De la Tirgu–Jiu spre Pades si Closani
Articol


Parasind orasul copilariei lui Constantin Brancusi, ne indreptam spre Tismana si Baia de Arama, pina in localitatea Apa Neagra. De aici, un indicator ne indruma spre nord–vest, la Closani si Valea Mare. La numai citiva kilometri de la plecarea din Apa Neagra, pe un platou intarit cu metereze, ne intimpina Monumentul lui Tudor Vladimirescu.



Acesta a fost inaltat in anul 1921, cu ocazia implinirii a 100 de ani de la izbucnirea miscarii revolutionare condusa de Tudor, pe locul in care, la 7 ianuarie 1821, a fost citita Proclamatia, in fata pandurilor si a plaiesilor chemati sub steagul rascoalei. Avind forma unui trunchi de piramida cu laturile de zece metri si inaltimea de 9,5 metri, construit din blocuri de piatra, monumentul prezinta in partea din fata chipul lui Tudor Vladimirescu, adunarea pandurilor pe cimpia Padesului inspre vest si scena in care boierii depun juramint de supunere Domnului Tudor inspre est. Aflat in partea din spate a monumentului, textul Proclamatiei care ridica poporul la lupta pentru libertate copleseste prin exprimarea hotarita de a nu se mai asculta de nicio "pravila" care ar opri "intimpinarea raului cu rau". Proclamatia–program se adresa tot "norodului omenesc" din Tara Romaneasca "ori de ce neam ar fi", cerindu–i sa se rascoale impotriva tuturor asupritorilor. "Pina cind sa le suferim sa ne usuce singele din noi, pina cind sa le fim robi?". Cu aceste cuvinte, Tudor Vladimirescu anunta continutul programului miscarii: impartirea paminturilor boieresti si a averilor minastiresti, desfiintarea privilegiilor boieresti, dreptate si "slobozenie" nationala.

Ca vataf al plaiului Closanilor, la anumite sarbatori, Tudor Vladimirescu intra la slujbele religioase de la bisericuta din sat. Locuitorii acestui plai erau mosneni din tata in fiu, ducindu–si nestingheriti viata patriarhala. Se mai pastreaza si astazi unele obiceiuri si portul popular, intilnite in cintecele si jocurile traditionale, in zilele de sarbatoare, costumul purtat de barbati fiind asemanator celui purtat de pandurii lui Tudor. Urmarim soseaua ce strabate localitatea Closani, de–a lungul Motrului cu Apa, pina la poalele dealului Cornetul Musetoaicu de sub Pietrele Closanilor, unde intilnim Pestera Closani, una dintre cele mai frumoase din Europa. Aici exista galerii impodobite cu numeroase formatiuni calcaroase. Stalagmitele si stalactitele se inlantuie, tivind cu cristale de calcita peretii galeriilor ce iau forma unor grandioase coloane si altare. La Closani functioneaza o statiune de cercetari speologice.



Victor Raicu
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona