Mic pelerinaj in inima Olteniei
Articol





Se spune ca nimic nu te poate linisti mai mult decit o vizita la minastire. Peretii grosi din care nu razbesc decit cintecele bisericesti, portile inalte, in spatele carora se traieste dupa alte legi, pe care noi, oamenii din afara lor, le–am uitat sau le–am ignorat de mult, straiele care nu tin cont de moda si lumina calda a luminarilor mereu aprinse ne rup de cotidian si ne arunca pe un alt tarim, cu un sfint pe nume Gheorghe, care omoara un balaur.



Plimbarea mea incepe cu Catedrala Mitropolitana din Craiova, care poarta hramul Sfintului Dumitru, ocrotitorul Craiovei. Despre Sfintul Dumitru poti afla mai multe de la oamenii care ingrijesc minastirea. El este Izvoritorul de Mir si Facatorul de Minuni. Omul care nu merge prea des la biserica ar putea crede, dupa ce afla despre menirea Sfintului Dumitru, ca acesta este motivul pentru care unii au preferat sa se retraga aici. De fapt, alegerea a fost diferita pentru fiecare in parte, desi raspunsul e unul si acelasi: iubirea pentru Dumnezeu, cainta. Toti traiesc insa dupa aceleasi reguli austere, pe care sint convinsa ca nu ni le dezvaluie in intregime noua, celor care am preferat sa raminem in sinul societatii.

Inauntrul oricarei minastiri ortodoxe, biserica se afla in centru, iar in jurul ei sint construite chiliile, cuhnia, arhondaricul, paraclisul, turnul–clopotnita, trepeza si, uneori, o casa domneasca. Pina si in productiile cinematografice conducatorii unui popor se roaga la Cel de Sus inaintea unei lupte. Religia si puterea mergeau mina in mina si inca isi continua planurile. Asa a fost construita si Minastirea Sfintul Dumitru din Craiova, in jurul anului 1185, prin contributia voievozilor si a boierilor de la acea vreme. Primele rinduri despre aceasta biserica dateaza din 1645, cind era numita Biserica Domneasca de Craiova sau Baneasa. De atunci si pina acum a fost renovata de mai multe ori, chiar inchisa intre 1849 si 1889. Nu numai crestinii se bucura de frumusetea acestei minastiri, dar si iubitorii de arta, pentru ca peretii bisericii au fost pictati de artistii francezi Menpiot si Bories. Cladirea a functionat si drept cea mai veche scoala de preoti si dascali din Oltenia. Am plecat de la Minastirea Sfintul Dumitru cu senzatia ca, daca zidurile ar vorbi, mi–ar povesti despre milioane de idealuri rostite doar acolo, in interiorul ei.

Nu departe de Craiova, la vreo doi kilometri, ascunsa de vii si vile multicolore, se afla cea mai alba minastire din Dolj, Minastirea Acoperamintul Maicii Domnului si Sf. M.M. Gheorghe, pe care toata lumea o cunoaste ca Biserica Sfintul Gheorghe. Arhitectura ne–a parut mai noua decit a catedralei si se pare ca nu ne–am inselat, deoarece biserica a fost construita in 1754 si reconstruita integral in 1913. N–am avut ocazia sa vorbim cu niciun calugar, dar stim precis ca una dintre indeletnicirile lor principale, in afara de rugaciune, este culegerea viei de la Prisaca si apoi, dupa cum zic ei, transformarea vinului in singele lui Iisus. Nu degeaba se spune ca vinul bisericesc e cea mai gustoasa bautura. Umbla zvonul ca reprezentantii Mitropoliei Moldovei si Bucovinei vor sa certifice vinurile produse in propriile podgorii si asteptam cu nerabdare ca si reprezentantii Bisericii din Oltenia sa ia aceasta initiativa, sa putem cumpara si noi vinul de la Prisaca.

Plecam de la Minastirea Sfintul Gheorghe, condusi de ciinii de la poarta, spre o alta destinatie, aflata la noua kilometri de oras, la Circea. Ce ne–a frapat acum, revazind–o pe lumina, a fost ca si in cazul Minastirii Sfintul Gheorghe, locul in care este asezata minastirea de la Circea: intr–o multime de vile si case cu turnulete, un fel de biserici facute de pagini, ce intineaza parca imaginea unei minastiri, pe care ti–o imaginezi izolata si tacuta.

La fel ca Minastirea Circea, locuita numai de maici, Minastirea Jitianu, situata la opt kilometri de Craiova, dar in alta directie, adaposteste maicute care si–au construit chilii si au infiintat ateliere de tesatorie, cusaturi si covoare. Si iata ca, pentru a doua oara in aceasta calatorie, ni se adevereste faptul ca maicutele si calugarii au multe alte activitati in afara rugaciunilor, care le umplu ziua si ii tin departe de gindurile negre care ne acapareaza deseori pe noi, cei prea ocupati pentru a mai petrece timpul cu noi insine. La inceput, minastirea a fost doar o bisericuta, ridicata de Mircea cel Batrin, ca multumire pentru cistigarea bataliei de la Rovine. Ca vechime, este a doua biserica de piatra din judetul Dolj. Actuala biserica a fost construita insa de o femeie, informatie care dovedeste inca o data ca, in trecut, implicarea femeilor in treburi considerate barbatesti e numai in parte adevarata. Sotia domnitorului Constantin Basarab Cirnu a fost cea care a zidit ce se vede acum. Pe linga activitatile maicilor, Minastirea Jitianu detine, in afara incintei, o plantatie de pomi fructiferi, precum si una de duzi, a lui Cuza Voda, ingrijita in continuare si considerata monument istoric.

Nu stiu daca ne–am simtit mai usurati sufleteste, asa cum speram cind am pornit in acest mic pelerinaj, dar cu siguranta am vazut lucruri care ne–au bucurat ochiul si inspiratia: portile negre, gotice, ale Catedralei, asemanarea Bisericii Sfintul Gheorghe cu un ghiocel, Minastirea Circea si coada de masini si case inalte plecate in fata ei de sarbatori, aleea care duce spre Jitianu sau livada care ar putea fi chiar in curtea din ceruri a bunicilor



Oana Catanoiu
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona