Pelerinajul, trup si suflet
Articol










Unul dintre cele mai vechi si mai larg raspindite obiceiuri ale umanitatii, pelerinajul, este o forma de calatorie catre un loc deosebit, cu implicatii profunde pentru cel care o intreprinde. Calatoria ii ofera pelerinului atit bucuria vizitarii unui spatiu sacru, cit si prilejul sa se desprinda de ritmul cotidian si sa capete ceea ce Mircea Eliade numea "ragazul lui Dumnezeu". De aceea, fascinatia universala a pelerinajului provine tocmai din faptul ca presupune o dubla calatorie: fizica si spirituala. Esenta acestuia este insa neschimbata de mii de ani, doar forma sa modelindu–se dupa specificul vremurilor: pelerinul modern este mai bine echipat, mai tehnologizat, dar si mai grabit decit semenii sai de odinioara. Pelerinul zilelor noastre poate fi mai eficient in atingerea destinatiilor fizice, dar uneori uita sa–si mai acorde acel ragaz pentru sine. Cu toate acestea, traditia completa a pelerinajului este inca intens practicata in intreaga lume, iar dvs., cititorii, cunoasteti bine acest lucru din spatiul romanesc. Un astfel de pelerinaj, in care traditia se impleteste cu prezentul, este drumul care traverseaza nordul Spaniei, catre Catedrala Sfintului Iacob din Santiago de Compostela, cunoscut sub numele de Camino de Santiago.



Camino de Santiago inseamna "Drumul Sfintului Iacob". Camino de Santiago sau, pe scurt, Camino desemneaza pelerinajul catre Catedrala din Santiago de Compostela, capitala regiunii Galicia, din nordul Spaniei, unde se afla moastele Apostolului Iacob. In crestinism, indeosebi in lumea catolica, acest pelerinaj este alaturat ca importanta celor de la Ierusalim si Roma. In plus, unicitatea acestui pelerinaj provine din doua aspecte proprii. Chiar si in ziua de azi drumul catre Santiago se parcurge pe jos, iar pelerinii veniti din intreaga lume sint animati de motivatii care depasesc originea strict religioasa a drumului.



Camino se parcurge pe jos

Inca de la inceputurile sale, datind din secolul al IX–lea, cind trupul apostolului Iacob a fost descoperit pe coasta iberica, Camino era parcurs pe jos. Pelerinii medievali isi porneau peregrinarea chiar de la usa casei si se indreptau, din toate colturile Europei, catre Santiago. Cararile pelerinilor de pe intregul continent se uneau precum piraiele care curg spre mare, formind o albie principala, care a ramas pina azi cea mai populara ruta: pornind din Franta, de la poalele Muntilor Pirinei si traversind toata partea de nord a Spaniei. Acest traseu principal este supranumit Camino Frances ("Drumul Francez") si se intinde pe aproximativ 900 de kilometri.



Motivatiile pelerinilor contemporani sint complexe

Cu nu mai mult de jumatate de secol in urma, pe drumul catre Santiago treceau doar citiva credinciosi catolici din vestul batrinului continent. In ultimele decenii, Camino trece insa printr–o adevarata renastere, atragind anual zeci de mii de pelerini din intreaga lume, de confesiuni diferite si cu motivatii complexe. Desi specificul traditional catolic s–a estompat, Camino are o incarcatura spirituala, initiatica, pentru pelerinii care il considera prilej de introspectie, de meditatie in miscare, de liniste, de ragaz.



Ridicarea ancorei

Pelerinajul incepe din inima, acolo unde pelerinul simte chemarea drumului. Dorinta de plecare este atit de raspindita, incit se vorbeste despre un "instinct al pelerinajului" existent in om. Timpul scurs intre acel prim impuls si plecarea propriu–zisa poate fi de citeva zile, de saptamini, luni sau chiar ani. Decizia de a pleca, de a iesi din spatiul cunoscut si sigur al vietii cotidiene, pentru a se lasa in voia necunoscutului aceasta este prima provocare si, totodata, prima lectie a pelerinului. Pentru a porni la drum spre Santiago, el isi aduna rezervele de forta, pentru a razbate, si de blindete, pentru a accepta. Desprinderea de casa este anevoioasa, precum plecarea unei corabii de la mal. Insa, odata invinsa inertia, iar ancora ridicata, calatoria incepe cu o energie si un entuziasm nebanuite. In momentul in care pelerinul face primul pas pe Camino, nimic in lume nu pare mai firesc, si important este drumul, nu doar destinatia. Camino de Santiago este un drum, mai exact o poteca bine marcata, precum un traseu montan, cu sageti galbene si scoici. Este vorba despre un anumit tip de scoici, asociate cu pelerinajul chiar si prin denumirea lor: coquille Saint Jacques in franceza, Jakobsmuschel in limba germana si Pilgrim Mussel in suedeza. Odata ajuns pe ruta cautata, primul lucru pe care il face pelerinul in drum spre Santiago este sa obtina un pasaport de pelerin sau "credencial" de la punctele de informare pentru pelerini sau de la bisericile intilnite. "Credencial"–ul ii permite accesul la locurile de cazare de pe drum, care aplica tarife prietenoase pentru orice pelerin. Pasaportul este stampilat in fiecare loc de innoptare si devine, la final, o dovada a drumului parcurs si un alt fel de jurnal de calatorie. Cind porneste in calatorie, pelerinul are un rucsac de care este agatata o scoica, un "credencial" si, eventual, un baston, care sa–i mai preia din greutate, iar in fata are de traversat o tara intreaga. Drumul catre Santiago trece prin tot ceea ce are de oferit o tara, incepind cu zone naturale neatinse (munti, cimpii si paduri), sate si orase. Calatorului i se ofera astfel peisaje noi si variate, zone rurale pastrind intact farmecul de odinioara si personalitatea localnicilor, dar si orase cu mici comori arhitectonice, culturale si chiar culinare. In prima zi, Camino Frances traverseaza Pirineii, cu peisajele montane si casutele albe cu timplarie vopsita in rosu. Urmeaza padurile Navarrei si dealurile cu podgorii ale regiunii La Rioja. Aici, majoritatea constructiilor sint din piatra mare de riu si duc cu gindul la vremea cind cavalerii templieri ai Ordinului Santiago strabateau Camino pentru a proteja pelerinii. Apoi Mesetas, cimpiile manoase din portiunea de mijloc, unde calatorul are ca singur reper locul in care cerul se intilneste cu pamintul. Dupa orasul Burgos, drumul urca din nou catre Cordillera Cantbrica (Muntii Cantabrici), peste care se face trecerea in Galicia cea verde, cu padurile sale de castani seculari si satele in care pina si acoperisurile caselor sint facute din piatra. Camino ofera pelerinului o incursiune in arhitectura, cultura si gastronomia iberica. Pe Camino se intilnesc si trei dintre cele mai frumoase catedrale ale Europei, construite in stiluri diferite: eclectic – in Burgos, gotic – in Leon si baroc – in Santiago. Istoria orasului Pamplona este legata de cea a coridei, castelul din Ponferrada povesteste despre templieri, iar cocheta Astorga incinta prin elementele decorative Art Nouveau. Bucatele cele mai savuroase sint cele mai simple: tortilla spaniola, brinzeturile locale si vinul. Pasionatii pot incerca insa si tapas (mici gustari ce insotesc un pahar cu vin) in Logrono, caracatita in Melide, ciocolata traditionala din Astorga, tartele cu fructe din Santo Domingo si pe cele cu migdale din Santiago. Toate aceste frumuseti si toate aceste bunatati sint adevarate recompense pentru pelerinul care strabate cite 20 de kilometri in fiecare zi, indiferent de vreme, constant si cu zimbetul pe buze. O recompensa aparte este insa emotia simtita atunci cind, dupa o luna de mers, calatorul zareste pentru prima data profilul Catedralei din Santiago, de pe o inaltime numita Muntele Bucuriei (Monte do Gozo). Odata ajuns in Santiago, pelerinul asista la slujba dedicata lor si, printre lacrimi si imbratisari cu ceilalti credinciosi prezenti in catedrala, are senzatia unei experiente complete.



Pelerinajul si lectiile sale

Calatoria de aproape o luna, pe o distanta de 900 de kilometri de–a lungul Spaniei, ii aduce pelerinului experiente bogate, devenind o scoala in care sint slefuite atit trupul, cit si sufletul acestuia. Pentru ca ritmul este lent si mintea linistita, fiecare clipa de pe Camino poate sa aduca o lectie sufletului dornic de invatare, iar profesorii sint dintre cei mai surprinzatori.

De la rucsac, de pilda, pelerinul invata lectiile rabdarii si ale acceptarii. In timpul calatoriei, intreaga avutie a omului se afla in rucsac: un rind de haine, o mica trusa medicala, un sac de dormit si provizii. Si totusi sint prea multe, mai ales cind toate acestea trebuie duse in spate zi de zi. Atunci cind, dupa o zi intreaga de mers, un necunoscut ii ofera pelerinului un pahar cu apa sau o smochina coapta, acesta intelege lectia recunostintei si a simplitatii. In comunicarea deschisa cu oameni din intreaga lume se afla lectia prieteniei neconditionate. De la inaintasi vin lectiile credintei si ale sacrificiului. Pelerinii medievali traversau un continent intreg in numele credintei, infruntind pericolele cu haine si incaltari modeste, dar perseverau. Marturiile trecerii lor sint prezente pe tot drumul, in locurile de cult, in respectul pe care localnicii il au fata de calatori si in povestile care inspira chiar si in ziua de azi. Lectiile drumului sint nenumarate, cite o infinitate pentru fiecare pelerin. Unele se arata pe loc, altele vor capata inteles abia la mult timp dupa intoarcerea acasa, dar toate sint in interior, iar drumul reprezinta doar un decor curat, pe fundalul caruia ele au prilejul sa intre in scena si sa se manifeste. Acesta este pelerinajul, o calatorie paradoxala in departari, care aduce oamenii mai aproape de ei insisi.



Catalina Murariu
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona