Eminescu Peregrinul: Itinerarium humanae vitae
Articol













Mult timp s–a crezut ca Eminescu, a carui imaginatie poetica intrecea cu mult puterea de inchipuire a contemporanilor, nu a fost niciodata in preajma marii, poeziile sale de tinerete dind acoperire acestei afirmatii. Corespondenta purtata cu Veronica dovedeste insa cu prisosinta contrariul.



Constituit intr–un veritabil jurnal de impresii al unui calator roman aflat pentru prima data in proaspata statiune de vacanta Constanta, scrisorile adresate Veronicai Micle, din vara anului 1882, lapidare, cu vadit aer de intimitate, reprezinta, totodata, o oglinda fidela a inceputurilor turismului modern pe litoralul Marii Negre. Aceste documente, dincolo de latura lor memorialistica, au, de asemenea, importanta in ceea ce priveste istoria presei de turism. In cazul de fata, nu este vorba de un turist oarecare si nici de un jurnalist fara experienta in ceea ce priveste calatoriile in afara tarii.

Dupa o lunga si istovitoare munca in redactia ziarului "Timpul", suportata cu cerbicie, desi ii producea suferinte fizice de neimaginat, Eminescu se hotaraste, in sfirsit, sa se odihneasca.

Dintr–o scrisoare adresata Vero–nicai, la inceputul lunii iunie 1882, aflam ca acesta avea in gind sa mearga la Pucioasa, la Strunga, la Balta Alba, unde Matei, fratele sau, il imbia sa vina, sau la Lacul Sarat, fiindca "picioarele sale aveau nevoie fie de bai sarate, fie de bai alcaline care au un efect determinant asupra pielii". Insa, alege Constanta! Pentru a creiona o imagine de ansamblu a inceputurilor turismului din Romania, dupa cucerirea independentei de stat, la 1877, reproducem mai jos un articol elocvent, publicat in nr. 24 din 15/27 iunie 1886 al revistei "Fami–lia" de la Oradea (p. 292).



Baile din Romania

"La Sinaia, hotelurile din nou restaurate, Caraimanul splendid, cu leii sai de marmura, noul si vechiul Hotel Sinaia, cu terasele lor pline de lumina, fac deja cu ochiul la calatori; dar pina acum numai trenurile de placere au animat padurea. Lacul Sarat si–a impo–dobit bolta si nu asteapta decit pe calatori de buna voie.

Constanta se gateste nespus pentru vizitele numeroase ce se zice ca va avea acest an. Singura statuia lui Ovidiu sta posomorita, amanetata la gara. Tarmul marii e deja cautat. Locuitorii au inceput sa se scalde, timpul fiind foarte frumos. Hotelul Carol promite sa se intreaca estimp in curse si servitiu.

La Calimanesti s–a zidit un hotel splendid care promite a fi bine tinut. Positiunea e dintre cele mai frumoase. Te poti crede in Elvetia. Drumul in trasura e foarte placut.

La Slanic totul e deja inchiriat. Aceste bai nu mai au trebuinta de reclama. Acolo te duci pentru cura si pentru placere.

Pucioasa, Balta Alba, Bisca, Baltatesci, toate sint gata.

Acum lumea nu are decit sa aleaga. In fine, avem si noi unde petrece vara si nu mai e trebuinta sa ne dam paralele prin strainatate, unde adesea gasim si neajunsuri.

Am scapat si de aceasta contributiune indirecta care venea periodic in toti anii ca o epidemie.

Bontonul chiar s–a schimbat. Celor care le era rusine inainte sa mearga la bai in tara au inceput sa mai lase strainatatea si se duc pe la munti si pe la Marea romaneasca, care sint tot asa ca si aiurea."



N.B. – "O tempora, o more!"

Scrisorile lui Eminescu, impresionante ca document biografic, mai ales prin darul auten–ticitatii, abunda, in egala masura, in descrieri caracteristice unui veritabil reportaj de tu–rism. Aflam, printre altele, cum se calatorea spre mare in ultimul patrar al veacului al XIX–lea. Din Bucuresti, cu trenul pina la Giurgiu si apoi cu vaporul spre Cernavoda, unde podul Carol I, nu incepuse a se construi. Cursele in avalul fluviului plecau doar de trei ori pe saptamina. De aici, mai departe, cu trenul spre Chiustenge/Constanta. Calea ferata ce lega litoralul de Dunare a fost inaugurata in 1860 si rascumparata de statul roman, in 1882, de la compania engleza careia Inalta Poarta ii concesionase exploatarea, impreuna cu amenajarile din Portul Constanta. Eminescu avea sa scrie despre aceasta afacere oneroasa cu alte prilejuri.

Ajuns la tarmul marii cu oarecare intirziere, la mijlocul lunii iunie (data scrisorii, redata sub forma 16 iunie, 188, a creat confuzii, unii critici afirmind fara temei ca Eminescu ar fi fost la Constanta in anul 1881), Poetul isi cere iertare de lipsa de consecventa in corespondenta cu Veronica: "Am intirziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am scapat odata vaporul" si, prevenitor, ii comunica acesteia ca posta nu pleaca in toate zilele, dar "nu o sa stau aici decit vreo zece zile si apoi iar ma intorc la Bucuresti".

Costinescu, sponsor al calatoriei lui Eminescu la Pontul Euxin, o cunostea, de buna seama, si pe Veronica, asa cum vedem din scrisorile Poetului. El ii promite lui Eminescu un imprumut de 600 de franci, din care 200 ii sint dati pe loc, de restituit in sase luni. Prietenia acestora dureaza de ceva timp. Pro–babil este vorba de V. Costinescu, studentul pe care Eminescu il cunoscuse la Institutul Academic din Iasi, pe cind preda germana, in semestrul al doilea din anul scolar 1874–1875, si caruia ii corecteaza un articol, "pe gratis", pentru a fi publicat in "Binele Public", in 1882.

Asadar, este inceput de sezon, iar apa marii i se pare rece: "Am venit ieri si am facut deja doua bai de mare, cari promit a–mi face mult bine, desi pe–aici e frig inca si apa marii nu e destul de calda pentru bai. De–aceea sint

unul din cei dentii sositi aci pentru bai si nimeni nu se scalda inca afara de mine".

Apoi descrie primele impresii: orasul este mic, dar indestul de frumos, cu case ce au oarecare eleganta, caci piatra este ieftina aici si cladirile sint facute din piatra patrata. Remarca progresele facute de administratia romaneasca, aceasta facind mult pentru orinduiala si infrumusetarea orasului.

Vizitind marile capitale ale Europei (Praga, Viena, Berlin), Eminescu putea, de buna seama, emite o parere cu privire la Constanta: "Oricum, nu se compara cu Rusciuk". Evident, viata este scumpa aici (iata o traditie seculara, pastrata de romani cu sfintenie!), mai ales de cind s–au deschis citeva oteluri, dar nu atit de exagerat de scumpa precum i se descria (constatare iarasi adevarata si–n zilele noastre). O terasa pe malul inalt da o frumoasa priveliste asupra intinderii marii. Atent la lucrurile ce–l inconjoara, Eminescu remarca faptul ca "verdeturile ne vin direct din Tarigrad" (azi, oare, s–a schimbat ceva?), fiindca pustietatea de primprejur nu produce nimic. Neavind niciun riu si lipsita de ploaie, recolta araturilor e nula, de aceea oamenii nici nu prea ara si se–ntemeiaza mai mult pe cresterea de vite. Ca urmare, "viata e monotona si peste zi tirgul pustiu".

Cind nu se duce pe malul marii, Eminescu sta in mansarda sa si citeste economie politica, pregatindu–se de o noua campanie de presa, la "Timpul", fiindca vara, ramas singur in redactie, urma sa scrie in fiecare zi alt articol.

Ca odiniora un alt mare exilat, Ovidiu, Poetul este impresionat de imensitatea marii si se confeseaza Veronicai: "O sa ma intrebi ce efect mi–a facut marea? Efectul unei "nemarginiri pururea miscate". Sed intr–o mansarda si privirea mi–e deschisa din doua parti asupra marii." Si, in continuare: "Privirea marii linisteste, mai ales sufletele furtunoase. Nu poti avea o parere asupra ei", fiindca, schimbindu–si mereu culoarea si in vesnica miscare, pare sufletul unei femei.

Tabloul noptii il fascineaza: "Cind luna e deasupra apei, ea arunca un plein de lucire slaba, care pluteste pe–o parte a apei. Restul ramine in intunerec si, noaptea, marea isi merita numele ei de neagra". Visind sa pluteasca alaturi de Veronica pe intinderea apelor, Mihai ii promite acesteia: "La anul sa stii ca venim amindoi aci, caci baile de mare intaresc si grabesc bataile inimei. () Omul pare a intineri de ele".

Dar, pe 28 iunie, vacanta ia sfirsit, Eminescu se intoarce la Bucuresti. In luna iulie, calduri toride. Mihai Eminescu ii aminteste Veronicai Micle ca a facut atit de putine bai, ca nu mai suporta caldurile groaznice din Capitala, unde nimeni nu mai este, "nici prieteni, nici dusmani", si isi cere iarasi iertare: "Ai avut de descifrat in scrisoarea mea trecuta. Am plecat la Chiustenge si cerneala din calimara s–a facut in vreme de vara ca pacura – Copirtinb – incit se lipea fila de fila".



Hotel DAngleterre

Voind a afla urmele prezentei Poe–tului la tarmul marii, am cautat la Arhivele Nationale, filiala Constanta, documente privitoare la vechiul Hotel DAngleterre, in mod special registrul de oaspeti din acea vreme. Am aflat ca documentele cu pricina au fost pierdute in Primul Razboi Mondial ori poate se vor mai gasi undeva, la sud de Dunare, in arhivele pe care bulgarii le–au luat in tara lor, dupa retragerea din Dobrogea.

Vechiul Hotel DAngleterre se afla in apropierea Casei cu Lei si a Bazilicii Sf. Anton, in zona peninsulara, fiind unul dintre cele mai mari ale Constantei, alaturi de Hotelul Carol. Cladirea a fost darimata in anul 1906, pe locul ei construindu–se Hotelul Regina (rebotezat Hotel Intim dupa anul 1948). Pe fatada actualului Hotel Intim se afla doar o placa memoriala, amintind de popasul lui Eminescu aici. Moste–nitorii cladirii vor sa vinda hotelul si, odata cu el, si amintirile vechiului Hotel DAngleterre, iar numele Poetului este un argument al pretului cerut de acestia.



A vizitat Eminescu Bulgaria?

Iata o intrebare asupra careia vrem sa zabovim putin. Ne–a atras atentia parerea Poetului, potrivit careia orasul Constanta nu se poate compara cu localitatea Rusciuk. Ca sa poti sustine o asemenea afirmatie, trebuie sa cunosti si unul, si celalalt dintre orase. De unde si ipoteza efectuarii unei vizite anterioare la Rusciuk, orasul bulgaresc de pe Dunare. Pornind de la aceasta confesiune epistolara, sustinem ca

Eminescu a cunoscut orasul bulgaresc de pe malul drept al Dunarii.

Indiferent de semnificatia minora a acestui fapt in biografia oficiala a Po–etului, nu se justifica totusi trecerea sub tacere a acestui episod.

Dovada recenta a prezentei sale la Ruse o gasim in corpusul epistolarului Mihai Eminescu – Veronica Micle (Dulcea mea Doamna/ Eminul meu iubit, Polirom, Iasi, 2000), care ne confirma aceasta ipoteza. Intr–adevar, intr–o scrisoare datata 4 iunie 1882, Eminescu ii scrie iubitei sale urmatoarele: "Am fost de marti seara pina astazi la Giurgiu". A doua zi, miercuri, Eminescu trece Dunarea si viziteaza orasul bulgaresc Rusciuk. Q.E.D.!

Pura curiozitate de turist sau obisnuinta specifica unui jurnalist?

Sa nu uitam ca Razboiul Balcanic de la 1877–1878 abia se incheiase, iar fratele Poetului, Matei Eminescu, luptase pe pamint bulgaresc, de unde probabil si curiozitatea ziaristului de la "Timpul" de a vedea Cetatea Rusciuk.

Nu stim daca avea asupra sa nelipsitul pasaport de calatorie, sau inca de pe atunci se permitea micul trafic de frontiera! Oricum ar fi, important este ca dorinta de a vedea malul bulgaresc al Dunarii si–a indeplinit–o.

Asadar, timp de doua ore, ca un veritabil turist, Poetul se preumbla in jurul cetatii, cumpara o carte bulgareasca si putin tutun, apoi revine pe malul romanesc.



Vigilenta vamesilor

La intoarcere insa, Eminescu are oarece probleme vamale. Vigilenta amploaiatilor isi spune cuvintul. Asupra calatorului este descoperita o cantitate de 100 de grame de tutun bulgaresc. Fara indoiala, Poetul protesteaza, argumentind ca poseda atita tutun cit prevad regulamentele vamale, mai precis, exact cantitatea pe care are dreptul sa o aiba asupra sa orice calator.

"Se intelege ca, fiind in dreptul meu, au trebuit sa mi–l dea indarat". Simpla intimplare sau? Astfel se incheie un episod din viata de turist a ziaristului, care, astfel, are posibilitatea sa cunoasca personal rigorile "protectionismului vamal".



Premonitie sau nebunie?

Moto: "Multi durara, dupa vremuri, peste Dunare vreun pod"

(Scrisoarea III)



Numele orasului Ruse (Rusciuk) apare, de asemenea, intr–un manuscris eminescian (mss. 2292, f. 56), la un an dupa vizita de pomina facuta de Poet peste Dunare. Sintem in 25 iunie 1883 – o vara torida! Intr–o berarie bucuresteana, Eminescu se afla impreuna cu amicul sau, Constantin Simtion. Cu acest prilej, Poetul face un straniu pa–riu: "Astazi, 25 iunie 1883, la ora una si 25 minute dupa miezul noptii, subsemnatii Mihai Eminescu si Constantin Simtion s–au ramasit impreuna: Mihai Eminescu a sustinut ca, vietuind inca, Simtion va lucra la podul care se va dura intre Giurgiu si Ruse, intr–un timp in care Carol I, rege al Romaniei, va fi ales de bulgari principe al Bulgariei. Simtion a tagaduit aceasta. Cine va pierde ramasagul plateste doua sticle de Iohannsberger, care se vor bea impreuna de cei doi subsemnati la Rusciuk. Semneaza Mihai Eminescu si Constantin Simtion."

In viziunea celor care doreau inlaturarea incomodului Eminescu din viata politica, acest document, printre alte probe cusute cu ata alba, ar dovedi, chipurile, inceputul caderii in negura a mintii Poetului. Nimic mai neadevarat.

Abia acum, dupa atita timp de la moartea lui Eminescu, realizam ca ramasagul avea un simbure de adevar. Ziaristul de la "Timpul" stia multe secrete ale vremii. Mai ales, avea cunostinta de propunerea avansata principelui Carol de catre Bratianu si

C.A. Rosetti, in anul 1878, de a accepta si tronul bulgar. Ideea nu era una de conjunctura, fiindca ea este urmata de propunerea lui Stambulov de incoronare a regelui Carol I al Romaniei in locul printului Alexander Battenberg, ce fusese rasturnat de la putere (august 1886). Cu alte cuvinte, in cercurile celor initiati se evoca proiectul crearii unui nou regat romano–bulgar. Era Eminescu nebun? De asemenea, redactorul–sef de la "Timpul" era la curent cu proiectele celor trei mari imperii, in care realizarea unui pod de legatura peste importantul limes danubian era una dintre prioritati.

Indiferent de aceste consideratii, construirea podului, care sa uneasca cele doua maluri ale Dunarii, avea serioase motivatii politice, economice si strategice, iar romanii, prin geniul lui Anghel Saligny, l–au edificat foarte curind, la Cernavoda (1890–1895).

Peste alte citeva decenii, premonitia lui Eminescu din 1883 privind realizarea unui pod peste Dunare, intre Giurgiu si Ruse, avea sa prinda viata. Era prea tirziu pentru Luceafar, a carui geniala intuitie isi dovedeste inca o data stralucirea.



A doua intrebare

Dar abia acum putem adauga intrebarii initiale o continuare logica: a fost singura vizita a lui Eminescu, in Bulgaria? Aceeasi scrisoare din 4 iunie 1882 ne pune pe ginduri: "Miercuri, peste zi, am fost pe doua ceasuri la Rusciuk. M–am preumblat din nou imprejurul cetatii.

Exprimarea "din nou" demonstreaza ca nu era prima vizita la Ruse! Un argument care sa adevereasca aceasta ipoteza este durata foarte scurta a acesteia: doua ore!

Este posibil, iarasi, ca vizitarea orasului bulgaresc sa se fi produs cu ani in urma. Sa ne aducem aminte ca, in iarna anului 1867–1868, la virsta de 18 ani, Eminescu se afla alaturi de membrii trupei de teatru Iorgu Caragiale – I. Dragulici, cu care oferea spectacole in localitatile din jurul Bucurestilor: Ploiesti, Cimpina, Buzau, Tirgoviste, Cimpulung Muscel, Rimnicu Vilcea, Pitesti, Alexandria, Giurgiu si Oltenita. De ce sa nu ne imaginam ca, intr–una dintre zilele acestor turnee, Eminescu, calator convins, nu a trecut Dunarea la Rusciuk?

I.L. Caragiale relateaza, dupa moartea Poetului, prima sa intilnire cu Emi–nescu. "Locuiam intr–o casa unde trasese in gazda un actor, vara director de teatru in provincie Vazindu–ma ca citeam intruna, actorul imi zise cu un fel de mindrie: "Iti place sa te ocupi cu literatura Am si eu un baiat in trupa, care citeste mult: este foarte invatat, stie nemteste si are foarte mare talent: face poezii, ne–a facut citeva cuplete minunate. Eu cred ca ti–ar facea placere sa–l cunosti". Si–mi povesti cum gasise intr–un otel din Giurgiu pe acel baiat – care slujea in curte si la grajd – culcat in fin si citind in gura mare din Schiller. In ieslele grajdului, la o parte, era un geamantan – biblioteca baiatului – plin cu carti nemtesti".

Curios si dornic de cunoastere, tinarul ajuns la Giurgiu putea, fara mari probleme, sa treaca Dunarea, in "caic", spre a se plimba pe strazile Rusciukului. De aici, de pe malul sting sau drept al Dunarii, sa fi deprins Poetul placerea de a bea cafea turceasca, pe care si–o pregatea singur?

Eminescu ar mai fi putut sa vada Rusciucul si in vara anului 1868, pe cind se intorcea din turneul intreprins in Transilvania cu trupa M. Pascaly.

Astfel, in a doua parte a lunii august 1868, Eminescu a sosit cu trenul la Oravita si apoi s–a indreptat spre Bazias. De aici, s–a urcat pe un vapor austriac de pasageri, plecind spre portul de debarcare. Drumul pina la destinatie (575 km) dura cam cinci–sase zile. Iata o alta ocazie pentru Poet sa faca o escala in portul de vizavi de Giurgiu.

In sfirsit, o ultima ocazie s–a ivit in anul 1869. Dupa o scurta trecere prin cusca sufleorului, la Teatrul National din Bucuresti, Mihai Eminescu s–a alaturat din nou, pentru ultima data, trupei M. Pascaly.

Aceasta pleaca din Bucuresti, in vara anului 1869, pentru un turneu in Moldova si la Cernauti. Cel mai bine se putea calatori spre Giurgiu, apoi cu vaporul de pasageri la Galati, unde au loc primele spectacole, si de aici mai departe, cu trasurile, spre Iasi.

Iata tot atitea prilejuri pentru Emi–nescu de a calatori pe Dunare, de a cunoaste porturile si oamenii acestor locuri. Mai tirziu, problematica Razboiului de Independenta, chestiunea Dunarii, respectiv a retrocedarii concesiunii cailor ferate, au fost abordate de Eminescu in paginile ziarului "Timpul" in deplina cunostinta de cauza.



Prima statuie a lui Eminescu din Romania

Moto: "Si de–i vreme buna, rea/ Mie–mi curge Dunarea" (Revedere).



Prezenta lui Eminescu, cel care punea in evidenta calitatea romanilor de a fi "cel mai cuminte si mai numeros popor de linga Dunare", este mereu vie in memoria locuitorilor din porturile dunarene. De aceea, in semn de recunostinta, au fost ridicate statui, busturi sau placi comemorative in numeroase orase din tara noastra, printre ele si cele dunarene (Orsova, Drobeta–Turnu Se–verin, Giurgiu, Braila, Galati).

Astfel, prima statuie care s–a dezvelit in Romania intru cinstirea me–moriei Poetului nu intimplator a fost asezata la Dunare, in orasul–port Galati, (16 octombrie 1911). Este realizata de sculptorul F. Storck, in marmura de Carrara.

Spre lauda lor, galatenii au infiintat un comitet de initiativa care sa marcheze, la nivel national, trecerea a doua decenii de la moartea Geniului romanilor. Sufletul acestui act de recunostinta a fost publicistul Corneliu Botez, care a adunat prin subscriptie publica fondurile necesare in vederea tiparirii unui volum, intitulat Omagiu lui Mihail Eminescu, si realizarii unei medalii comemorative.

Monumentul Poetului se afla in parcul ce–i poarta azi numele, unde se mai afla inca arbori din vremea sfirsitu–lui de secol XIX. O legenda locala chiar sustine ca Eminescu a trecut de citeva ori prin acest parc, in ultima parte a vietii sale. La ceremonia de dezvelire a statuii au luat parte 75 de perso–nalitati. Printre ele: N. Iorga, Duiliu Zamfirescu, C.C. Arion, ministrul culturii, Mihail Sadoveanu, Jean Bart, Emil Girleanu, Ion Minulescu,

D. Anghel, Maria Filotti, Fr. Storck, episcopul Dunarii de Jos, I.P.S. Nifon, si multi altii.

Dar galatenii mai au un nume legat de biografia Poetului: actrita Fany Tardini. Se stie grija pe care au avut–o cei doi oameni de teatru, Fany Tardini si Vladicescu, pentru Eminescu.

In 1872, Fany Tardini si Alexandru Vladicescu s–au stabilit la Galati, ocupind o locuinta pe strada Cuza Voda, la nr. 50.

La 8 decembrie 1887, "Curierul Romanesc" anunta ca Mihai Eminescu va fi ajutat sa depaseasca lipsurile materiale prin care trecea de catre doamna Fany Tardini si de catre domnii Vladicesti, care s–au hotarit sa dea o reprezentatie in beneficiul Poetului, aflat in suferinta.

In prezent, Teatrul din Galati poarta numele Fany Tardini.

Initiativa ridicarii acestui grup sta–tuar a avut–o avocatul, publicistul si poetul I.N. Roman, care il cunoscuse in tinerete pe Eminescu. Impreuna cu prof. Zoe Verbiceanu a constituit un comitet "Pro–Eminescu" care, timp de trei ani, prin actiunile desfasurate, au adunat fonduri pentru realizarea acestei opere artistice. Pe soclu se profileaza una dintre muzele antice, inspiratoare a liricii poetului: Terpsichore sau Erato.

De mentionat faptul ca o opera statuara, reprezentindu–l pe Eminescu, se afla intr–un alt port al Marii Negre, la Odesa!

In aceeasi perioada, la Giurgiu, Cornel Medrea da la iveala o alta opera artistica dedicata Poetului (1939).

La rindul lor, inca trei porturi dunarene se pot mindri cu statui dedi–cate lui Eminescu: Orsova (autor Marcel Guguianu), Drobeta–Turnu Seve–rin (opera a sculptorului Gh. Anghel) si Braila (Dumitru Pasima).



O alta intilnire cu Marea Neagra: Eminescu in Crimeea!

Sintem in vara anului 1885. Prietenii din Iasi ai lui Eminescu (mai ales profesorii Vasile Burla si Petre Novleanu, dr. De Max, Ion Creanga si multi alti admiratori) aduna banii necesari urmarii unui tratament in Crimeea, la clinica dr. F. Jahimowicz, din statiunea de bai de la Andrejewski – Liman. Emi–nescu pleaca in luna august cu trenul spre Odesa. Sanatoriul acestui medic era situat la rasarit de orasul considerat Perla Marii Negre, la o distanta de doi kilometri de Sanatoriul Municipal. Stabilimentul dispunea de citeva vile luxoase, noua cladiri cu 50 de camere, iar in mijlocul complexului se afla pavilionul balnear, avind instalatii perfectionate pentru acea vreme: sase cabine cu namol si sapte cu bai sarate.

In 1881, medicul Jahimowicz, originar din Polonia, alesese faleza Limanului Kuialnitchi, intr–un vad parasit de tatari, de unde se vedea privelistea linistita a lacului, edificind un modern complex pentru cura heliomarina.

Parc umbros, cu ronduri de flori, strabatut de alei drepte, cu numeroase banci ce te imbie la odihna sau citit, pe marginea carora se aflau statui cu subiect mitologic sau havuzuri, iata atmosfera de aici.

Spirit intreprinzator, dr. Jahimowicz a investit in crearea unei linii de cale ferata inguste, intre Odesa si Limanul Kuialnitchi, folosita vara atit de catre pacienti, cit mai ales de catre turisti. (In vremea lui Eminescu, numarul acestora depasea 40.000 de vizitatori, de unde si faima dobindita de acest stabiliment de sanatate.)

Dintre scrisorile trimise de Eminescu din Crimeea ne–au parvenit doar cinci, adresate indeosebi sustinatorilor banesti din Iasi, fiindca epistolele adresate Veronicai nu s–au pastrat.

Avem, din nou, un adevarat jurnal de calator, trimis de Eminescu din strainatate.

Intr–o scrisoare trimisa lui V. Burla, datata Liman, 12 august 1885, Eminescu aminteste acestuia ca sint peste doua saptamini de cind se coace zilnic in bai de glod cald de 30 de grade Raumur, facindu–i chiar bine, astfel ca durerile necontenite avute la Iasi nu le mai simte aici, desi nu toate ranile i s–au inchis. La Odesa a fost in acest rastimp doar de doua ori, pentru a cumpara medicamente si tutun. Acesta este si scump, si rau, "incit in privirea aceasta orientalul din mine o duce rau". Aflam astfel ca, dupa socoteala sa, cu 60 de franci, bani suficienti pentru intoarcerea in patrie, se puteau plati una–doua zile de cazare la un hotel din Odesa, pentru vizarea pasaportului, biletul de drum si eventualele bacsisuri.



Dan Toma Dulciu
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona