prefera compania ardelenilor, grupati mereu la Iordache, pe strada Covaci numarul 3. Ocolea de obicei localurile frecventate de alti ziarişti şi politicieni pentru ca mai mereu intra in conflict cu ei. Aceştia se adunau la Otetelişanu, pe Ştirbei Voda, dar vorba goala a flecarilor de gazeta sau de partid nu–l prea entuziasma pe poet, el fiind recunoscut ca un barbat care aprecia mai ales berea buna, iar berea cea mai buna era la Coloseul Oppler, de pe Calea Rahovei.

In perioada aceea discutiile la berarie tineau loc de televiziune, tribuna politica, scena de spectacol şi, mai ales, aceasta era locul ideal pentru birfa. Verva tinea pina seara tirziu, iar spectacolul era seducator. Probabil ca tocmai din aceste motive, la inceputul secolului XX, Caragiale şi–a cumparat propria sa berarie, pe care o va face celebra.

Primul Gambrinus, acela original al lui Caragiale, era localizat vizavi de primul Teatru National (in zona Palatului telefoanelor), insa atit teatrul acela, cit şi beraria lui nea Iancu au disparut in urma bombardamentelor din 1941. I–a placut lui Caragiale sa fie patron de locanta. La el se adunau toti "miticii", ziarişti, politicieni, actori, mic–burghezi, şi dadeau spectacole gratuite in fiecare seara. Pacat ca nu prea aducea bani, asta e, n–a mers, şi a plecat nea Iancu la Viena.



Absint, cafele si manifeste

Cea mai puternica boema literara romaneasca a avut loc in intervalul dintre cele doua razboaie mondiale. Nimic nu se compara cu boema interbelica, poate doar literatura interbelica. Era epoca in care Victor Brauner, Saşa Pana, Gellu Naum, Jules Parhaim sau Gherasim Luca practicau suprarealismul, atit in literatura, cit şi in viata de zi cu zi, adunati in locuinta vreunuia dintre ei, unde consumau absint, se jucau de–a misticismul, faceau experimente literare, işi citeau textele, puneau la cale revolutii literare, tipareau manifeste, reviste szamizdat şi erau, in general, contra sistemului.

Hortensia Papadat Bengescu putea fi vazuta plimbindu–se cu trasura pe la Gradina Icoanei, iar Camil Petrescu putea fi gasit la Casa Capşa, locul simbol al boemei de atunci. In copilarie Eugen Ionescu arunca adesea cu morcovi in cei care intrau sau ieşeau de la Capşa, pentru ca tot acolo sa se intilneasca, citiva ani mai tirziu, cu prietenii Emil Cioran şi Mircea Eliade la o cafea cu tarie, o tigara de foi şi o discutie rafinata.

Strada Melodiei, bulevardul Dacia, strada Mintuleasa sint doar citeva dintre locurile Bucureştiului interbelic in care Eliade şi–a trait experienta boemei bucureştene şi pe care le–a imortalizat in romanele sale. Centrul boemei era insa tot in jurul Casei Capşa, pe Calea Victoriei, cu terasele şi restaurantele sale, cu redactiile şi atelierele, unde la orice ora din zi puteai avea şansa sa dai chiar şi peste un autor retras ca Arghezi sau peste excentricul Mihail Sadoveanu, cu palaria de fedru cu boruri largi, pipa şi atitudinea imperiala, ieşit la plimbare din reşedinta sa de pe Pitar Moş.



Boema la russe

Dupa venirea comuniştilor la putere, in 1947, boema literara s–a mai rarefiat, a revenit insa in forta in anii 60, avindu–i ca principali exponenti pe scriitorii Nichita Stanescu, Virgil Mazilescu, Ştefan Augustin Doinaş, Marin Sorescu, Nicolae Breban sau Fanuş Neagu. Locul principal de intilnire era restaurantul de la Uniunea Scriitorilor din Romania, situat pe Calea Victoriei, in Casa Monteoru. Toti aceşti scriitori locuiau in apropiere, in locuinte de la Partid. Nichita Stanescu, de exemplu, locuia intr–un apartament dintr–un bloc din Piata Amzei. Intilnirile de la Casa Monteoru se transformau, dupa exemplul fratilor scriitori ruşi, in adevarate dezmaturi bahice (bazate in primul rind pe consumul de vodca) organizate intr–o stricta ierarhie literara: scriitorii importanti aveau mesele lor la care nu avea voie sa se aşeze nimeni decit in prezenta scriitorului respectiv şi la invitatia acestuia.

De multe ori erau insa preferate circiumioarele de cartier, atit pentru aerul lor puternic personalizat, cit şi pentru ca erau considerate adevarate oaze de linişte in comparatie cu galagia cu ifose de la Casa Monteoru. Poetul Mircea Ivanescu işi aminteşte ca frecventa aproape simultan citeva zeci de crişme de cartier in acea perioada.



Schimbare de perspectiva.

Trecerea la muzeu

Odata cu aparitia generatiei literare 80, lucrurile s–au mai schimbat putin. Scriitori ca Mircea Cartarescu, Mircea Nedelciu, Florin Iaru, Ioan Groşan, Matei Vişniec sau Gheorghe Craciun preferau de multe ori, in locul intilnirilor de la Monteoru, intilniri private in apartamentele unora dintre ei, atit din aceleaşi motive ca avangardiştii, pentru a evita intilnirile directe cu "restul" lumii literare, cu care nu intrau in acord, şi pentru a–şi pune la cale propriile programe artistice, cit şi din motive specifice vremii, pentru a ocoli pe cit posibil controlul exercitat de informatorii Securitatii. Boema de apartament seamana foarte bine cu literatura de sertar a vremii aceleia. Pe cit era de "ascunsa", pe atit era de intensa.

Dupa 1990, şaizeciştii, optzeciştii, nou–aparutii nouazecişti (dintre care ii amintim ca perpetui boemi pe Cristian Popescu, Paul Vinicus, Ioan Es. Pop sau Daniel Banulescu) s–au conciliat şi şi–au ales ca loc comun de desfaşurare a intilnirilor terasa de la Muzeul Literaturii. Acest nou loc "oficial" al boemei literare bucureştene prolifereaza pina in zilele noastre. "La Muzeu" se gasesc in continuare scriitori in viata.



Boema, ferment al calitatii literare

Bucureştiul este şi azi un loc prielnic boemei literare, deşi manifestarile ei s–au restrins, scriitorii contemporani devenind uşor mai retinuti cind e vorba de "ieşiri" in public, fiind mai pragmatici cu imaginea lor in schimbare intr–un context al receptarii in schimbare. Cert este insa ca in toate perioadele in care boema a inflorit, a inflorit şi literatura. Intilnirile, discutiile, neconventionalismul de orice tip, uneori chiar excesele, au facut bine literaturii, dupa cum ne–o arata istoria. Nu poate fi o intimplare ca cei mai boemi dintre scriitorii romani au fost şi sint şi cei mai inovatori şi mai valizi din punct de vedere estetic.

Boema exista in continuare, la fel cum exista literatura. Daca o sa ieşiti la o plimbare in Bucureşti, incepeti de pe Lipscani, o luati pe la Universitate inspre Piata Romana, iar de acolo va indreptati spre Academie, pe Calea Victoriei, este foarte posibil ca undeva, la o terasa, de vorba cu amicii, sa dati peste un scriitor excentric, adica boem.



Text: Cosmin Perta

Foto: www.foto.gm.ro
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona