Interviu cu domnul Ion Vasilescu, director, Primaria Busteni – Snowboard si parcuri de distractii la Busteni
Articol




Cu ce vor fi intimpinati turistii la Busteni in acest sezon ?

Statiunea Busteni vine cu o oferta si cu multe noutati pentru sezonul 2009–2010, datorita internsificarii Programului National de Dezvoltare a Turismului din Romania. Acesta a venit in intimpinarea statiunilor turistice si a consiliilor locale, in sensul ca, pe proiectele pe care le–a pregatit, in urmatorii doi–trei ani, prin Ministerul Turismului, se inroleaza un program foarte important de investitie in statiunile de turism din Romania. Voi vorbi insa numai despre partea superioara a Vaii Prahovei. Statiunile Sinaia, Azuga, Predeal, Busteni au primit sume importante pentru realizarea infrastructurii pentru sporturile de iarna. In acest moment, Busteni are un proiect complex, care inseamna dezvoltarea domeniului schiabil Kalinderu. El are ca obiective pentru anul 2009–2010 realizarea unei pirtii noi de snowboard, in apropierea pirtiei Kalinderu, care se va numi Kalinderu 2, si un parc pentru copii, care va fi o noutate pentru acest sezon. Depunem eforturi in asa fel incit, in 15–20 decembrie, sa inauguram cel mai modern fun–park de vara–iarna, dotat cu echipamente si instalatii de ultima generatie. In acest parc de distractii vor fi montate, in premiera nationala, un tobogan cu o lungime de 500 de metri, o banda cu tub, un baby lift pentru pirtia de incepatori si un carusel, toate acestea cu scopul de a distra copiii, care pot petrece astfel o vacanta placuta, dar si tabere exclusiv pentru copii. Investitia este destul de mare, este vorba despre 51 de miliarde de lei, si speram ca ea sa continue si anul viitor, cu doua obiective, dintre care cel mai important este pirtia olimpica de schi fond, care, impreuna cu pirtia olimpica de snowboard, va asigura desfasurarea Festivalului Olimpic al Tineretului European intr–o regiune a Bucegilor din care fac parte Sinaia, Busteni, Predeal etc., cea mai importanta competitie pe care o organizeaza Romania. La aceasta competitie preolimpica vor participa 2.000 de sportivi, dar vom avea si foarte multi turisti. Toate statiunile se pregatesc si pun la punct detaliile pentru locurile in care se vor desfasura probele Olimpiadei.

Credeti ca infrastructura va fi gata pina in 2013?

Cred ca toate statiunile isi vor realiza programul pentru pregatirea bazelor sportive. In Sinaia, Azuga si Predeal vor avea loc probele de schi, in Predeal va avea loc proba de biatlon, Risnovul va avea doua trambuline olimpice, iar disciplinele pe gheata se vor defasura in Brasov si in Poiana Brasov. Problema numarul unu care ramine insa si care nu isi gaseste rezolvarea deocamdata este infrastructura de acces catre statiune. Dupa cum stiti, DN 1 este destul de aglomerat in perioada sezonului de iarna, reprezentind singura cale de acces, iar in perioada festivalului, daca nu se termina portiunea de drum Comarnic–Brasov, vor fi mari probleme. Cred ca ar trebui ca institutiile care participa la organizarea Olimpiadei, respectiv Comitetul Olimpic Roman, Ministerul Turismului, Ministerul Dezvoltarii si Ministerul Transportului, sa ia masuri pentru a rezolva problema accesului. Noi am venit cu o propunere, adica un drum turistic care sa lege statiunea Busteni de Valea Cerbului, Gura Diham, cu posibilitati de legaturi spre Piriul Rece si spre Bran. Am facut demersuri pentru a demara acest proiect, dar trebuie gasite solutii pentru finantarea acestui drum turistic de mare importanta, nu numai pentru anul 2013, ci si pentru dezvoltarea ulterioara. Risnovul a reusit deja si a executat modernizarea drumului pina la Cabana Diham. Pentru urmatoarea perioada, atit Ministerul Turismului, cit si Ministerul Transporturilor vor trebui sa ia in serios aceasta singura cale care va asigura accesul in zona montana.

Care este stadiul in care va aflati referitor la problema ecologica, respectiv a deseurilor?

Am inregistrat o evolutie, zic eu spectaculoasa, pentru a mentine curatenia pe Valea Prahovei. La Busteni noi avem o zona foarte importanta, Valea Cerbului, care este foarte vizitata vara. Pina in momentul acesta am reusit sa realizam mai multe actiuni de ecologizare, cu sprijinul administratiei locale si al unor organizatii, din punct de vedere al pregatirii turistului in ceea ce priveste pastrarea unui mediu curat. Saptaminal, pe toata durata verii, Primaria Busteni a realizat o serie de actiuni si activitati care au reusit sa pastreze Valea Cerbului foarte curata, dar si zonele care duc catre principalele trasee turistice din Bucegi. Bineinteles ca este loc de mai bine, dar avem o colaborare foarte buna cu administratia Parcului Natural Bucegi. In momentul de fata, pot spune ca mai sint dificultati in directia pregatirii personalului care sa poata mentine mediul intr–o stare cit de cit civilizata, din cauza faptului ca planul de management al Parcului Natural Bucegi nu este inca aprobat, desi a fost propus inca din luna martie 2008. Greutatile pe care ni le face neaprobarea acestui plan duc la neaplicarea legii de schi in Romania, care prevede ca, "in zonele de dezvoltare durabila, se pot realiza investitii doar in conditiile in care este aprobat planul de management". Ministerul Mediului are, deocamdata, o mare problema, din cite stiu, cu ariile protejate, intrucit nu a infiintat inca acea agentie a ariilor protejate careia sa i ne adresam noi, adminstratiile locale. Asadar, ne lipseste partenerul de discutie si va trebui ca, in urmatoarea perioada, Ministerul Mediului sa gaseasca o solutie, deoarece toate proiectele pe care le facem trebuie sa aiba avizul de la Natura 2000, pe care, de vreo doua luni, nu–l mai da nimeni. Nici in cadrul ministerului nu mai exista. Deci acestea ar fi greutatile cu care ne–am confruntat pe parcursul anului 2009 in realizarea investitiilor in ceea ce priveste proiectele turistice de pe Valea Prahovei.



A consemnat Gabriela Niculescu
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona