IULIU POPPER – Un roman, primul si cel mai mare explorator al interiorului Tarii de Foc
Articol














Ocupata prin surprindere de o banda de desperados, mica exploatare aurifera este fortificata de acestia pentru a putea preintimpina orice tentativa a stapinilor de drept de a o relua. Riposta, mai rapida decit se asteptau, avea sa se manifeste intr–un mod ciudat. In bataia pustilor isi face aparitia un grup de calareti care captiveaza atentia "aparatorilor", intrigindu–i, totodata, prin siluetele ce inainteaza parca nestingherite sub ploaia de gloante. Dar exact in acele momente de maxima concentrare, din partea opusa sarjeaza adevaratii stapini ai locurilor, semanind panica si deruta. Cind banditii isi dau seama ca in bataia pustilor n–au avut decit niste manechine din paie in haine militare este deja prea tirziu. Putini au fost aceia care au reusit sa scape din aceasta farsa la "Cei trei muschetari", petrecuta nu in Franta lui Ludovic al XIII–lea, ci cu aproape trei secole mai tirziu in extremitatea australa a lumii locuite, respectiv in Tara de Foc.



Buenos Aires 1886. Autoritatile argentiniene, ca urmare a informatiilor primite cu un an mai inainte de la niste vinatori de foci cu privire la existenta aurului in Tara de Foc, mai precis la sud de intrarea dinspre Atlantic in strimtoarea Magellan, cautau un "om potrivit" care sa conduca o expeditie de explorare in acest sens a "pustiului de la sud". Intr–o zi s–a prezentat "un barbat inalt, cu ochii albastri si barba blonda", cel care, citiva ani mai tirziu, avea sa "regizeze" scena cu manechinele in uniforme militare, demna atit de romanul lui Dumas–tatal, cit si de oricare western de succes.

Aceasta persoana "impresionanta si inteligenta" era un roman, Iuliu Popper, nascut la Bucuresti, pe Calea Vacaresti, fiu de profesor si librar. Aventurier din fire, ambitios si intreprinzator, nu–l multumea nimic si nu manifesta niciun fel de interes pentru o viata comoda. Nu implinise 20 de ani cind deja vizitase Istanbulul si mai multe tari europene. Dupa obtinerea licentei in inginerie, la Paris, calatoreste prin Siberia, India, China, Japonia. Strabate cele doua continente americane de la nord la sud, din Alaska pina in Patagonia, cu mici escale la San Francisco, Mexico City unde practica gazetaria , Havana autor al unui plan de sistematizare a orasului. Apoi il intilnim in Brazilia si Argentina, stabilindu–se in 1886 in Buenos Aires, oras care, dupa un secol de istorie zbuciumata, devenise cu sase ani in urma capitala permanenta a Republicii Argentina. Oferta autoritatilor argentiniene vine in intimpinarea dorintei sale "de a studia si a cunoaste aceasta tara enigmatica, ce formeaza sudul extrem al continentului american", respectiv arhipelagul de 72.000 km2, cuprins intre strimtoarea Magellan si Capul Horn, apartinind statelor Chile (50.000 km2) si Argentina (22.000 km2), conform tratatului intervenit intre acestea la 23 iulie 1881. Pentru inceput va culege informatii cu privire la teritoriile ce urma sa le exploreze, informatii tot atit de contradictorii, fie ca provin de la navigatori consacrati, intre care viceamiralul Sebastian Elcano si cavalerul calugar Garcia de Loayasa (1525–1526), James Cook (1769–1774), capitanul Robert Fitzroy, sau insotitori celebri (Pigaffeta, participant, sub comanda lui Magellan, la primul ocol al Pamintului), fie ca provin de la vinatorii de balene, care in fiecare an urcau spre tinuturile antarctice si, involuntar, ajungeau pe tarmurile arhipelagului in cauza. Aceasta observatie ii va fi confirmata inca de la prima sa calatorie in Tara de Foc.

Intors la Buenos Aires, aureolat de reusita primei expeditii de explorare a interiorului Islei Grande, cea mai mare insula a arhipelagului Tierra del Fuego, va tine o conferinta care va suscita un enorm interes. Aceasta se intimpla la 5 martie 1887, cind, prezentat de inginerul Luis Huergo, presedintele Institutului Geografic Argentinian, avea sa descrie "cu eruditie si elocinta", Pamintul, care multa vreme fusese confundat cu extremitatea nordica a continentului "Terra australis incognita". Isi incheie dizertatia, in aplauzele frenetice ale numeroasei asistente, uimita de bogatia informatiilor, concluzionind ca "aceste regiuni au un viitor economic in ceea ce priveste exploatarea zacamintelor aurifere si cresterea vitelor".

Convins ca "epidemia aurifera e latenta si nu lipseste a reclama victimele sale in toate clasele si sferele sociale" si ca "o scinteie de aur gasit la suprafata pamintului atita spiritele multimii mai mult decit descoperirea a mii de hectare de padure, de vai fertile sau pasuni imense", se simte obligat sa atraga atentia ca "toate visurile unui presupus Eldorado (...) nu se vor realiza niciodata". Nu i s–a dat insa crezare, si febra aurului, care–i cuprinsese pe numerosii desperados ce se aciuasera in oraselul Punta Arenas, de pe tarmul nordic al strimtorii Magellan, si in El Pramo asezare aurifera intemeiata de Popper , cit si pe autoritatile locale, avea sa–i fie fatala, reprezentind substratul acuzatiei si chemarii sale in fata instantelor de judecata.

Pentru a–si putea apara cauza in procesul inscenat la Buenos Aires, in anul 1893, care avea sa devina senzational prin modul de desfasurare, este nevoit sa paraseasca Tara de Foc. Cea mai grava dintre acuzatii era aceea privind exterminarea indienilor onas, locuitorii de drept ai Islei Grande.

Drama indienilor onas incepuse, de fapt, in 1878–1879, cind generalul Julio Roca organizase impotriva indienilor din sud, in calitate de ministru de razboi, o campanie de exterminare. Un an mai tirziu, generalul de "o sumara cultura", in virsta de numai 37 de ani si aureolat cu numele de "conquistadore del deserto", avea sa devina presedinte al Republicii Argentina. Expeditia de "cucerire" din 1886–1887 a lui Ramon Lista, de asemenea in slujba guvernului argentinian, avea sa decurga la fel de crud ca si cea initiata in deceniul anterior de Julio Roca. Nu e greu de presupus ca unele consecinte ale singeroasei expeditii aveau sa se rasfringa asupra lui Popper, atribuindu–i–se o serie de fapte inumane si aceasta prin simpla coincidenta ca se aflau in acelasi timp pe pamintul Tarii de Foc. Aceasta a fost alimentata si de "groaznicele lucruri" povestite de supravietuitorii farsei cu manechinele, in urma careia era numit "tiranul din Tara de Foc". Acest renume il "onora" numai in parte, respectiv cind avea de–a face cu bandele de desperados, cu care era necrutator. In rest, toata activitatea lui vine sa infirme, si inca de o natura indubitabila, renumele capatat.

Febra aurului fiind destul de efemera a durat doar doua decenii (din 1886 pina in 1906) , Tierra del Fuego a devenit atractiva prin ceea ce prevazuse Iuliu Popper inca de la primul contact cu acest pamint, respectiv prin cresterea vitelor, care i se paruse "mai pozitiva si productiva". Vase europene, mai ales engleze si italiene, aveau sa aduca sute de colonisti care vor impinzi cu ferme de cresterea oilor tinutul mult timp ignorat. Aceasta afluenta de colonisti le va fi insa fatala indienilor care, prigoniti de autoritatile argentiniene, se retrasesera deja in tinuturile mai putin accesibile. Dupa numai citeva decenii de cind exploratorul roman semnalase pericolul exterminarii locuitorilor de drept ai acestor paminturi indienii onas, selknami, alakalufi etc. , acestia erau deja pe cale de disparitie si, nu mult dupa aceea, nu vor putea evita un destin implacabil.

Primul contact, nefructuos, de altfel, al lui Popper cu indienii onas il avusese in 1886, cu ocazia primei calatorii. Cu acel prilej va remarca faptul ca "rezistenta lor extraordinara contra lipsei de hrana este intr–adevar de admirat" si va oferi, totodata, explicatii ostilitatii acestora fata de albi. Desi colonizarea era la inceputurile ei, roadele erau deja vizibile. Indienii erau alungati de pe paminturile lor de catre fermierii care–si extindeau stabilimentele de cresterea oilor. Acesti pasnici vinatori de guanaci (specie de lama sud–americana vinata pentru carne si lina), care ignorau notiunea de "proprietate", aveau o logica foarte simpla si practica (pentru ei): "Totul e guanac, o oaie e un guanac mic, un cal un guanac mare". Transpunind in practica acest principiu, aveau sa suporte consecinte dezastruoase. In vederea exterminarii lor, fermierii angajau tot felul de indivizi de la periferia societatii, care priveau vinatoarea de oameni ca un sport si, totodata, ca o afacere. Intre acestia aveau sa se remarce englezul Sam Islop, de un sadism de neinchipuit, si scotianul Mac Lenan acesta din urma, primind cite o lira sterlina pentru fiecare indian ucis, avea sa stringa numai intr–un singur an o avere de 413 lire sterline! Muzeul Antropologic din Londra se arata mult mai darnic, platind, dupa cum relateaza italianul Ardemagni, cite opt lire sterline pentru fiecare cap de indian care imbogatea patrimoniul sau de exponate (Martin Gusinde, Urmenschen in Feuerland, Berlin, 1946, pag. 99–100).

Asadar, Iuliu Popper, cel care, in articolele referitoare la Tara de Foc gazduite de cele mai importante cotidiene argentiniene si de Bolletin del Instituto Geografico, semnalase pericolul exterminarii indienilor, era acuzat de ceea ce combatea cu atita perseverenta.

Conflictele sale cu autoritatile locale aveau sa se inteteasca dupa ce, in 1890, presedintele Juarez Celman, care–i sprijinise activitatea, este obligat sa–si dea demisia. Reprezinta, totodata, un handicap refuzul sau de a se naturaliza in Argentina sau de a recurge dupa cum se obisnuia la protectia unei puteri straine, avind orgoliul sa spuna: "M–am nascut roman, sint roman si voi muri roman".

Avind de partea sa opinia publica si marile cotidiane, va reusi totusi sa–i puna in situatia de a demisiona pe doi dintre guvernatorii care venisera "sa–si sporeasca resursele materiale in dauna slabelor lor resurse morale", cu toate relatiile strinse ale acestora cu Carlo Pellegrini, noul presedinte al republicii. In fapt, el era cunoscut de catre colonisti si indieni ca fiind stapinul lor de drept, si nu guvernatorii oficiali. Contele Henry de La Vaulx, care a strabatut intre 1895 si 1897 extremitatea meridionala a Americii de Sud, mentioneaza ca exploratorul roman era supranumit "regele Patagoniei". Aceasta insa nu justifica afirmatia istoricului A. Taillord cu privire la faptul ca Iuliu Popper urmarea aceasta proclamare! Avea de furca, totodata, cu asa–zisii "cercetatori", sositi pe acele meleaguri in slujba unor ministere si societati europene mai mult sau mai putin stiintifice. Este cazul francezilor Willems si Rousson, trimisi de ministrul artelor, care isi vor reduce activitatea la a–si insusi prima lucrare a exploratorului roman, Terre de Feu, si in a o publica in Buletinul Societatii Geografice Franceze ca rod al cercetarilor personale.

Asadar, in urma primei sale expeditii in interiorul arhipelagului de la capatul lumii,

Popper este insarcinat de guvernul argentinian cu exploatarea aurului si protejarea indienilor din teritoriile respective. Va desfasura aici, timp de sapte ani (1886–1893), o activitate ale carei roade nu se vor lasa asteptate. Principalul sau merit este acela de a fi introdus in circuitul geografic si economic arhipelagul din sudul continentului american. Trecusera peste trei secole si jumatate de cind aceste paminturi fusesera vazute pentru prima data de catre un european, respectiv de catre Magellan, la 21 octombrie 1520, cel care avea sa le si boteze Tierra del Fuegos, cartografiat mai tirziu Tierra del Fuego. Se pare ca s–ar fi numit si Tierra de los Humos (a fumurilor), dar Carol I, regele Spaniei, meditind profund ca "nu exista fum fara foc" a dat ordin sa se revina la vechiul nume. Intre timp, coastele Tarii de Foc fusesera vizitate de o serie de celebri exploratori, intre care, in ordine cronologica, pot fi mentionati: Francisco Hoces (1526) cel care avea sa spulbere, prin descoperirea Capului Horn, legenda cu privire la existenta unui continent sudic , Francis Drake (1578), Cornelizoon Schouten (1616), John Byron (1764), bunicul celebrului poet, Robert Fitzroy, insotit de Charles Darwin (1832–1833), Giacomo Bove (1881–1884). Dar niciunul dintre acestia nu intentionase sau nu se incumetase sa strabata interiorul necunoscut. Acest merit ii va reveni lui Iuliu Popper, mentionat, de altfel, de catre La Grande Encyclopdie, printre exploratorii acestui tinut. El va stabili, in mare parte, nomenclatura geografica a teritoriilor strabatute, acceptata oficial in Argentina si apoi in unele state europene. Din nefericire, dupa moartea sa, treptat, treptat vor fi schimbate denumirile date de el. Vor ramine totusi pina azi, se pare, Punta Sinaia, Colonia del Pramo (fostul El Pramo), Rio Celman, Bahia Slogget s.a. Initial, in geografia Tarii de Foc, datorita lui, "predomina cum ii placea sa aminteasca nomenclatura romaneasca": Punta Sinaia, Puerto Popper, Monte Lahovary, Rio Ureche, Rio Rosetti. De altfel, el a si colonizat mosneni munteni pe acele meleaguri indepartate. Dupa cum mentiona in 1930 revista Romanul, din Buenos Aires, "mai sint undeva, tot in extremul sud, fiii si nepotii colonistilor romani adusi de Popper, care, desi spun cu mindrie ca sint argentinieni, nu uita sa adauge ca sint "hijos de los rumanos" (fii de romani)". A corectat harta arhipelagului si in special a Islei Grande. Constata ca tarmul golfului San Sebastian este situat cu trei mile mai la nord decit era indicat pe hartile marine. Presupune ca acesta a fost unit cu golful Inutil, din vestul insulei, printr–un canal maritim. De altfel, acestea nu sint singurele observatii cu caracter geografic privind teritoriile strabatute. Informatiile sale vor deveni surse bibliografice pentru prestigioasa La Grande Encyclopdie si pentru numeroase reviste stiintifice si cotidiene.

Va elabora, totodata, un plan vast, pentru multi irealizabil, de dotare a Tarii de Foc. La numai trei ani de cind pusese pentru prima data piciorul pe aceste paminturi obtine infiintarea primei limii maritime permanente intre El Pramo si Buenos Aires, deservita de navele "Mina del Carmine" si "Maria Luisa". Instaleaza in El Pramo un tren local ("Decauville"). Realizeaza un tunel subteran pentru captarea din Atlantic a curentilor de apa necesari flotatiilor de aur si construieste o instalatie de sortare a aurului, care a fost folosita, apoi, in Chile, Canada, Australia, Mexic etc. Emite moneda proprie de 1 si 5 grame, prima cu titlul de 0,864 gr aur, cu numele sau (Popper), anul (1889) si indicarea localitatii (El Pramo) unde a fost batuta. Aceasta, dupa cum remarca

unul dintre cei care s–au ocupat de activitatea sa (Ilie Tabrea, Monede de aur emise de un bucurestean in Tara de Foc, Bucuresti, 1942), "nu atit pentru a–si da aere de suveran, cit mai ales pentru a dispune de un mijloc lesnicios de a–si plati muncitorii si soldatii si de a le inlesni tranzactiile". Va organiza chiar si un serviciu postal, emitind marci postale carmin–roz, valabile numai pentru Tara de Foc si care, nu mult dupa moartea sa, au devenit raritati filatelice. Monedele si marca postala emise de el pot fi interpretate si ca o tendinta a sa de autoafirmare, la aceasta adaugindu–se paradele militare pe care le organiza cu ocazia botezarii vreunui riu sau a vreunei localitati, ca si dorinta sa de a se pune bine cu cei sus–pusi, vizibila in anumite toponime (Celman presedinte al Argentinei , Ureche ministru in Romania etc.).

Preconiza instalarea capitalei provinciei nu la Ushuaia, pe care o considera izolata in Canalul Beagle, ci pe riul navigabil Juarez Celman, din centrul Islei Grande probabil visa o cursa regulata si directa intre capitala provinciei si cea a republicii.

Intentiona, de asemenea, sa instaleze un telegraf de la Rio Negro (Patagonia) pina in extremitatea sudica a arhipelagului, probabil la Ushuaia, cea mai sudica localitate a globului, pe atunci noua resedinta a provinciei Tarii de Foc si sediul misiunii engleze conduse de pastorul Thomas Bridges. Si, mai mult ca sigur, toate aceste realizari si planuri ar fi fost eclipsate de indrazneata expeditie pe care o proiectase si o pregatise...

6 iunie 1893. Vasul "Explorador", cu o constructie speciala, ancorat in portul Boca, de linga Buenos Aires, isi astepta comandantul pentru a porni intr–o temerara expeditie in "continentul inghetat". Ar fi fost, probabil, dezlegate multe taine ale continentului alb inaintea unor exploratori ca Amundsen, Scott... Vasul, leganat de apele Atlanticului in estuarul La Plata, nu va mai pleca insa niciodata in lunga calatorie. Iuliu Popper, cel care pregatise expeditia in cauza, fusese gasit mort, pe podeaua camerei sale, in dimineata aceleiasi zile. Medicul oficial pusese diagnosticul "atac de cord", dar toata lumea avea convingerea ca fusese otravit. Aceasta convingere era intarita de faptul ca, in timpul senzationalului proces, Popper s–a dovedit a fi nu numai un om curajos, de actiune, dar si un abil cunoscator al labirintului problemelor juridice. Procesul nu se terminase si este cert ca autoritatile nu aveau chef sa fie infrinte inca o data in lupta cu primul explorator al interiorului Tierrei del Fuego. Omul "de o valoare personala extraordinara si de un caracter ce se impunea", cum avea sa–l omagieze, o zi dupa moartea sa, cel mai mare cotidian argentinian, La Prensa, avea numai 36 de ani. Viata sa zbuciumata in "extremitatea australa a lumii locuite" va constitui, mai tirziu, subiectul romanului Ultima Speranta al scriitorului german Lendorf, iar mai recent subiectul filmului chilian Tierra del Fuego, care a avut un mare succes la faimosul Festival al Filmului de la Cannes, din anul 2000. Principalul bulevard si cel mai mare complex comercial din cel mai sudic oras al planetei, Ushuaia, ii poarta numele.



Silviu Negut
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona