Basil Assan – Expeditie in zona polara nordica
Articol














Numele lui Basil Assan mi–a sunat cunoscut de prima data. Nu stiam de unde si am inceput primele cercetari. Nascut in 1860, Basil a fost fiul lui George Assan (unul dintre primii industriasi bucuresteni ati auzit vreodata de "Moara lui Assan" monument al arhitecturii industriale romanesti?) si, totodata, primul roman care a facut inconjurul lumii. Calatoria a inceput in anul 1899 la Constantinopol, pe ruta Alexandria Ceylon Tokyo San Francisco Londra, fiind cea de–a doua expeditie personala reusita, dupa cea din 1897, cind a intreprins o expeditie in zonele polare nordice. La ea ne vom opri acum, in prag de iarna, pentru a ne aminti ca romanii au avut o serie de exploratori de exceptie, Basil Assan calcind pe urmele lui Iulius Popper, Dimitrie Ghica Comanesti sau Gregoriu Stefanescu.



Sire, Onorata adunare,

Itinerarul parcurs de mine se rezuma astfel: am plecat la 15 iulie din Hamburg, in companie de 50 de calatori, in mare parte profesori si oameni de stiinta, pe un elegant vapor norvegian "Erling–Jart", sub comanda capitanului Bade, din Meklenburg, specialist in conducerea unei asemenea expeditiuni, ca unul ce facuse multi ani pescuitul balenei in regiunile polare.

Am urmat toata coasta Norvegiei, printre insule si fiorduri, oprindu–ne putin la diferite orase ca Bergen, Molde, Tromsoe, pina la Hammerfest, cel mai septentrional din lume. De acolo, am traversat Oceanul Glacial in doua zile, atingind Insula Ursilor, apoi am calatorit 15 zile in Spitzbergen, atit la statiunea balonului Andre (n.b. explorator suedez care a incercat sa survoleze Polul Nord cu un balon), cit si in alte parti din nord si vest, singurele practicabile si neprinse de gheturi. De la Insula Daneza (unde era Andre), am mers printre gheturi si banchize plutitoare pina la latitudinea 81 35, adica pina la 900 de kilometri departe de Pol, unde gheturile, de formele cele mai variate, devenind din ce in ce mai dese, nu ne–au permis sa mergem inainte, cu toate ca anul acesta, caldura fiind exceptionala, curentul marin Gulf Stream topise foarte departe gheturile si a facut sa ajungem acolo unde, altadata, Peary, Scoresby si altii cu greutate au ajuns.

La intoarcere, am urmat itinerarul acesta: Liefde–Bay, Sneerenburg, Magdalena–Bay, King–Bay, conturind Insula Printului Carol, caci strimtoarea Foreland nu este adinca si practicabila (...). La Vasoe eram la 9 August, cind am asistat la cel mai grandios si rar fenomen, eclipsa totala de Soare, vizibila din nordul Europei, al Siberiei si Japoniei. Eram in Tara Laponilor, cind s–au intors Nansen si vaporul "Fram". Am reluat apoi coasta Norvegiei (...) si am debarcat la Trondheim, pentru a vizita interiorul tarii si capitalele Christiania (unde aveam afaceri pentru exportul fainei romanesti), Stockholm si Copenhaga. Totul a durat doua luni, iar o luna am locuit si navigat pe acelasi vapor. Acesta fiind itinerarul parcurs, sa–mi dati voie a intra in detalii mai interesante si as incepe cu:

Insula Spitzbergen

si Insula Ursilor

Geografiile moderne considera aceste insule ca nefacind parte din Europa. Ele, impreuna cu Groenlanda si cu Franz Josephland, precum si cu arhipelagul din nordul Americii, formeaza o lume aparte, care nu apartine inca omului.

Statele din Europa au revendicat posesiunea Insulei Spitzbergen, au plantat drapelul lor, insa, de fapt, nicio natiune n–a putut face act de posesiune, astfel ca, astazi, aceasta mare intindere de pamint, avind aproape 70.000 de kilometri patrati si egalind in suprafata Romania (de dincoace de Milcov; n. red. – in 1898, Transilvania, Basarabia si Bucovina nu erau inca unite cu Romania), nu apartine nimanui si fiecare din noi poate lua posesiune si exploata bogatiile ei subterane, singurele ce s–au putut vreodata exploata, in afara de pescuit.

Aceste paminturi neospitaliere, unde intunericul domneste patru luni, nu au fost decit temporar locuite de pescari si de naufragiati, precum si de citiva oameni devotati stiintei. Plecind spre Spitzenberg de la Hammerfest, am intilnit, la jumatatea drumului, adica aproape la 450 de kilometri, Insula Ursilor, descoperita odata cu insulele Spitzenbergen de olandezul Barents, in iulie 1596, adica tocmai 300 de ani pina astazi. Calatoria mea deci a avut o coincidenta frumoasa cu aceasta data istorica, deoarece tocmai in iulie, cind ma aflam acolo, s–ar fi putut celebra al treilea centenar de la descoperirea acestor insule. Marinarii lui Barents, ucizind acolo un urs, au dat acestei insule numele de Insula Ursilor, nume ce a fost schimbat, in unele harti englezesti, de catre Benner, un englez care, sapte ani dupa Barents, a vizitat–o din nou si a numit–o Chery, dupa numele patronului sau.

Aici se faceau mari pescuiri de catre norvegieni, dar focile si morsele, care in 1600 erau atit de abundente, incit echipajul unei corabii a prins in 7 ore peste 1000 de astfel de amfibii, au inceput astazi sa dispara. Geologul Keilhau, care a studiat aceasta mica insula, zice ca se gasesc gismente (n. red. – strat de minerale) de galena – sulfura de plumb, ca apartine formatiunei carbonifere si ca se pot exploata bogate gismente de huila.

Capitanul Bade al expeditiunei noastre are chiar intentiunea de a intreprinde aceasta exploatare si spera ca desfacerea carbunilor va fi asigurata, in vedere ca acest combustibil lipseste cu totul in Norvegia, in nordul Rusiei, in Marea Alba si Arhanghelck, si ca ar concura cu carbunii englezi.

Se zice ca aceasta insula facea parte dintr–un mare continent, care a disparut sub valuri, si aceasta, judecind dupa identitatea florei fosile din toate insulele Oceanului Glacial.

Adincimea marii este mica, ea variaza intre 50 si 300 de metri. Flora insulei este din cele mai sarace. Ea numara vreo 30 de fanerogame (n. red. – plante care produc seminte) si vreo 80 de specii de muschi. Arborii, ca si in Spitzenberg, lipsesc cu desavirsire. Totul este piatra, zapada si muschi. Din aceasta cauza, calatorul nu–si poata face idee de distante; caci nu are niciun punct de comparatiune si se insala asupra timpului cu care va parcurge distanta de la un punct la altul.

Partea de sud a insulei est ripoasa, abrupta in mare si de o frumusete infioratoare. Ea cuprinde stinci de formele cele mai curioase, semanind cu bastioane de citadele, bolti de biserici gotice, obeliscuri inclinate, ca turnul de la Pisa, stinci de un acces dificil, impodobite cu milioane de pasari albe. Inaltimea dinspre sud, numita Muntele Mizeriei, se inclina lin spre nord si se termina cu niste dune pina la nivelul marii.

Arhipelagul Spitzbergen se limiteaza la extremitatea vestica cu Insula Printul Carol si la extremitatea de est cu Insula Regele Carol. Pentru un calator roman, sosirea in aceste doua puncte judecind dupa mine este o adevarata emotie de placere si de mindrie, caci, la extremitatea pamintului locuibil, sint doua insule care reamintesc cele doua faze de marire prin care a trecut dinastia noastra subt Regele Carol (n. red. – se refera la Independenta din1878 si la transformarea in regat din 1881).

Arhipelagul Spitzbergen se compune din cinci mari insule si dintr–o multime de altele mai mici, care se intind pe un spatiu de patru grade latitudine si care nu sint mai departe de 1.000 de kilometri de Polul Nord. Numele de Spitzbergen i–a fost dat de la inceput de marinarii lui Barentz, si insemneaza "Muntii Ascutiti", dupa cum se prezinta partea de sud a insulei. (...) Muntii nu au o inaltime prea mare; printre cei mai inalti, putem cita Catena din Insula Printului Carol, ce are o inaltime de 1.500 de metri. Cu toate ca interiorul este aproape necunoscut, se stie ca rocile comune sint granitul, gnaisul si formatiunile paleozoice. La sud se gasesc roci apartinind formatiunei secundare si chiar tertiare.



Englezii si ursoaica

Englezii inaintasera cu o barca pina foarte aproape de un ghetar, cind un fenomen precum cel descris (n. red. – dislocarea unui aisberg) produse niste valuri asa de mari, incit barca era aproape de a se ineca. Cu totul udati de apa, isi scoasera vesmintele ca sa le usuce; cind, pe mal, zaresc un urs alb. Indata debarcara si, in costumul sumar despre care am vorbit, inaintara spre animal. Era o ursoaica cu doi ursi mici.

Vinatorii ucid intii unul dintre pui. Atunci ursoaica, la care instinctul de mama predomina, uita pentru moment de adversarii sai si se intinse asupra puiului ei cazut, pentru a–l apara. Vinatorii trag foc asupra ei, insa fara a o atinge. Ursoaica atunci se repede cu o furie ingrozitoare, incit cei doi englezi sint terorizati si fug inapoi spre barca. Se zice ca ursii albi sint putini abili la inotat, caci vinatorii lesne au putut–o ucide in momentul cind, cu o laba, era gata sa le serveasca o a doua baie rece. Ramasese insa pe mal cu cel de–al doilea pui mic, pe care era uman de a nu–l lasa singur sa se chinuiasca, fara mincare si fara mama, caci ursul polar se stie ca este un fel de tata denaturat, care de mult isi parasise familia. Puiul ramas primi si el un glont in cap; aceasta ca exemplu devisoriu de umanitate. Cind s–au intors la statiunea balonului Andre, unde eram, a trebuit sa scoata ursoaica din barca cu o macara, caci era de o marime colosala.



Prelucrare text: Razvan Voinea
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona